6,446 matches
-
numitele "orașe-obștii", precum Huși, Fălticeni, Botoșani, Rădăuți, Pitești, București. Rezultă, așadar, că unele orașe s-au constituit prin trecerea pe cale economică de la obștea țărănească la o comunitate liberă orășenească, este o formă, încă una, de creație socială românească medievală. Obștea țărănească se diferențiază din interior, transformându-se în oraș pe baza dezvoltării meșteșugurilor și dobândirii, ulterioare, a privilegiului domnesc. Pe baza datelor istorice putem deduce originea vieții orășenești în țările române: în Transilvania, orașele erau așezate pe pământul regesc ("crăiesc"), în virtutea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
principal al păstorilor vlahi era brânza de oi-"casseum valahicum". Ca organizare (statut), vlahii erau împărțiți în două categorii: liberi și dependenți (paroiki), fiind supuși mănăstirilor, în general. Vlahii liberi trăiau în sate, care aveau autonomie, fiind stăpânite de obști țărănești, deținătoare de vite, dar care practicau și agricultura, în câmpiile din sudul Thesaliei. La Muntele Athos, în 1105, femeile vlahe obțineau pâine cu drojdie, pentru călugări, prin urmare foloseau grâul și secara. Ei (vlahii) practicau agricultura, meșteșugurile (prelucrarea lânii) și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
lânii) și comerțul, iar structura lor socială era diferențiată. Erau posesori de bani, cu care își puteau răscumpăra libertatea și mulți dețineau case în orașe-Kekaumenos menționează adunarea vlahilor din Larissa, din 1066, ținută în casa lui Berivoi vlahul. Conducătorii obștilor țărănești ale vlahilor se numeau cătunari sau celnici (fruntași, în slavă), dar niciodată cnezi (stăpâni feudali). Celnicii erau ereditari în funcțiile lor, aveau drept de judecată, reprezentau comunitatea vlahă în fața stăpânirii bizantine și comandau ceata militară a obștilor-Kekaumenos precizează că "celnic
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cucerește Thesalia și Vlahia Mare-ultima luptă a vlahilor pentru neatârnare se petrece în 1445, când ei se revoltă împotriva turcilor sub conducerea unui celnic, dar fără succes. Vlahii din Thesalia și Pind erau organizați politic ca o confederație de obști țărănești, așa cum întâlnim și în nordul Dunării, era o organizare de tip prestatal, în care diferențierea socială nu era așa accentuată. În sudul Dunării, până în secolul al XI-lea, Vlahiile erau organisme autonome, "țări" aflate în munți, iar "Sclaviniile", organisme ale
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
numeroaselor danii, proprietatea regală s-a micșorat, dar a sporit proprietatea feudală (nobiliară). În Transilvania, acapararea pământului de către nobili și clerici a avut un caracter sistematic, după ocuparea acesteia de către regatul ungar. Cu sprijinul regalității, nobilii își însușesc pământul obștilor țărănești și aservesc țărănimea română, odinioară liberă. Proprietatea nobiliară și bisericească din Transilvania a crescut pe două căi: 1. prin ocuarea pământului obștilor sătești românești de către nobilii nou veniți (unguri) sau prin însușirea lor de fruntașii desprinși din sânul obștilor și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
desprinși din sânul obștilor și 2. prin danii regale din pământurile cucerite. Ambele căi au contribuit la constituirea domeniului feudal în Transilvania, începând din secolul al XII-lea mai ales-stăpânii domeniilor sunt nobili, clerici (episcopi, abați), regele însuși. Pământurile obștilor țărănești ocupate de biserică, cu sprijin regal, sunt întărite apoi prin acte juridice ce consfințeau dreptul de stăpânire bisericesc. Împreună cu alte instituții autohtone, dreptul consuetudinar, numit în izvoare "legea veche", "dreptul românesc" (jus valachicum), "legea țării" a rezistat timp de secole
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
