2,732 matches
-
nu cred că este atât de bătrân datorită energiei lui debordante. De când am început să citesc despre reflexologie, cred că am găsit răspunsul. De fiecare dată când stă de vorbă cu cineva sau se uită la televizor, își masează mâinile întruna. Întâi își masează una din palme cu degetul mare în podul palmei și celelalte îndoite în jurul mâinii, masând în același timp, cu ajutorul lor, dosul palmei. Își masează fiecare palmă astfel. Îmi dau seama că folosește în mod instinctiv unul din
Reflexologie palmară. Cheia sănătății perfecte by Mildred Carter, Tammy Weber () [Corola-publishinghouse/Science/2147_a_3472]
-
mai mult - paradoxal - un soi de narcisism invers: adorarea și asimilarea alterității de atitudine și expresivitate ca pe propriul chip (și fel) de a fi. Autocontemplare, receptivă nu prin reducție, ci prin seducție: „Cum vii, cum stai, ți-aș spune întruna/ Că sunt un mim fără lumină./ Și sunt cuvintele prea goale/ Pentru serbările din gând./ Mimul se zbate în oglindă/ Și-n sinea lui sedus se-nclină.” O imagine definitorie în poezia scrisă de B. ar putea fi cunoscuta ipostază
BUZEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285973_a_287302]
-
aparență mărunt: În numărul 4 pe 1953 a apărut poezia lui Victor Felea Iubește sportul, o poezie în care, adresându-se unui tovarăș, unui cititor - în general unuia care nu face sport ci se îndeletnicește cu «paharul ce-l umpli întruna» - poetul îl îndeamnă să practice tot felul de exerciții fizice: alpinism, înot, alergări, sărituri, tir, etc (...). Poezii ca acestea apăreau cu zecile în trecut, ilustrări seci ale cunoscutului dicton latin: «Mens sana in corpore sano». Din păcate ele mai apar
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
Femeia aceea care stătea cu picioarele desfăcute, la o răspântie, ochii aceia decolorați care te străpungeau fără să te vadă, buzele alea fericite, care spuneau că „o să înfigă trei săbii sub fiecare fereastră de la fiecare izbă“, mâinile acelea care amestecau întruna, într-o cută a rochiei, grămăjoara de cioburi de sticlă, de pietricele, de monede uzate... Se scutură, nelăsându-se atras spre acea nebunie zâmbitoare. Și văzu gestul Annei. Îi întindea un pliculeț cenușiu. Îl luă, ghici că nu trebuia să
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
dormit la locurile lor? -Ba da, măi naivule ! La locul lor de muncă! -Aha, acum înțeleg. Dar nu înțeleg totuși, de ce merg atât de grăbiți și fiecare în altă direcție.Nu știi ce ne-a zis mămuca, oamenii se plimbă întruna că nu-și găsesc locul nicăieri. -Dar câte locuri le trebuie oamenilor? -Mai mult decât multe! -Pentru ce? -Stai să numărăm: un loc de mâncat, un loc de dormit, un loc de muncit, un loc de plimbat, restul am uitat
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
curioasă să mai afle câte ceva pentru emisiunea de știri de la Radio Șanț, se oferi să o ajute la căratul bagajului și copiilor, măcar pentru câteva sute de metri, drumul fiind destul de lung și noroios în urma recentelor ploi de toamnă. Sporovăia întruna, punând tot felul de întrebări. Frosa, adâncită în gândurile ei, îi răspundea mai mult din politețe, scurt și lapidar. S-au oprit în dreptul unei case din marginea satului, de unde se vedea câmpul proaspăt arat pentru culturile de toamnă. Când Frosa
Pelerinul rătăcit/Volumul I: Povestiri by Nicu Dan Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91839_a_92881]
-
trebuit să răcnească, să pară ofensat, să mimeze că se duce În altă parte să-și facă afacerea. Dar pornise la drum așa de târziu clopotul de Închidere trebuia să sune dintr-o clipă În alta. Tatăl lui Îi spusese Întruna să nu aducă niciodată gogoșile la vânzare târziu, pentru că atunci trebuia să le vândă ieftin. Pe Lefty Îl mânca pielea sub costumul cel nou. Voia să Încheie odată afacerea. Era stânjenit: stânjenit pentru rasa umană, pentru goana ei după bani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Se lăsă ademenit să joace, Întâi numai una, apoi pierdu și trebui să joace cu miză dublă. (Calculele pe care le găsea Desdemona În buzunarele de la pantalonii lui Lefty erau datorii la jocuri de noroc.) Noaptea se scurgea. Ouzo curgea Întruna. Veniră muzicanții și Începu muzica rebetika. Erau cântece despre pasiuni mistuitoare, despre moarte, Închisoare și despre viața pe străzi. ― La bodega cu hașiș mă duc zi de zi, cânta Lefty. Dis-de-dimineață, amarul spre-al nimici. Două fete de harem am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
