1,450 matches
-
fost excluse de la deliberări. Pe lîngă faptul că Rusia, unde fusese instaurat un nou regim revoluționar, nu a participat la negocieri, unele porțiuni ale teritoriului ei erau ocupate de forțele aliate. Obiectivul lor era răsturnarea regimului bolșevic. Deși delegații guvernelor învingătoare din Balcani Grecia, România și statul iugoslav recent instituit au participat într-adevăr la o serie de întîlniri, deciziile majore au fost luate, ca și în trecut, de marile puteri. Națiunile victorioase aveau două căi de încheiere a păcii. În cadrul
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
să ia caimacul -, dar cu stipulări înveșmîntate adesea în terminologia idealistă a autodeterminării și echității naționale. Înșiși termenii și justificările care îi însoțeau aveau să provoace o mare parte a tulburărilor și încrîncenărilor extreme din perioada interbelică. Dintre statele balcanice, învingătoarea incontestabilă la masa tratativelor era România (vezi harta 7). Guvernul ei, condus de inteligentul Brătianu, era hotărît să obțină cît mai multe cîștiguri posibil. Statul român reintrase în război la 10 noiembrie, cu o săptămînă înainte de capitularea Imperiului Habsburgic și
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
pe autodeterminare, tratatele de pace erau la urma urmei fondate mai mult pe revendicările istorice și strategice ale învingătorilor decît pe principiul național. Statele învinse apelaseră la doctrina autodeterminării pentru a se apăra de pierderi mai mari, în timp ce tabăra celor învingătoare se concentrase asupra împărțirii prăzilor de război. Prin urmare, chestiunile naționale ale perioadei postbelice aveau să fie deosebit de acute în cele două state care repurtaseră cele mai mari succese la masa tratativelor și includeau deci cel mai mare număr de
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
mai mare decît Franța și un potențial economic net superior. Impunerea de despăgubiri, care s-au dovedit imposibil de achitat atît pentru capacitatea Germaniei cît și pentru cea a sistemului financiar european, și alcătuirea unui cerc de alianțe al statelor învingătoare se aflau printre mijloacele utilizate pentru atingerea acestui obiectiv. Tratatele prevedeau și o limitare strictă a înarmării Germaniei și demilitarizarea zonei germane a Rinului. Dată fiind strictețea termenilor și a măsurilor stabilite împotriva învinșilor, acordurile diplomatice impuse de Paris au
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
încercase să evite implicarea țării lui într-un război din care putea avea foarte puțin de cîștigat. Cînd Italia a atacat, Metaxas a organizat totuși o rezistență puternică. El nu avea nici o iluzie asupra faptului că Grecia ar putea ieși învingătoare dintr-o confruntare cu Axa. Naționalist convins, el declara: "Grecia nu luptă pentru victorie. Ea luptă pentru glorie și onoare. Ea are o datorie față de ea însăși de a rămîne demnă de istoria ei... Există momente în care, dacă vrea
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
fost cauza instituirii domniilor fanariote (recte regimului fanariot - mai mult o stare de spirit pentru Andrei Pippidi), de vreme ce domniile fanariote pe tronul Principatelor au precedat anul 1711. Veniamin Ciobanu, unul din cei mai recenți exegeți ai epocii, observă că, „deși învingătoare în 1711, Poarta Otomană a devenit pe deplin conștientă de pericolul pe care îl reprezentau pentru dominația ei în Principatele Române tendințele expansioniste ale puternicilor săi vecini. Pericolul era cu atât mai mare, cu cât tendințele se conjugau, așa după cum
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
era atunci principala pârghie. Românii rețineau însă actele sale pozitive, care veneau în întâmpinarea dreptății lor. „Bem - nota N. Bălcescu - apără mult pe românii din Transilvania și Banat [...], e cu totul pentru noi”. Gh. Magheru observa entuziast că Bem, „pretutindeni învingător, proclamă respectul naționalităților și toate garanțiile politice ! Pretutindeni împarte amnistie plină și întreagă și strigă tuturor de a înceta să-și mai verse sângele orbește pentru o cauză nedreaptă, iar Bolliac îl numea „erou al libertății popoarelor”. Pentru Zoe C.
