1,549 matches
-
frumoasă scenă cu un călător care cere într-o casă găzduire. Este bine primit, se pune masa, se servește pește, dar în timp ce mâncau, stăpâna casei, ce-i vine, se apleacă spre musafir, îl apucă de ceafă și începe să-i îndese la pești pe gît...Am crezut că e un intermezzo epopeic, ia uite, mi-am zis, povestitorul are chef de glume... Când colo, nu era vorba de nici o glumă, i-a îndesat la pești pe beregată până l-a omorât
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
îl apucă de ceafă și începe să-i îndese la pești pe gît...Am crezut că e un intermezzo epopeic, ia uite, mi-am zis, povestitorul are chef de glume... Când colo, nu era vorba de nici o glumă, i-a îndesat la pești pe beregată până l-a omorât. Și nu era vorba de ucidere ca să-1 jefuiască, călătorul era un biet prăpădit". "Formidabil, zise Matilda și eu tot pește am pregătit pentru felul următor. Ia vedeți, domnule Micu! Fiți atent
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
El își ridică încet ochii la ea, dând abia perceptibil din cap. Buzele i se mișcau, dar bolborosea fără noimă.) Pe dracu'! Nu mai avea ce să-i ceară acestui om. Nu se mai putea conta pe el. Burke se îndesase în panoul opus, crezând că se apăra astfel de luptele care făceau ravagii în măruntaiele stației de epurare, depărtându-se de ecranele care transmiteau imaginile acestora. Supraviețuitorii nu vor putea ieși decât dacă primeau imediat întăriri. Dar Gorman nu le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
scurt fără să-și ridice ochii. ― Da. De fapt, aceasta este inclusă în programarea mea. Este absurd să-ți sacrifici inutil viața. ― Newt trăiește. Au adus-o aici, așa cum au făcut și cu ceilalți. Știi bine! Descoperind un buzunar gol. Îndesă în el câteva grenade. ― Este logic. Nu văd de ce ființele acestea să-și fi schimbat obiceiurile. Dar nu aceasta este problema. Important este faptul că ea, chiar dacă se află aici, șansele de a o descoperi, de a o elibera și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
carte fictivă prin grădină. Simulam bunul-simț strângând din dinți, gândindu-mă că o să vină și vremea mea. În jur, țara întreagă se înghesuia, devenise neîncăpătoare, oamenii curgeau de peste tot, revărsându-se ca apa gălbuie dintr-o pungă spartă. Bărbați sleiți, îndesați în autobuzele cu burduf, ca niște muzicieni înghițiți de-un acordeon uriaș; femei colosale, irigate pe gambe de cerneala varicelui; copii fericiți, pătați pe fălci de dungile de cacao țâșnind din „Eugeniile“ expirate - totul semăna cu o grădină zoo suprapopulată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nu pe Ceaușescu; i-aș fi stârpit creștinește, cu milă și fără patimă, împreună cu toate neamurile lor zgomotoase. Aș fi trecut cu propriul meu buldozer, imaginar, dar incasabil, prin pasta de carne, motorină și prefabricate, strivind femeile rujate violent și îndesându-le cocurile înălțate tovărășește, fugărind bărbații neghiobi, obosiți, râgâind de spaimă și beție, terminându-le plozii pișăcioși care scuipau pe holuri și-aruncau câte-un motan nefericit de la ultimul etaj. Ce mai prăpăd aș fi făcut prin mulțimea asudată, agitându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
demola. Te ungeau la suflet tipii ăștia deștepți, care abia așteptau să-ți ia locul la repartiție. Treceau multe conversații până să-ți dai seama că tu mai mult vorbești, iar ei mai mult te-ascultă. Întâi i-aș fi îndesat pe gât vata de zahăr, cu tot cu hârdău și mecanismul rotativ. Apoi l-aș fi lăsat să se descurce singur cu explicațiile. Așa l-ar fi găsit Gloria, timid, nemișcat, cu mâinile înghesuite-n buzunare (nu știa niciodată ce să facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
creierul, descărcând datele, ca de pe-un calculator sănătos. Întâmplările strecurate la interval, în fanta subțire și-adâncă dintre pupilă și imaginea trucată, dilatată pe cortex, rămâneau un mister. Ce se introducea acolo, câte pachete minuscule de informație puteau fi îndesate în momentul imperceptibil în care lumea se scufunda, pentru o zecime de secundă, în întuneric, nu știam nici eu, nici Mihnea. Era ca un exercițiu de întreținere a sfârșitului: dispăreai pentru o vreme de pe lume, pierdeai contactul cu exteriorul, lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
