1,361 matches
-
e suavitatea vehemență, puritatea groasă, angelismul exprimat cu brutalitate al unei structuri rimbaldiene... întotdeauna delicat, strigatul este acela al sensibilității acute, convertita în parabole, în pilde, în aluzii și uneori în mituri... Fantezia cultivata a scriitorului preferă grotescul gigantic și absurdul cazuistic, umorul negru traversat nu o dată de melancolie” (Nichita Stănescu, Gazeta literară, nr. 51, 1967). Interviuri Video
Romulus Vulpescu () [Corola-website/Science/304253_a_305582]
-
sensul unei separări, al unei rupturi sau - cum traduce Camus - al unui exil, al unei înstrăinări". Primul său eseu urmează, la interval de numai un an, romanului " Străinul" și oferă o fundamentare teoretică a poveștii unui exil printre oameni. Definind absurdul ca "un rău al spiritului", Camus consideră că rațiunea prezenței acestuia în existență este "contrastul dintre strigătul ființei și tăcerea ilogică a lumii". Nu poate fi dragoste de a trăi fără disperare de a fi" - crede eseistul și acest paradox
Albert Camus () [Corola-website/Science/297986_a_299315]
-
Kirilov, Franz Kafka) și libertatea absurdă, care implică pasiunea, revolta, sinuciderea. Ca și în cazul unor filozofi precum Blaise Pascal, Lev Șestov sau Karl Jaspers, eseul nu postulează adevăruri ultime, ci mai curând, într-un lirism exagerat, tinde să definească absurdul ca principiu destructiv al unei lumi în care totuși "trebuie să ni-l imaginăm pe Sisif fericit". Precedat de articolul "Remarcă asupra revoltei", cel de-al doilea eseu, "Omul revoltat", ilustrează, prin conținutul său dens, o formulă reînnoită a dictonului
Albert Camus () [Corola-website/Science/297986_a_299315]
-
Precedat de articolul "Remarcă asupra revoltei", cel de-al doilea eseu, "Omul revoltat", ilustrează, prin conținutul său dens, o formulă reînnoită a dictonului cartezian: "mă revolt, deci suntem". În interpretarea lui Camus, revolta este deci singurul mijloc de a depăși absurdul. Ea este prima evidență care scoate omul din singurătate, care îl socializează pe Sisif: Dacă avem conștiința neantului și a nonsensului, dacă găsim că lumea este absurdă și condiția umană de nesuportat, nu este acesta sfârșitul și nu ne putem
Albert Camus () [Corola-website/Science/297986_a_299315]
-
nici de acuzare, el asistă în timpul procesului la deformarea realității de către ambele părți, care admit ca probă concludentă faptul că eroul nu a plâns la moartea mamei sale. Rememorându-și existența, Meursault are sentimentul că trăiește o farsă și că absurdul i-a întins o cursă din care nu are cum să iasă decât condamnat, deoarece gloanțele trase în arab au fost "bătăile în poarta nenorocirii". Un alt "străin" este și personajul romanului "Căderea", care nu se susține prin epic, ci
Albert Camus () [Corola-website/Science/297986_a_299315]
-
doar să spun că eroul cărții mele este condamnat pentru că el nu joacă acest joc.” Romanul face parte din „ciclul absurdului”, o trilogie compusă din romanul „Străinul”, eseul "Mitul lui Sisif" și piesa de teatru "Caligula", constituind fundamentul filozofiei camusiene: absurdul, din cadrul existențialismului. Pe baza acestui roman, tradus în 40 de limbi, Luchino Visconti a realizat în 1967 o adaptare cinematografică. Meursault, un francez algerian, află de moartea mamei sale. La înmormântarea ei, el nu arată nicio stare de tristețe, ci
Străinul (roman de Albert Camus) () [Corola-website/Science/311714_a_313043]
-
lume și chiar de el însuși. Meursault se rezumă într-o narațiune apropiată de cea a unui jurnal intim (mai puțin analiza) la a face inventarul evenimentelor, poftelor și grijilor sale. Este reprezentativ omului absurd descris în "Mitul lui Sisif", absurdul născându-se din „această confruntare dintre dorința umană și tăcerea nejustificată a lumii.”. A doua parte a romanului (care începe chiar după crimă) îl prezintă pe narator renăscut față de lume și față de el însuși, ca și cum, moartea apropiindu-se, l-a
