2,093 matches
-
normale, de prevedere a profesionistului, precum și posibilitatea concretă pe care o avea în raport de specialitatea și experiența sa de a prevedea. Dimpotrivă, imposibilitatea oricărei prevederi echivalează cu un caz fortuit, ca și neputința în fața unor riscuri inerente medicinei care îndeobște se numesc cazuri nefericite sau nenorocite (loss of luck)“3. Următoarele două cazuri ilustrează cu succes această diferențiere necesară. În primul caz, B., o femeie de 31 ani, este însărcinată cu primul sau copil. O examinare anterioară nașterii arată că
MALPRAXISUL MEDICAL by RALUCA MIHAELA SIMION () [Corola-publishinghouse/Science/1374_a_2741]
-
produci gânduri proprii, idei noi, proaspete. Interesul lui s-a îndreptat în mod constant spre interogații fundamentale, și nu spre elaborarea pas cu pas a unor idei deja formulate sau, cu atât mai puțin, spre prezentarea ideilor altora. Ceea ce era îndeobște recunoscut și apreciat drept performanță academică nu îl interesa. Stilul lui de gândire și modul de a lucra cu studenții contrastau puternic cu cele ale majorității colegilor. Dacă Moore i-a frecventat cursurile cu interes, chiar dacă nu-i era ușor
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
un joc diferit.“49 Distanța dintre asemenea strategii pentru identificarea modului cum apar problemele filozofice și pentru eliminarea acestora și cele ale Tractatus-ului, bazate pe utilizarea instrumentelor logicii moderne, este apreciabilă. Wittgenstein a susținut în mod constant că problemele recunoscute îndeobște drept „filozofice“ nu sunt probleme autentice, că spre deosebire de problemele științifice ele nu pot primi soluții și că, prin urmare, va trebui să ne eliberăm de ele. Contrastul dintre căile pe care a încercat el să identifice aceste probleme, să arate
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
schimbarea orientării gândirii și, prin aceasta, un spor de înțelegere. 1. Ce este „înțelegerea“ și cum poate fi ea obținută? Convingerea statornică a lui Wittgenstein a fost că, dacă este vorba de schimbarea orientării gândirii oamenilor, atunci calea regală, urmată îndeobște de filozofi, cea a enunțării unor principii noi, nu este calea potrivită. Unui cititor asiduu al Bibliei, cum a fost el, i-a atras probabil atenția faptul că Iisus încerca să modeleze sensibilitatea morală a celor care îl urmau mai
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
a făcut istorie În cultura secolului XX Îi este atribuită lui Andrei Malraux: „Secolul XXI va fi religios sau nu va mai fi deloc”. Nu știm În ce măsură afirmația aceasta se justifică. Malraux Însuși, Într-un interviu din 1975 contesta sensul, Îndeobște atribuit cugetării, după care, dacă omenirea Începutului de mileniu III nu va avea Înțelepciunea să-și subordoneze viața spiritului religios atunci nu va avea nici o șansă să supraviețuiască. În realitate, insistă Malraux, el a vrut să spună că „relația ciclică
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
pe care omul modern o acceptă cu mare greutate, nu-i așa? Unul dintre meritele importante ale etnologului american este acela că dă în vileag raționamentele care stau la baza viziunii noastre asupra primelor societăți: " Eroarea metodologică conținută în părerea îndeobște recunoscută consistă în a deduce structura economică din condițiile materiale: din despuierea absolută am tras concluzia unei existențe împresurate de greutăți la fel de absolute 60." O familie guayaki nu posedă prea multe lucruri: cîteva pagne 3, cîteva podoabe, arcuri, săgeți, ustensile
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
de aventurieri spanioli să învingă, din punct de vedere militar, o lume atît de organizată și de războinică precum cea a Imperiului aztec? Să examinăm, în mare, despre ce posibile și imposibile e vorba. E atitudinea personală a împăratului, considerată îndeobște drept mistică. Ezitările, nehotărîrea sa în fața spaniolilor duc cu gîndul la faptul că Moctézuma se închide într-un posibil: el crede pînă la capăt că e posibil ca ființele venite de aiurea să fie zeii care, conform Tradiției, trebuiau să
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
să incite, să intrige, ori să uimească, chiar să descumpănească pe oricine s-ar încumeta a-l integra unui curent, unei specii sau vreunei grupări, cu intenția de a-i surprinde și cuprinde totalitatea elementelor definitorii ale personalității sale. Perceput îndeobște ca un deschizător de drum al modernității românești, alături de alte câteva spirite alese, promovate cu surprinzătoare consecvență, neîndoielnic și interes, dar și discreție, de domnitorul Mihail Sturdza al Moldovei, Carol Mihalic s-a impus în deceniile premergătoare Unirii Principatelor drept
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
