1,882 matches
-
treceam, Cântare, mândro, îți ziceam. Îmi purtam calul la pas, Mai făceam câte-un popas. Acum sunt bolnav de dor Și-nspre tine vin în zbor. Cântec iți voi fredona în șoapte, În orele târzii din noapte. Și tot atunci pe înserare În mândra și frumoasa ei splendoare, Un cânt voi zice către cer Și voi privi la stelele ce pier. Plăcut e gândul și tu ești departe Și multa cale ne desparte. Eu te visez umblând peste câmpii, La mine nu
C?ntec by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83190_a_84515]
-
rîu, chiar și În abisurile subterane ale Brooklyn-ului exista destul timp, dar cînd Încerci să-i povestești gazdei simți că nu poți, căci ce-ai mai avea să-i spui? Căci deodată Îți amintești cum se lasă lumina tragică a Înserării peste jungla uriașă și ruginită a pămîntului cunoscută sub numele de Brooklyn și pe fețele tuturor bărbaților cu ochii stinși și pielea cenușiu-palidă, cum aceștia, chiar și În Brooklyn, se apleacă peste pervazul serii Învăluiți În lumina aceea tristă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
cenușiu-palidă, cum aceștia, chiar și În Brooklyn, se apleacă peste pervazul serii Învăluiți În lumina aceea tristă și tăcută. Și-ți amintești cum, Într-o seară, stăteai Întins În pat În adîncul celulei tale reci din Brooklyn și ascultai zgomotele Înserării și cîntecul păsărilor ce răzbea tot mai slab dinspre copacul tău; și-ți amintești că s-au deschis două ferestre și-ai auzit două glasuri - unul de bărbat, altul de femeie - care au Început să vorbească În lumina aceea tragică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
fără cuvinte, auzind pe toate drumurile neștiute glasurile banale și familiare ale americanilor care mîine vor fi Îngropați În pămînt, conștienți că, după noi, cîmpiile vor adormi În tăcere, că lumina piezișă se va stinge pe dealuri, că pacea și Înserarea vor coborî din nou... contopite cu formele nenumărate și cu materia unică a pămîntului nostru, cu pacea Înserării, cu pașii uriași ai nopții unduitoare ce se apropie și, În același timp, cu dimineața? — Primește-ne, tăcere, și tu, cîmpie a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
În pămînt, conștienți că, după noi, cîmpiile vor adormi În tăcere, că lumina piezișă se va stinge pe dealuri, că pacea și Înserarea vor coborî din nou... contopite cu formele nenumărate și cu materia unică a pămîntului nostru, cu pacea Înserării, cu pașii uriași ai nopții unduitoare ce se apropie și, În același timp, cu dimineața? — Primește-ne, tăcere, și tu, cîmpie a păcii, a ținutului fără hotar și a spațiului fără odihnă; Întruchipare a materiei unice și indivizibile și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
cădeau departe, fără asprime sau căldură, pe vîrfurile copacilor din pădurea ce Începuse să se Întunece și pe vîrful turnului de apă. Lumina zăbovi acolo puțin, cu nepăsare, ireală, ca o piesă veche și delicată de bronz, spălată parcă de Înserarea plăcută și răcoroasă ce cuprindea pămîntul și pădurea, ca o clipă de tristețe, ca o clipă de bucurie, și dispăru În scurt ca o fantomă. Dintre cei cinci bărbați care ieșiseră din „junglă“ pe șosea și Înaintau, Într-o procesiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
responsabilitate la prietenie, de la a nu căuta puterea la virtutea prudenței în judecată și răbdare, de la înțelepciune la interioritate și la respectul creației, la edificarea păcii, de la seninătatea generală în a trăi la practicare specifică a unei virtuți tipice marii înserări, care este eutrapedia (din greacă, răsucire bună), adică să știi să dai spațiul just destinderii, seninătății, odihnei, bucuriei, jocului intens în sensul cel mai larg și mai înalt al termenului, ca să înțelegi obiectul unei virtuți pe care Aristotel o numește
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
pare rău, dar trebuie să plecați. Bagajele dumneavoastră vor fi păstrate în depozitul nostru de jos. În luna fără poliție nu ne putem asuma riscurile decurgând din prezența indivizilor suspecți. Îi trebuiră vreo 20 de minute până să părăsească hotelul. Înserarea începuse să se lase când o porni agale pe strada aproape pustie. 2 "Aristotel.. foarte dotat... a fost cei caee, fără îndoială, a influențat cel mai mare număr de oameni care au suportat vreodată ascendentul unei singure personalități. Dramele noastre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
