1,670 matches
-
mașinăria la Clubul Nautico. Nu știa nimic din detaliile planului. Cred că nu știa nici măcar că Hollingerii erau ținta. Atunci, cine-a făcut-o? Cine-a proiectat incendiul? Paula Își lăsă capul În jos, Încercînd să-și ascundă obrajii În spatele șuvițelor care-i alunecau de pe tîmple. — Noi toți. Toți Împreună am făcut-o. — Voi toți, care? Nu toată Estrella de Mar? — Nu. Același grup-cheie - Betty Shand și ceilalți, Hennessy, Mahoud și Sonny Gardner. PÎnă și Gunnar ăsta. — Andersson? Dar Bibi Jansen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
tot felul de amănunte ca să-i fac cât mai plauzibilă povestea mea. Mama dă din cap, aprobator. Stă dreaptă pe pat, lângă mine, și nu pot să n-o invidiez. E frumos coafată, părul ne gru și des este ordonat șuviță cu șuviță. Are tenul strălucitor, și ochii albaștri îi clipesc puțin cam des, osteniți. îmi încuviințează surâzătoare spusele, dorind să mă convingă că-mi acordă atenție, dar simt că este cu mintea departe, încă la petrecerea de sâmbătă, probabil. Aseară
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
de amănunte ca să-i fac cât mai plauzibilă povestea mea. Mama dă din cap, aprobator. Stă dreaptă pe pat, lângă mine, și nu pot să n-o invidiez. E frumos coafată, părul ne gru și des este ordonat șuviță cu șuviță. Are tenul strălucitor, și ochii albaștri îi clipesc puțin cam des, osteniți. îmi încuviințează surâzătoare spusele, dorind să mă convingă că-mi acordă atenție, dar simt că este cu mintea departe, încă la petrecerea de sâmbătă, probabil. Aseară..., oftez eu
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
în casa părăsită a lui Petrea Păun. Gigel-ciobanul divulgase o inatacabilă constatare a Kaliei, comunicând-o unor tați perpelindu-se în emoțiile facerii dintâi, refugiați profilactic, lângă un alambic, mascat în vreun șopron de trestie cenușie, ce revărsa anemic o șuviță tulbure și călduță de trascău, la o distanță considerabilă de tortura travaliului și de agitațiile țigăncii: Muierilor le e frică de nălucile șotioase, care se arată în casele pustii..., a fost sublinierea sa. Gigel-ciobanul nu reținuse și o addenda emisă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
întâmplă că zări, într-o vreme, pata aceea rubinie din depărtare. Grămada de jar spori, în Țarina Baisei, lăbărțându-se, sub malul de lut, îngustat de distanță, taină nouă, ațâțătoare de neliniști. Frunzele de porumb fâșâiră, în fine, ca niște șuvițe de tinichea, pe cărare și, la pârleazul din fundul grădinii, albăstri stins bereta de vânător de munte și ochii iscoditori ai lui Marin Tărniceru. Colegul de armată, Marin Tărniceru, fusese militar nou, în trupele de grăniceri, ca și Nicanor, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
un fir de speranță, se știe că simte altcumva, decât ar fi starea omului fără de griji: că privirile îi ard, oasele sale, crescând, îl furnică, sângele îi cântă ca viorile, clinchete de argint îi trec prin coșul pieptului, lacrimile și șuvițele de bucurie șiroiesc pe fața lui, precum și pe fața fiecăruia dintre ceilalți Însă, purtătorii cei de Luceferi, când au văzut că grăbim către ei, au strigat tare Zicând: stați, acolo, fraților, că suntem și noi prinși de apă! Deci, cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
el, de acasă, până în poarta Mai-marelui lor? Ca o fugă de cal, na! Atâta de aproape!... Toți cei de față clătinară din cap, tulburați de surpriza neașteptatului avantaj și nu putură să mai zică nimic, în timp ce Profetul își rânduia, semeț, șuvițele părului creț, pe după urechea-i ascuțită. Iov umplu, iarăși, tăcerea, cu unele cugetări, la care puțini reușeau să ajungă: În aceste condiții, oricând se poate deplasa până la domiciliul Mai-marelui. Ca la un vecin bun, că de... Cu un curcan, acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
cuminte: nu mai amestec băuturile. Dacă nu te superi, dragul meu amic, am să mă abțin de la toate celelalte. Rămân numai și numai la whisky. Bleotu căscă zdravăn, neavând nimic de obiectat. Văzând cum Vladimir revarsă pe gât, într-o șuviță continuă, ditamai paharul de Bourbon , clătină admirativ din cap și, fără să-i pese de somnul chefliilor din sala mare, explodă în specificele lui hohote zgomotoase, răsturnând pe podeaua de parchet lăcuit o întreagă tabla cu pahare. În vremea asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
