1,486 matches
-
alți războinici. Vindecarea s-a făcut în felul următor. El a apropiat de nasul celui stăpânit de demoni un inel în care era vârâtă una din rădăcinile folosite de Solomon în acest scop, l-a pus pe bolnav s-o adulmece, silind duhurile rele să iasă pe nări. Posedatul s-a prăbușit la pământ și [Eleazar] a conjurat demonul să nu se mai întoarcă vreodată, a pomenit numele lui Solomon și a recitat invocațiile compuse de el [...]. Astfel s-au adeverit
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
sunt „văduviți de tutun”, fumătorii „pleznesc, sunt înrobiți de el și, precum de o sfoară, sunt trași de nas [de tutun]”. Fumătorii înrăiți sunt „conduși ca de o teribilă nebunie, pășind încolo și încoace și, asemenea unor câini de vânătoare, adulmecă tutunul, ca să tragă o doză și să-și umple măruntaiele cu funingine”. Ei „poftesc în mod continuu acest lucru rău-mirositor și, dacă nu-l au, numai că nu se înăbușă” și „urlă ca lupii”. Autorul dă dovadă de o bună
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
sunt? întreabă Hilary. — Tu poți să fii Laika, cățeaua rusă spațială. — Dar a murit. A murit în rachetă. Mi-a spus unchiul Henry. — ei, prefă-te și tu un pic. Așa că Hilary începe să țopăie în patru labe, lătrând vehement, adulmecând stâncile marțiene și scurmând în praf. Face chestia asta vreo două minute. — E tare plicticos. — Gura! Maiorul Gagarin către centrul de control. Am aterizat în siguranță pe Marte și acum caut semne de viață inteligentă. Deocamdată nu văd decât câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
i se transformă din nou în șoaptă), am auzit pe căi neștiute că membrii unei familii de vază se pregătesc să înfrunte o pierdere tragică. Mortimer Winshaw se stinge repede. — Păcat. E singurul care s-a purtat frumos cu mine. — Adulmec revolte. Adulmec frământări. Cunoști la fel de bine ca mine natura sentimentelor lui Mortimer față de familia lui. Dacă lasă un testament, s-ar putea să conțină câteva surprize urâte pentru ei; și, desigur, dacă va exista o înmormantare, va veni și Tabitha
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
transformă din nou în șoaptă), am auzit pe căi neștiute că membrii unei familii de vază se pregătesc să înfrunte o pierdere tragică. Mortimer Winshaw se stinge repede. — Păcat. E singurul care s-a purtat frumos cu mine. — Adulmec revolte. Adulmec frământări. Cunoști la fel de bine ca mine natura sentimentelor lui Mortimer față de familia lui. Dacă lasă un testament, s-ar putea să conțină câteva surprize urâte pentru ei; și, desigur, dacă va exista o înmormantare, va veni și Tabitha și va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
noastre, Rebecca și cu mine n-am trăit cumpătat. Banii pe care i-am avut, i-am cheltuit. Fără îndoială că ar fi trebuit să-i adunăm, să-i investim, să-i punem la muncă sau să ne dedicăm energiile adulmecându-i și înșfăcând tot mai mulți. Dar nu asta a fost concepția noastră de viață. Am preferat să ne distrăm și urmarea a fost că am făcut datorii: datorii care au rămas neachitate până azi. Datorii atât de mari, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
la câțiva câini în grădină, aduceți puștile și armele de foc pe care le aveți prin casă și asigurați-vă că aveți lumina aprinsă în fiecare cameră. Dar orice ați face, nu intrați în panică. Făpturile astea simt frica. O adulmecă. După ce îi încurajă, își puse chipiul ferm pe cap și se îndreptă spre ușă. Acum plec, dacă nu aveți nimic împotrivă. Mă așteaptă colegul în mașină; și mai avem câteva case de vizitat în noaptea asta. După ce îl conduseră, lăsând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
trebuie să vă mai spun că arheologia e pentru mine mai mult decât o pasiune. Când am auzit de Ozymandias, regele din poemul lui Shelley, pe care îmi voi permite pentru început să vi-l recit, am și început să adulmec vânatul. Dar ascultați mai întâi poezia. Ozymandias I met a traveller from an antique land Who said: Two vast and trunkless legs of stone Stand in the desert... Near them, on the sand, Half sunk, a shattered visage lies, whose
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
