KorAP: Find »[drukola/base=întrerupe & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...53 54 55 ...1234 >

30,844 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290

să descrie mai corect relația, prietena lui. O chema Steffi, după cum indica displayul colorat al micului telefon finlandez, și răspunse destul de țâfnoasă. - Unde ești? întrebă Andreas. - Acasă, de ce? - Nu vrei să ieși? Sunt cu niște colegi, mai stăm... - Nu, îl întrerupse Steffi. Nu sunt singură. - Ok, zise Andreas. Pa. - Pa. Deși Andreas își dădea seama că erau un cuplu modern și progresiv, dar normal, situația nu îl satisfăcea. Ar fi vrut s-o aibă pe Steffi numai pentru el, dar cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
de portieră. Am stins farurile și am scos o țigară din pachetul de pe bord. Ignorând durerea crescândă, mi-am scos bricheta din buzunar și am aprins țigara, imaginându-mi că fumul o să îmi iasă prin burtă. - Alo? Ați murit? mă întrerupse fata din gânduri. - Nu, nu încă, mi-am aprins o țigară. - Aha, zise. Părea ușurată. - Cum te cheamă? am întrebat-o. - Annie. - Și câți ani ai, Annie? - Șaisprezece. Am încercat să mi-o imaginez: brunetă, un metru șaișopt, ochi căprui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
Dar nici asta nu puteam spune. I-am făcut un semn lui Luca că totul e-n regulă. El dădu din umeri și filmă mai departe. - Ready? zise ursul. - Go, am răspuns eu. Am ridicat amândoi pistoalele, dar Alin ne întrerupse. - Stați puțin, zise. - Ce mai e? se răsti ursul la el. - Uite care-i treaba, ursule, zise Alin, eu lucrez în marketing și am participat la mai multe campanii de imagine și vreau să-ți spun că faci o mare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
căprioara sângerândă, fetele țipând - și montăm filmul așa încât să reiasă că ursul încercase să omoare căprioara și noi am salvat-o. Merge, nu? E credibil. - Da, merge, zise Luca băgând o casetă nouă în cameră, dar... - Imaginați-vă, l-am întrerupt, dăm filmul la televiziune, lumea o să ne admire, intrăm în politică - pentru că nu mai am chef să mă fac alpinist, mi-a intrat zăpadă în bocanci -, înființăm un partid, ca simbol vom avea o căprioară, câștigăm alegerile, salvăm țara asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
desfac. - Tu, ăăă, i-ai zis lui Carl că îți place de mine? Era roșie ca un rac acum. Și eu, probabil. - Da, adică voiam să spun că mă bucur că Fred și cu tine... - Și... Și altfel? m-a întrerupt ea. „Altfel ?!?“ mi-am zis în gând cu mii de semne de întrebare și exclamare. „Altfel?“ În cap mi s-a aprins un bec: fata voia să se culce și cu Fred, și cu mine! Cu frați! Era perversă! Dumnezeule

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
strigă nebuna. Hai că am probleme cu un căcănar aici! Șeful, Dan, apăru parcă plutind în cele 150 de kile din care era compus. - Da, ce se întâmplă? - Limbajul doamnei, am început eu, este sub orice... Dar Pascu m-a întrerupt, cuprinsă de furiile iadului. - Auzi, Dane, ce vorbește găinarul ăsta nefutut! Numa’ ce l-am văzut cum a pus pâinea aia împuțită și brânza cu miros de pizda mă-sii pe bandă, că m-au și apucat nervii! Dă cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
orgasme în timpul ăsta, și nici măcar nu începusem bine. I-am dat jos fusta și chiloții și am pupat-o pe părul pubic, lingând-o apoi ușor, ca pe o înghețată. Pizda ei avea gust de trandafir și... - Poate miros, îl întrerupse Vincent. - Ce? - Avea miros de trandafir, nu gust, trandafirii nu se mănâncă, se miros. - Bine, miros. Ok, deci am lins-o-n pizdă, lingeam, lingeam, ea avea orgasme, unul după altul, la un moment dat mi-a scos pula și-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
înțeleg! - Domnule Tocilescu, poate că vi s-a părut. - Părut. - Exact. În Suedia, lucrurile stau altfel. Emoțiile sunt altele, realitatea e alta, rezultatele și urmările acțiunilor sunt altele decât în România. La noi în Suedia... - Știți ceva, Lantz? l-am întrerupt ștergându-mi lacrimile cu mâneca pulovărului. - Ce? - Îmi bag pula în Suedia. AFACERIȘTII Stăteam în poiana Vaslui 4 pe iarbă, în jurul unui coș cu mâncare și cu un termos cu cafea. Păsări ciripeau, șoareci de câmp chițăiau în apropiere. Mușcând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
cunoștință, zise puștiul, întinzându-mi o mână scârnavă, pe care o ignorai dezgustat, mușcând din nou din tartină. - Eu sunt cu domnul, este un investor suedez, dorește să cumpere pădurea, va construi un oraș, vedeți, aici va fi biseri... Îl întrerupsei dur: - Bine, bine, și tu cine ești? - O, eu sunt un fel de makler, un mijlocitor... - Și cate procente-ți ies din afacerea asta? - Șapte virgulă cinci, se lăudă prostănacul. - Ah, da? - Da, de-obicei cer... - Bine. Îngenunchează. Scoasei o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
jignită și de umilită. La nunta mea. La nunta mea! (accentuase prima dată „nunta“, a doua oară „mea“, deci am ascuns un zâmbet. Mai lipsea să accentueze „la“). Cum poți să faci așa ceva? Tu îți dai seama... - Te rog, am întrerupt-o. Nu intenționam să te jignesc. Sunt acolo de mult... - Dar nu are importanță! Nu are nici o importanță! Tu chiar nu îți dai seama, tu cum crezi că s-ar simți fata căreia i-au aparținut dacă i-ar vedea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250