Străinul (roman de Albert Camus) () [Corola-website/Science/311714_a_313043]
-
și proză. Poezia - accentua Macedonski - își are logica ei particulară, deosebită de logica prozei: ”Logica poeziei e, dacă ne putem exprima astfel, nelogică la modul sublim”. Întrucât tot ce nu e logic e absurd, “logica poeziei e, prin urmare, însuși absurdul”. Un adevărat manifest presimbolist, apărut în “Literatorul” din 15 iunie 1892, este "Poezia viitorului", articolul scris de Macedonski. Prin simbolism - se spune în articol - ca și prin instrumentalism, care este “tot un simbolism, cu deosebire că sunetele joacă în instrumentalism
Literatura română simbolistă () [Corola-website/Science/312375_a_313704]
-
într-un studio de înregistrare se producea mult mai puțin frecvent decât s-ar fi dorit, iar muzica și versurile ce se dorea să apară pe imprimare erau drastic cenzurate, nu arareori argumentația producătorului (casa de discuri unică Electrecord) atingând absurdul. Se invoca evitarea titulaturilor și versurilor pesimiste (vezi mai jos: „Drum fără țintă”), a conotațiilor mistice în versuri (cum a fost cazul pieselor de pe albumul "Zalmoxe") etc. Videografia formației este revelatoare, adăugând un număr de piese care ar fi fost
Indicele cântecelor needitate ale formației Sfinx () [Corola-website/Science/312879_a_314208]
-
derivată din cultivarea în fertilele câmpuri ale "artei cuvântului" a principiului aristotelic, "reductio ad absurdum", valorificând în „materie sensibilă“ sensuri „invers-logice“, încât „reversul realului“, „negativul existențial“ se constituie, de fapt, în „soluție revelatoare“ a ceea ce este „pozitiv“, și invers. Programatic-esteticește, absurdul se impune ca inconfundabilă dimensiune spirituală / literară către jumătatea secolului al XX-lea "(literatura / teatrul absurdului)", grație unor mari filosofi / scriitori ce ilustrează totodată și "existențialismul", neaflând capacitatea "ens"-ului uman de a fi în acord / sens cu legile / canoanele
Absurd () [Corola-website/Science/310164_a_311493]
-
-se încântat de modul cum scriitorul evreu combate autoritarismul patriarhal cu armele ironiei. Jean-Paul Sartre îl citește în cheie existențialistă, apropiindu-l de Kierkegaard și Heidegger, în timp ce într-un apendix al "Mitului lui Sisif", Albert Camus vorbește despre " Speranța și absurdul în opera lui Franz Kafka". Conform lui, "Procesul" și "Castelul" sunt două romane care se completează: "Procesul" întruchipează abandonul, pasivitatea și neîmpotrivirea în fața destinului, iar "Castelul" reprezintă un « salt exaltat » de tip kierkegaardian, o resurecție a speranței. În anii 40
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
în "Castelul", toate personajele feminine se definesc prin relația pe care o au cu bărbații de la Castel. De aceea, Amalia, care refuză avansurile unui funcționar al Castelului, este ostracizată de întreaga comunitate. Multe din personajele principale ale lui Kafka percep absurdul ca pe o forță amenințătoare care le invadează intimitatea și le distruge existența monotonă, dar oarecum fericită, de până atunci. Georg Bendemann, Gregor Samsa și Josef K., de exemplu, se confruntă subit cu o lume ce încalcă norme logice pe
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
stilul teatrului idiș este și poanta de final din "Un artist al foamei", când omul care a flămânzit până la moarte dezvăluie cu ultima suflare secretul artei sale: În opera lui Kafka, situațiile absurde se identifică cu cele comice, întrucât și absurdul și comicul operează printr-o îngroșare și exagerare a realității. Modul cum Josef K. este hăituit de un grup de fetițe în timpul vizitei la pictorul Titorelli, consternarea lui când află că în podul fiecărei case se află birourile tribunalului sau
