7,523 matches
-
Răsărit a ajuns la un asemenea rafinament pentru că nu au Senat, unde să aștepți rândul să exersezi limba. La noi Senatul, unde subiectul era mai marele, ca subiect unic, a diminuat astfel frumusețea și complexitatea retoricii. — Să-nțeleg că retorica înflorește mai ales sub presiuni de tot felul? - întrebă Grigorie al XV-lea. — O, da, sanctissime - răspunse Metodiu. Retorica-nflorește în vremurile tulburi, iertați-mă că sună a vers, n-am vrut. Unde nu e urmă de-amenințare, nu e picior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
noi Senatul, unde subiectul era mai marele, ca subiect unic, a diminuat astfel frumusețea și complexitatea retoricii. — Să-nțeleg că retorica înflorește mai ales sub presiuni de tot felul? - întrebă Grigorie al XV-lea. — O, da, sanctissime - răspunse Metodiu. Retorica-nflorește în vremurile tulburi, iertați-mă că sună a vers, n-am vrut. Unde nu e urmă de-amenințare, nu e picior metric de retorică, ca să zic așa. Ele merg mână-n mână. Din două una: ori ai oaste mare și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
pe ceafa. Vreun rachiu, ceva, ne dai matale, jupâne, sau caut eu cu băieții? — Imediat - spuse Georgios scurgându-se în cală. Episodul 224 PRESIUNI MORALE — Să trăiască Imperiul Otoman! - spuse turcul, ridicând plosca adusă de grec. — Să trăiască și să înflorească - zise repede Georgios, înclinându-se. — Matale, părintele, nu ești pe-o vorbă cu mine? - spuse turcul către Metodiu, care rămăsese tăcut la proră. — Cu mine vorbiți? - păru că se trezește călugărul nostru. — Da, cu matale. — Nu eram atent la ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și dacă dumneavoastră, de la o sută de pași, doar ați șoptit un pic mai tare „Să trăiască Imperiul Otoman”, cum ați spus înainte, fiți convins că eu aș auzi și aș răspunde că nu numai să trăiască, dar să și înflorească. — Frumos zis - spuse turcul. Nu iei un gât? — Poftim? - făcând Metodiu, ducând mâna la ureche. Episodul 225 UN ROL MAI PUȚIN STUDIAT Din cală, într-o echilibristică specifică neonației lui, apăru grecul purtând o tavă încărcată cu vârf. O așeză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
nu mă gîndisem niciodată. De pildă, că existența socială e un mecanism care te strivește, dacă nu Înveți la timp să-l mînuiești. Eu nu am mînuit niciodată nimic. Am crezut că totul vine de la sine, așa cum crește iarba, cum Înflorește liliacul. Și anotimpurile soseau și plecau și a plecat și ea Într-o bună zi. Nu există prietenie adevărată Între femei, Îmi spunea. Ele sînt prietene atîta timp cît pot să-și vorbească una alteia despre amorurile lor. Simt nevoia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
orașului, pe motiv că nu e dispusă să satisfacă necesitățile legitime ale locuitorilor. Și, spre marea mirare a notabilităților, cu sprijinul nedisimulat al presei, sentința i-a atribuit o mulțime de sălbăticiuni și cuștile aferente. Din clipa aceea, afacerea a înflorit - în timpul războiului, mulți tânjeau să fie acolo, astfel încât Grădina Zoologică a devenit ultima stație a cele mai lungi linii de tramvai. Chiar și atunci, din nostalgie, el ținea la animalele de curte din vremurile de restriște. Le îngrijea, le hrănea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
lui Beppo. O moarte fulgerătoare. - Era sănătos, de ce o fi murit atât de repede? - Dorul de apa oceanului, a spus Jacopo. Și n-a mai avut loc, bineînțeles, nici o călătorie la munte. Cinci ani după moartea lui Beppo, afacerile tipografiei înfloriseră neașteptat de mult. Datorită lui Benedetto, spuneau toți. Planșele lui Aldrovandi cu animale marine, așa numitele Teatro de la Natura, fuseseră publicate pentru prima oară în Italia, producând o mare senzație printre biologi și oameni de artă. Fiul a călcat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
în cap, transformată într-o curgătoare lumină albă, apoi într-un șuvoi exploziv care tâșnea prin crăpăturile dilatate ale craniului, pe urmele gemene ale celei care murise înaintea lui. Era ca o eliberare dintr-un pământ care nu dăduse roade, înflorind doar pentru plăcerea nu știu cui, cineva ascuns în toate, care făcea risipă de forțe și mister. În spatele vieții se țesea o ceață deasă. În ea urmau să dispară resturile pământești cu numele Tua și Natanael. Nimeni nu putea explica de ce fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
