1,496 matches
-
fără nici o semnificație, de lumina ciudată a unui bec fluorescent Într-o gară. Poemele mele, hieroglifele lor anacronice sub ochii voștri - mușchiul acestui picioruș de broască conectat la o sursă electrică, țopăiala lui caraghioasă producîndu-vă brusc o bună dispoziție, o Îngăduință, un fel de iubire. Poate atunci, din acea depărtare, o mînă răsfoind o carte va trece prin părul meu ca adierea unei Îndelungi așteptări. De cîțiva ani Încoace ni se fac daruri. De la rude, de la prieteni, de la cunoștințele Îndepărtate, de peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
scape din mașina cuprinsă de flăcări, făcându-se nevăzut prin metode obscure, ceea ce pentru ditamai forța de ordine prezentă acolo ar fi Însemnat un eșec, iar oamenii - mai ales oamenii legii - au În general tendința de a-și privi cu Îngăduință propriile eșecuri, ca pe niște odrasle alintate. Alfina a fost radiată așadar definitiv din lumea celor lunecătoare pe șosele; nici măcar la știrile de după-amiază, de obicei doldora de accidente rutiere, descarcerări și explozii, dispariția ei n-a fost pomenită. A
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
căpăta un aer de învățător. Avea mîini de dascăl vechi, care, în decursul anilor, înhățaseră mii de urechi și umpluseră cu note zeci de cataloage. Cu privirile sale spălăcite care trădau mai multă încăpățînare decît voință, mai multă răutate decît îngăduință și mai multă slugărnicie decît inteligență, bătrînul trudea cu îndîrjire. Cu ochii înfundați în obrazul ca o beșică, celălalt dascăl, pe nume Brînză, mă studia cu bonomie. Avea, ca toți cei fără ureche muzicală dar nevoiți să se facă ascultați
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
de făcut. Ministranții stau jos și se odihnesc în timpul predicii, cei mai mulți se gândesc la tot felul de prostii, măgării sau fleacuri de la școală, ceea ce pe Dumnezeu nu‑l deranjează, doar știe care sunt grijile celor mici și le ascultă cu îngăduință. Dar Rainer se gândește chiar la EL, la Dumnezeu însuși, căruia vrea să‑i încredințeze grijile sale; pentru scurt timp, Dumnezeu e ultima lui speranță, fiindcă nimic nu mai merge ca lumea și, bineînțeles, Iisus trebuie să îndrepte lucrurile, numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
coboară treptele și, ajunsă afară, se urcă într‑un taxi, de parcă toată ziua n‑ar face nimic altceva. Anna Witkowski scoate un țipăt nearticulat și i se dă voie să plece acasă înainte de terminarea orelor. Profesorii vorbesc ca și cum ar avea îngăduință pentru faptă. Cel care a făcut asta trebuie să recunoască, n‑o să i se întâmple nimic, vrem doar să știm cine a fost. Când văd că așa nu merge, urlă ca taurii întărâtați. Rainer Witkowski scrie o compunere surprinzător de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
aproape, atâtea fraze ! Un fel de predică citită cândva în cărți, de care își bătea joc cu măsură ? „N-ai crede, poate.“ „Știi, probabil.“ Simțise ironia cu care recitea, parcă în fața ei, pagini știute, iritarea de a se asculta vorbind, îngăduința, o calmă detașare de retorica acestor formule, readuse cu un anume patos totuși. Glasul își păstra căldura. Chiar când nu mai reușea, parcă, să stăpânească ironia dintre cuvinte. Tocmai acest joc îl tulburase, simțea, și pe el. Suprapunerea chipului vizitatoarei
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
formală ? Să-și facă, și ăla, datoria ! Să raporteze, și el, șefilor că a luat contact personal, s-a deplasat personal, a cercetat personal, a încercat, cunoaște personal etc. etc., nu mai e nimic de făcut, propune măsuri imediate, nici o îngăduință etc. etc. Totuși, femeia, verișoara aceea... un exemplar deloc comun... criza care o biruise pe neașteptate părea să ascundă mai mult decât dezvăluia. Un șef atât de important, încât nici n-ar mai avea cui raporta ?... Nici nu era vorba
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
indolență, nu se poate fixa. Interesul egal pe care îl arată întâmplării, neprevăzutului este al unei plictiseli fără leac. Nimic nu-l atrage destul pentru a-l angaja, își dă ființa oricui, pentru că n-o dă nimănui, dus oriunde. Blândă îngăduință față de banalitate, cufundarea până la anihilare în foiala detaliilor, îngropat în ele. — Doriți ceva ? auzi, ca dintr-o oală în clocot, în spatele ghișeului. — A, da, aș vrea... dați-mi un bilet. Și se apleacă mult, vârând aproape capul prin gura ghilotinei
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
