1,798 matches
-
Oliver Îl Întrebă dacă e posbil să folosească femeia-ușă pentru a trece din regnul vegetal În cel bântuit de ființe bipede și profesorul răspunse afirmativ. Oliver stătea liniștit la locul său, ținându-și cele două ramuri pe genunchi cu ochii ațintiți spre bărbuța Înspicată a Înaltei somități, căreia toată asistență i se adresa cu „excelență” și chiar cu „maestre”. „Prin urmare”, Își spuse Oliver, „vreți să mă duceți din nou cu zăhărelul...” „Unde s-a mai văzut”, spuse Înalta somitate, tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
bată toaca și starețul, făcând În urma pictorului semnul crucii, se strecură Înapoi În curtea vechii mănăstiri... Iar Bikinski, simțindu-și sufletul străfulgerat de o disperare fără margini, se grăbi să ajungă la Corso, unde Îl aștepta masterandul Oliver, cu ochii ațintiți În depărtări, Încercând să găsească adevărul ultim ce se ascundea acum undeva departe la orizont, dincolo de soarele ce tocmai da să apună. Ochii săi priveau În gol. Și mult dincolo de gol. Dar În gol și dincolo de gol nu se afla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
duse aiurea. Umerii Îi tresăreau, iar brațele se ridicau, ca și cum ar fi vrut să alunge o primejdie nevăzută ce plutea În aer... Între timp, setea Îi creștea. Dorința lui de a ajunge până la masă nu-i dădea pace. Noimann Își aținti ochii Înspre sticlă. Și sticla Începu să se clatine. Apoi se petrecu un fenomen straniu. Sub presiunea privirii sale fixe, masa se răsuci de la dreapta la stânga, Înălțându-se câteva degete de la podea... În gând, medicul Își frecă mâinile de bucurie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
săi Înaintau pe coridor. Masa, scaunele, șifonierul, frigiderul, aragazul, mașina de spălat și patul fuseseră Învelite cu grijă În fâșii de pânză străvezie, Îndărătul căreia se aflau coconii. Insectele Îl pândeau, frecându-și ușor lăbuțele păroase; ochii lor roșii stăteau ațintiți asupra lui Noimann, urmărindu-i cu atenție fiecare mișcare În spațiu. Noimann deșurubă sticluța pe care o purta asupra sa și trase cîteva Înghițuri din lichidul arămiu. Din nou, aceeași transpirație binefăcătoare Îi răcori pentru o clipă tîmplele. Șuvița rebelă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ele, umflându-se mereu, pînă ce ajungeau la dimensiunea unei ore. În sfârșit, urma gongul final și toată această harababură dispărea Într-un vârtej amețitor, iar Noimann, cu capul vâjâind de băutură, se trezea stând singur În mijlocul Încăperii, cu ochii ațintiți În gol... Momentul de luciditate nu dura Însă decât câteva clipe și starea de confuzie se instaura din nou. Secundele se dilatau odată cu porii și calvarul reîncepea, luând o altă turnură. Insectele care pieriseră apăreau din aer, strecurându-se prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Cuza sabia de șold. Capul Însă Îi era atât de năclăit de băutură, Încât În loc de un Cuza vedea doi, unul sus și altul jos, despărțiți de o peliculă suțire... Unul sprijinea sabia de un picior, celălalt de altul. Medicul Își ațintea ochii spre domnitorul ce se Înălța la orizont, dar orizontul se rotea și tot ce fusese sus era acuma jos. În plus, un jos se căsca În dreapta sa și un sus În stânga. Sau viceversa. Cuza se afla multiplicat În patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
orizontul se rotea și tot ce fusese sus era acuma jos. În plus, un jos se căsca În dreapta sa și un sus În stânga. Sau viceversa. Cuza se afla multiplicat În patru locuri. Cu sabia la șold, genunchiul Îndoit și privirea ațintită-n depărtare. Privirile celor patru Cuza se Întretăiau Într-un cerc, care se cufunda deseori cu patul lui Noimann. Era posibil ca din toată această compoziție să lipsească un picior, care acum, iată, se afla În casa lui... În fond
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
mereu În memorie. Ba o vedea pe domnișoara Lily târându-se În patru labe În fața lor, gâfâind cu limba scoasă afară de un cot, și pe Satanovski, stând picior peste picior, cu trabucul aprins și jobenul dat pe ceafă și ochii ațintiți În gol, ba pe sine Însuși ciucit Într-o poziție ciudată, Încolăcit de patru perechi de picioare, două de bărbat, două de femeie... Apoi din nou „filmul” se rupse... După care, venită parcă din neant, răbufnea o altă scenă. Cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