mănușa spongioasă, apoi lasă jetul puternic să-i biciuiască îndelung pielea. Se bărbierește cu atenție. Aruncă peste obraji apa adunată în pumn pentru a înlătura resturile de spumă. Privește în oglindă și cu o mișcare scurtă a mâinii, îndepărtează câteva șuvițe rebele căzute pe frunte. Chiar la rădăcina părului scurt, degetele lui întâlnesc o dungă albă, fină și subțire. Suvenir din partea săbiei ascuțite a unui cazac. Moartea se întorsese din drum, dar nu înainte să-i lase un semn al treceri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
numeroase rațe și gâște, măcăind vesele, dincolo de care se zărește intrarea în sat. Ajung din urmă un car încărcat cu fân, mânat de un țăran desculț. Ițarii albi, suflecați, descoperă picioarele păroase. De sub pălăria ponosită pletele blonde îi cad în șuvițe dezordonate pe umeri. Osiile roților scârțâie sub greutate, în timp ce boii înaintează greoi prin colbul fierbinte. În depărtare, cântecul subțire și prelung al unui cocoș taie zăpușeala atotstăpânitoare, anunțând amiaza. Ziua buna, nea Aurele! Să trăiești, Dumitre! Ce-ți mai face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
el agonic. Nu se știe niciodată ... fă tu ... ceea ce aș fi vrut eu ... să fac. Pășise deja în altă lume, dar nu poate să plece definitiv până nu aude răspunsul lui Marius. Poți să fii sigur de asta. Promit. O șuviță de sânge țâșnește pe gură lui Manfred, odată cu ultima răsuflare, apoi mâna se destinde brusc, întinzându-se moale pe caldarâm. În acel moment, sirenele celor de la Apărarea Pasivă anunță prelung și tânguitor încetarea alarmei aeriene. Partea a II-a În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
de boli mintale. Soția, zdrobită în urma groaznicei încercări, căzuse cu trupul și sufletul într-o apatie totală din care nimeni și nimic nu părea să o mai scoată. De atunci, în părul negru ca pana corbului a căpitanului apăruse o șuviță de păr alb deasupra urechii, ce devenea din ce în ce mai lată odată cu trecerea zilelor. Domnilor, sunteți liberi. Locotenent Rădulescu, te rog să rămâi. Aveți alte ordine pentru mine decât cele pe care deja le-am primit? întreabă Marius, privind spatele lat al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
îndepărtează totodată de el. Văzuse prea mulți camarazi pe moarte ca să nu recunoască simptomele. Dar plângi, Smaranda. De ce? Visam...că ești lângă mine... și plângeam de fericire. Ușurel, Marius își lasă capul pe umărul ei, acoperindu-i cu mângâieri tandre șuvițele scurte ale părului, odinioară coafat cochet, acum tăiat simplu. Își strecoară mâna sub pătura aspră și apucă degetele fetei, topite și fără vlagă sub atingerea lui. Sunt aici, lângă tine. Și nu voi mai pleca niciodată. Dar eu cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
21 de ani), angajat cronicar literar de N. D. Cocea, care după ce i-a citit articolele i-ar fi spus: Cred că ai stofă de critic." Temutul pamfletar îl impresionează "cu aerul lui ștrengăresc de satir chelbos, dar ale cărui șuvițe de păr temporale, mereu răzvrătite, aduceau a coarne." în anii studenției, Șerban Cioculescu îl cunoaște pe Vladimir Streinu, care-i va deveni prieten pe viață. Poate nicăieri în aceste Amintiri evocarea nu ajunge la o asemenea intensitate emoțională, ce iese
"Mâncătorul de cărți" by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/8653_a_9978]
-
în clipa următoare strânsei paharul în mână foarte calm și i-l aruncai în cap. Nu-l nimerii, se sparse cu zgomot sec în perete, apucai un altul, care i se făcu țăndări în frunte și îi deschise imediat o șuviță de sânge ca o râmă roșie și ezitantă, nu știa încotro s-o ia, spre nas sau spre sprâncene. El nu simți această gâdilătură, dar simți agresiunea și sări în picioare. Rămăsei liniștit la locul meu, ași fi vrut s-
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
sferic. Observă un obiect pus în vârful grămezii de comori recuperate. Era, fără nici un dubiu, un solido înrămat al fetiței, chiar dacă fetița din imagine era bine îmbrăcată și surâzătoare, cu părul curat și pieptănat, cu o panglică viu colorată în șuvițele blonde, haine imaculate și o piele roz. Sub solido, era scris cu litere aurii: First Grade Citizenship Award Rebecca Jorden Vocea lui Hicks răsună în conducta de aerisire: ― Ripley. Ripley?... E-n ordine acolo? ― Da. (Conștientă că poate nu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
