1,385 matches
-
cînd în cînd pe legendarul César. Într-o seară, în juriul onorific al unui festival Cannes, între Sophia Loren și ministrul culturii, César, îmbrăcat bizar, tot numai fireturi, brandemburguri și vipuști, stătea statuie. Era, și probabil chiar voia să fie, întruchiparea propriului policar, monumentalizat în peluză. În sfîrșit, "o pereche". E trecut de zece, în bătaia felinarelor, fulgi rari dănțuie liniștit în gerul năpraznic. Strada-i pustie. Numai ei doi. Ea, cocheta, dispune de-un inimaginabil arsenal de gesturi, jocul ei
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
al teleaștilor și telespectatorilor noștri se consumă în inevitabilele Surprize, surprize. Peste v'un an, poate... Numai exhibiționistul de geniu Picasso putea suporta aparatul de filmat în timp ce picta. Secolele de vitală claustrare în intimitatea atelierului păreau, în ochii impudicului modern, întruchiparea însăși a desuetudinii. Imediat după terminarea cursei olimpice de 10 000 metri, în care cine altul putea lua aurul decît eternul Selasie (se pare că pe toți etiopienii îi cheamă Selasie, de la împărat pînă la atlet), deci îndată după cursa
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
cei doi în lungile lor otrocoale pe la mărginașele birturi ieșene? (e adevărat, modeștii de-atunci, nebănuind nici unul ce va însemna, tîrziu, în Pantheon). Ce-or fi sporovăind în deambularea lor negrăbită? Eminescu, spiritul doct-ordonat, acrib scotocitor de rafturi tipărite, Creangă, întruchiparea oralității informe. Eminescu, efebul grav și tragic (nu fără pusee de zicere lumească, groasă), Creangă, pusul pe șagă, rotofeiul pișicher. Ce? Reciproca valorizare a genialității latente, iată ce, probabil, îi ținea ore întregi în preajma carafei pîntecoase. Dar Eliade-Cioran-Ionescu? (Surescitați fiind
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
apariția unui urs în tabăra de la Camenița (în letopisețul lui Neculce), invazia sălbăticiunilor în timpul ciumei (în Letopisețul Anonim al Moldovei), legenda descendenței hunilor din fauni (în pseudo-Nicolae Costin). Toate acestea sunt exemple ale imaginarului, care își află și o altă întruchipare în sbornicele-manuscrise, în Erminii și în cartea populară Întrebări și răspunsuri, oglindire a nevoii de mister și de lucruri exotice. Din nou imaginarul cult se dovedește a fi consonant cu cel folcloric, răspunzând unei curiozități fanteziste, unei ... înclinații spre gratuitate
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
mitică a focului și simbolul creației, ea rămâne sortită spațiilor închise, care se dovedesc a fi nu doar formele protectoare ale ciclicității (cum interpretează antropologia). Stăpână a interiorului, dar "condamnată" ca fiind singura vinovată de păcatul primordial, femeia medievală este întruchiparea vieții domestice și a cotidianului, tutelate de morala bisericii. Pentru că asupra ființei ei este proiectată dorința, dar și amintirea gestului interzis, întreaga existență îi este pusă sub semnul interdicțiilor; în baza lor, o fantezie masculină compensatorie (redată timid de poezia
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
istoric-naturală, ci în sensul că mișcarea gândirii autonome nu este spontană, ci reglată, iar aceasta presupune o administrare a urmelor gândirii autonome urme evidente în fel de fel de acte de constituire ale sale prin gândirea autonomă însăși, care capătă întruchipare propriu-zis istorică. Autonomia gândirii (justificatoare) față de unitatea de viață a condus și către o sistematizare a practicilor și chiar a unităților de viață omenească; până la urmă, și a modalităților de gândire asupra acestora (în fond, gândirea a devenit reflexivă!). Faptul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