să fii singur! Îl Întrebi dacă a fost vreodată singur, dacă știe cu adevărat ce este singurătatea. Încerci să-i explici, dar el este edificat și În privința asta. ZÎmbește reținut și ironic, respinge discuția, te respinge și pe tine, cu Îngăduința obosită a Înțeleptului În fața tinereții. — Știu, știu! oftează el. Dar toți sîntem singuri, fiule, și, de fapt, adevărata noastră singurătate sălășluiește aici - și-și lovește ușurel pieptul În stînga, În dreptul celui de al treilea nasture, În presupusa regiune a inimii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
un nebun ar putea redescoperi lumina și sănătatea minții și și-ar vedea prietenul, ocrotitorul și victima nebuniei sale chiar În fața lui, zîmbindu-i strîmb printre buzele crăpate și umflate și spunîndu-i cu o ironie plină de regret, dar și de Îngăduință: — Ei, iată-ne din nou Împreună! Omul Înalt trăiește o ciudată aventură, are parte de o educație aspră, dar prețioasă. Căci În cele din urmă ajunge să cunoască, cu prețul trudei și sudorii și al frămîntărilor amare, o omenire aspră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
nu reușim să pătrundem În miezul lucrurilor. Să vedem dacă nu reușim să scoatem adevărul la iveală“. Și urmează o discuție lungă, sinceră și chiar pătimașă, În care ambele părți Își păstrează de obicei o excelentă bună dispoziție, amabilitatea și Îngăduința, dar În care Își susțin totuși argumentele cu multă căldură și Încăpățînare. În asemenea discuții se fac simțite cîteva trăsături interesante ale omului din Catawba: el este de obicei Înclinat spre filozofie - nimic nu-i place mai mult decît să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
până atunci, un psihiatru priceput și, pe deasupra, fusesem obișnuit să dau importanță femeilor numai în pat, îmi plăcea să spun că femeia este, întotdeauna, "fizică" și că numai bărbatul poate deveni un "animal metafizic", de aceea m-am uitat cu îngăduință la ea când, ridicîndu-se de lângă mine, m-a chemat s-o însoțesc: "Hai să călătorim. Sau n-ai chef să cunoști lumea?" Ca să-mi demonstreze că vorbea serios, s-a urcat pe capra caleștii și, de-acolo, m-a somat
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
am confruntat în cariera mea profesională. În consecință, când am aflat din anunțul dumneavoastră publicat în The Times că investigați împrejurările care au și cea mai mică legătură cu acest caz, curiozitatea mea a fost imediat stârnită. Trebuie să aveți îngăduință, domnule Owen (sau vă pot spune Michael, deoarece mărturisesc că după ce am citit cele două excelente romane ale dumnevoastră, simt că suntem deja buni și vechi prieteni) - pentru excentricitățile unui bătrân încăpățânat, care, în loc să vă abordeze direct, a preferat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
vă informez că prezența dumneavoastră este solicitată mâine-seară la Winshaw Towers pentru citirea testamentului. — Prezența mea...? repetă Michael. Dar de ce? L-am întâlnit o singură dată. Cu siguranță nu mi-a lăsat nimic. — Firește, spuse domnul Sloane. Nu am primit îngăduința să discut conținutul documentului până ce toate părțile implicate nu se adună la timpul și locul fixat. Da, spuse Michael, îmi dau seama. — Mă pot baza deci pe prezența dumneavoastră? Puteți. — Vă mulțumesc. Domnul Sloane se întoarse și dădu să plece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
că este un vis irealizabil. Totul este hotărât, definitiv. Nu-i rămâne decât să se agațe, cu „speranța înecatului”, de „casa dragostei noastre”, în care a trăit cu Teodora câțiva ani. În care ar vrea să trăiască până la moarte. Cu îngăduința ei... Și totuși! Există totdeauna un totuși, chiar dacă uneori se întâmplă să nu acopere decât „jumătăți de măsură” (P.H.L.). Naratorul a hotărât să nu-i refuze Domnului R. o ultimă șansă. O decizie inspirată! Prea l-a strivit sub exemplul
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
Discorsi. În statul civil, regat al legii, cel care guvernează trebuie totuși să fie cumpătat, să procedeze cu omenie, "iar încrederea prea mare să nu-l lipsească de prudență, după cum prea marea neîncredere să nu-l facă lipsit de orice îngăduință" (Principele, XVII), în ultimă analiză, refuzul de a idiliza imaginea omului e încă o notă definitorie pentru viziunea antiutopică. Diferența de perspectivă e hotărîtoare. Toate ideile florentinului sînt întemeiate pe istoria adevărată. Deliberat, el se distanțează de procedeele fabulatorii ale
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