înaltă, cu părul cânepiu tuns până la nivelul umerilor. Înfățișarea ei era foarte plăcută, poate din cauza ochilor mari și cenușii și a gurii bine conturate, iar nasul subțire și ușor acvilin îi dădea un aer preocupat. În colțul gurii lui Cristi înflori un zâmbet slab, imaginându-și-o privind pe deasupra ochelarilor ușor lăsați pe nas, spre clasa plină de copii și vorbindu-le la fel de răspicat. Nici nu știa dacă purta ochelari, dar din moment ce era profesoară, trebuia să-i aibă. De ce râdeți? întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
în loc se vedeau vetre improvizate în care arseseră focuri puternice. Probabil că, de frica bestiei, oamenii puși de pază aprinseseră focuri crezând că au de a face cu vreo sălbăticiune care s-ar fi putut speria de flăcări. Un zâmbet înflori în colțul gurii inspectorului, la gândul că aceștia fuseseră atât de naivi. Amintirile începuseră să-l năpădească. În urmă cu trei ani și el fusese în aceeași situație, refuza să creadă în existența vâlvei. E drept că el se gândea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Ileana care se ridicase ascultătoare și se îndrepta spre ușa pe care tocmai apăruse tatăl său. Îmi rămâi datoare! îi șopti Cristian când trecu pe lângă el. Femeia îi evită privirea, mușcându-și buzele ca să nu se vadă zâmbetul ce îi înflorea în colțul gurii. 29 Simion Pop se prăbuși în fotoliul din care tocmai se ridicase Ileana. Sper că nu aveați o discuție importantă, spuse el după câteva clipe în care se foise căutându-și o poziție comodă în care să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
și pe el, pe tata, deși pe atunci n-avea cum să fie tatăl meu, ci acela care urma să fie tatăl meu, acela care fusese tatăl meu. După aceea, peisajul Înverzea brusc, copacii dădeau În floare sub ochii mei, Înfloreau tufișurile de porumbă, soarele trecea peste satul Kraljevčani, dăngăneau clopotele bisericii satului, mugeau vacile În grajduri, iar pe la ferestrele caselor strălucea oglindirea roșiatică a soarelui ce topea stalactitele de gheață de sub streșini. Apoi prin fața ochilor mi se perindă un cortegiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
pruncului nou-născut, măcar că era sînge din sîngele lui, „Îi mîncau coliva“. Numai că pe atunci n-aveam cum să știu că el Își presimțea excrescența dubioasă În adîncul măruntaielor și că bănuia, poate chiar avea certitudinea, că În pîntece Îi Înflorea, ca dintr-un bulb, o necunoscută plantă otrăvitoare. Enciclopedia, Într-unul din paragrafele finale, relatează și despre desfășurarea ceremonialului Înmormîntării, numele preoților care i-au cîntat Prohodul, descrierea coroanelor, lista celor care l-au Însoțit de la capelă, numărul lumînărilor aprinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
coase, să țese, să facă mâncare și curățenie. Dacă nu știa toate „muncile”, intra în gura satului și nu scăpa de sfichiurile celor „răi” ani de zile, până când era uitată. Fata de măritat trebuia să coase cu măna ei, să „înflorească” o cămașă pentru mire, dar, dacă nu reușea sau se întâmpla ca nunta să fie prea repede, putea fi ajutată printr-o clacă, de alte surate. Inițiativa cererii în căsătorie aparținea flăcăului, care era pregătit pentru însurătoare: avea casa făcută
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
se inspira pentru a-și crea personajele și mi-a răspuns că după nimeni. Că toate personajele lui erau el Însuși. — Atunci, dacă cineva ar voi să-l distrugă, ar trebui să distrugă poveștile și personajele astea, nu-i așa? Înflori din nou zîmbetul acela abătut, de Înfrîngere și oboseală. — Dumneavoastră Îmi amintiți de Julián, zise ea. Înainte să-și piardă credința. — Credința În ce? — În tot. S-a apropiat În penumbră și mi-a luat mîna. Mi-a mîngîiat palma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
mai are destulă forță pentru a controla căile strategice. în 2697 î.e.n., prima dată stabilită cu relativă certitudine, în nordul Chinei domnește cel dintâi principe al cărui nume s-a păstrat: Huang Di. Tot pe atunci, ceva mai la sud, înflorește cultura Long Shan: sate păzite, cu incinte din pământ bătătorit, precum și o organizare în sistem de principate, cum a fost Hao Xi’an. Aici se cresc vite și oi, se cultivă grâu și orz. Totuși, dezordinea era la ea acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