obiectul", "realul", în vreme ce ființa (cu toate ipostazele sale aristotelice sau înțelesurile sale "categoriale") este nimicul însuși. De aici putem înțelege că ființa nu reprezintă doar ceea-ce-este, că ea are în sine negativul, de vreme ce a fost gândită, în comparație cu ființarea socotită vrednică întruchipare a realului (a ceea ce este), ca nimic. Recuperarea nimicului din ființă este o sarcină a gândirii. Dar prin îndeplinirea ei, gândirea trebuie să iasă din orizontul dictaturii judicativului, de sub dominația regulilor strict formale ale acestuia; așa încât, însăși ordinea discursului recuperator
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
apropiată, tehnic, de operația cu același nume în sens fenomenologic, însă ea rămâne, în esența sa, logic-judicativă (ca și cea fenomenologică, de altminteri). Ultima dintre cele patru amintite mai sus, "reconstrucția", este principala operație filosofică, aceea prin care capătă chip (întruchipare) un fapt filosofic: întrebare, idee, problemă, soluție, argumentare, aporie, teorie, viziune etc. Dar reconstrucția are și un sens propriu-zis logico-judicativ, atunci când ea, preluând normativitatea judicativă, trece în condiția analiticii și/sau dialecticii. Inducția (epagoge) și deducția (apagoge) sunt, în primul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
unui sistem de logică constituit, care devine, se-nțelege, obiectul său (poate cu excepția interpretărilor celui din urmă). De aici și unele "excese" simbolice în astfel de interpretări, semnalate de mai mulți logicieni, care fac distincții clare între silogistica aristotelică în întruchiparea sa din Organon și silogistica aristotelică luată ca obiect de aplicație pentru calculele logicii simbolice. Este de amintit, în acest sens, o lucrare citată și mai devreme, aparținând lui G. Patzig: Silogistica aristotelică (1959).83 Interpretarea de față nu ține
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
substanța, ceea ce este în succesiune, adică relația cauzală (dintre "cauză" și "efect"), și ceea ce este simultan, adică unitatea tuturor fenomenelor, comunitatea lor, care constă în relațiile diverse și reciproce dintre fenomene. Însăși "lumea" "natura", în termenii lui Kant capătă o întruchipare în acest fel. Dar experiența posibilă, așa cum o concepe Kant, are trei sensuri: a) sinteza tuturor fenomenelor, ca element al cunoștinței impus de categorie prin schema corespunzătoare ei; orice judecată sintetică a priori (cunoștința veritabilă, potrivit lui Kant) este condiționată nu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
început, așadar, Dasein-ul "înțelege" ceea ce se ivește în orizontul său de viață. El poate rămâne chiar la acest nivel de constituire factică a sa, deși este deja deschisă calea unei spargeri de orizont, a unei depășiri de limită către alte întruchipări ale Dasein-ului. Același element operațional este vorba despre "ca" face cu putință atât constituirea unei ipostaze a Dasein-ului corespunzătoare preluării "lucrurilor" ca ființări-la-îndemână, cât și spargerea acestui orizont de constituiri pe linia "menirilor funcționale", ustensilice, a lucrurilor, în sensul trecerii
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
umplându-i" această structură cu aplicații (interpretări), prin care ea se apropie de "stilul" demersului filosofic.196 Neîndoielnic, idealul dictaturii judicativului încarnată în aceste forme de cunoaștere l-a constituit adevărul. De aceea adică fiind ideal adevărul nu poate căpăta întruchipare în ipostaza desăvârșită a dictaturii judicativului, ideologia; într-un fel, nici în logică, filosofie sau știință. Nu este de găsit în logică, fiindcă aceasta îl concentrează în semnificații strict cognitive, anulându-i astfel aspectul ontologic, nici în știință, unde este
