3,337 matches
-
deocamdată cu un pat de sfoară între crengi, pe care Sampath să se poată odihni. Ridicară patul până la nivelul la care stătea Sampath; Ammaji și Kulfi îl înmânară domnului Chawla și lui Pinky, care se cățăraseră până la Sampath. Mai puțin agitat decât ei în tentativa de a descoperi cea mai bună poziție pentru noul pat și dornic să-i vadă părăsindu-i domeniul, Sampath așteptă nerăbdător până când patul fu așezat într-un loc și ancorat cu funie; apoi să instală plin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
încolăcit ca din întâmplare în jurul unei crengi. Numai că tatăl său nul lăsase să facă așa ceva. — Ține-ți mâinile îndoite în poală. Arborează un zâmbet blând, îl instrui. Să nu ți se vadă dinții. Nu vă costă nimic, spuse fotograful agitat și confuz, bucuros numai la gândul că va scăpa nemușcat și nelovit de pietre. Binecuvântările lui Baba îmi sunt de ajuns. Asta e pentru onoarea familiei mele. Și, vă rog, domnule, nu mai spuneți nimănui despre acele scrisori... Fotografiile lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
ciorapii lui Trudy. Observ că perechea de vârstă mijlocie de la masa din apropiere are o ușoară reacție și își bagă capul în farfuria cu mâncare. În timp ce strângem rândurile, îl fericesc pe Terry cu un jet de șampanie din sticla bine agitată și cânt, alături de Keith Carburton, „We Are the Champions“. Mă tem ca restul prânzului nu va aduce perechii de lângă noi prea mari satisfacții. Bănuiesc că un asemenea loc fusese cât se poate de liniștit pentru ei înainte ca unii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
măreț. De când mă știu îl văzusem pe ecran. — Domnule Guyland? Domnule, a venit regizorul dumneavoastră! spuse Thursday cu vocea ei cântată, de telefonistă. Râse zgomotos. Sigur, iubire. Te-ai prins. Apoi se întoarse. Îmi pare rău dacă par puțin cam agitată, dar Lorne m-a regulat toată ziua. Vine imediat. Am urcat o scară în spirală. Am urcat de la pământ la stele. Lorne își făcu apariția pe covorul mare, în al noulea cer, îmbrăcat într-un halat alb, întinzându-mi din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
era o porcărie... Am intrat pe ușă. Pe jumătate orbit de întuneric, am zărit o scară abruptă și m-am, îndreptat spre ea. Apoi am auzit în urma mea pași și scârțâitul ușilor în balamalele țepene și zgomotul mortal al lanțurilor agitate. Ascultă la mine, am urcat scările alea mai repede ea un curist fript, mânat de o cumplită spaimă diuretică provocată de spatele meu expus... Ușa grea din capăt nu a cedat decât după a cincea împingere, dar între timp m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
noapte a ei de data asta), am simțit impulsul unui eroic atac final asupra ei. Din fericire, zâna mea bună m-a îndemnat să consider ziua încheiată - să renunț onorabil, cât mai sunt încă în viață. Am avut o noapte agitată, zvârcolindu-mă pe pielea fierbinte și tare (mi se părea că cearșafurile mă leagă, mă înfășoară și mă măsoară) și am făcut-o pe gazda unui nou grup de dureri zburdalnice care sondau recent apărutul teren de joacă. Când m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
o procesiune magnifică de lumini verzi, suspendate, apoi am zbughit-o din taxiul galben. Ca într-o curte de școală de corecție, în sălile interioare sunau clopoțeii și bâzâiau soneriile și nu se vedea țipenie de om, în afară de o gagică agitată care ne-a gonit drept în stal. Deoarece întârziaserăm la uvertură, ne-am croit drumul, împiedicându-ne, și izbindu-ne, până la culoarul central, chiar când marea roșie a cortinei începuse să se desfacă în două. Cu siguranță că opera nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
care am simțit înfigându-mi-se în spate un piept tare și am auzit ușile liftului închizându-se: și iată-ne acum trei în cutia suitoare. Un puști negru și mare, de vârsta lui Felix, ba nu, mai mare, înalt, agitat, cu un cuțit cu o lamă lată, de vreo douăzeci de centimetri lungime. Ah, se mai întâmplă și din astea. Zău așa. Doar știm cu toții că așa e. Și-acum, ce? Cuțitul reprezenta o problemă serioasă. Singura serioasă. În regulă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