robi eliberați), servi (șerbi), manicipia (robi, slugi), ancillae (roabe, slujnice). La rândul lor, păturile sociale suprapuse erau desemnate și ele sub o serie de termeni: potentes (cei puternici), magistres (magiștri), proceres, nobilis (nobili), familiares, servientes, milites ș.a. Pe lângă aceste pături țărănești, existau o serie de categorii intermediare: 1. iobagi liberi ai "sfântului rege", pe pământurile regești, cu obligații militare față de cetate și față de rege; 2. iobagi de cetate, care ocupau, ca și primii, o situație intermediară între mica nobilime și țărănime
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
mai ales din țărani liberi din obști, care se vor transforma în țărani dependenți pe măsura evoluției feudalismului. Din a doua jumătate a secolului al XIII-lea, numărul țăranilor liberi a scăzut în urma ofensivei nobilimii, care a preluat noi pământuri țărănești. Dar țărănimea liberă n-a putut fi desființată nici economic, nici social-juridic. Masa țărănimii libere era formată din membrii obștilor sătești românești, care sunt foarte numeroase acum. O parte a țărănimii libere din Transilvania acestui timp (secolele XI-XII), o formau
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
liberi din această zonă. Apoi, în Hațeg și Maramureș, obștile sătești românești erau libere, în secolele XII-XIV, și la fel stăteau lucrurile în Zărand și Banat, unde țărănimea din obște era liberă și stăpână pe pământul ei. Câtă vreme obștile țărănești și-au păstrat libertatea, ele nu sunt amintite în acte juridice. Alte obști sătești românești nu erau aservite complet, în secolul al XII-lea, iobăgirea lor nu era desăvârșită, dar tendința acesteia era de creștere. Reducerea la starea de iobăgie
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
aveau iobagii lor și, trebuie să precizăm, iobăgirea țăranilor de către nobili a fost aproape la fel de veche, ca și în cazul bisericii. Procesul de iobăgire a țăranilor liberi a cunoscut un ritm intens în următoarele două secole. O altă categorie socială țărănească, cea a slugilor, își ducea viața la curtea stăpânului de pământ, care putea fi cleric, nobil sau rege, iar ei trăiau pe lângă curțile feudale și nu aveau gospodării proprii. Această categorie țărănească se mai numea și oamenii de curte, udvornicii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în următoarele două secole. O altă categorie socială țărănească, cea a slugilor, își ducea viața la curtea stăpânului de pământ, care putea fi cleric, nobil sau rege, iar ei trăiau pe lângă curțile feudale și nu aveau gospodării proprii. Această categorie țărănească se mai numea și oamenii de curte, udvornicii, siliți să muncească pentru stăpânul lor și erau sinonimi, ca statut, cu iobagii. Slugile (udvornicii) erau întâlnite la curțile feudale, cele ale bisericii și ale regelui. Cea mai umilă categorie socială medievală
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
erau fortificate, fiind prevăzute cu ziduri și turnuri (Bibliografie: DIR C, sec. XI, XII și XIII, I, p. 57-65). Tot acum apar cetățile de zid, ele sunt numeroase (120 de cetăți amintesc izvoarele scrise), cetăți regale și nobiliare, dar și țărănești, construite din piatră, lemn și pământ, dar se pare că numărul lor era chiar mai mare (300-400). Dintre ele mai renumite erau Chioarul, Deva, Bologa, Piatra Șoimului, Ciceu, Cetatea de Baltă, Cuhea, Densuș, Severinul, Branul ș.a.18 În Moldova, izvoarele
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
slav sau turanic, se putea numi Bogdan sau Negru. Ajunse în punctul maxim al evoluției (maturității) lor, voievodatele s-au întrunit în stat. Constituirea statului medieval românesc a fost precedată de alcătuirea clasei stăpânitoare (suprapuse). În urma diferențierii din obștile libere țărănești, începând cu secoul al X-lea, fruntașii acestora s-au constituit treptat într-o pătură suprapusă privilegiată, viitoarea boierime (termen bulgaro-slav). Categoria privilegiată (boierimea) a fost precedată de apariția unei pături sociale, de stăpâni ai satelor, fără privilegii scrise, bazată