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fost clar pe temeiul prezenței secunde a aspectului alethic în judecată, prezență condiționată, judicativ, de aspectul formal, și aceasta atât pentru logos-ul formal, cât și pentru cel ca atare. Logos-ul, în ambele sale ipostaze, se află dincolo de orice întruchipare (constituire) alethică a judicativului (dincolo de orice judecată, chiar dacă aceasta are un aspect formal descins direct din logos-ul însuși). Judecata îl caută, am putea spune, în sensul de a-l recupera nu doar obiectual, ci propriu-zis operațional, pentru că, de fapt
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
rezolvat; sau poate fi postulată preeminența unuia dintre acești doi termeni. Nu trebuie să înțelegem, cumva, din cele spuse, că dictatura judicativului este un spațiu al arbitrariului; de fapt, imediat după instituirea principiilor ei (amintite mai devreme), tot ce capătă întruchipare, tot ce este obiect constituit (orice "produs" al gândirii, rostirii, făptuirii, constituit temporal) este "acreditat" (sau neacreditat) în funcție de acestea. Dictatura judicativului este un spațiu al legii, un spațiu strict "raționalizat". Iar legea nu este pusă în discuție decât în sensul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
toposul reprezentat de acest orizont propriu dictaturii judicativului trebuie descris și adus la o lămurire din perspectivă judicativă, în măsura în care este operată reducția judicativă, dar și din perspectivă non-judicativă, în scopul de a deconstitui și aceste mecanisme de acreditare judicativă a întruchipărilor gândirii. Vorbeam mai devreme, din perspectivă judicativ-constitutivă, despre slăbiciunea timpului în comparație cu ființa și, în consecință, despre o preeminență a acesteia față de timp. Dar tocmai slăbiciunea timpului îl aruncă pe acesta către sine; cum sinele său "slab" fiind nu poate fi
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
așa numita diferență de nivel ontologic, chiar "diferența ontologică", luată, deseori, ca diferență între ființă și ființare; dictatura judicativului produce denivelări ontologice tocmai pentru a se feri de multiplicarea necontrolată a orizonturilor tematice, adică de conținuturile absolut diferite ale unor întruchipări (constituiri obiectuale) ale gândirii. Problema diferențelor dintre nivelurile ontologice și orizonturile tematice va fi în atenția mea în continuare, dar nu în sine, ci în cadrul discuției despre cele trei întruchipări noetice posibile prin fenomenul în-ființării verbului ("este"-lui) de către timp
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a orizonturilor tematice, adică de conținuturile absolut diferite ale unor întruchipări (constituiri obiectuale) ale gândirii. Problema diferențelor dintre nivelurile ontologice și orizonturile tematice va fi în atenția mea în continuare, dar nu în sine, ci în cadrul discuției despre cele trei întruchipări noetice posibile prin fenomenul în-ființării verbului ("este"-lui) de către timp: ființare, ființa ființării și ființa, despre care am vorbit și mai devreme (și în ordinea în care reducția judicativă le așează, potrivit timporizării (temporale a) lui "este"). Nu trebuie uitat
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
reformalizării logos-ului prin care propoziția și starea de fapt sunt obiectualizate (constituite intențional). Înțelegem din cele de mai sus că dictatura judicativului nu este dislocată; de fapt, ea capătă, prin reformalizarea logos-ului, o confirmare, intrând într-o nouă întruchipare. Dar și non-judicativul este, întrucâtva, potențat. Pentru a da un exemplu potrivit, să observăm că Wittgenstein susține că semnul care participă la o propoziție stă pentru un obiect, dar noi nu putem cunoaște ce este obiectul; dar nu putem cunoaște
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ea este pentru mine o a doua mamă. Chipul ei este luminat de un zâmbet frumos și de ochii albaștri ca cerul. Deși fața ei este brăzdată de trecerea vremii, pentru mine ea este și va rămâne mereu tânără. Este întruchiparea duioșiei și a blândeții. Chipul ei radiază de bunătate. Îmbrăcămintea ei de zi cu zi se compune din haine foarte simple, dar bine întreținute și mereu curate. Bunica mea muncește foarte mult, deoarece are mult pamânt și animale. De câte ori mă
