1,523 matches
-
în șoaptă și cu teamă, de parcă în orice moment Bătrânul ar fi putut să iasă din sala cu oglinzi cu biciul în mână ca să-i pedepsească. Până și Mopsul era prudent. Când, luat de val, scăpa o răutate, se uita îngrijorat la ceilalți care, în asemenea împrejurări, se prefăceau că nici nu auziseră. După ce s-a convins că nu se afla nimeni prin apropiere și coborându-și vocea mai mult decât de obicei încât de abia îl auzeam, Domnul Andrei mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
devreme sau puțin mai târziu, avionul s-ar fi zdrobit de pădurea ecuatorială. Îngrijorați, am aprins un foc ca să ne apărăm de eventualele amenințări pe patru labe și ne-am strâns tăcuți în jurul lui. Pilotul era singurul care nu părea îngrijorat. Se juca învârtind o nuia în foc. Atât ne-a spus: „Voi încerca să repar mâine aparatul de radio-emisie”. După care a amuțit. „Lei”, șopti deodată, tremurând, naturalista. Atletul, operatorul și producătorul îngălbeniră. Pilotul, calm, învârtea mai departe nuiaua, arsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ce se întîmpla? - Nu știu, răspunse Auta. Știu numai că aceste neamuri nu sunt blajine ca păstorii voștri atlanți. Și deșertul, este al lor. Se așezară să mănânce. Somn nu le era. Auta însă nu se atinse de mâncare. Arăta îngrijorat. Fața lui părea mai aspră. În ochi se zăreau totuși două luminițe triste. Lui Iahuben începu să-i pară rău de bănuielile sale. Nu era om ticălos robul acesta, își spuse rușinat. Auta părea că se gândește la lucruri depărtate
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
nu ascult o poruncă? Dacă nu mă duceam, Puarem punea să mă ucidă. Dacă aș fi vrut să le abat drumul sau să fug, m-ai fi ucis tu... Știi că n-am arme! - Și dacă ai fi avut? întrebă îngrijorat Iahuben. - N-am ucis niciodată nici dușmani. Cu atât mai puțin te-aș putea omorî pe tine. Simt un frate în tine. Iahuben îl privi lung. Mințea oare? Ochii sclavului erau senini. - De unde știi că te-aș fi ucis dacă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
în graiul daza, fără să se gândească de ce. Se întoarse spre bătrîn: - M-ai văzut? Credeam că dormi... Spune-mi, Agbongbotile, voi când ați băgat de seamă steaua asta pe cer? Bătrânul își lăsă ochii în jos. Era și mai îngrijorat, de când și străinii se mirau de stea. - Și mie mi s-a părut că de două nopți e mai sus, și parcă mai mare... spuse el. Zeul nu vrea să ne cruțe. Ntombi nu mai e, voi ați venit să
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de frățești, spuseră mai mult decât gura lui. Acum, sclavul pricepu. Se strecură cu greu prin gaura lăsată pentru mișcarea vâslei (era atât de subțire, încît se putu strecura), apoi se aruncă în mare. Apa îl înghiți. Iahuben îl urmări îngrijorat, însă puțin mai târziu, la vreo cincizeci de pași, îi zări capul ieșind din apă: țăranul Hunanupu înota spre țărm. Acum marea se liniștise de tot. Un slujbaș regesc ocolea puntea să vadă dacă totul era așa cum a fost. Când
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
îl întrebă Auta. Sau ai făcut-o tu... Copilul îi întinse bila, prea grea pentru mânuțele lui: era mult mai mare decât pumnul unui bărbat. - N-ai făcut-o tu? întrebă sclavul din nou și luă bila. Copilul îl privea îngrijorat, neîndrăznind să vorbească. - Hai să ne jucăm! strigă Auta cu glas vesel. Un păstor se oprise la câțiva pași de el și-i urmărea cu un surâs. Copilul îl văzu și atunci îngrijorarea îi pieri. Zise numaidecât, arătând cu mâna
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
o mirosi chiar, o aduse în dreptul luminii, apoi dădu din umeri. - Slăvite, scrisul robului tău îl recunosc. Dar nu pot ști nici cu ce a scris, nici pe ce... Întâia oară de când sunt, cred că încep să fiu îngrijorat... - Nu îngrijorat să fii: n-ai de ce... Numai dornic de a afla! îi spuse Marele Preot cu o liniște care nu mai era a lui. Tefnaht simți că e o liniște făcută. - Mă mir cum nu i-a fost frică lui Auta
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
să-i ucidem, slăvite? întrebă Tefnaht. - De ce să-i ucidem noi? Vor muri singuri după ce vor mânca cele din urmă rădăcini de pe ostrov. Acolo bântuie furtuni dese și înotînd nu vor putea să străbată marea. Deodată Marele Preot tăcu, privind îngrijorat spre deschizătura cortului. - Spune-mi, Auta, întrebă el în grabă, străinii au învățat limba atlantă? Auta deschise gura și o clipă se opri. Înțelese. Zâmbi în sinea sa, dar nici o cută nu se clinti pe fața lui. Apoi spuse liniștit