definind mai curând o stare de spirit euforică specifică vârstei, va fi contabilizat, între altele, și preocupările, proiectele și înfăptuirile "hodocinene": economice, științifice, didactice, artistice, tehnice sau urbanistice. Toate aveau să fie supuse cu timpul inevitabilelor aprecieri sau examene critice, îndeobște segmentare, din pricina marii diversități a temelor, domeniilor și spațiilor de exprimare, îndeajuns de greu de cuprins în formule sintetizatoare. De altfel, epoca în care a trăit și s-a afirmat inginerul, geologul (ori "montanistul"), economistul, proiectantul, ecologistul, hidrologul, dascălul și
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
a cunoaște varii aspecte, îndeletniciri, ipostaze, năzuințe și caractere deloc singulare pentru o epocă agitată a istoriei naționale, insuficient focalizate istoriografic de-a lungul timpului și rămase, prin urmare, mai puțin cunoscute generațiilor de azi. Or, lumea de ieri, percepută îndeobște la nivelul și prin mijlocirea elitelor implicate în travaliul modernizării sau al europenizării societății românești și al construcției naționale, merită cu prisosință ceva mai mult decât reluarea sau actualizarea și, eventual, cosmetizarea unor modele analitice, să le spunem, "clasice"; optimizarea
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
încă din ultimele decenii ale veacului al XVIII-lea și continuând pe tot parcursul celor următoare, de la bază la suprastructură și de la centru spre periferie, s-au succedat în ritm și cadență variabile, dependente, în egală măsură, de ceea ce numim îndeobște factori interni și, respectiv, împrejurări externe. Privit într-un orizont mai larg, drumul progresului, al modernizării și al construcției naționale a fost inegal, nesimfon și nesincron în întreg spațiul european, fiind prea adesea presărat cu contradicții, obstacole, rezistențe împinse până la
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
al constituirii și organizării statului național român modern. CAROL MIHALIC DE HODOCIN. ORIZONT INTELECTUAL Prezența acestui personaj în viața economică, socială, politică și spirituală a Moldovei în deceniile de mijloc ale secolului al XIX-lea perioadă istorică identificată și consacrată îndeobște ca aparținând emergenței și construcției naționale s-a încadrat, am putea spune, în regula epocii, dominată de acel suflu înnoitor post-regulamentar, când societatea românească în ansamblul ei și-a deschis întrucâtva porțile spre occident și când nu doar schimbul de
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
invocată de legiuitori, pe de o parte, în sporul demografic al urbei înregistrat până la acea dată1 și, pe de altă parte, în puținătatea surselor de aprovizionare și de distribuție a apei, conjugată cu starea deplorabilă a rețelei de aducțiune, asigurată îndeobște prin țevi din "oale", respectiv din lut ars. Abordând, între altele, și chestiunea "îndestulării" orașului cu apă în vremea când ostenea la elaborarea cunoscutei și pretențioasei sale sinteze, cel identificat a fi fost ultimul cronicar al Moldovei, Manolache Drăghici, consemna
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
kilometri spre răsărit, unde se aflau principalele izvoare captate la vechiul sistem de aducțiune. Soluția era de fapt o reluare și dezvoltare a propunerii avansată de el prin raportul încheiat și transmis Epitropiei încă din toamna trecutului an 1841. "Este îndeobște știut și de mult dovedit din experiențe sublinia de astă dată hidrologul Hodocin că pădurile au o mare înrâurire asupra atmosferei și asupra izvoarelor aflătoare în pământ cu păduri. Prin desimea copacilor se atrage o mare parte a norilor, a
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
altor întreprinzători, care l-au succedat în preocupări, în posibilitatea reușitei depline. De altfel, însuși Mihalic avea să revină nu peste multă vreme spre același domeniu al metalurgiei, ispitit fiind nu atât de substanța sau de consistența privilegiilor domnești, oferite îndeobște întreprinzătorilor, cât mai ales de propria-i credință în reușită, fundamentată pe cunoașterea bogatelor resurse naturale ale țării, pe informațiile adunate de-a lungul anilor, incluzând și experiența deja acumulată în materie și, nu în ultimul rând, pe cadrul juridic
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
bazin limpezitor, bine construit". De observat e faptul că și în acest caz, ca de altfel în toate celelalte proiecte sau inițiative tehnice propuse autorităților politico-administrative moldovenești, el invoca precedente în uz, deja verificate, în cuprinsul unor centre urbane situate îndeobște în hotarele Imperiului Habsburgic și/sau în lumea germană. Domnitorul Moldovei s-a arătat favorabil proiectului întocmit de inginerul ("idraulicul") Hodocin, recomandându-l atât Sfatului Administrativ, cât și Eforiei târgului Focșani pentru punerea în lucrare, iar Departamentul Lucrărilor Publice l-
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
Capitolul 2 OBIECTUL CUNOAȘTERII ECONOMICE În funcție de epoci și autori, se utilizează denumiri diferite, precum cea de economie politică, știință economică, analiză economică sau discurs economic, toate avînd o doză de relativitate și fiind, într-o anumită măsură, criticabile. Se operează îndeobște o distincție între: • abordarea empirică, care este și cea mai simplă, asigurînd fiecărei discipline un obiect determinat în mod empiric (de exemplu, botanica este știința ce are ca obiect studiul vegetalelor); • abordarea normativă, care este cea mai veche, cea proprie
