KorAP: Find »[drukola/base=șuiera & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...53 54 55 ...65 >

1,603 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181

de seamă, doar doar va trece neobservat. Nu reuși pe deplin căci scăpă cuțitul sub masă. Îl căută pe pipăite proptindu-și bărbia În tăblia mesei. În drum spre cuțit, degetele sale Întâlniră piciorul Iolandei, glezna ei divină. Astâmpără-te! șuieră Iolanda. Petru simți că se pierde. Recuperă cuțitul, Îl șterse prelung cu un șervețel creponat, apoi reveni la poziția cerută la masă de o bună creștere. Altceva n-avem! Observație de prisos. Pe el Îl irita tonul ei. Și privirea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
Flavius-Tiberius fusese adoptat de micul lor grup constituit cine știe când. Personal cu mers de accelerat, preciza plin de importanță soțul ei, Încă nedumerit În fața acestei contradicții cu care călătoreau de două ore. Parcă am face revelionul la același cazan, șuieră bărbatul de lângă geam, privind cu dispreț viermuiala din jur. Oameni sunt și ei, interveni din nou doamna În vârstă, nemulțumită de trufia domnului de lângă geam. Antipatic de la Început. Vor să ajungă și ei undeva. La părinți, la rude, la prieteni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
mare de buzunar, al domnului Übelhart cât a trăit, pe care ea Îl purta la gât ca pe un medalion, prins Într-un lanț gros de argint. Până la plecarea trenului mai erau două minute. Timp suficient pentru câteva sfaturi. Locomotiva șuieră o dată scurt și porni din loc, urnind și vagoanele cu o smucitură puțin dorită de vreun călător, dar cel mai puțin de doamna Alida Übelhart care Își pierdu echilibrul și se prăbuși pe un fotoliu. Se reculese grabnic și, fără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
mai degrabă cu o pânză de sac, Începu să se Înalțe puțin câte puțin deasupra pântecelui său: ca un palmier În deșert, șopti Amalia, ca o pagodă, ba nu, ca o catedrală, ca Turnul Ștefan, ca Dealul Florilor, ca Ignișul, șuieră Amalia, ca Moldoveanu, Negoiu și Omul, ca Mont Blanc. Amalia gâfâia. Încă puțin și iat-o pe Acoperișul Lumii! Abia mai respira. Cine ajunge aici Îl vede pe Dumnezeu! Marta lăsă revista să-i alunece din poală: În fața ei stătea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
o bătrână sub o umbrelă de soare. Cain Îți spunea oricând ora Londrei. Și a Europei centrale. Ca și Werner Filcz pe vremuri, Dumnezeu să-l odihnească. Contează doar ceasul istoriei naționale, șopti un bărbat, În vârstă și el. Rahat, șuieră un licean albinos În trecere pe acolo. Cum vorbești așa? Se stropși doamna cu ora Londrei. Shit, merde, atunci, se corectă liceanul plin de bun simț. Așa mai merge, consimți o voce pioasă. Căci pe cadranul acestui ceas strălucesc zi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
Crucii se Întuneca cu fiecare clipă. 2. După o oră de Încercări, Gheretă trebui să admită că, Într-adevăr, blana Îi era strâmtă. O porți peste ceva subțire, Îi sugeră el cu timiditate Zorelei. Adică peste furou, cum ar veni, șuieră printre dinți Zorela. Îi venea greu să se recunoască În „dulapul” din oglindă. Nu fusese niciodată sfrijită ca un manechin, dar nici cât o batoză, cum se vedea acum. Deoarece până la Revelion nu avea cum să slăbească, hotărî că urma

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
Mi se părea că duc În țară o pradă de război nemeritată, câștigată fără luptă, prin neprezentarea dușmanului. Așa trebuia să arate după știința mea o Brâncoveană, o Cantacuzină ori o Corvină. Înainte de a se face nevăzută am auzit-o șuierând printre dinți: Du-te-n mă-ta! O canalie ca mine nu merita atâta respect. Pentru o clipă m-am simțit Înnobilat. Bucuria mea nu a ținut mult pen'că s-a trezit șeful din pricina luminilor din oraș. Atunci a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270