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
se socotea sfânt, de vreme ce zeii l-au ales să i se arate. CAPITOLUL XIX Ocolind în zbor Piscul Sfânt, străinul vârstnic se gândi că totuși le-ar fi de folos să cunoască palatul Marelui Preot. Auta era și bucuros și îngrijorat, dar nu avu răgaz să cerceteze care din cele două simțăminte e mai puternic; în scurtă vreme luntrea se așeza în fața grădinilor marelui palat. Urcând treptele de marmură, străinii băgară de seamă că în preajma clădirii nu era nimeni. Auziseră de la
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cum se uită și-i spuse: - Astea ne ajută să respirăm mai ușor aerul vostru. Cred că în curând nu le vom mai folosi. Apoi luntrea zvâcni în văzduh și Tefnaht închise o clipă ochii, facîndu-se palid. Cârmaciul îl privi îngrijorat, dar preotul își veni repede în fire și începu să se uite uimit la pământul care se depărta sub ei, la norii ca niște câlți lăptoși, la mișcările ușoare ale mâinilor cârmaciului care alergau pe mânere și pe alte unelte
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Iahuben începu să hohotească de râs, mulțumit de prietenia sa cu zeii. Apoi amândoi pământenii începură să care armele în luntre. Cârmaciul vru să ridice un scut, însă abia îl putu clinti. - N-or să fie prea grele? întrebă Iahuben îngrijorat. Străinii începură să râdă în loc de răspuns. Prin același meșteșug, Iahuben ar fi vrut să se mai ducă și la altă magazie de arme. Abia i se deschisese pofta, căci răscoala plănuită de Auta și din care sutașul n-a înțeles
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și vitele are să le fie mai ușor de trăit?... Hor nu-i răspunse. - Și să nu uiți, Hor, că dacă mai aveți de stat două luni, nu veți mai sta decât o jumătate de lună. Uh îl privi pe Auta îngrijorat. - Și atunci, urmă Auta, sau ucideți treizeci și cinci de mii de soldați... (Hor ridică mâna, încruntat): - Sau îi ucideți acum numai pe ucigași. Ar mai rămâne o ieșire: să murim cu toții, aici. Eu nu țin la viața mea câtuși de puțin
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
dar nu-și putu răpi plăcerea de a se tocmi cu cei pe care-i credea îngeri. În timp ce Abraam se duse în coliba lui, să-și adune neamul, din cetate năvăli spre ei un om: era Utnapiștim. Auta îl întrebă îngrijorat: - Utnapiștim, a aflat toată lumea din orașele acestea... - Încă nu toată... Dar nimeni nu crede, decât săracii care au și plecat. Le-a spus Lot azi-noapte. Stăpânii însă râd, știind că voi sunteți puțini și că ei au oaste... Mă mir
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
fi să putem revizui fără să trebuiască mai Întâi să scriem! — Da, e un lucru pe care-l poți face chiar și când ești deprimat, spuse Constance zâmbind. Asta e partea bună. — Să Înțeleg că ești deprimată? o Întrebă Henry Îngrijorat. — Am fost, Îi răspunse ea. Îi mărturisi că avea perioade Întregi de depresie profundă. Tocmai În speranța de a scăpa de boală experimenta viața de expatriat În Europa, dar, oriunde se stabilea, suferința părea să o ajungă din urmă mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
mai ales când avea și un baston În mână. Vederea ochiului bun i se deteriora, ceea ce Îi afecta calitatea desenelor, căci era obligat să folosească o tehnică de gravare cu tușe mai groase, mai aspre decât până atunci. Era sincer Îngrijorat, Întrebându-se cât va mai putea lucra ca desenator cu acest handicap, iar posibilitatea de abordare a unui alt mediu de expresie, nu la fel de dependent de coordonarea subtilă dintre ochi și mână, Îl Înveselea enorm. Și, pentru a face economie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
ca avans la procentul din vânzări. Preferase senzația palpabilă a banilor În mână perspectivei incerte a câștigurilor viitoare, ceea ce, trebui să recunoască Henry, care dezaproba principiul, nu fusese deloc un aranjament prost pentru un prim roman. Du Maurier părea mai Îngrijorat ca niciodată din pricina banilor și, pentru a-și suplimenta și mai mult veniturile, se angajă să țină un turneu de conferințe În iarna și primăvara lui 1891-92, care avea să Îl poarte prin optsprezece localități din Anglia și Scoția. Subiectul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