urmă, se prăbuși leșinat În moliciunea ei. Desdemona gustă pentru prima oară savoarea gurii lui și singurul lucru fratern cât timp făcură dragoste a fost să-și tragă sufletul o dată, spunând, apoi: ― Nerușinatule! Ai mai făcut asta. Dar Lefty repetă Întruna: ― Nu așa, nu așa... Și am greșit mai devreme; Îmi retrag cuvintele. Iată: sub Desdemona, bătând ritmul pe scânduri și ridicând-o, o pereche de aripi. ― Lefty! spuse acum Desdemona, epuizată. Cred c-am simțit-o. ― Ce-ai simțit? ― Știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Eroului din Războiul Civil, Înspre pădurile unde triburile Ottawa Își țineau cândva tabăra de vară. Ceața mângâie parbrizul. Mestecenii Își etaleaza pergamentul sub cerul negru ca smoala. Ce lipsea majorității mașinilor În anii 1920: oglinzile retrovizoare. ― Ține volanul, spune Zizmo Întruna și se Întoarce să vadă dacă nu sunt urmăriți. În felul ăsta, ținând când unul, când altul de volan, trec Încolo și-ncoace pe Central Avenue și pe Strand, Înconjurând insula de trei ori, până când Zizmo e mulțumit. La capătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
o bucată de hârtie, strigând: ― De acum poți să-mi trimiți corespondența la Paris, domnule poștaș! Verandele erau pline cu mobilă de sufragerie, canapele vechi și fotolii, oameni jucând șah, certându-se, arătând cu degetul și izbucnind În râs. Râd Întruna mavros ăștia. Râd și iar râd, de parcă totul e distractiv. Ce-i așa de amuzant, zi-i? Și ce face... o, Doamnes... bărbatul ăla Își face nevoile În stradă! Nu mă uit. Trecu pe lângă curtea unui artist al deșeurilor: cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Așa că ce-am făcut? Am comandat viermii ăștia de mătase de la o firmă. Știi, prin poștă. O să mai vină și alții. Problema e că nu pare să le placă aici, În De-troit. Eu nu dau vina pe ei. Tot mor Întruna și când mor? Pfiuu, ce putoare! Iisuse Cris... Se opri, controlându-se. ― Doar o expresie. Am fost crescută În spirit creștin. Ascultă, cum spuneai că te cheamă? ― Desdemona. ― Ascultă, Des, Înainte să devin Comandanta Supremă, am fost coafeză și manichiuristă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
fusese la un pas de moarte de la o mastoidită -, fuseseră amândoi sănătoși. Când se tăiau, sângele li se coagula. La școală Milton avea note bune, iar Zoë peste medie. Dar pe Desdemona n-o liniștea nimic din toate astea. Aștepta Întruna să se Întâmple ceva - vreo boală, vreo anomalie -, temându-se că pedeapsa pentru păcatul ei avea să fie Îndreptată, În cel mai crunt mod posibil, nu asupra sufletului ei, ci asupra corpurilor copiilor ei. Simt cum s-a schimbat casa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
un fior În sus, până spre coapsă. Se simțea ciudat, de parcă i-ar fi venit să râdă, dar nu râdea. Se uita la vărul ei și Își zicea: ― Ce-ai de gând? Să te tot uiți așa la el, zâmbind Întruna? Încă mai are coșuri, dar se crede buricul pământului. De unde atâta tupeu? ― Bine, răspunse ea În cele din urmă. ― O.K., spuse Milton. Re diez. Ascultă. În acea primă zi au fost genunchii lui Tessie. În duminica următoare Milton i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Gardens și am știut ce simțea fiecare. Milton era copleșit de o avalanșă de emoții, pe care refuza să și le asume. Se temea că dacă vorbește, va Începe să plângă, așa că nu spuse nimic cât dură masa, Îndesându-și Întruna pâine În gură. Tessie era cuprinsă de o iubire disperată pentru mine și Capitolul Unsprezece și ne tot Îmbrățișa și ne mângâia pe păr, copiii fiind singura alinare Împotriva morții. Sourmelina Își amintea ziua aceea din gara Grand Trunk, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
personaj din desene animate, cu stele verzi roind În jurul capului. Apărea de după colț, mestecând capătul unui pix și târându-și picioarele de parcă ar fi purtat papuci. Întotdeauna era o grabă În mersul ei. Dacă picioarele nu i-ar fi Împins Întruna Înainte, pantofii turtiți i-ar fi zburat din ele. Acest lucru Îi scotea În relief mușchii gambelor. Și acolo avea pistrui. Era aproape ca un bronz. Alunecând, trecea pe lângă mine și vorbea cu o altă Brățară cu Talismane, amândouă mișcându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Acum ochii i se umpleau de lacrimi, făcând scrisul să vălurească, așa că se răsuci și se grăbi să iasă din bibliotecă. Dar sinonimul o urmărea. Cât timp ieși pe ușă și coborî scările printre leii de piatră, dicționarul Webster strigă Întruna după ea: Monstrule! Monstrule! Steagurile În culori vii care atârnau pe fronton proclamau cuvântul. Definiția se strecura În reclamele stradale și În inscripțiile de pe autobuzele care treceau. Pe Fifth Avenue se opri un taxi. Tatăl ei sări din el, zâmbind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