tăinuitor merită o ultimă masă mai de Doamne ajută. Bine spus, replică Lee și-i dădu drumul. Albanese își săltă capul ca să respire. Sângera, gâfâia și își curăță de pe față o întreagă carte de bucate mexicană. Când își recăpătă răsuflarea, șuieră: — Versailles Apartment la intersecția dintre 6th și Saint Andrews, camera 803 și vă rog, nu dați sfoară-n țară că aș fi ciripitor. — Poftă bună, Bruno, îi ură Lee. Stai liniștit, i-am spus eu. Am ieșit în fugă din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
putere pe umăr. El se întoarse și atunci i-am spus: — Vreau să ies din circul ăsta. Sunt polițist la Departamentul Arestări, nu la Omucideri. Am mandate de arestare pentru infractori deosebit de periculoși. Vreau să mă detașezi înapoi. Acum! Loew șuieră: — Nu! Lucrezi pentru mine, iar eu vreau să te ocupi de cazul Short. E ultimul meu cuvânt, absolut și irevocabil! Și de la tine nu accept cereri de primadonă, domnule polițist. Pricepi? — Fir-ar să fie, Ellis! — Trebuie să mai înaintezi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
părțile. Roșcatul își mușcă buza. Sângele țâșni și i se scurse pe bărbie. Sears spulberă grămada de sticlă spartă și cioburile se împrăștiară în toată încăperea. Manley se smiorcăi: — Nu, nu, nu, nu, nu! Știai exact ce vrei să faci! șuieră Sears. Ești un vulpoi bătrân și știi o grămadă de locuri unde să duci fete. Ai amețit-o pe Betty cu câteva pahare, ai făcut-o să-ți povestească despre vechii ei prieteni și te-ai dat drept amicul ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
revanșeze pentru ce făcuse familia ei. Cu cât o sărutam și o pipăiam și o gustam mai mult, și cu cât îi plăcea mai mult, cu atât mai abitir vorbea despre ei - așa că am apucat-o de păr și-am șuierat: — Nu ei, ci eu! Fă-mă pe mine! Fii cu mine. Madeleine se supuse, procedând exact invers de cum se petreceau lucrurile în desenul Marthei. Înfierbântat de gestul ei, am simțit că-s pe cale să-mi dau drumul. Am împins-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
ținut imobilizat cu toate puterile mele, după care am auzit sirene apropiindu-se. Mi-am dat seama că Lee a încetat să-mi opună rezistență. Doar zăcea acolo și murmura la nesfârșit„Partenere“, ca o palcă de patefon stricată. Sirenele șuierau tot mai tare. Apoi încetară. Am auzit zgomot de portiere trântite. M-am desprins de Lee și l-am luat ca pe-o păpușă stricată, ajutându-l să se ridice în picioare. În fața noastră era Ellis Loew. Loew avea pumnale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
pusese capac. Simțindu-mă în siguranță, l-am luat pe partenerul meu pe după umeri. Domnule Loew, filmul ăla nenorocit e de vină. Lee și-a închipuit că limbistele de aici ne-ar putea pune pe urmele mexicanului. — Bleichert, ciocul mic! șuieră Loew, apoi își îndreptă mânia abia reținută spre Lee: Blanchard, eu te-am numit la Arestări. Ești omul meu iar tu m-ai făcut să mă simt ca un prost în fața a doi dintre cei mai influenți oameni din Departament

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637

priceput la animale - mai ales la câini. A transformat cele trei potăi ale lui Laban în adevărați ciobănești. Doar fluiera o dată și câinii erau la picioarele lui. Dacă bătea din palme, începeau să alerge în cerc și adunau turma. Când șuiera într-un fel anume, se puneau de pază cu atâta ferocitate că de atunci niciodată turmele lui Laban n-au mai fost atacate de șacali sau de vulpi. Sau dacă se nimerea vreun hoț, mai bine fugea mâncând pământul decât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
a fost irosit? Ai închis-o undeva singură, ca pe un animal? Ada s-a ghemuit și a dat să-i răspundă, dar Bunica și-a ridicat pumnii: - Să nu îndrăznești să te dezvinovățești, ești un nimic, o ignorantă, a șuierat ea, o maimuță, asta ești. Ți-am spus ce să faci, iar tu nu m-ai ascultat, iar acum nu se mai poate face nimic. Cea mai bună dintre fetele lui, singura lui progenitură cu ceva inteligență și simțire, iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
căutarea morții, am simțit o durere care m-a lăsat fără suflare. M-am ridicat și l-am văzut pe Nehesi deasupra mea, cu latul săbiei lipit de tălpile picioarelor mele, acolo unde mă lovise. - Gata cu asta, mi-a șuierat el, Re-nefer nu mai suportă. Și a plecat. Părul mi se ridicase măciucă și mă chinuiam să-mi recapăt suflarea. Din acea noapte, m-am sculat singură ori de câte ori simțeam căldura năvălindu-mi pe piept. Suflând greu și plină de transpirație