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
venirea lor în nordul Dunării, deoarece stăpânirea pământului și cârmuirea aparțineau românilor. Același sens îl are și denumirea de Codru Vlăsiei (al românilor), D. Cantemir arată în Descriptio Moldaviae, că ținuturile Vrancea, Câmpulung și Tigheciul erau vechi republici, ținuturi libere țărănești (răzășești). Aceste organizații politice țărănești depindeau, după întemeierea statului, direct de domnie, fiind considerate proprietate domnească. Județele (ținuturile) din cele două țări erau, după întemeierea statului, o continuare a vechilor voievodate din epoca prestatală. Organizarea teritorială în voievodate a fost
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
deoarece stăpânirea pământului și cârmuirea aparțineau românilor. Același sens îl are și denumirea de Codru Vlăsiei (al românilor), D. Cantemir arată în Descriptio Moldaviae, că ținuturile Vrancea, Câmpulung și Tigheciul erau vechi republici, ținuturi libere țărănești (răzășești). Aceste organizații politice țărănești depindeau, după întemeierea statului, direct de domnie, fiind considerate proprietate domnească. Județele (ținuturile) din cele două țări erau, după întemeierea statului, o continuare a vechilor voievodate din epoca prestatală. Organizarea teritorială în voievodate a fost general românească, în spațiile intrași
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
împotriva regelui Ungariei, niciodată domnul muntean nu este cel care provoacă, crede Iorga, el n-are nimic de cerut, nici ca pământ (teritoriu), nici ca drepturi. Lui (domnului) îi ajunge ceea ce are și ceea ce poate, subliniază istoricul. Este o concepție țărănească de moșnean-în fond, voievozii (domnii) noștri sunt doar fruntași ai obștilor țărănești și uniunilor acestora, fiind la origini tot țărani.18 Pe atunci, în evul mediu, cuvântul "independență" (neatârnare) nu exista, noțiunea însăși este o creație a filosofiei franceze a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Iorga, el n-are nimic de cerut, nici ca pământ (teritoriu), nici ca drepturi. Lui (domnului) îi ajunge ceea ce are și ceea ce poate, subliniază istoricul. Este o concepție țărănească de moșnean-în fond, voievozii (domnii) noștri sunt doar fruntași ai obștilor țărănești și uniunilor acestora, fiind la origini tot țărani.18 Pe atunci, în evul mediu, cuvântul "independență" (neatârnare) nu exista, noțiunea însăși este o creație a filosofiei franceze a secolului al XVIII-lea. "Independența" nu-și avea locul în practica social-politică
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
teritorială datează dinainte de întemeierea țării. La est de Carpați, existau întinse regiuni cu guvernare locală, ce au dăinuit și după descălecat, distincte de cele ale domniei, "ocoale", "ținuturi", "cobâle", "câmpuri", precum "Câmpul lui Dragoș", în Neamț, ca și acele "republici țărănești", (amintite de Cantemir), Vrancea, Câmpulung Moldovenesc și Tigheci, de fapt, asociații de sate-confederații de obști.26 Întemeierea Moldovei s-a înfăptuit pe același substrat al unei boierimi, stăpâne pe pământul ei și al confederațiilor de obști. O primă asemănare cu
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
597-612. Idem, Cine a fost Negru Vodă, întemeietor de cetăți și ctitor de de biserici, în vol. Pagini de veche artă românească. De la origini până la sfârșitul secolului al XVIII-lea, București, 1970, p. 96-167. Cihodaru C., Contribuții la cunoașterea obștei țărănești în Moldova, în SCȘI, 1956, fasc. 1, p. 101. Idem, Constituirea statului feudal moldovenesc și lupta pentru realizarea independenței lui, în Studii și cercetări științifice 11, 1960, 1, p. 61-81. Idem, Românii dintre Dunăre și Marea Neagră în secolele X-XIII, în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