imaginai oriunde altundeva, numai pe-obraz, nu. Mă îndrăgostisem imediat de ochii ei veseli: verzi, palizi, irizați de mici firicele de sânge. Cel stâng trăgea puțin câș, dar tocmai asta îi dădea farmec. Purta părul scurt, retezat la nivelul cefei. Șuvițele cădeau drept și imprecis, ca toată ființa ei, buclate după ureche. Felicia avea gambele lungi, puțin prea lungi chiar, și niște genunchi proeminenți, de fată cuminte. Când urca pe scaun, începea să se foiască, azvârlindu-și picioarele înspre toate punctele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mine, dezvelind o jumătate de sân. „Victorie! Ia uite-aici!“ Mă uitam la sân, nu la poză. „Nu fi porcovan! Aici, în colțul din stânga!“ În colțul din stânga nu se zărea nimic. Sau poate aveam eu clăbuci în ochi. „Ce?“ „Printre șuvițele de păr. Chiar nu observi?“ M-am șters pe-un prosop și-am apropiat fotografia de ochi, cum fac bătrânii cu restul de la magazin. Țiganca peste care Luchian își pictase grădina lui de zarzavaturi merita toți banii: provocatoare, tuciurie, misterioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cu restul de la magazin. Țiganca peste care Luchian își pictase grădina lui de zarzavaturi merita toți banii: provocatoare, tuciurie, misterioasă. Acum distingeam culoarea părului, parcă fotografia completase desenul, desfăcând trăsăturile și îndepărtând impuritățile: un brunet închis, granular, coborât până pe umeri. Șuvițele se răsfiraseră, descoperind un zâmbet subțire și măsliniu, în tăietura căruia ghiceai obrăznicia rasei. Fata asta pe care nu știai dacă s-o săruți sau s-o iei la palme n-avea mai mult de 12 ani. Suficient cât să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nu-și dea seama că-mi place tipa. Maria era geloasă și pe-o fotografie (nu mai vorbesc de reviste, filme sau emisiunile TV de pe italieni, cu prezentatoare în chiloței fini sub rochii transparente); nu vroiam s-o rănesc. „Între șuvițele de lângă ureche...“, mi-a arătat. „Chiar sub lob.“ La început, n-am deslușit nimic. Abia după câteva secunde, mi s-a părut că apare ceva. „Ei? Ei?“, mi-a dat coate Maria, proptindu-se de cadă. Încă puțin și făceam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
a arătat. „Chiar sub lob.“ La început, n-am deslușit nimic. Abia după câteva secunde, mi s-a părut că apare ceva. „Ei? Ei?“, mi-a dat coate Maria, proptindu-se de cadă. Încă puțin și făceam baie amândoi. Printre șuvițele alea de femeiușcă, pictate cu-o grație și-o furie cum numai un artist bolnăvicios, care trăiește cu modelul lui în gând, poate să-ți arate, se întindeau niște liniuțe verticale, una lângă alta, despărțite prin spații milimetrice. N-aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
umilința nu îi aparținea ei. Femeia care mi se oferea, destinsă și nerăbdătoare, păstra tot controlul din lume, și toată mândria intactă. Se sprijinea pe palme și-n genunchi și, în timp ce mă lipeam de ea, mă cerceta cu nerușinare, printre șuvițele lungi și negre. Simțeam ceva murdar și compromițător în așezarea corpului, un fragment de dorință care nu se poate povesti, cu-atât mai puțin desena: buzele întredeschise, ochii tulburi, părul alunecând pe-obraji și pe umeri, aproape poruncindu-ți să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Despre doctorițe (de fapt niște surori sau asistente; îmi plăcea mie să le spun așa), v-am mai povestit; și nu erau chiar nevinovate. Le urmăream în pauze cum se ciupeau de-obraji în fața oglinzii sau își aranjau câte-o șuviță neascultătoare, rotind-o între degete. Altele se-așezau într-o doară pe masa de lângă geam, fremătând pe carourile de faianță rece. Asistentele de la Policlinică habar n-aveau de gesturile lor, ce valoare optică purtau pe piața privirilor clandestine. Când năvăleau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
în semi-tăcere, plăcerea era eliberată în spasme mici, intense, ca o gimnastică spontană sau poate îndelung exersată. O mai zăream în patul din vila 12, cu palma dreaptă lipită de sexul fetei stewardesei, în timp ce stânga o cuprindea după gât, pe sub șuvițele blonde, pentru a-i apropia buzele. Limbile se-atingeau pe vârf, se încolăceau una sub cealaltă, întinzând picături calde de salivă în colțul gurii, pentru a le purta mai departe pe gât sau pe-obraz, până sub lobul urechii. Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cu gangsteri. Mașinile arătau boțite, încercările repetate și etern nereușite de parcare își spuneau cuvântul. Avocatele purtau pantaloni negri și pantofi sau cizme cu toc înalt; trei dintre ele ieșeau cu părul despletit, celelalte trei îl purtau strâns în coadă. Șuvițele fâlfâiau în vânt, blonde, roșii sau vopsite în două culori. Era o combinație reușită, de Charlie’s Angels și Nistru Chișinău. Când urcau sau coborau din bloc, parcă aveau montate potcoave: trosneau și clămpăneau pe scară niște zgomote imposibil de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]