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
a adus copilul pe lume, sora ta, Dina. Mama mea. Ochii lui Iosif s-au mărit de uimire și a zâmbit ca un copil fericit. Dar Re-mose a scuipat la picioarele lui. - Ai vrea cumva să-ți spun unchiule? a șuierat el. Te-am urât de la bun început. Mi-ai luat un post care mi se cuvenea mie și ai crescut în ochii regelui datorită priceperii mele. Acum văd că mi-ai stricat viața încă de la naștere! Mi-ai măcelărit tatăl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602

închipuia că astfel voi fi îmblânzit, pus cu botul pe labe. Când a ieșit din cancelarie, a tresărit văzându-mă; a vrut să se întoarcă, să-i spună directorului că ascultasem la ușă, apoi a renunțat. „Te urăsc”, i-am șuierat printre dinți și am văzut cum s-a clătinat de parcă îl lovisem cu pumnul în piept. „Ce zice?” a întrebat directorul care tocmai ieșise. „N-am auzit nici eu”, a mințit tata. Și a plecat. Oricum, s-a înșelat dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
presimțiri rele, am început să mă retrag spre ieșire, fără să mă grăbesc, ca să nu-mi trădez panica. Și eram gata să reușesc când unul dintre acei indivizi spelbi mi-a sărit în spate și m-a strâns de gât, șuierându-mi cu o voce fierbinte la ureche: „Ascultă... să-ți spun ceva... de fapt, ai rămas acasă și dormi... doar visezi că ai plecat la mare... dimineață când te vei trezi, te vei duce s-o întrebi pe bătrâna meșterului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
până atunci mai e... încă dormi, încă visezi și dintr-un vis nu te poți smulge... într-un vis ești ca o frunză pe o apă curgătoare... așa că supune-te visului, Daniel Petric. El e stăpânul tău inexplicabil...” Vocea a șuierat deodată mai tare, am auzit urletul unei locomotive, am țipat, am fugit și am nimerit într-o bodegă unde, singur în toată încăperea, Dinu stătea la o masă cu o sticlă aproape plină dinainte. Era beat. „În sfârșit, bine că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
din nou, încercând să readorm. Dar n-am reușit. Nu mă hotăram nici să mă scol, să citesc din cartea pe care o lăsasem seara lângă pat, deschisă; o istorie a împăraților romani. Mi-am amintit, în schimb, ce-mi șuierase la ureche individul care mă strânsese de gât... Era posibil oare așa ceva? Era posibil oare ca zgomotul valurilor izbite de țărm, pe care-l auzeam foarte limpede, să fie vis? iar eu să fiu acasă, învelit cu două pături ca să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
s-o doresc. Sta înfiptă în fața mea în timp ce-și trăgea ciorapii. Am privit-o lung și i-am zis candid: „Parcă s-a dus un fir”. S-a înroșit violent și m-a privit cu ură. „Tâmpitule”, a șuierat printre dinți. 23 decembrie Pornind de la dispensar, am vrut să scurtez drumul. Am nimerit pe o stradă unde se demolau niște case. Molozul de la zidurile dărâmate, amestecat cu apa ploilor și zăpezilor, se transformase în noroi. Camioane vechi, cu roțile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
de corecție și la spital; mi-a fost frică totdeauna să nu nimeresc lângă cineva care sforăia. Nopțile au devenit un calvar. Stăteam, cu nervii întinși, la pândă. Câtva timp nu sforăia. Respira liniștit. Apoi începea un concert sinistru; sforăia, șuiera, pufăia și horcăia în același timp. În clipa aceea nervii mei se aprindeau și îi simțeam ca pe niște mărăcini fierbinți. Tușeam tare ca să-l trezesc. El deschidea ochii și-mi surâdea. Doamne, cât îl uram atunci. După ce că mă ținea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
luat barca și am plecat în cătun. Ros de gelozie, mă răzbunam ducându-mă la Marta care nu-mi pretindea nici un entuziasm. Furtuna m-a prins chiar pe baltă, dar n-am dat înapoi. Am vâslit mai departe, în timp ce vântul șuiera sinistru printre trestii și o salcie a fost trăznită sub ochii mei. A doua zi îmi trecuse înverșunarea. Poate și fiindcă acum cerul era senin, iar pescărușii țipau în lumina unui soare înflăcărat. L-am așteptat pe individul cu mers

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927

însă cu glas scăzut. Câțiva slujbași și câțiva soldați aveau bice de curele în mână și-i biciuiau dacă auzeau zgomot. Acum, lui Auta nu i se mai îngăduise să stea printre robi. Privea de departe bicele, uneori le auzea șuierând, și îndurerat își dădea seama cât e de neputincios. Sclavii vorbeau între ei, arătîndu-și mirarea că nu toți bărbații fuseseră înscriși pe cioburile scribilor. Nici Tela, vrăjitorul gras și fălos, nici nătângul și bolnavul de picioare Nzua, nici alți câțiva

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]