mea) pe un ecran plin de culori vesele, luminoase, înfrumusețând un instinct care, la drept vorbind, îl face solidar cu toate bestiile? Simplu! crede scriitorul. Printr-un joc erotic complex, dirijat parțial de rațiune, deci prin conștientizare și control. Animalul adulmecă, omul admiră. Desigur, ajunge și să se îmbete cu parfumul celuilalt, dar, în același timp, își percepe beția, plasînd-o într-o rețea de trăiri, de sentimente și gânduri, astfel creând fondul, care poate contura un complex numit de poeți „arta
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
o fetiță și un băiețel, amândoi de vârstă preșcolară. După ce, în fine, obosiți, adorm, își permite să răspundă, mai mult în șoaptă, la obișnuitele întrebări puse de un tovarăș de călătorie ceva mai curios. Ziaristul din el era gata „să adulmece” un posibil „subiect” de foileton. Îl încântă faptul că, după mai multe schimburi de replici, ea pare interesată de preocupările lui. Încercă să-i ghicească „problemele”, îl cercetează cu blândețe, pe un ton aproape matern (deși atât de tânără față de
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
și-o reconstruise se apropia de termenul final pentru că el nu-și dăduse cu iod acum două săptămâni, când și-a zgâriat genunchiul Într-un ghimpe În timp ce Încercau să fotografieze o cireadă de antilope care stăteau atente, cu capetele Înălțate, adulmecând cu nările deschise larg și ciulindu-și urechile ca să prindă orice zgomot care le-ar fi alungat În tufișuri. Nici măcar fotografia nu i-a ieșit, pentru că ele au fugit. Și uite-o că se apropia. Și-a Întors capul spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
vede un răzlog arzând - a vorbit Toaibă, pornind înainte. După câțiva pași, s-a oprit cu nasul în vânt. Parcă adie a miros de carne arsă - a scâncit Toaibă. 107 Maranda, care îl urma îndeaproape, s-a oprit și ea, adulmecând aerul... Poate ai dreptate, Toadere. Și mie mi se pare... Au pornit mai departe înotând prin cenușa încă caldă. Cu ultimele puteri, au ajuns la răzlogul care încă mai ardea. Au privit în jur cu înfrigurare. Toaibă s-a apucat
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
luă o mână de zăpadă și își frecă fața. Intră în umbra pădurii și străbătu câteva mile la pas, pe o cărare ce abia se zărea printre copaci, aplecându-și adesea capul ferindu-se de crengi. Lurr mergea în fața lui, adulmecând pământul de parcă ar fi luat urma cuiva. Valerius zâmbi, trăgând în piept aerul rece, în care se simțeau mirosul pătrunzător al pinilor și acela, mai dens, al rășinii. Observă în zăpadă urme de vulpe și de cerb, iar mai departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
piele al sabiei de gladiator. Dădu pinteni calului și își reluă drumul prin pădurea aceea unde avea să-i întâlnească pe Julius Civilis și pe Velunda. Când ajunse la o ridicătură, se opri, fiindcă Lurr stătea nemișcat, cu părul zbârlit, adulmecând. Valerius coborî de pe cal, afundându-se în zăpadă până la pulpe. Ascultă. Un strigăt îndepărtat, înăbușit imediat, sfâșie preț de o clipă liniștea care acum se lăsase din nou peste peisajul scăldat în lumină. Un alt strigăt. Din nou liniște. Valerius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
e bine să-ți clăteși gura cu asta, îi spuse, oferindu-i o cupă. Vitellius își scosese tunica de lână și, pe jumătate gol, se întinsese pe tricliniu în încăperea unde focul continua să ardă. Guvernatorul se ridică puțin și adulmecă. Nu-i vin! — E o băutură din mărar - alungă toate gusturile. — Pe Listarius l-am descoperit într-o tavernă, îi spuse Vitellius lui Flavius Valens, care era așezat în fața lui. Prăjea măruntaie de mistreț... N-am mâncat așa ceva în viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
prăjită plutea în aer. Apăru hangiul, care făcu mai multe plecăciuni - îl recunoscuse imediat pe guvernator în omul care înainta șchiopătând, lacom de mâncare și de informații. Vitellius îl îndepărtă cu mâna pe hangiu și se duse să inspecteze cratițele, adulmecând, gustând sau înfulecând cu gura plină când o mâncare îi plăcea mai mult decât celelalte. Era neliniștit și privea lacom mâncărurile. Cuvintele lui Flavius Valens îi răsunau în minte, mai ales acela care părea înconjurat de o aură: imperator. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