fi putut termina urât. Așa că i-am jucat jocul. Iată cum fug din nou. De această dată mă împiedic și cad. Pățesc ceva la picior. El mă vede căzând și cere să se uită la el. Nu e rupt. Deși îngrijorat, când mă atinge nu uită să se bucure și să-mi arate că se bucură de aceste atingeri. Îți faci rău. Mă mai și face proastă, deci. E vina mea, spune el. Mă întinde pe pat, deși opun rezistență, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
altă dată, atunci. Îi apar la ușă într-o noapte. Îl împing spre pat. O.K. Deci e plăcut să fii cu cineva, dacă-ți pică. Să vedem ce ți-a picat! Ce-ți veni? Te simiți bine? întrebă puțin îngrijorat. Sigur. Îmi scot colții de vampir. Oau! sare în spate, speriat și încruntat. Stai linștit, nu te voi mușca. Îl sărut. O facem pasional. El chiar e puțin încurcat, căci e vorba de cineva mult mai puternic decât dânsul. Ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
scap ca din joacă: "Cum fac, fă Netuțo, plimba-ți-aș cățelul, să am grijă de bujiile tale?..." Știu și eu?!" râde putoarea. Și, când râde, simți cum ți se joacă cârcelul cu dinții pe beregățile inimii. Dacă ești așa îngrijorat... Ține privirile alipite pe geamurile noastre de la sufragerie. O zi, o oră, un an... Dar când vezi că se ridică transperanta numărul patru de la sufragerie, poftim de haide încoace, că sânt singură acasă..." La radio, Victoria Andrei murise. Partidul schimbase
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
membranele unui liliac. Iar când clinti o palmă, ce forma o latură a coifului, și-și ciupi perii scurți și înălbiți de pe versantul drept al craniului, căutându- și cuvintele, jocul de puzzle al trăsăturilor i se preschimbă într-unul crispat. Îngrijorat. Rușinat de împovărarea ce hotărâse să și-o dezvăluie. Ca un ameliorat, cu tivul încă prins sub bolovanul unei stări confuzionale severe. Glasul său toropit pluti deci, ca o peliculă de ulei, prin Cabinetul de Desăvârșire Psihică. Primul front al
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
-i îndurarea!... tună înfiorat primul bărbat, cel durduliu, arătîndu-se complet transformat în privința rafinamentului literar, cu care, de curând, fusese, cât de cât, împropietărit și în care nu scăpa ocazia să se bălăcească. - Cunoaște poveștile multor bărbați... îl acompanie discret și îngrijorat acela care se dădea în vânt după calcule. - Ar putea fi sultană!... țâșni, ca o soluție, din gura celui grăsan, continuarea. 312 DANIEL BĂNULESCU Prin 1988, așa după cum "Partidul Comunist era inima țării", Cenaclul literar UNIVERSITAS devenise centrul ocult al
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
stradă. Oamenii își fac, în general, griji pentru fiicele lor, dar băieții sunt în pericol și mai mare decât fetele. Fiona a strâns din buze, continuând să creadă în propria ei teorie. Dar își dădea seama că David era realmente îngrijorat. Haide, tu du-te la Belinda, a spus ea deschizându-i ușa. Eu rămân aici, cu Jessica, în caz că sună Jake. —Mulțumesc, i-a răspuns David cu un zâmbet pierit. Sper ca teoria ta să se dovedească adevărată, pentru că, dacă i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
fraza. Contează? a întrebat-o el privind-o în oglindă. Nu părea dispus să se uite direct în ochii femeii adevărate de lângă el. —Contează? l-a imitat ea. Păi, pentru mine, da, contează. —De ce? Tonul vocii lui Nick era puțin îngrijorat. Susan s-a întors cu fața către el, dar bărbatul își privea picioarele goale. Pentru c-am vrut să avem ceva care să fie doar al nostru, i-a răspuns ea simplu. Nick n-a spus exact asta, dar din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
e mult mai dezvoltată decât în realitate. Copiii mici nu stau să-și facă grijă că sunt respinși. Mai ales copiii fericiți, așa cum e Milly, care știe foarte bine cât de mult o iubim amândoi. Și nu uita cât de îngrijorat ai fost și pentru ideea ca Milly să stea peste noapte la Bill și la Jenny, iar fetița n-a avut nici cea mai mică problemă. Susan s-a oprit ca să vadă dacă bărbatul avea să-i răspundă la ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]