bârlădeană din 1134 și hrisovul lui Iurii Koriatovici din 1374, în RI 2, 1932, p. 46-54. Idem, Mircea cel Bătrân, București, 1944. Idem, Interpretări românești. Studii de istorie economică și socială, București, 1947 (ed. Șt. S. Gorovei, 1994). Idem, Obștea țărănească în Țara Românească și Moldova. Orânduirea feudală, București, 1964. Idem, Introducere la istoria culturii românești, București, 1969. Papacostea Ș., La începuturile statului moldovenesc. Considerații pe marginea unui izvor necunoscut, în SMIM 6, 1973, p. 43-59. Idem, Întemeierea Țării Românești și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
PARTEA a II-a DE LA INSTALAREA SLAVILOR LA REVENIREA IMPERIULUI (602-970) 133 CAPITOLUL IV Populația autohtonă în secolele VII-X 135 Situația etno-demografică 135 Structurile economice-ocupații și îndeletniciri 137 Circulația mărfurilor și monedelor 139 Structurile sociale. Obștea sătească teritorială 140 Obștea țărănească 142 Structuri politice-uniuni de obști, "romanii populare" 148 Habitatul 150 Manifestări spirituale-mentalități, sensibilități, atitudini, credințe 152 Organizarea bisericească pe teritoriul românesc 154 CAPITOLUL V INSTALAREA SLAVILOR ÎN NORDUL DUNĂRII 158 Migrația slavilor 158 Așezarea slavilor și coabitarea cu autohtonii 168
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
atunci prelua conducerea revistei „Gândirea”, imprimându-i orientarea. Prim-redactor la „Curentul” (1928), îl părăsește, se pare, în urma unor divergențe cu Pamfil Șeicaru. Activitatea la catedră, ziaristica și politica (între 1929 și 1931 este deputat, ales pe listele Partidului Național Țărănesc) îl îndepărtaseră de literatură. Totuși, în 1930 i se decernează Premiul Național de Poezie, ceea ce-l va hotărî să-și tipărească versurile scrise după 1920, sub titlul Țara de peste veac (1931). Antrenat tot mai mult în luptele politice, scoate în
CRAINIC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286469_a_287798]
-
poporul din care făcea parte. Aceasta implica, desigur, conștientizarea formulei liricii sale de până atunci. Faptul va duce în final la părăsirea de către poet a uneltelor sale, dar cea dintâi consecință a fost o semnificativă perfecționare a acestora. De obârșie țărănească, format în Seminarul Central, adevărat bastion al ruralității în plin centru al capitalei, nutrit de lectura baladelor și idilelor coșbuciene și fascinat de personalitatea lui N. Iorga, tânărul C. se îndreaptă firesc spre sămănătorism. În poezia grupării, asfixiată aproape de clișee
CRAINIC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286469_a_287798]
-
instinctul războinic ca cea mai înaltă virtute a omului”, cu referiri la nuvelele lui M. Sadoveanu și ale lui C. Sandu-Aldea, H. Sanielevici se pronunță pentru un realism clasic, precum cel susținut de „Noua revistă română”. După opinia criticului, romantismul țărănesc trebuia înlocuit printr-un „realism clasic, așa cum îl avem în germene în literatura de peste munți, iar dincoace, în operele lui Duiliu Zamfirescu și I. Brătescu-Voinești [...] și așa cum îl găsim în formă desăvârșită în literatura engleză, la Dickens și George Eliot
CURENTUL NOU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286587_a_287916]
-
cât mai largă concentrare a publiciștilor de stânga indiferent de nuanțe” (După doi ani). Conținutul articolelor atestă o multitudine de poziții, de la cea umanist-feministă a Claudiei Millian până la radicalismul lui Alexandru Sahia. Tudor Teodorescu-Braniște însuși era membru al Partidului Național Țărănesc. C.l. nu a formulat un program, dar orientarea publicației, antirăzboinică și antifascistă, este evidentă chiar de la primul număr. Un articol redacțional era intitulat 11 noiembrie, pentru a sublinia că se împliniseră 15 ani de la încheierea armistițiului ce pusese capăt primului
CUVANTUL LIBER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286618_a_287947]