între ei. Răspund la această nedumerire, arătînd că toate principatele care au lăsat vreo urmă în istorie au fost guvernate în două moduri diferite: fie de un principe avînd alături de el numai slugi plecate care, fiind miniștri prin bunătatea și îngăduința lui, îl ajută la conducerea statului, fie de un principe și de către nobilii feudali, baroni, care posedă acest rang, nu prin bunătatea stăpînului lor, ci prin vechimea neamului din care descind. Acești feudali își au statele și supușii lor proprii
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
la acțiune, și nici să nu se sperie din nimic. Trebuie să procedeze cumpătat, cu înțelepciune și cu omenie, iar încrederea prea mare să nu-l lipsească de prudență, după cum prea marea neîncredere să nu-l facă lipsit de orice îngăduință. Se pune astfel problema dacă este mai bine să fii iubit decît temut, și invers. Răspunsul este că ar trebui să fii și una și alta; dar întrucît este greu să împaci aceste două lucruri, spun că, atunci cînd unul
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
l-au rădicatu cu tot ce-au avut și l-au dus la Țarigrad. În loc de milă și cinste ce aștepta să aibă, ei l-au mazilit”. Păi Duca-vodă era obișnuit cu mazilirea încă cu cea din 1666, vere. ” Drept-îi. Cu îngăduința ta, însă, vreau să-ți spun câte ceva despre cele petrecute de-a lungul timpului aici la mănăstire sau în jurul ei. Aș începe cu legenda care spune că înaintea zidirii mănăstirii ar fi existat un tunel care pornea din Curtea Domnească
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
sale. I-a oferit o armură completă și soldați de escortă. Militarii au primit-o cu suspiciune și cu glume nu tocmai pe placul ei. Ea, însă, nu a pus la inimă acea atitudine... pur bărbătească. Le zâmbea doar cu îngăduință, de parcă le-ar fi spus: „Veți vedea voi. Habar nu aveți cât de mult mă ajută pe mine Dumnezeu”. Sabia Jeannei Cu delicatețe deosebită, dar și cu o fermitate de care numai ea era în stare în acele momente hotărâtoare
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92336]
-
unde o aștepta un călău. Printr-o tortură psihică de neimaginat, a fost forțată să-și recunoască vinovăția. Cum nu mai era vreme de pierdut, victima a fost condamnată la închisoare pe viață, chiar dacă nemulțumirea englezilor față de acest gest de îngăduință era inevitabilă. - Duceți-mă la închisoarea noastră. Nu vreau să cad în mâinile englezilor - a cerut condamnata, în adâncul ființei sale mai pâlpâind o undă de speranță. - Duceți-o acolo de unde ați luat-o - s-a învoit vicleanul Cauchon, care
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92336]
-
privință. Există o dezordine parcă programată ca ticăloșii, criminalii, toate bestiile cu chip uman să scoată capul din bârlogul lor și să acționeze astfel printre oameni. Poate mai gravă decât sărăcia, decât toate relele care bântuie acum printre noi, este îngăduința față de asemenea „turme” de ticăloși care acționează numai dominați de instinctele primare. „Turme” care se tot înmulțesc și care nu pot 29 să nu ne impună astfel întrebarea: spre ce ne îndreptăm cu asemenea balast uman ?” . * După ce ne‐am amărât
OMAGIU MAMEI by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1073]
-
vă Întreb cum vă mai simțiți. După datele clinice, totul este după carte. ― Mulțumesc. Bine. O să te rog Însă să ai grijă În aceste câteva zile, să nu se perturbe cursurile studenților. ― Nu vă faceți griji, domnule profesor... Acum, cu Îngăduința dumneavoastră, am să mă retrag. Sărut mâinile, doamnă. Să trăiți, domnule profesor. La revedere, Despina... După ieșirea doctorului Gruia, Lia a privit la Nicu și apoi la Despina. ― Cu așa oameni e o plăcere să lucrezi. Din câte mi-am
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
asigurat Nicu, sub privirea plină de lumină a Despinei. ― Am să-i scriu lui tata Toader că am avut norocul să-l Întâlnesc pe cel mai bun și drag camarad de arme al lui - a vorbit doctorul Gruia - cerându-și Îngăduința din priviri de la profesor... ― Spune-i din partea mea că mi-i dor să-l văd. Apoi, că le doresc, lui și mamei Maranda, să fie sănătoși și, la toamnă, după ce or culege porumbul și celelalte, să tragă o fugă până la
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
În situația În care fiecare dintre voi a primit sarcini diferite, nu poți răspunde tu În numele amândurora. Poate pentru Despina ceva nu a fost clar... ― Vă rog să mă iertați, domnule profesor, pentru lipsa de discernământ. Nicu a zâmbit cu Îngăduință, văzându-l pe doctor copleșit de jenă... ― Puteți pleca la treburile voastre, copii. În ziua aceea, doctorul Gruia și Despina au avut de lucru cu asupra de măsură. Despina a fost nevoită - pentru liniștea ei - să revadă starea fiecărui pacient
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]