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
așteptări, mareșalul acceptă un armistițiu, încheiat pe 22 iunie la Rethondes, în faimosul vagon unde fusese semnat și armistițiul din 1918, considerat de germani drept un "diktat" rușinos. Rolurile se inversaseră, acum Germania era cea care, aflată în ipostaza de învingătoare triumfătoare, impunea Franței niște condiții de armistițiu draconice. Cu toate acestea, mareșalul Pétain nu consideră că abdicase de la rolul său de salvator al țării. Ba chiar dimpotrivă. Dacă optase pentru armistițiu, le explică el francezilor într-o serie de discursuri
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
creatoare poate transforma totul, victoria omului asupra naturii, stăpînirea științei. Istoricul Lilly Marcou scrie: "Omul căruia i se dăduse certitudinea oricărei puteri: de a se măsura cu viața, cu moartea, cu natura, cu forțele răului și de a ieși totdeauna învingător din această luptă titanică. Iar acest om era la îndemîna noastră, noi toți ne puteam identifica cu el, el era noi. Stalin, asemenea lui Prometeu, ne dăduse focul. Nouă ne rămînea să acționăm, să dovedim că sîntem în stare. Trebuia
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
îndreaptă către cultura media pentru a căuta un oarecare sens și pentru a da o oarecare valoare vieții lor. Sporturile oferă identificarea cu strălucirea, puterea și succesul, dîndu-le o senzație de putere celor care se identifică cu starurile sau echipele învingătoare. Telenovelele și sitcomurile au caracter educativ, ajutîndu-i să facă față ordinii sociale contemporane, în timp ce divertismentul bazat pe aventură arată cine deține puterea și cine nu, cine poate folosi violența și cine nu și cine sînt cei care sînt răsplătiți printr-
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
se vor afirma”. Dar în afara acestei idei generoase, programul publicației conținea fraze tipice pentru ideologia comunistă: „«Luceafărul» nu poate fi decât o revistă a actualității, una dintre nenumăratele energii izvorâte din și pentru conștiința socialistă”; „trăim marea epocă a leninismului învingător”; „literatura în care credem și pe care o vom promova este literatura acestui prezent, literatura partinică, literatura realismului socialist”; „Revista nu este a noastră. Noi doar o scriem. Revista este a cititorului: muncitor, profesor, ostaș, student, activist de partid, tânăr
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287875_a_289204]
-
destrămate pe margine, precum dresorii de cai. Dar tot n-a reușit să mă facă să recunosc răstignirile de animale. Răstigniri de animale? Ce mai erau și astea? Era doar o întrecere. Legam de un copac veverițe, șopârle, lilieci: ieșea învingător cel ce le nimerea cu sula, cine lovea ținta. Era foarte greu și adevărul e că nu prea reușea niciunul, deoarece sula nu e ca cuțitul care să meargă drept după o traiectorie uniformă, ci are o traiectorie nepotrivită, un
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
-ți mistui zilele? Mă cred nebun. La început voiau să mă ardă de viu, pe rug, eram pentru ei un necromant, un vrăjitor, adică unul dintre cei ce-l neagă pe Dumnezeu și trec în slujba diavolului pentru a ieși învingători; apoi au luat în seamă nebunia mea. Știi doar, fac ce vor. Cu cât unul aduce lămuriri și se apără, cu atât mai mult strânge lațul în jurul propriului gât. Cuvintele, întoarse pe față și pe dos, în cele din urmă
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
Științifice din Chișinău, în frunte cu I. D. Ceban. În 1950 însă, Stalin publica un studiu în care, luând poziție față de teoria lingvistică a lui Marr, afirma că la încrucișarea a două limbi nu rezultă o a treia, ci una iese învingătoare, își păstrează structura gramaticală și fondul lexical de bază, în timp ce a doua își pierde calitatea și moare. Prin aceasta, teoria încrucișării primea o lovitură gravă. Specialiștii trebuiau să decidă dacă limba moldovenească este o limbă latină sau una slavă. În
„Poporul moldovenesc” şi „limba moldovenească” * De la anexarea țaristă la aniversarea a „650 de ani de la întemeierea Țării Moldovei” by Iulian Sînzianu () [Corola-publishinghouse/Science/91559_a_92365]
-
entante entre leș ennemis de Napoléon" (cf., ibidem, p. 223). 265 Cf., ibidem. amploarea lor, cu ocazia celebrei bătălii de la Austerlitz, din 2 decembrie 1805, precum și cu ocazia evenimentelor politice continentale pe care le-a antrenat ulterior. Pentru Marea Britanie, desi învingătoare la Trafalgar, celebra bătălie navală care o precedase pe cea de la Austerlitz cu aproape două luni (21 octombrie 1805), evoluția situației politice din Nordul Europei a dobândit noi valente. Una din posibilitățile ce puteau fi întrevăzute constă în faptul că
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
se putea spera doar în urmă epuizării reciproce a Franței și a Rusiei, ca urmare a războiului în care erau angrenate 222. Aceste sentimente contradictorii împiedicau, însă, Poartă Otomană să ia o decizie, înainte de a se fi conturat un posibil învingător. Mai ales că era informată despre existența unor disensiuni în rândul aliaților antifrancezi, iar domnii din cele două Principate Române îi furnizau, uneori, informații favorabile francezilor 223. Cu toate acestea, grija Porții Otomane de a evita orice acuzație că ar