de mâncare și sticle. ― Treaba ta e să mă ții treaz, spuse camionagiul. Când a văzut că nu răspund imediat, s-a Întors spre mine. Avea ochii roșii. Și mustața de tătar, și perciunii lunguieți Îi erau roșcați. ― Să vorbești Întruna, spuse el. ― Despre ce vrei să vorbim? ― Să mor dacă știu! țipă acesta, furios. Dar apoi spusebrusc: ― Despre indieni! Știi ceva despre indieni? ― Indienii americani? ― Îhî. Iau o grămadă de indieni când merg spre vest. Și sunt cei mai demenți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
urmat. ― Bine, spuse. Te ascult. Iar interlocutorul Închise. ― A fost odată ca niciodată, În Grecia antică, un heleșteu vrăjit. Puteam deja s-o recit și În somn. Și chiar eram adormit de la petrecerile noastre din culise, de la Averna care curgea Întruna, de la fumul tranchilizant. Halloweenul venise și trecuse. La fel și Ziua Recunoștinței. Și Crăciunul. De Anul Nou, Bob Presto dăduse o petrecere mare. Zora și cu mine am băut șampanie. Când a venit momentul numărului meu, am sărit În bazin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
într-un colț, unde era o scenă și mi-am ales o poziție bună de unde puteam vedea pe mai toată lumea. Timpul trecea și nici o schimbare nu se petrecea. Nimeni nu zicea nimic nou și se puneau mereu aceleași întrebări, repetate întruna, până când își pierdură inteligența originală și acum deveniseră numai niște fraze fără conținut, spuse doar de dragul conversației. Mulțimea de elevi începea să-și piardă cumpătul și răbdarea, dar Gardienii păreau, la fel ca întotdeauna, de neclintit. Nu se mișcau deloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
gustul prafului. Miracolul Însă se petrecea la Vichy. În timp ce se gîndea la discuția cu Lecoeur, se simțea parcă Învăluit de ambianță și nu-i scăpa nimic din ce se Întîmpla În jur. GÎndea? Visa cu ochii deschiși? Pe lângă el treceau Întruna oameni, ca peste tot, dar cuplurile mai În vîrstă erau cele mai numeroase. Printre cei singuri, cei mai mulți erau femei sau bărbați? Femeile, mai ales cele bătrîne, aveau tendința să se strîngă la un loc. Le vedeai aranjîndu-și scaunele În cercuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
de la ea? Nu spusese tot ce știa? — O clipă... Trebuie să cumpăr tutun. Intră Într-o cafenea zgomotoasă, unde cei mai mulți consumatori se uitau la televizorul instalat pe o consolă deasupra capetelor. Aerul mirosea a vin și bere. Patronul chel umplea Întruna paharele, pe care o tânără Îmbrăcată În negru, cu șorț alb, le ducea la mese. Se uită spre cabina telefonică, aflată la celălalt capăt al localului, lângă toaletă. Ușa avea geam. În cabină nu era nimeni. — Trei pachete de tutun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
drăz nește în cele din urmă: — Trebuie mâncat puțin, dar des. — Asta-i bună! se împotrivește împărăteasa.Ți-ai și găsit ce sfat să-i dai. Tu nu știi că el nu stă niciodată la masă ca omul, ci ciugulește întruna câte ceva, de ici, de colo? — Eu nu vorbesc de mese dezordonate, stăpână, se vaită medi cul, ci de un program regulat, de trei-patru ori pe zi... — Așa, ca grecii, remarcă ironic Augustus. Musa se tulbură un pic. Continuă însă cu
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
mult și ar dori să-l mai vadă măcar o dată înainte de a închide ochii. Are zâmbetul maicii sale... Se scutură ca zgâlțâit de friguri. Privirea iscoditoare a Liviei îl face să se controleze. În sufletul său însă, dorul neostoit repetă întruna: Scribonia, Scribonia... Ce mi-ai făcut...? O iartă imediat. Sărmana, s-a sacrificat de bunăvoie pentru a o scăpa pe fata lor de minciunile și intrigile care o prinseseră ca o pânză de păianjen. Trage cu putere aer pe nas
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
doar eu am mărit-o acum patru ani. Ridică tonul: — Când m-ai silit să prelungesc serviciul militar de la șaispre zece la douăzeci de ani, plus încă cinci în rezervă. Înverșunarea pune stăpânire pe el. — Ai uitat cum te văicăreai întruna că nu sunt bani pentru plăți către armată și alte recompense? Furios, izbește încă o dată cu pumnul în masă. — Și te-am ascultat, deși niciodată nu i s-a cerut până acum unui om să-și sacrifice pentru țară mai mult
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]