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
inutilitate evidentă. În cele din urmă, protagonistul se îndreaptă spre pictorul Titorelli, un bun cunoscător al justiției, care îi dezvăluie că există trei tipuri de achitări: cea reală (foarte rară, dacă nu chiar imposibilă), cea aparentă și tărăgănarea la infinit. Absurdul situației culminează cu parabola " În fața legii", pe care un preot i-o povestește eroului într-o catedrală, pentru a-i demonstra că legea este și rămâne inaccesibilă rațiunii. Romanul este completat de scurte episoade de iubire, spontane și vremelnice, dovedind
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
limba spaniolă); "Opera lirică a lui San Juan de la Cruz", 1978 (în limba română) "Cinci sute de ani de la căderea Bizanțului", 1953; "Reflexiones de un seglar e la espera", 1954; "Ion Budai Deleanu, poet și gânditoe", 1968; "Umorul negru și absurdul în literatură și folclor",1975; "Timp și literatură", 1977; "Români și Germani",1980; "Nimicirea conștiinței prin aculturare", 1981; "Cincizeci de ani: 1931-1982", 1982; "Misterul Mioriței", 1982; "Comportamentul Românilor în istorie", 1984; "Istorie și mit", 1986; "Biserica și religia la Români
Horia Stamatu () [Corola-website/Science/318717_a_320046]
-
din patru scurtmetraje scrise de Mungiu, dar regizate de regizori diferiți, filmul ilustrează, la fel ca și a doua parte a Amintirilor din Epoca de Aur, câteva legende urbane care circulau în perioada dictaturii comuniste din România. Umorul derivă din absurdul situațiilor prezentate, absurd creat de nesiguranța cotidiană din timpul dictaturii comuniste și amplificat de excesul de zel al birocraților, de agresivitatea cenzurii presei, pe fundalul crizei economice și penuriei alimentare din anii 1980. Filmul este compus din patru scurtmetraje, intitulate
Amintiri din Epoca de Aur 1: Tovarăși, frumoasă e viața! () [Corola-website/Science/317445_a_318774]
-
12.2007 alcătuită de Centrul Național al Cinematografiei. În "„Istoria filmului românesc (1897-2000)”" (Ed. Fundației Culturale Române, București, 2000), criticul Călin Căliman consideră acest film ca fiind o comedie amară a cărei acțiune se petrece spre sfârșitul anilor '80, „când absurdul cotidian, la noi, atingea... recorduri mondiale”. El identifică mai multe semne grotești ale „Epocii de Aur”, reprezentate de un sectorist incult și arogant, de securiștii care apar de nicăieri ori de câte ori se găsește cineva care să protesteze față de sistemul comunist și
Divorț... din dragoste () [Corola-website/Science/327573_a_328902]
-
de la mai puțin de trei metri, numai în condiții ostile, un total de zece ore și acestea defalcate, decise de autorități. Cinci ore în 2014, alte patru în 2015, și restul prin gardul de la școală... Nu-mi cereți să descriu absurdul pe care îl trăiesc. Este fenomenul indolenței sociale, dintr-o Europă care nu mai poate de bine, localizat acum și în România. Un fenomen ingrat, hidos, care dă naștere pe lângă multe alte probleme, unei generații de copii semi-orfani. Fetița mea
Eugen Cristian Chiticariu: 'Lăsați-mă să fiu tată'. Drama unui părinte care și-a pierdut fetița-exclusiv by Anca Murgoci () [Corola-website/Journalistic/101329_a_102621]
-
care-și pierd definitiv un copil în evenimente tragice sau în urma unor boli cumplite. Poate că sună cinic, dar moartea mi s-a părut un argument mai rezonabil ca și putere de asimilare, decât silirea persoanei mele de a accepta absurdul situației. Sunt, cum cred că ați dedus, divorțat, tatăl unei fetițe splendide. Am toate drepturile cuprinse de legislația la zi, la fel și fiica mea. Nu este consemnată pe teritoriul european nicio interdicție temporară ori definitivă la adresa mea. Îmi ador
