13,876 matches
-
așezat, ca Întotdeauna, pe stînca de pe culme, se strădui să dovedească interes, cunoscînd de mult importanța pe care acea carte părea s-o aibă pentru majoritatea oamenilor, mai ales pentru cei care-și riscau zilnic viața pe mare, dar o abandonă curînd, Înțelegînd că, probabil, nu avea să găsească, printre multele-i personaje, nici unul care să-i semene. Era o carte care vorbea prea mult de Dumnezeu, Dumnezeul pe care Îl adorau cei pe care el Îi renegase, și prefera să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
de propria lor teamă și de faptul că erau incapabili să se răzvrătească Împotriva celui care Îi ținea Într-o atît de nejustificată sclavie: un avorton tot mai difuz și misterios, care părea să dispară zile Întregi, ca și cum ar fi abandonat insula, În căutarea marilor albatroși, pentru a se ivi din nou, dintr-odată, din pămînt, din iarbă verde. Knut, norvegianul, tont și profund superstițios ca un bun gabier ce se afla, părea să nutrească aproape absoluta convingere că Oberlus era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
pe alții, pentru a-l hăitui pe insulă, urmărindu-l cu intenția de a-l pedepsi din nou. Erau aceiași oameni, cu același căpitan și același negru și același subofițer mărunțel, care mînuia biciul cu diabolică pricepere; aceiași care-l abandonaseră fără cunoștință pe plaja unei insule solitare, grav rănit și sîngerînd din belșug, rănit În amorul propriu și lipsit de tot ce avea mai de preț. Ei erau, și după toate astea Își mai Îngăduiau și obrăznicia de a-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
balene. El, Oberlus, nu avea să cadă niciodată Într-o capcană asemănătoare, iar pe femei, care-l respinseseră de cînd se ținea el minte, ba poate chiar și Înainte de asta, de vreme ce mama lui, pe care nu o cunoscuse niciodată, Îl abandonase și ea, avea să le respingă la rîndul lui, și se pedepsea pe sine În gînd cînd se surprindea visînd la fata de pe plajă. Socotea că o asemenea slăbiciune nu era demnă de el, de fortăreața lui sau de proiectele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
prea multe balene În ocean; cel puțin, nu atîtea de cîte ar fi avut nevoie pentru a se simți important și stăpîn pe viața lui și a altora mai des, iar asta Îl făcuse ca - În cele din urmă - să abandoneze vînătoarea și să se Închidă pentru totdeauna În singurătatea unei insule. În anumite după-amieze, cînd Îi zărea În depărtare pe cei care se ocupau de aprovizionarea cu balene, În lungile lor peregrinări din Oceanul Arctic pînă la Antarctic, evoca, nu fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
urmeze, el nu păru să dea atenție luminilor lui Oberlus și se Îndepărtă către sud, imperturbabil, lăsînd vîrful țărmului la multe mile distanță de babord. Aproape de zorii zilei, decepționat, furios și mort de somn și de oboseală, Iguana Oberlus Își abandonă povara, stinse felinarele și se retrase În peșteră, blestemîndu-l pe bătrînul căpitan și poveștile lui absurde. Cu toate acestea, În adîncul sufletului era convins că sistemul avea să funcționeze și că nu trebuia să-l Învinuiască pe marinar pentru un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
știu... În fiecare zi mă Întreb și Încă nu am găsit răspuns... - Eu Însă am găsit, spuse el. Ai face exact ce a făcut mama mea: l-ai alăpta pînă cînd s-ar putea descurca singur, iar apoi l-ai abandona, scîrbită. Nu mi te imaginez plimbîndu-te cu un mic monstru de mînă... - Ar fi copilul meu... - Nu, preciză Oberlus. Ar fi copilul meu... Văzîndu-l atît de Îngrozitor, ai arunca asupra mea toată vina de a-l fi adus pe lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Deci nu știi sigur dacă-i mort? Sprintăm prin următorul dormitor, living, sufragerie, cameră de copii, și zic: — E vorba de SIDA, Evie. Se lasă întunericul. Și-apoi Evie se-oprește și zice: — De ce? Și publicul a-nceput să mă abandoneze din mii de direcții. Pentru că chiar vreau, vreau, vreau ca fratele meu să fie mort. Pentru că ai mei îl vor mort. Pentru că viața e pur și simplu mai ușoară dacă el e mort. Pentru că-n felul ăsta sunt un copil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