pare rău, dar trebuie să plecați. Bagajele dumneavoastră vor fi păstrate în depozitul nostru de jos. În luna fără poliție nu ne putem asuma riscurile decurgând din prezența indivizilor suspecți. Îi trebuiră vreo 20 de minute până să părăsească hotelul. Înserarea începuse să se lase când o porni agale pe strada aproape pustie. 2 "Aristotel.. foarte dotat... a fost cei caee, fără îndoială, a influențat cel mai mare număr de oameni care au suportat vreodată ascendentul unei singure personalități. Dramele noastre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
principalul, se poate desluși cu ușurință. Însă nu se cădea să judece el rezultatul. Domnul Procopiu făcu, din capul locului, același comentariu: — Scrisul nu-i frumos, dar se citește cu ușurință, asta e important. Aprinsese lampa de birou, fiindcă umbrele înserării învăluiau deja încăperea. Afară ningea în continuare, dar focul cu lemne și lumina electrică (trasă de câțiva ani deja, din bulevard, până la numărul 11 din strada Brezoianu, adică exact până la ei) dădeau biroului un aer plăcut. Apoi parcurse cu atenție
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
se întoarse puțin către nevastă-sa. La lumina slabă a felinarului din apropiere, fața ei blândă, și încă destul de tânără, era aproape pierdută în umbră. El îi șopti ceva cu un glas delicat care se armoniza cu nuanțele pastelate ale înserării: - Împărăteasa spunea că sătucul nostru Glay pare să aibă în el sănătatea și blândețea, ce constituie calitățile superioare ale poporului ei. Ce spui, Creel, nu ți se pare un gând minunat? Trebuie să fie o femeie admirabil de înțelegătoare. Ajunseseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
Nu pot să vi-l spun, și de altfel asta nu v-ar fi de folos. Vedeți, surâse funcționarul, nu e așa de ușor. S-au îndreptat spre Piața Armelor. Cottard tăcea mereu. Străzile începeau să se umple de lume. Înserarea fugară a orașului nostru lăsa loc nopții și primele stele apăreau pe un orizont încă limpede. Câteva secunde mai târziu, lămpile de deasupra străzilor au întunecat tot cerul aprinzându-se, și zgomotul conversațiilor părea să crească. \ Iertați-mă, spuse Grand
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
și acela era Rieux. O simțea în seara asta, la picioarele monumentului închinat Republicii, conștient doar de indiferența apăsătoare care începea să-l cuprindă, privind mereu ușa hotelului pe care dispăruse Rambert. La capătul acestor săptămâni extenuante, după toate aceste înserări în care orașul se revărsa pe străzi pentru a se învârti în cerc, Rieux înțelegea că nu trebuia să se mai apere împotriva milei. Mila te obosește când este nefolositoare. Și în senzația acestei inimi care se închista încet în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
cerului și mirosurile pământului care marchează trecerea anotimpurilor pentru prima oară, deveniseră impresionante pentru toți. Toți înțelegeau cu spaimă că epidemia va fi ajutată de căldură și fiecare vedea în același timp că vara se instala. Țipătul lăstunilor, pe cerul înserării, devenea mai strident peste oraș. Nu mai era pe măsura amurgurilor de iunie care, în orașul nostru, îndepărtează orizontul. Florile pe piețe nu mai ajungeau boboci, se deschideau înainte și, după vânzarea de dimineață, petalele lor acopereau trotuarele prăfuite. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
și ia-l și pe tataie cu tine. Zici că vrei s-arestezi indivizi suspecți? Ți-arăt eu ție! — Da, domnule, spuse umil Mancuso, scoțându-l afară pe bătrânul care plângea. — Ăăău! exclamă Jones, ascuns în norul său de fum. * Înserarea se așternea în jurul barului Night of Joy. Pe Bourbon Street luminile începuseră să se aprindă. Firmele de neon se aprindeau și se stingeau intermitent, oglindindu-se pe străzile umezite de ceața deasă care se lăsase de ceva timp. Taxiurile care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
orașului“ e șocant de asemănătoare, tematic, cu „Balada spînzuratului“, ambele - scrise în 1915). Atît Vinea, cît și Tzara improvizează deconstructiv despre „Hamlet” și „Ofelia” („Hamlet“, respectiv „Proclamație“, fără a mai aminti prozele), despre iubiri și destine de femei provinciale, despre înserări autumnale și vacanțe etc. În poemele din 1913-1915 ale lui Vinea, impusurile iconoclaste sînt însă cenzurate de o melancolie retractilă, proiectate - nostalgic - în trecut, în amintire sau într-un prezent dominat de sentimentul pierderii iremediabile, al neliniștii metafizice sau al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Cu bunica mea Mă voi mândri Cât voi trăi. Enachi-Saviuc-Pavăl Oana, clasa: a VII-a Școala Gimnazială „Spiru Haret” Dorohoi - Botoșani profesor îndrumător Conțevici Carmen Plânsul mioarei De pe-un deal de nemurire, Spre o vale de uimire, Într-o înserare blândă Însetată și flămândă, Vine turma de mioare Risipită pe ponoare N-are cai în jur să-i pască, Nici câini răi s-o ocrotească, Nici ciobani să o păzească, Și nici stână s-o primească. Mioriță, mioriță, N-ai