surpriză; la cât de idioți erau, ar fi putut intra și pe scurgerea de la cadă. Am apucat nenorocita de hârtie și-am pus-o într-o mapă, mapa într-un rucsac. L-am ridicat și pe Brutus și l-am îndesat tot acolo. Nu-i plăcea, dar parcă-l întreba cineva. L-am consultat încă o dată pe Lepidopteros, înainte să ies. Îmi pregătise un nou fișier, străluceau vreo trei căsuțe pe ecran; probabil lucrase noaptea, amorțit dar viu, ca toate programele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mâna, dar nimeni nu-l băga în seamă. Când flacăra risca să se întindă, Mihnea stropea repede animalul cu apa dintr-un pahar Berzelius. Înainte să se sune, căpățâna era prinsă la loc în șuruburi, cu blana smulsă și fleșcăită îndesată în urechi. Totul se termina în liniște și miros de sălbăticiune, ca la Grădina Zoologică. Melniciuc vâslea după sandale, se încălța cu dificultate și pleca bombănind, cu batista la nas și catalogul sub braț. Uneori, reprezentația scăpa complet de sub control
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
li se vedea eticheta cu prețul pe talpă. Se-așezau la masă și zăceau unele lângă altele, apatice, ușor excitate, abandonate ca un fier vechi. Vorbeau fără oprire, numai despre haine, concedii și metode de slăbit. Din când în când, îndesau câte-o gogoașă în gura copiilor, să nu mai țipe. Cândva, fuseseră atrăgătoare, poate chiar frumoase; acum erau doar trecute și reci, ca niște fotolii de piele. Ajunsesem un străin în propria mea țară, un intrus printre oamenii ăștia noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și lăsate vara, să țină răcoare). Se evaporaseră șanurile de la pantofi (cu arcurile lor groase, ca niște mânere), andrelele (nu vă puteți imagina ce se făcea cu ele, în afară de tricotat), „burleții“ (niște suluri umplute cu cârpe și cusute, care se îndesau iarna între geamuri, să blocheze curentul). Cineva ștersese din memorie și de pe galantare tenișii chinezești (albi, cu talpa verde, optimistă, făcuți să dureze o viață) și „pâslarii“ (niște papuci maro-cadrilați în formă de gheată, închiși cu capse negre de plastic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
rulau aproape, lipit, să nu intre nimeni între noi. Doar Hrușciov mai prinsese așa ceva: tablă groasă, sovietică, de tanc stalinist. Prin Moldova, țăranii își transportau cartofii cu ele, scoteau cu totul bancheta din spate, ca rapperii din New York, când își îndeasă woofere printre droturi. Celelalte două au trecut în spatele Vento-ului. Acum arătam ca o coloană prezidențială: doar noi și în față drumul drept, curat și liber. Apoi scenele s-au derulat cu repeziciune. Am văzut Vento-ul țâșnind dintre mașini și depășind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
După ele soseau achizițiile tinere, „nașpetele“ cu breton și tocuri isterice. Prin liceu se mai vânturau câteva suplinitoare și niște sectanți cu etichetă în piept (mormoni sau martori, aterizați din America să predea religie), îi recunoșteai imediat după cămașa albă îndesată în pantalonii negri. Seara, când evadai spre casă, populația de puștoaice și bunicuțe se deplasa epuizată către stația de autobuz: „mamaiele“ călcau apăsat, în față, dizgrațios, ca niște doamne care au uitat să-și poarte hainele și feminitatea; fetele se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
covoarele, altele plimbau câte-un cățeluș, zâmbind mârșav, caragialian. Nu le băgam în seamă. Mare greșeală! Mai târziu aveam să realizez că trebuia să mă uit cu mai multă atenție. Fetițele astea multe și mici, cu părul castron sau bucălat, îndesate în fustițe miniaturale și împinse pe stradă în pantofiori negri de lac, anunțau fără echivoc „marfa“ de mai târziu. Materialul părea promițător, trebuia doar cercetat respectuos și grijuliu. Era suficient să studiezi câteva detalii, pentru a depista „piesele“ în devenire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
unui Lamborghini Espada, la fel. Acolo dormeau vesela de porțelan și tacâmurile nemțești de argint, verzui, cu arome de fier și mentă. Plonjase de la etaj și cufărul striat, cu capac din rafie și clapete aurii, în care bunica Aneta își îndesa pernele dolofane și răcoroase (exact cum îmi plăceau mie) și-o plapumă stufoasă de lână. Ultimul pe listă rămăsese șifonierul, sprijinit pe șase picioare în formă de gheare: o arătare masivă, astupând jumătate din cameră, în așteptarea evacuării. În mijlocul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mai poți ieși, masa mare din sufragerie care se-apleacă peste tine și, împreună cu măsuța mică de la capul patului, te mușcă noaptea de picioare. Toate puteau fi rezolvate prin mijloacele științifice ale organizării imobiliare: geamurile se închideau, colțurile parchetului erau îndesate cu vată și bucăți de