Am folosit întreruperea intrigii ca motiv structural al cărții mele în acest sens precis și circumscris; ea nu atinge problematica „non-finitului“ în arta și în literatură, care este altceva. Mai bine-zis, aici nu este vorba de „non-finit“, ci de „finitul întrerupt“, de „finitul al cărui sfârșit este ascuns sau ilizibil“, fie în sens literal, fie în sens metaforic. (Mi se pare că undeva spun: „trăim într-o lume de povestiri care încep și nu se sfârșesc“.) 2) E, oare, adevărat că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
sfârșit este ascuns sau ilizibil“, fie în sens literal, fie în sens metaforic. (Mi se pare că undeva spun: „trăim într-o lume de povestiri care încep și nu se sfârșesc“.) 2) E, oare, adevărat că aceste incipit-uri se întrerup? Unii critici (vezi Luce d’Eramo, Manifestul, 16 septembrie), și unii cititori cu gusturi rafinate susțin că nu: ei le consideră drept povestiri încheiate, care spun tot ce trebuiau să spună și la care nu mai este nimic de adăugat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
spun tot ce trebuiau să spună și la care nu mai este nimic de adăugat. Nu mă pronunț asupra acestui punct. Pot spune doar că inițial am vrut să creez romane întrerupte, sau să prezint lectura unor romane ce se întrerup; apoi, s-au născut texte pe care aș fi putut chiar să le public, independent, ca povestiri. (Lucru destul de natural, dat fiind că dintotdeauna am fost mai degrabă autor de povestiri decât romancier.) Destinatarul natural și beneficiarul „romanescului“ este „cititorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
lui Borges Apropierea de Almotasim, m-au făcut să-mi recitesc cartea (terminată) într-un mod ce ar fi putut fi o căutare a „romanului adevărat“ și, în același timp, a atitudinii potrivite față de lume, unde orice „roman“ început și întrerupt corespundea unei soluții la care renunțasem. În această optică, romanul reprezenta (pentru mine) un fel de autobiografie inversă: romanele pe care le-aș fi putut scrie și la care renunțasem, și în același timp (pentru mine și pentru alții) un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
Îți place și mai mult. Spune: - Da, aveam o poftă teribilă să citesc o carte bună. Asta, la început nu mi-a plăcut, dar apoi a început să-mi placă... Ce ciudă mi-a fost, când am văzut că se întrerupe. Și nici autorul nu era acela. Mi se păruse că era altfel decât în celelalte cărți ale lui. De fapt, era Bazakbal. Dar e bun acest Bazakbal. Nu citisem niciodată nimic de el. — Nici eu - poți spune tu, liniștit, liniștind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
care amândoi îl strângeți acum în mână și care ar trebui să vă despăgubească de recenta deziluzie. - Să sperăm - spui tu - că de data asta am luat un exemplar bun, legat cum trebuie, și nu ne vom trezi că se întrerupe la momentul culminant, cum se-ntâmplă... - (Cum se-ntâmplă când? Ce vrei să spui?) - în fine, să sperăm că vom ajunge cu bine la capătul romanului. — Oh, da - răspunse ea. Ai auzit? A spus: „Oh, da“ Acum e rândul tău

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
e casa mea. Ludmila dă numărul meu de telefon persoanelor pe care nu le cunoaște prea bine, spune că sunt bună să le țin la distanță... Rămâi descumpănit. Un alt duș rece: cartea ce părea atât de promițătoare s-a întrerupt; numărul de telefon pe care-l credeai începutul a ceva e un drum blocat, cu Lotaria asta care pretinde să te supună unui examen... — Ah, înțeleg... Vă rog să mă iertați. — Alo? Ah, dumneavoastră erați, domnul întâlnit la librărie? - O