putea fi considerată drept un eveniment neobișnuit. Îmbrăcat Într-un costum alb, larg, impecabil, ce-i masca masa musculară, purtând pe cap o pălărie de fetru moale, cu boruri largi, inginerul Edward stătea la masa lui din colț, cu privirea ațintită spre strada Lăpușneanu, meditând la discursul pe care, cu o seară mai Înainte, Bikinski Îl ținuse În Piața Unirii. „În fond”, Își spuse el, „homunculii, chiar dacă nu există În realitate, ar trebui inventați.” Și, spunând aceasta, inginerul suflă de trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
mai sus, mișcând lin din brațe, aproape nedeslușit, precum peștii aripioarele, , iar părul și barba Îi fluturau În zboru‑i domol. În liniștea neașteptată care se lăsase, nu se mai auzea nici un strigăt, nici o respirație. Mulțimea stătea Împietrită, cu ochii ațintiți la cer. Până și orbii Își Înălțau privirile pustii spre cer, căci după liniștea aceea năprasnică pricepeau că se Întâmplase ceva Într‑acolo unde lumea stătea cu privirea ațintită. La fel și Petru Înțepenise cu gura Întredeschisă de uimire. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
deșert. 2. După o altă versiune, Făcătorul de Minuni Își Îndreptase provocarea nu spre al șaptelea cer, ci spre pământ, cea mai mare dintre iluzii. Simon stătea, așadar, tolănit la umbra unui măslin rămuros, cu mâinile sub cap, cu ochii ațintiți la cer, „la grozăvia cerului“. Lângă el, Prostituata, „cu picioarele rășchirate precum o vacă gestantă“, după cum avea să consemneze un polemist creștin (despre care Însă nu suntem siguri dacă și‑a tălmăcit propria mărturisire, ori a citat opinia unui martor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
ducă la îndeplinire ordinul de execuție prin spînzurătoare. Păru uimit cînd văzu cine e. Hedrock se minună observînd că urletul lui redusese întreaga sufragerie la tăcere. La toate mesele oamenii încetaseră să mai mănînce, își întrerupseseră conversațiile particulare și-și ațintiseră privirile asupra mesei imperiale și asupra lui. Conștient de faptul că și-a sporit auditoriul, Hedrock își întări glasul, își încordă diafragma și rosti bubuitor întrebarea: ― Domnule General Grall, dacă ar fi să mori în clipa asta, care ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
RECHEM MAI ÎNAINTE, DAR NIMIC NU E SIGUR. ÎNTRE TIMP, POȚI TRANSMITE CONSILIULUI ARSENALULUI URMĂTORUL MESAJ: "CEEA CE AM DE GÎND SĂ FAC NU LEZEAZĂ CÎTUȘI DE PUȚIN ARSENALELE. JUR PE ONOAREA MEA." HEDROCK NU RĂSPUNSE IMEDIAT, CI RĂMASE CU PRIVIREA AȚINTITĂ ASUPRA EI. ÎN CELE DIN URMĂ SPUSE CU BLÎNDEȚE: \ VOI FACE O DECLARAȚIE DE MARE IMPORTANȚĂ. NU AM NICI CEA MAI MICĂ IDEE DE CEEA CE FACI SAU AI DE GÎND SĂ FACI, DAR DE CÎND NU MAI EȘTI COPILĂ AM
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
PLACA VIDEO PENTRU APELURILE GENERALE SE IVI FAȚA NOBILĂ A ÎMPĂRĂTESEI: \ NEELAN, SPUSE ACEASTA, NU TE ÎNȚELEG. SPER CĂ NU EȘTI ATÎT DE NEROD ÎNCÎT SĂ TE ÎMPOTRIVEȘTI GUVERNULUI TĂU. HEDROCK NU RĂSPUNSE. ÎȘI ÎNCLINĂ PUȚIN AERONAVA. RĂMASE CU OCHII AȚINTIȚI ASUPRA UNUI SPAȚIU DESCHIS ÎNTRE DISTRUGĂTOARELE DIN FAȚA LUI, LA O ÎNĂLȚIME CEVA MAI MARE. PE URMĂ NU MAI PUTEA EFECTUA ACESTE CONVERSAȚII ÎN ȘOAPTĂ. ASTA AR FI ÎNSEMNAT SĂ-ȘI PREFACĂ VOCEA, CEEA CE-I IEȘISE DE ANI DE ZILE DIN
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
Cinci miliarde de unități fiduciare, domnule. ― Nu ți se pare cam mult pentru un salariu? întrebă sever Hedrock. Royan încuviință din cap: ― Nu cred că domnul Triner se considera salariat, ci mai degrabă proprietar. Hedrock văzu că Triner și-a ațintit privirea asupra biroului și că mîna lui se îndrepta alene către o statuetă ornamentală. Hedrock zise: ― Royan, vino încoace. Făcu un gest cu mîna stîngă, așteptînd pînă ce tînărul luă poziție în stînga lui Triner. Apoi manipulă inelul propriului său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
se retrase împreună cu gărzile, dar Hedrock tot mai așteptă. Zîmbi cînd Peter Cadron explică motivul acestor precauții; iar apoi, încet și perfect calm, păși înainte și înfruntă colțul deschis al mesei în formă de V. Văzu că toate privirile sînt ațintite asupra lui. Unele erau pline de curiozitate, altele nerăbdătoare, iar altele pur și simplu ostile. Toți păreau că doresc să-l audă vorbind. ― Domnilor, spuse Hedrock cu glasul lui răsunător, am să vă pun o singură întrebare: știe cineva din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
spus că.... Gonish se învineți de tristețe: ― Noi cei de la Arsenale o studiem pe Împărăteasă încă din copilărie. Firește, dosarul ei nu e accesibil decît celor trei negatiști și membrilor Consiliului. Nu încape îndoială în această privință. Rămase cu privirile ațintite asupra lui Hedrock: Știu că asta îți strică planurile, dar n-o pune atît de rău la inimă. I-ar veni rîndul la tron prințului Del Curtin și cred că el va lupta destul de îndîrjit. Peste cîteva generații se va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