Eugen Cristian Chiticariu: 'Lăsați-mă să fiu tată'. Drama unui părinte care și-a pierdut fetița-exclusiv by Anca Murgoci () [Corola-website/Journalistic/101329_a_102621]
-
cap la cap faptele din monologul isteric și nevrotic. Camus însuși era un ateu. În eseul său "Mitul lui Sisif", Camus afirma că credința religioasă este o formă de sinucidere; o distragere a atenției de la realitate în care individul acceptă absurdul și abandonează rațiunea și logica. În "Renegatul", Camus portretizează natura absurdă a religiei. Evenimentele care provoacă naratorului cele mai mari suferințe: pierderea limbii, presupusa execuția a sa și hotărârea sa de a-și părăsi casa și de a călători la
Renegatul sau un spirit confuz () [Corola-website/Science/333259_a_334588]
-
uriașă pictură naivă, neînrămată și neînrămabilă, în care culoarea - cuvânt se comportă cameleonic și polifonic”. Adrian Sămărescu, (prof. univ. dr.- Univ. Pitești, director editura Tiparg) „Argeș” - decembrie 2003 · Tânărul prozator are darul de a scoate în evidență întâmplări senzaționale în absurdul lor, niște adevărate parabole ale timpului nostru scrise cu o candoare a la Salinger, o candoare bine jucată, de altfel. Cristian Meleșteu este un prozator interesant și savuros, el scrie vădit cu plăcere, dând frâu liber imaginației creatoare de scene
Cristian Meleșteu () [Corola-website/Science/333304_a_334633]
-
pe care le are, de multe ori Niro este lăsat să citească ore în șir, șeful său cerându-și chiar scuze dacă îl întrerupe într-un asemenea moment. Alteori, presiunea pentru terminarea unor proiecte este atât de mare, încât frizează absurdul. Dar munca pare să pună accent pe aspecte neesențiale, ignorând cu bună știință probleme importante. Fiind apreciat și scăpat de grijile legate de întreținerea familiei, Niro încetează la un moment dat să-și mai pună întrebări. Zilele trec una după
Anomia () [Corola-website/Science/332208_a_333537]
-
condusă de organizații globale și dependența de mass-media, TNB prezintă No Mân’s Land, o satiră împotriva războiului, a comunității internaționale și a presei în goana după senzațional și rating. Mihai Călin și Richard Bovnoczki în No Man's Land Absurdul războiului dintre Bosnia și Șerbia este comprimat până la esență în acest spectacol care combină umorul negru cu tragicul și care nu se situează de partea niciuneia dintre taberele beligerante. Inamicii sunt cu toții la fel, numai numele lor diferă. Doi soldați
Două spectacole fierbinți la Teatrul Național din București by Magdalena Popa Buluc () [Corola-website/Journalistic/105818_a_107110]
-
ambițios. Să aduni participanți, mai mult sau mai putin profesioniști, cu un trecut efemer din teritoriul filmului, din lumi și culturi diferite, să-i provoci să facă un film cât pot ei de bun, în doar cinci săptămâni, frizează ușor absurdul. Dar... cumva s-a întâmplat! Documentarele de scurt, mediu și lung-metraj, produse în ultimii 10 ani de atelier, au fost selectate și distinse cu premii la festivaluri internaționale de marcă precum: Festival de Cannes, IDFA (Amsterdam), Locarno Internațional Film Festival
Dan Nuțu, un alergător de cursă lungă, se destăinuie by Magdalena Popa Buluc () [Corola-website/Journalistic/105875_a_107167]
-
Alexander Morfov. Într-o lume măcinată de terorism și războaie, condusă de organizații globale și dependentă de mass-media, TNB prezintă No Man’s Land, o satiră împotriva războiului, a comunității internaționale și a presei în goană după senzațional și rating. Absurdul războiului dintre Bosnia și Serbia este comprimat până la esență în acest spectacol care combină umorul negru cu tragicul și care nu se situează de partea niciuneia dintre taberele beligerante. Inamicii sunt cu toții la fel, numai numele lor diferă. Doi soldați
Un weekend bogat în premiere teatrale by Magdalena Popa Buluc () [Corola-website/Journalistic/104282_a_105574]