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
înverzit, Fluturașii au ieșit, Soarele a răsărit, Și natura s-a trezit! Dimineața Soarele vesel și mândru De trei sulițe se înalță Peste câmpul înverzit, Și cu raze vii sărută, Florile ce-au adormit. Vară Apune soarele-n văpăi Și înserarea, ca un val, Pe sub răchițele din deal Se lasă-n liniște pe văi , Și-adorm ușor cu gându-n sat. Mama Tot ce am mai scump pe lume Este mama mea, pe bune. Ea m-ajută când mi-e greu
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
ce spusese el, ce fusese aievea. Apoi un val de idei au izbit-o în minte; nu putea crede că i se întâmplă așa ceva! Un vârtej amețitor de cuvinte, imagini, sunete se roteau în jurul ei, iar în lumina palidă a înserării, vorbele și imaginile aveau culori țipătoare, care o oboseau, o înconjurau ca niște șerpi ce nu-i dau pace și încearcă să o cuprindă tot mai strâns, tor mai strâns până când simte că nu mai poate respira și că va
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
principiile geneticii și costă două și te pupă al tău care te iubește, Sandu Harry Kerch traversează orașul răsturnat pe bancheta din spate a automobilului său oficial, condus de șoferul oficial în coloana oficială de bolizi albastru-petrol care străpung oficial înserarea. Alături de el, un oficial al Ambasadei Marilor State la București, iar pe bancheta din față, alt oficial, de-al locului. În automobil e tăcere, ceața de afară neîngăduind nici un comentariu cât de cât al peisajului. Localnicul bănuiește sau își închipuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
interes sau că fusese uitat. Îl vizitase din nou abia pe la începutul lui noiembrie, cu mai bine de o lună înainte de a începe eroica Revoluție de la Județeană. Îmbătrânise Băcănel. Se stafidise, slăbise, numai haine și ciolane. Avea culoarea vișinie a înserărilor. Se ținea însă drept, cu un fel de semeție a lujerului de porumb desfrunzit, fără știuleți, ars de brumă. Murise și femeia care îi ținea menajul, Caliopeea Pârțângău, o rudă îndepărtată a maestrului avocat Pârțângău. La ultima eliberare din pușcărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
uite cum cresc. Pontagii, scormonitori și jemanfișiști...“ Doctorul aproape că își terminase intervenția. - O concluzie se impune, preciză Fârtat. Făcu o scurtă pauză, privind concentrat chenarul ferestrei din dreapta sa. Părea atent la balansul paingului spânzurat de firul sângeriu, acum, în înserare. - Ba chiar două sau poate mai multe pe care le veți concluziona și dumneavoastră, își reluă Fârtat șirul gândurilor. Prima, și cea mai consistentă, ar fi că totuși doar noi cunoaștem adevărul. Rămânem din ce în ce mai puțini cei care cunoaștem adevărul, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
apei din Baltă, când zace stătută în Ghiolul Negru ăla de la Lintițaru, mută și sleită, pândind mută și adâncă pașii sorbului de vine s-o răzînvolbe. Pe mal Pe țărmul ucrainean al Dunării, turla nouă a bisericii sclipea sângeriu în înserare. Din susul fluviului, de dincolo de ostrovul cu sălcii lascive, cu ramurile împreunate, cu trunchiurile prăbușite unul peste altul, parcă spre a se susține într-o ultimă deznădejde de a rămâne încă în picioare în asfințit, razele soarelui răzbăteau printre strama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
tabla turlei, apoi părăsiseră lucrarea. Uimite de luciul turlei, razele se adunau toate în rotunjimea ei de ceaun răsturnat, oprindu-și chiar acolo înaintarea, dispărând ca și cum o gură hulpavă le-ar fi înghițit. Dincolo de biserică începea noaptea. Pânza fumurie a înserării se topea în smoala întunericului. - Curios, zâmbi ea. E prima dată când văd cum se face noapte. Senzația materială a nopții. - Vine furtuna, probabil, ridică el din umeri. Femeia deschise pumnul și aruncă pietricelele în apă. Sclipiră și ele, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
casă. Când pleca, zorea spre vaporul care avea să-l ducă în drumul lui. Când se întorcea, grăbind spre casele care se desenau în zarea șoselei. Silueta masivă a silozului de tutun. Acum, năruită, clădirea părea că țipă speriată în înserare. Aceleași sălcii, aceeași boltă, același pietriș al șoselei, același miros stătut de pește și de mâl, același șfichiuit al vântului care gonea stârnind gunoaiele de pe drum. Doar bucuria aceea a freamătuli că se întoarce acasă nu mai îl toropea... - Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]