ziar, draperia trebuia crăpată, iar mobilierul îndepărtat din dormitor. Rămânea doar strictul necesar: ferestrele și dulapul de haine cu patru compartimente. Până și patul fusese demontat și înlocuit cu un cadru metalic și două saltele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și fericit: încă n-aveam de gând să mă prăbușesc, iar negriciosului îi purtam o simpatie vecină cu recunoștința pentru faptul că mă ajutase să vizitez constelațiile folosindu-se de-un calup de oase, și nu de sticla de bere îndesată-n palton. În fond, ne-am fi putut chiar împrieteni, el cu perciunii de depeșar și cercelul prins în ureche, eu cu baladele lui Jimmy Sommerville și jurnalul lui Cyrile Collard și, sub cearșaful de zăpadă al Bucureștilor, mai că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Maria aici, sigur ar fi comandat legumele și-o salată de vinete cu roșii. Sub masa din stânga, un copil se juca printre picioarele părinților, cu ciocolata morfolită de șnurul fesului. Era adorabil, Caragiale i-ar fi dedicat câteva rânduri. Le îndesa pe-amândouă în gură, cu metodă și dezinvoltură. Din când în când, se agăța cu mâna liberă de picioarele părinților, ca o lăcustă uriașă. Mi-am luat prin surprindere tovarășii: „Auzi, Mihnea, noi de ce n-avem familie?!“ „De unde știi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
niște stele pitice după Marea Implozie. Acolo e copilul pe care l-am pierdut, embrionul cărnos desprins cu racleta de corpul femeii tăcute, tăcere mai apoi devenită groază, silă, ură. Acolo sunt eu, puștiul cu breton și-o mașinuță Matchbox îndesată-n buzunarele cu nuci și corcodușe.. „Poet, omul nostru...“, l-a apărat Mihnea. „Și savant. Stele, hyper-spațiu, avorturi. Mereu mi-am dorit să scriu despre moarte.“ „Ți-au luat-o alții înainte. Vezi că scrisoarea asta nici măcar nu-i semnată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pare că le-am nimerit locul de-ntâlnire.“ Am făcut cocoloș hârtia, cu gândul s-o arunc în spatele unui raft. Studenții făceau frecvent chestia asta, se distrau cu fișe, ambalaje de gumă sau bilete vechi de-autobuz. Până la urmă, am îndesat-o în buzunar. Mihnea avea dreptate, trebuia să fim cu ochii-n patru. Știam (adică auzisem) că piața de carte era controlată de două mari organizații: Uniunea și-Academia. Fiecare lucra cu secta ei: Uniunea cu Editorii, Academia cu Anticarii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pe tren. Toată povestea.“ Nu mințeam decât pe jumătate. Am urcat primul și i-am ajutat și pe ei. În afară de valijoara și servieta lui Mihnea, nu trăgeam după noi decât o sacoșă de umăr și-un geamantan gol. În sacoșă, îndesasem actele și niște țoale de schimb, nu multe, să nu atragă atenția vameșilor. Cât despre geamantan, mă inspiram din experiențele trecutului: se întorcea ticsit de haine, ca o burtă de gravidă umplută cu pulovere și cardigane (era o diferență între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
posac, Maria nu zicea nimic, dormise toată noaptea cu spatele la mine. Doar valetul tailandez sau coreean, care dădea ture prin sală cu tăvița cu ceai și cafea cu lapte, părea vesel, zâmbea permanent, fără motiv. Mi-am pipăit buzunarul de la blugi: îndesasem acolo mobilul și-un briceag elvețian. „Tot supărați?“, am căutat să deschid o discuție. Bineînțeles că nu mi s-a răspuns; doar taiwanezul a venit repede lângă mine și, zâmbind fericit, mi-a vârât tava sub ochi: „Kaffee? Tee?“ Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cafenea. Nici nu părea dificil s-o identifici: firma „Rocco“ fusese trasă cu neoane portocalii, șerpuitoare, iar prin geamul enorm, de-acvariu, sclipeau scaunele metalice și banchetele de Ikea. Atmosfera de nikel și perne pătrățoase contrasta perfect cu restul cartierului, îndesat în viluțe de secol 18, reconstruite cu lemnăria și mobilierul de epocă. N-ai fi putut alege un loc în Grinzing care să bată mai tare la ochi. Am împins ușile și-am spus frumos „Grüss Gott“ ospătarilor. Apoi mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
reconstruite cu lemnăria și mobilierul de epocă. N-ai fi putut alege un loc în Grinzing care să bată mai tare la ochi. Am împins ușile și-am spus frumos „Grüss Gott“ ospătarilor. Apoi mi-am agățat hanoracul în cuier, îndesând căciula și mănușile în mânecă. Le-am făcut cocoloș, cât să nu poată fi trase sau scuturate pe jos. Obiceiul avea iz comunist, reflexul se păstra gravat în programul cerebral care dirija gesturile. Doar cui nu i s-a șterpelit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]