lui Radu iar pe chipul său acum vesel flutura un zâmbet naiv. Angela îl rugă să o ajute să-l ducă pe fratele ei acasă, fiind amețit de băutură. Atunci Radu făcu un gest larg cu mâinile, ridicând din umeri, ațintindu-și ochii spre Andrei și Livia. în cele din urmă Radu ieși din sală, împreună cu Angela și fratele ei, salutându-i zâmbind pe Andrei și Livia. în drum spre casă Angela încercă de mai multe ori să-și ia fratele
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
Julián? Păi, sigur. Am scos din buzunar fotografia arsă și i-am arătat-o. — Credeți că-mi puteți spune dacă tînărul care apare În fotografie e Julián Carax? Portăreasa mă privi cu oarecare neîncredere. Luă fotografia În mînă și Își aținti privirea asupra ei. — Îl recunoașteți? — Carax era numele de fată al maică-sii, nuanță portăreasa, cu o doză de reproș. ăsta-i Julián, da. Mi-l amintesc foarte blonduț, cu toate că În poza asta parcă are părul mai Închis la culoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
dacă nu vă interesează nici o carte? — Motivul vizitei mele, care este una de curtoazie, e să vă avertizez că am fost Încunoștințat că aveți legături cu unii răufăcători, În particular homosexuali și vagabonzi. L-am privit Înmărmurit. — Poftim? Individul Își aținti privirea Într-a mea. — Vorbesc de pederaști și de tîlhari. Să nu-mi spuneți că nu știți despre ce vorbesc. — Mă tem că n-am nici cea mai vagă idee, și nici vreun interes să vă mai ascult. Individul dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
de ani, trăiește un sentiment acut de panică. O panică stranie, plină de curiozitate. Se uită la oameni de parcă i-ar descoperi pentru prima oară. Cuvintele lor, gesturile par noi. Deodată i se pare că descoperă copacii. Rămâne cu ochii ațintiți spre ei. Frunze, frunze verzi, muguri plesnind. Are douăzeci de ani, a crescut la țară, sub ochii ei se năștea și murea natura, și doar acum descoperă mugurii plesnind în frunze. Mișcare, taină, viața năvălind nestăvilită. Se oprește fascinată și
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
pușca lui veche. Invalizii din spitalul de la Klosterholtzen deveniră, apoi, pacienții unui lagăr de prizonieri nemți, pe care îi străjuiau un gard de sârmă ghimpată și soldățoi anglo-americani, nepăsători, molfăind tot timpul sugiucul acela american, numit mai târziu ciunga, și ațintind spre orice Friț, care dădea să le să vorbească, puști-mitraliere, cu o cadență de tragere nemaivăzut de rapidă. Tot mai sfioase în fața leșioasei dimineți de toamnă istovită, ce mistuie ierburile arse, cele din urmă steluțe se ascund în tainice urne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
și murmură aparte, să nu priceapă și străinii cei de tot ciudați: Dumnealui e tot din alte părții ale lumii, nu-i așa? E din alte țări, nu-i de pe aici, așa îmi pare... A, dumnealui?..., a mormăit, complice, Iov, ațintindu-și căutătura către tovarășul său, cu plete crețe. După ce a cumpănit în minte, cine știe ce gânduri, răspunse cu un glas răgușit, care parcă-i venea din străfundurile gâtlejului: Știi, dumneata? Dânsul e Profet! Vartolomei nu se miră decât în sinea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
alb care îi acoperise de o palmă pe amândoi. Privi fără să înțeleagă ceva spre insul de alături, care, sub plapuma de zăpadă, dormea, strângându-se tot mai încovrigat de frig și tot mai acaparat de voluptosul dor de hodină. Ațintindu-și ochii alburii și tulburi, Mesalina socoti că bancnotele care ieșeau dezordonat din buzunarul necunoscutului, risipindu-se printre frunzele de nuc, i se cuveneau ei, într-un fel. Găsind că așa e firesc, se apucă să le tezaurizeze după străvechea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
o pierdere importantă, adăugă el, cu intenția malițioasă de a o speria, cât mai eficient. Doamna nu întrebă nimic, așteptând să asculte altă năzbâtie de-a incorigibilului ei soț. Profesorul însă se eschivă, prelungind așteptarea musafirilor, care ședeau cu urechea ațintită din living, și oferi numai știuta și înțeleapta lui consolare, de necombătut în toate timpurile: Lasă, dragă, doar știi tu că Omenirea a păgubit de atâtea, suportând în decursul istoriei sale nenumărate nenorociri: cataclisme și războaie, vieți tinere năruite, averi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]