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
nu utilizează factorii decît la un nivel la care productivitatea marginală este descrescătoare (adică variază în sens invers cu cantitatea factorilor). Astfel, cînd se substituie munca (M) capitalului (K), K devine din ce în ce mai rar și deci productivitatea sa marginală (PmK) crește. Îndeobște, se renunță la un factor a cărui productivitate marginală este din ce în ce mai mare. În consecință, producția totală tinde să se diminueze din ce în ce mai repede; numai o cantitate crescătoare din celălalt factor va putea menține producția neschimbată, cu atît mai mult cu cît
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
o versiune mai romantică și mai tragică a vieții și sfîrșitului prietenului său, care nu îi justifică sau legitimează trădarea, dar cel puțin îi conferă o dimensiune general umană, mai ușor acceptabilă. Oricum, o posibilitate de răscumpărare teoretică prin ochii îndeobște voyeuriști ai cititorilor însetați de aroma amară ca berea Guiness a unui suflet plin de umbre. Deși armistițiul din 2005 l-a determinat pe Donaldson să-și mărturisească jocul dublu, adevăratul secret al motivațiilor sale l-a dus cu el
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
în 2007, cu Birmane, roman în care Christophe Ono-dit-Biot pătrunde adînc într-o țară în plină transformare, pe care o cunoaște bine și de care e foarte atașat. Iată-l deci, în 2013, consacrat de un alt mare premiu, acordat, îndeobște, unor texte ce răspund unor înalte exigențe stilistice, cu iz de clasicism bine temperat. De altfel, declarațiile proaspătului laureat întăresc aceste premize: "Plonger e un roman menit să transmită ideea conform căreia cultura lumii vechi este eternă și necesară pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
cu adevărat scriitoarea e să trezească și să alimenteze memoria unor lumi dispărute. Cîți se mai întreabă astăzi, chiar dintre urmașii celor evocați emblematic, cum se trăia în Africa central-ecuatorială înainte de întîlnirea cu Europa? Gravurile și reprezentările de epocă ilustrează îndeobște șiruri nesfîrșite de prizonieri înlănțuiți, în drum spre vasele care aveau să-i rupă pe veci de ținuturile natale. Dar acei oameni au avut o existență anterioară captivității, o societate, familii, prieteni, ocupații, într-un univers liber, unde nu viețuiau
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
pentru un soi de echilibrare "politic corectă" a panelului de scriitori prin introducerea unei voci feminine, evoluția analizei pune în evidență cu claritate faptul că dimpotrivă, niciun critic literar nu a reușit să o asocieze pe Redonnet cu ceea ce numim îndeobște feminism sau literatură feminină. Singularitatea vocii sale nu are gen. În ce-l privește pe Eric Chevillard, considerat, pe bună dreptate de Lidia Cotea ca autorul cel mai profund și mai interesant din cei trei, revolta sa poetică rimbaldiană ilustrează
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
noi reguli, situații și caracteristici care ar impune schimbarea viziunii de ansamblu asupra societății și teoriei care o explică, de multe ori modificările de opinie în ceea ce privește poziționarea postmodernismului intervin chiar în lucrările susținătorilor noului curent de gândire. Acest lucru este îndeobște explicat prin faptul că scriitorii și teoreticienii cunoscuți drept postmoderni nu se consideră pe ei înșiși ca fiind înregimentați în vreun curent anume, astfel încât libertatea lor de exprimare este de obicei neîngrădită de amendamentele vreunui soi de coerență pe care
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
că delimitările ferme nu aparțin spiritului postmodern, multe dintre înscrierile teoretice care vor urma fiind pentru mulți autori strict contextuale și aplicabile doar unor etape ale scriiturii lor. 2.3.2. Perspectiva rupturii. Postmodernismul reacționar Teoreticianul francez Jean Baudrillard este îndeobște considerat drept unul dintre cei mai cunoscuți și influenți susținători ai rupturii de formele moderne ale societății, culturii și politicii 172, și chiar a unui "postmodernism apocaliptic" ce se instituie într-un set de discursuri "negative" sau pesimiste la adresa noilor
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
filosoful francez a catalogat de foarte multe ori, nu doar înainte de 1980, ci chiar și după acest moment, societatea actuală ca "societate modernă", "modernitatea noastră", "timpuri moderne" etc. Acest lucru nu înseamnă că teoriile pe care le susține acoperă ceea ce îndeobște se înțelege prin termenul de modernitate, ci doar trădează inconstanta preocupare pentru ralierea la un curent sau altul sau la un vocabular anume 433 (cuvântul "modern" din diverse texte târzii denotă în special sensul de bază, acela de actualitate). Tocmai
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]