Compunerea şcolară by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Science/652_a_1025]
-
acolo unde bîntuie fantomele spaimei, acolo unde rațiunea nu are bilet de liberă circulație. Și cum "somnul rațiunii zămislește monștri", transferul din real în imaginar, în oniric se produce pe neobservate, "binevoitorii" vecini de bloc ai profesorului devenind creaturi suprarealiste, întruchipări grotești ale fricii funciare, ale spaimelor acumulate pe traiectoriile unei vieți de supunere lașă, de compromisuri și alinieri obediente. Sub agresiunea acestor făpturi goyești, viața de familie a profesorului devine un infern, iar, iar ființa lui e supusă unei devastări
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
și deci armonie productivă. Îndemnul pe care Sfântul Augustin îl adresează învățătorului este ca să trăiască în comuniune cu elevii săi, să constituie împreună cu ei o adevărată comunitate de interese și de aspirații. El îl privește pe educator ca pe o întruchipare a înțelepciunii și a echilibrului, un exemplu demn de urmat de către elevii săi. În lucrările Confesiuni și Despre instrucțiunea începătorilor în crștinism, Augustin susține necesitatea adaptării educației la individualitatea copiilor. O educație bazată pe intuiție, adică pe cunoașterea și trăirea
Clasa de elevi : mediul educaţional moral-religios by ELENA HEREŞ () [Corola-publishinghouse/Science/639_a_975]
-
într-un mod înalt definit”. Nu este întâmplătoare, din acest motiv, dezvoltarea rapidă în ultimii ani a psihologiei cognitive. Mai mult. Procesele cognitive intuitive, caracteristice decidenților reali, nu mai sunt privite ca exerciții de cunoaștere primitive în raport cu cele ale calculatorului, întruchiparea perfectă a raționalității computaționale, ci dimpotrivă. Calculatorul are de învățat de la om. Se cristalizează tot mai clar ideea că oamenii utilizează în mod real tehnici de gândire diferite de cele prescrise de modelul computațional, capabile să ofere adesea soluții adecvate
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
și cu curaj. Viața merită trăită, pare el să spună, doar pentru a progresa spiritual. Contemplând o statuie a lui Buddha, chiar și cineva care nu știe nimic despre învățăturile sale va ajunge la concluzia că aceasta este, într-adevăr, întruchiparea perfectă a unui om spiritualizat; a unui om care, nepierzând contactul cu pământul ferm al realității, acceptându-și și înnobilându-și corporalitatea, dar fără să se agațe și fără să fie dependent de ea, se află în armonie cu sine
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
din gregarismul turmei. A murit păpușa („Teatrul”, 1966), „bufonadă tristă”, se petrece la circ, unde se amestecă și lacrima, și hohotul de rîs. În Lada („Teatrul”, 1965), farsă cu elemente grotești, se înfruntă „viața” și „iluzia”, „realitatea” și „convenția”, în întruchiparea scenică. La o repetiție cu piesa Romeo și Julieta cei implicați în spectacolul ce se pregătește se pomenesc cu o ladă în care zac întinși, frumoși și reali, tinerii îndrăgostiți din tragedia shakespeariană. Dintr-un mesaj găsit în ciudatul cufăr
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289518_a_290847]
-
sophía, si vestirea lui e pusă în opoziție cu „înțelepciunea omenească”, pură virtuozitate retorica sau speculație filosofica. Dumnezeul la care ajunge această din urmă este doar pentru o elită, insă înțelepciunea lui Dumnezeu a fost personificata în Hristos cel răstignit, întruchipare a planului de mântuire pentru toți293. Personificarea Înțelepciunii este însă mai veche: ea se întâlnește și în texte veterotestamentare precum Proverbele și Înțelepciunea lui Solomon. În lumina acestor texte, putem înțelege cuvântul misterios al lui Isus din Mt 11,19
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]