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
ordoneze despieptănările sintactice, manipulându-le, până când se șifonau complet, mototolindu-le, ciopârțindu-le, oprindu-se asupra fiecărui cuvânt pentru a-i ilustra folosirile idiomatice și conotațiile, acompaniindu-se cu gesturi învăluitoare, invitându-te parcă să te mulțumești cu echivalențe aproximative, întrerupându-se pentru a enunța reguli gramaticale, derivații etimologice, citate din clasici. Dar când te-ai convins că profesorul ține mai mult la filologie și erudiție decât la subiect, îți dai seama că adevărul este altul: învelișul academic slujește doar să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
se mire de prezența noii ascultătoare, de parcă ar fi fost acolo dintotdeauna. Nici nu tresare când ea, la o pauză mai lungă îl întreabă: — Și pe urmă? Profesorul închide cartea brusc. — Și pe urmă nimic. Ițindu-se de pe coasta abruptă se întrerupe aici. Odată scrise aceste prime pagini de roman, Ukko Ahti a intrat în criza depresivă care l-a dus în câțiva ani la trei încercări de sinucidere nereușite și la una reușită. Fragmentul a fost publicat în culegerea operelor sale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
avea ocazia să mă revanșez pentru amabilitatea dumneavoastră. În vocea ei e o urmă de asprime, aproape de resentiment. La acest punct, dialogul, care a concentrat asupra sa toată atenția, făcându-ne aproape să uităm orașul răvășit, ar putea să se întrerupă: aceleași coloane militare de transport traversează piața și pagina, despărțindu-ne, femeile la coadă în fața magazinelor, șirurile de muncitori cu pancarte. Irina e departe acum, pălăria cu trandafir plutește peste o mare de berete gri, de căști, de basmale; încerc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
de căști, de basmale; încerc să alerg după ea, dar ea nu se uită înapoi. Urmează câteva paragrafe pline de nume de generali și deputați, în legătură cu bombardamente și retrageri de pe front, cu sciziuni și unificări ale partidelor reprezentate în Consiliu, întrerupte de observații climaterice: averse, brumă, mersul norilor, viscol. Toate acestea, însă, numai ca garnitură a stării mele de spirit: ba mă cufund cu bucurie în valul evenimentelor, ba mă închid în mine însumi, și parcă m-aș concentra asupra unui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
o ediție din Dostoievski de refăcut de la cap la coadă, pentru că de câte ori e scris „Măria“ acum trebuie scris „Mar’ja“, iar de câte ori e scris „Pjotr“ trebuie corectat în „Petr“. El le dă dreptate tuturor, deși preocupat la gândul că a întrerupt la mijloc o conversație cu un alt postulant, și abia reușește să-i îmbuneze pe cei mai nerăbdători, asigurându-i că nu i-a uitat, că le știe problema: - Am apreciat foarte mult atmosfera fantastică... (- Cum? - tresare un istoric al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
cimbric, polonez... Răsfoiești fotocopiile și de la prima privire înțelegi că acest Regarde en bas dans l’épaisseur des ombres de Bertrand Vandervelde n-are nimic de-a face cu nici unul dintre cele patru romane pe care a trebuit să le întrerupi. Ai vrea să-l avertizezi imediat pe Cavedagna, dar el scoate o foaie anexată la fascicul, pe care vrea să ți-o arate: Vreți să vedeți ce a avut curajul să răspundă Marana când i-am reproșat falsurile? Aici e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
motorul, iată că ea își aruncă piciorul stâng peste schimbătorul de viteză și-l plasează peste piciorul meu drept. - Bernadette! exclam eu. - Ce faci? Ți se pare momentul potrivit? Iar ea îmi explică că atunci când am năvălit în cameră o întrerupsesem într-un moment în care nu putea fi întreruptă; nu importă dacă cu unul sau cu altul, dar ea trebuia să reia din acel punct precis și să meargă până la capăt. Între timp, cu o mână îl susținea pe mort

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
schimbătorul de viteză și-l plasează peste piciorul meu drept. - Bernadette! exclam eu. - Ce faci? Ți se pare momentul potrivit? Iar ea îmi explică că atunci când am năvălit în cameră o întrerupsesem într-un moment în care nu putea fi întreruptă; nu importă dacă cu unul sau cu altul, dar ea trebuia să reia din acel punct precis și să meargă până la capăt. Între timp, cu o mână îl susținea pe mort și cu cealaltă mă descheia, înghesuiți toți trei în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]