sau din ce ținut venea. — Sunt doar prezicătorul care urmărește destinul Imperiului pe care acum vrei să-l conduci. — Eu? Vitellius luă un os de pe masă și îl aruncă unui câine care semăna cu un lup, întins lângă foc. Câinele adulmecă osul, dar nu-l atinse; se așeză cu botul pe labe. Îl fixa pe Vitellius cu ochii lui sălbatici. — Sunt guvernator, și asta îmi e de-ajuns. — Nu-i adevărat. Nu-ți e de-ajuns faptul că ești guvernator, așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în pădure. Se opriră când ajunseră în vârful dealului. Valerius coborî de pe cal și legă frâul de o ramură. Se înveli cu pătura de blană, își luă traista și se așeză pe un buștean. Lurr se învârtea de colo-colo, neliniștit, adulmecând pământul de parcă ar fi dat de urma unui animal sălbatic. Valerius îl privi o vreme, apoi se dădu deoparte să-i facă loc lui Titus. Tăcuți, cei doi contemplară peisajul: câmpia imensă, care se întindea cât vedeai cu ochii sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
aduse mirosul de jăratic și de panis militaris, făcută din făină, apă și sare, un miros îmbietor pentru cei aflați la capătul unui marș lung. Pe lângă mirosul de pâine se simțea un altul, mai greu. — Ceapă, usturoi și praz - Valerius adulmecă aerul. Aș mânca o strachină întreagă. — Eu aș înmuia în sos multă pâine. — Cum fac soldații. Ceapa, usturoiul și prazul țin departe bolile. Ăsta-i medicamentul soldaților. O rație bună de dimineață... Ai s-o primești și tu. — Eu? O să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
-i așa? Pot chiar să-și întemeieze o familie, pe limites. — Dacă vrei să te duci în tabără, du-te singur. Valerius oftă, luă o mână de zăpadă și-și frecă fața. Se uită spre Lurr și îl văzu nemișcat, adulmecând aerul. Privi în direcția aceea și simți că inima i se oprește. — Privește, îi șopti lui Titus și fluieră ușor, ca să-l cheme pe Lurr. Dincolo de pădure, în stânga lor, printre arbuștii de pe malul unui torent aflat la poalele colinei, niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Probabil că nu vor să-și ude hainele și încălțările, pentru că or să stea în zăpadă și în noroi. — Dar ce fac? Soldații își ungeau trupurile cu o pomadă pe care o treceau din mână în mână. — Mirosul ăsta - Valerius adulmeca aerul... Camfor. Se ung cu camfor... Vara e răcoros și alungă insectele, și iarna... Pe frigul ăsta, important e nu câte haine ai pe tine, ci ca sângele să circule repede și să nu îngheți. Pentru asta e bun camforul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
sunt cele ale unor femei semănând cu Gorgonele, îmbrăcate în negru, cu capete în jurul cărora se încolăcesc șerpi. Din ochi li se preling picături de sânge. Corul nu le vede, dar Oreste, da. Sunt „cățelele mamei sale”, care i-au adulmecat urma și care îl hăituiesc. Fantoma răzbunătoare nu se arată oricui. Eumenidele confirmă faptul că eriniile sunt, în realitate, manifestări ale acestei fantome răzbunătoare, și asta nu doar pentru că eidolon-ul Clitemnestrei intervine, după cum am văzut, ca să le întărâte, să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
chiar neliniștită. Atunci se întâmplă un lucru neprevăzut. Stârnit de noile mirosuri, alintatul patruped al doamnei consul - un mic Maltez cu blana sidefie, zilnic spălată și îndelung pieptănată - care visa liniștit în poala stăpânei sale tresări nervos și începu să adulmece în direcția grupului compact de la ușă. Sări pe covor și, de acolo, proțăpit pe labele lui scurte, începu mai întâi să mârâie, apoi să latre de-a dreptul isteric și să tremure într-un fel atât de caraghios, încât pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
bonjour, monsieur le chien... ” etc..., cu toată delicatețea în voce de care puteam fi capabil în asemenea situație, numai să nu mă muște. Se țin după mine, cel maro are o privire întunecată și gâfâie din greu, cel negru mă adulmecă, dar trebuie să rămân calm, să nu fac mișcări bruște, și chiar reușesc. După un timp, se plictisesc de mine și o iau razna prin vie. Am scăpat nevătămat și mă pufnește râsul gândindu-mă cât de politicos le vorbeam
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
acest pelerinaj trebuie să reprezinte și o curățire a ochilor minții mele, să pot vedea de sus, până hăt departe, dincolo de orice aparență, așa cum văd aceste păsări falnice, și poate că simțurile lor ascuțite le ajută să simtă, să adulmece mult dincolo de ceea ce văd ochii lor. Dar din reveria mea mă trezesc stropii reci și repezi ai ploii purtate de vântul rece ce-mi șfichiuiește fața. Imbrac repede pelerina de ploaie, acoper și rucsacul și-mi continui drumul pe potecă
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]