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
timp stăpânul destinului și călăuza sigură a sufletului spre lumea cealaltă. O propagandă activă i-a propagat cultul începând de la sanctuarul său central, Serapeionul din Alexandria, în întreaga lume mediteraneană până la Roma. Pretutindeni răsuna aclamația în cinstea sa: Serapis este învingător (nikă ó Sárapis). Și împăratul Iulian (361-363) îl celebra printr-o sentință care ne lasă să înțelegem tendința monoteistă a figurii sale: Un singur lucru este Zeus, Hades și Helios, un singur lucru este Serapis. Asia Mică a fost patria
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
trezească pe romani amintindu-le sacralitatea pământului lor, pe care până și dușmanii se temeau să-l calce, ca și cum amenințarea unei morți oculte ar fi apăsat asupra lor, dacă ar fi profanat locurile sacre ale măreței istorii romane: Armata romană, învingătoare și stăpâna lumii, este învinsă de aceia, înfricoșată de aceia, se înspăimântă la vederea acelora, care nu au curajul să intre, care cred că vor muri dacă vor atinge acel pământ! Și nu înțelegem cuvintele profeților: Vor fugi o mie
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
neputință în obiectivele propuse. Vârsta originară a copilăriei, transpusă în poezie, adică reîntoarcerea la vremurile edenice, în care lumea întreagă este o poezie, nefiind nevoie de vreo mediere sau de vreo reconstruire a unei noi lumi, se regăsește în poemele Învingători și Mândrie. Nostalgia manifestată pentru vremurile apuse, fie ea trăită la nivel individual sau colectiv, nu este altceva decât nostalgia pentru eden, pentru paradisul pierdut. Încredințarea unei stări de fericire pe care numai trecutul o deține, în opoziție cu prezentul
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
deveni inutilă atuncă când bucuria, ca mod de a fi, este inerentă: Fusese furtună pe câmp și anume/ Să-nvingem furtuna ieșisem cu arcuri pe câmp./ Învingători ne-ntorceam fluturând peste lume/ Cerul senin ca pe-un panaș puțin strâmb". (Învingători) La fel cum clădirile arhitecturii deconstructiviste urmează o imprevizibilitate simultană și un haos necontrolat, vârsta copilăriei înseși este desprinsă de orice rigoare și de orice regulă. Elementele cu forme non-rectilinii ale universului copilăriei, strâmbe, devin însă plăcute ochiului matur de
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Eminescu, copilăria blandiană este recunoscută, în prima ei etapă, prin versuri ritualice: Fusese furtună pe câmp și anume/ Să-nvingem furtuna ieșisem cu arcuri pe câmp./ Învingători ne-ntorceam fluturând peste lume/ Cerul senin ca pe-un panaș puțin strâmb". (Învingători) sau ludice: "Plouă soare peste mine/ Și mă udă cu lumină./ Eu în joc stropesc cu soare/ Coala zărilor velină// Ce-am făcut? Cum s-o ascund/ Pata galbenă arsura?/ Peste tenta de lumină/ Peste zări mă dau de-a
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Arcă întâi și neîntors și columba blândă/ Cu ramura verde întoarsă vestind un Nou început". Căutarea absolutului devine sensul existenței cu ideea că Absolutul i se refuză. Poetul devine un intrus, un alungat al cetății: "Dar ies fără să vreau învingător/ și sunt hulit cu pietre/ și scos în faptul nopții,/ pustiu și singur sub povara mea" ("Copacul meu"). Ideea se conturează mai pregnant în poemul "Un bulgăr de zăpadă", în care rătăcitul intrus ne amintește de Andrei Surupăceanu, eroul lui
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
le‑am ales tocmai pe acestea?" Tratăm întrebarea fundamentală numărul doi cu atenție deosebită. Trebuie să știți că denumirile preparatelor culinare conțin foarte multe capcane*. Eu m-am păcălit de prea multe ori și am suferit enorm. Orgoliul meu de învingătoare a fost rănit grav la fiecare eșec și nu puține au fost momentele în care m-am gândit să abandonez lupta și să dau fuga la restaurant ori să comand ceva bun de mâncare pentru acasă. Durerea și umilința care
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
stațiune de lux, pe la vreun restaurant de cinci stele ori pe la o sindrofie top management. Sunt convinsă că ne-am zâmbit complice, ca de la extraterestră la extraterestră, ne-am evaluat reciproc perechea ori măcar ținuta, ne-am plasat în poziția învingătoarelor - „Eu sunt OK, tu ești OK“ - și ne-am văzut mai departe de viață. Știu că în scurt timp ne vom revedea. Ne întâlnim la piață, pe lângă taraba cu verdeață. Îmi voi da seama că ești tu... * * * Personajele și evenimentele
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
la Bacovia, 12 și, respectiv, 16 ocurențe. Dar peste jumătate din fiecare evocă fie un „amor defunct”, fie o „iubire” devenită „trecut pasional”. „Amorul” de mai multe ori moare decît renaște, iar „iubirea” e de mai multe ori învinsă decît învingătoare. Deși inevitabilă, concluzia că la autorul Scînteilor galbene dragostea e un sentiment epuizat devreme necesită cîteva precizări. Bacovia a iubit și a jinduit mereu la iubire. în toată opera sa nu dai decît peste două izbucniri de misogin: „Femeie, - mască
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]