întărește mereu, iar valorile sale capătă contur. în vreme ce în Israel profeții le anunță dezastre iminente, în 444 î.e.n., Pericle, șef incontestabil al Atenei, face din metropola elenă o mare putere militară, economică și culturală; timp de douăzeci de ani, aici înfloresc sculptura, poezia, teatrul, filosofia și idealul democratic, până când, în 431 î.e.n., un război absurd împotriva Spartei duce la victoria unui vecin occidental, Filip, rege al macedonenilor. O lecție universal valabilă: când o supraputere este atacată de o putere rivală, deseori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
spunea, nu va îndrăzni să nege că guvernul și-a împins răbdarea până la limite de neimaginat, mai mult nu i se poate cere sau altfel s-ar pierde, și poate pentru totdeauna, acel armonios binom autoritate-obediență în lumina căruia au înflorit cele mai fericite societăți umane și fără de care, așa cum a demonstrat istoria pe larg, nici una dintre ele nu se putea pune în practică. Editorialul a fost citit, radioul a repetat pasajele principale, televiziunea l-a intervievat pe director și în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
soția și copiii dumitale? Nu te gândești niciodată la ei? — Nu. — Aș prefera să nu fii atât de nesuferit de monosilabic. N-ai avut nici o clipă de regret pentru toată nefericirea pe care le-ai pricinuit-o? Pe buze îi înflori un zâmbet și clătină din cap. — Trăiam cu convingerea, am continuat, că uneori nu poți să nu te gândești la trecut. Nu mă refer la perioada de acum șapte sau opt ani, ci la cea mai îndepărtată, când ți-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Am înfipt cu îndrăzneală bisturiul: — Stroeve mi-a spus că tabloul în care ai pictat-o pe soția lui e cel mai bun lucru pe care l-ai făcut vreodată. Strickland își scoase pipa din gură și în ochi îi înflori un zâmbet. M-am distrat mult pictându-l. — De ce i l-ai dat lui? — Îl terminasem. Nu mai aveam ce face cu el. Știi că Stroeve era cât pe-aci să-l distrugă? — Nu era întru totul reușit. Vreo câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
primarului, unde se instalaseră judecătorul și colonelul, dădea spre o micuță curte interioară, în care un castan pipernicit încerca să se avânte spre cer. De la una din ferestrele biroului, puteai vedea perfect acest pomișor căruia îi lipsea spațiul pentru a înflori și a se hotărî să devină cu adevărat un arbore. Nu mai există de multă vreme. La puțină vreme după Caz, primarul a pus să fie tăiat: când îl privea, vedea altceva decât un pom bolnav și nu mai putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
părut odioși cei vii. Pun pariu că judecătorul gândea la fel. Pun pariu că viața îi părea o flegmă primită drept în față. Am parcurs carnetul ca pe un drum ce trecea încetul cu încetul de la un peisaj de țară înflorit la întinderi barbare, pline de puroi, de acizi și de sânge, de fiere, de bălți arzând. Zilele care treceau o schimbau pe Lysia Verhareine, cu toate că noi, ceilalți, nu observasem nimic. Tânăra cea frumoasă, delicată și dulce devenea pe dinăuntru o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
se află casa și grădina - locul se găsește undeva la poalele unei coline domoale, în margine de Snagov -, suprafața, în întregimea ei, era un peisaj viu, în care coasa nu intrase de mult, hălăduiau meri bătrâni, umbră lângă umbră, caprifoiul înflorea fericit și greu peste buruieni, via urca pe copaci, până spre vârf. Florile, troscotul, pătlagina și mușețelul creșteau la fel de sălbatic spre soarele păsărilor de sus. Dincolo de merii de când lumea, spre margine, alunecând peste pietrele verzi, un pârâu curgea atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
e bine s-o faci să ajungă la tot atâția!, îmi place pătlagina cu inflorescențele ei falice, s-o udăm și pe ea, cum o fi răsărit aici, dincoace de gard? Uneori, cânta încet, dar ierburile îl auzeau bine și înfloreau, parcă le fermeca cineva sau ceva, el înțelegea graiul lor, câtă apă le trebuia, câtă căldură, înțelegea păsările care se așezau pe crengile copacilor din jur, toate erau fericite când îl vedeau. Alteori, pe vârfurile merilor din livada nesfârșită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
ochii i se strâng într-o dungă subțire, metalică, dă un bobârnac hârtiei care zboară iute spre pământul umed. Apoi, oftează și ridică privirile spre fructele roșii din pom. În amiaza călduroasă de octombrie - erau 30 de grade Celsius și înflorise liliacul a doua oară, iar prin păduri sau pe la margine de drumuri, salcâmii scoteau din muguri flori albe și parfumate - cele două vorbeau de ceva timp, se vedea după cununa de ceapă începută, o funie încărcată de vorbe, o ceapă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]