cu unt de arahide. Ce să-mi dăruiască? zice mama. Noua față de masă. E foarte frumoasă. Tata suspină și înfige un cuțit în curcan. — La-nceput nu trebuia să fie o față de masă, zice mama. Eu și tatăl tău am abandonat proiectul original. Cuțitul pătrunde din nou și din nou, și tata începe să ne dezmembreze cina. Mama zice: — Știi ce-i cuvertura memorială SIDA? Sari la cât de mult îl urăsc acum pe fratele meu. — Am cumpărat pânza asta pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
Mersului internațional al trenurilor. Acest antecedent patern mă explică sub aspect cosmopolit și literar. Mama mea a citit romane până la vârsta de douăzeci de ani, când a Înțeles, nu fără regret, că romanele sunt niște plăsmuiri, după care le‑a abandonat pentru totdeauna. Aversiunea ei față de aceste păcătoase plăsmuiri o regăsesc Într‑o formă latentă În mine. În 1947, cu ajutorul Crucii Roșii, am fost repatriat la Cetinje, unde locuia unchiul meu dinspre mamă, cunoscut istoric, biograf și comentator al lui Njegoš
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
n‑ar fi trebuit să se Încumete a‑l lua sub oblăduirea sa, căci prostia spoită cu fudulie este mai păgubitoare decât orice altă țicneală. Își vor da Însă Întâlnire peste trei luni În aceeași crâșmă, după care Îl va abandona nu Înainte de a‑i dicta o listă cu douăzeci și șapte de cărți pe tema minunilor din Canaan și a mântuirii. La sfârșitul lui august Jeshua Krohal Își făcu apariția la locul stabilit, aducându‑și și manuscrisul Drumul În Canaan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
unui mit, fiind vorba doar de o ordinară cronică de scandal căreia i se dăduse aparență de mit. Ca să nu arunce chiar tot textul Drumului În Canaan, și odată cu el și pe nefericitul Jeshua Krohal, care astfel ar fi fost abandonat la cei treizeci și trei de ani Într‑o situație limită (În criptografia sa Franckel va remarca pe drept influența simbolicii cabalistice asupra lui Ben Haas), cel căruia i se zicea Maestru, va scoate din manuscris tot ce ar fi putut Însemna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
dezmembrat-o. Am transformat-o într-o piroga cu o singură carena și cu o scurtă patina care mă ajută s-o echilibrez, folosindu-mă de jumătate din catarg și de ceea ce mai rămăsese din vele. Iar restul l-am abandonat. Îl priviră plini de admirație. —Ai fost în stare să transformi un catamaran într-o piroga, tu singur, în larg? — Viața mea depindea de astă, răspunse. Și nimeni nu descoperă de ce este în stare cu adevarat decât atunci când trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
vedeau nevoiți să le permită femeilor să meargă s-o aducă de la un izvor îndepărtat, cu toate că, din când în când, câte una se hotăra să nu se mai întoarcă. Se părea că pe femeile Te-Onó nu le interesa că-și abandonau copiii, care apoi plângeau ore întregi, ceea ce ii enervă și mai mult pe cei care îi păzeau. Cât timp puteau să reziste în situația asta? Plecaseră din Bora Bora cu intenția să organizeze o operațiune rapidă și îndrăzneață de salvare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
la comanda navei și, în acest caz, sunt hotărât să o debarc pe primul atol nelocuit pe care o să-l întâlnim... Făcu o scurtă pauză și adaugă: Am analizat legile și nu există nici una care să spună că acela care abandonează un rege pe un atol nelocuit trebuie să se transforme neapărat în rechin. Vetéa Pitó și Chimé din Farepíti îl priviră cu un scepticism nedisimulat și, până la urmă, cel dintâi observa, clătinând din cap: — Am impresia că tu cam inventezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Ordinul Navigatorului-Căpitan îi puse pe toți în mișcare, căci, așa cum spusese Tapú Tetuanúi, zorii își anunțau prezenta. În clipa când la orizont apăru lumină difuza de dinaintea răsăritului, iar silueta insulei se ivi din întuneric, putură vedea cum două catamarane o abandonează, unul pe la est și celălalt pe la vest, apropiindu-se rapid, în încercarea de a-i prinde la mijloc. Nu bătea vântul și nici nu era de așteptat să bată în acea zi, așa că singura posibilitate de salvare era să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
probleme toate marile, regele Octar, neînvins până atunci, se întreba cum e posibil să se întâmple așa ceva. Unde greșise? Când avuseseră ocazia să-i saboteze navele niște dușmani care s-au aflat tot timpul în fața lor, în mijlocul lagunei? De ce îl abandonaseră într-un mod atât de nedrept zeii strămoșilor lui? Marara se apropia tot mai mult. Cea de a doua navă, care era într-o stare mai proastă decât cealaltă, se înclină periculos înspre tribord. Câțiva dintre oameni se aruncară în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
urinei de șoareci. Mai pune la socoteală și mirosul unei cărți vechi, umede, pe jumătate mâncate de pești. Și mirosul de praf. Și, din întuneric, vocea doamnei Clark spune: — Hai, intrați repede. Sfântul Fără-Mațe ni se va alătura după ce va abandona autobuzul așa încât să-l găsească poliția. După ce scapă de probe. La mai multe străzi distanță, poate la mile întregi. Unde o să dea de el, însă n-o să-i conducă înapoi la ușa asta de oțel zidită în beton și întuneric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
el. Vedeți că au brațe și picioare? Precum voluntarele, și noi am fost prinși în capcană de un băiat prizonier în corpul unui bătrân. Un puști de treisprezece ani care moare de bătrânețe. Partea aia cu familia care l-a abandonat e adevărată. Dar Brandon Whittier nu mai moare uitat și singur. Și tot așa cum prinsese în plasă un înger după altul, ăsta nu e primul lui experiment. Nu suntem primul lui lot de cobai. Și - până când una dintre petele alea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
căzut în cap, din ceruri, nu s-ar fi mirat. Au așteptat cinci minute, un sfert de oră apoi un ceas întreg. Luana căuta în lungul străzii cu ochi de vultur. Nici urmă de Săndel. Oftă, dezamăgită: Ce neserios! Să abandoneze el două fete ca noi. De teamă să nu rateze întâlnirea, "neseriosul" venise cu zece minute mai devreme. Se oprise în colțul străzii și se ferise să fie văzut că a ajuns acolo înainte de vreme. Tremura de emoție, își făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
milă din umbra partenerei sale. Dan, nebun de fericire, nu-și slăbea mireasa din ochi, încercând să pună în practică lecțiile de dans pe care Luana i le oferise cu mult timp în urmă. Mătușa Vanda, grijulie față de suferința nepoatei abandonate într-un astfel de moment, filozofa, cu un rictus în colțul gurii. Vezi, Ema, nu trebuie să te afli, musai, nemăritată, ca să fii singură! Petrecerea se termină la cinci dimineața, spre ușurarea doamnei Escu. Se închise în camera ei, jurând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
în care căsătoria a fost declarată desfăcută, Ștefan a luat-o de mână și-au ieșit împreună afară. Sanda i-a ajuns din urmă, hohotind de plâns. Nu-i venea să creadă de câte prostii era fiică-sa în stare. Abandonase școala, acum pe bărbatul acesta extraordinar, care-i oferise mai mult decât putea spera o femeie. Ce-o mai aștepta, oare? S-au îndreptat amândouă spre gară, lăsându-l pe Ștefan în fața tribunalului incapabil să se miște. Familia a primit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
ei. Se coborî până la a-i lua oglinda de pe perete, cine știe în urma căror asociații create de mintea ei bolnavă. Ca să puncteze caracterul infect cu care o împovărase mama natură ori poate mama ce-i dăduse viață și apoi o abandonase, avea momente când renunța la calitatea de șefă și se reîntorcea la cea de prietenă. Se apropia, mieroasă, de Luana și-o întreba: De ce mă urăști? Ce ți-am făcut? Nu ți-am fost eu, întotdeauna, o prietenă bună? La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
ca doi pui de cloșcă ce doresc aceeași râmă. Urma o zi marcată de tăceri apăsătoare și nemulțumiri sufocate. Orgolioși, nici unul nu făcea concesii. Momentul de împăcare venea imediat ce se întindeau în pat. Nu-și puteau rezista apropierii trupurilor. Se abandonau unul în brațele celuilalt cu o dăruire sufletească deplină. Înainte ca Aniela să împlinească un an, Sanda ieși la pensie. Atât îi trebui Luanei să-și asalteze bărbatul cu rugăminți de găzduire a mamei în căminul lor. Plănuise să urmeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
covor. Scânci după Radu dar el nu-i răspunse. În ziua următoare au fost nevoiți să onoreze invitația la familia Ionescu. Radu nu se sfii deloc să arate că el și nevasta lui nu erau altceva decât doi străini. O abandonă în pragul ușii și-o ignoră pe tot parcursul serii. Bău, peste măsură, așa cum nu-i era în obicei. La apariția Rebecăi Schtac, el se repezi spre ea cu ochi sticloși, amețit de nenumăratele pahare cu vin pe care le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]