bun și să mă rog să nu se mai întâmple nimic rău. * Mulțumită marelui meu talent de a poza într-un pasionat al picturii, expert în tapiserie și în general în arte, am petrecut o bună parte a acestei perioade agitate în lumea marii culturi alături de Martina Twain. În consecință, sunt în starea de șoc provocată de marea cultură - teama de a mă pierde complet în beznă - în timp ce sunt purtat pe vârtejurile parchetului, prin coridoarele tainice, până dincolo de viziunile ascunse înfășate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
de fapt, pasagerul din taxi tânjea după respectarea limitei de viteză și un mers liniștit și dorea din răsputeri să iasă de pe banda rapidă. Așa că am coborât din taxi și am parcurs ultima milă pe jos ca să-mi liniștesc inima agitată, străbătând străzile din Chelsea cu numerele sprezece până la Eighth, trecând pe lângă coloanele de antimaterie ale hotelurilor prăpădite (cu câte o pipiță mare și lăbărțată trăncănind îndrăcit la recepție), după care m-am oprit în amurgul perfect al Manhattan-ului, aerul păstrându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
fiecare deget, care râdea și râdea și iar râdea: râsul lui Deggle. Camera era încă în întuneric, căci pânza de sac stătea în calea primelor raze firave de lumină. Vultur-în-Zbor se ridică și inspiră cu sete, preț de o clipă agitată, apoi văzu că așternutul lui Dolores O’Toole nu era desfăcut, iar balansoarul lui Virgil Jones se legăna, gol. Ieși afară. Domnul Jones și doamna O’Toole erau în luminiș. Puii piuiau și păsările țipau, trezite din somn. Perechea cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
spuse grav: — Nu, nu, m-am înșelat. Nu s-a întâmplat nimic. Nu s-a schimbat nimic. — Doamna O’Toole se simte bine? întrebă Vultur-în-Zbor. — Da, da, răspunse domnul Jones, împingând-o pe femeie în cameră. E doar un pic agitată, îi spuse într-un aparteu lui Vultur-în-Zbor. îi trebuie odihnă, atâta tot. îți propun ca noi doi să ne plimbăm. Să mai pălăvrăgim nițel. S-o lăsăm să se odihnească. Ești de acord? Sigur că da, spuse Vultur-în-Zbor. Așa că o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
niciodată bun la Jocul Ordonărilor. Și apoi enervarea i se risipi, înlocuită de uimire, căci se întâmplă ceva la care nu se așteptase. La un capăt al canionului se stârni brusc un vârtej. Khallit privi în sus și deveni extrem de agitat. — Mallit, zise el. Mallit, acela nu e cumva un vârtej? Mallit aruncă banul fără să-l mai privească. Nu, spuse. Nu este. — Mallit, strigă Khallit, ba da. E un vârtej. Mallit privi în sus. — Nu se poate, zise. — Ba da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
putea rătăci în derivă pe ițele lui până dincolo de ființa lui Vultur-în-Zbor. Cu alte cuvinte, urmau să moară. Pluta se odihnea - sau se împotmolise - pe pământ. Cei doi au pus cu grijă picioarele pe substanța incoloră și informă. Vultur-în-Zbor părea agitat. — Am intrat foarte adânc, zise Virgil și explică. Așa că, mai spuse el, va trebui să ne concentrăm cât putem de tare. încearcă să-ți imaginezi topografia acestei Dimensiuni, din moment ce pare a fi topografică. E o serie de cercuri concentrice. — O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
împrejurimile casei și lumina cețoasă a zilei nu făceau decât să-i sporească drăgălășenia diafană. — Trebuie să-l ierți pe soțul meu, zise ea. I se pare extrem de palpitant că ești aici. Mi-e teamă că a devenit puțin prea agitat. Voi doi trebuie să aveți o discuție lungă. Eu în schimb, o să mă-nvârt prin jur, în caz că o să aveți nevoie de mine. își sărută soțul pe creștetul capului chel îsau mai degrabă încremenit pentru totdeauna în stadiul de năpârlire), aplecându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
aflau acum patru morminte fără santinele la marginea pădurii, gropi proaspăt săpate în Valhalla.. Era o dimineață liniștită, cețurile ușoare se învolburau, iar muntele rămânea impenetrabil în spatele norilor discreți. Virgil, transpirat de oboseală, cu picioarele îndurerate, cu limba umezindu-și agitată buzele și cu ochii mijiți, urmărea procesiunea ce se apropia. Brațele își recăpătau forțele. în curând vor trebui să repete munca depusă, dar în sens invers. Grămezi de pământ negru și ușor jilav stăteau în așteptare lângă morminte. Femme fatale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
simt din ce în ce mai inconfortabil; îmi făceam griji că prezentarea sculpturii ar putea ieși prost și nu mă simțeam în largul meu în acea companie. Existau mai multe tensiuni ascunse în acea încăpere decât curenți de adâncime pe Marea Cornwall când era agitată. În momentul acela, un murmur străbătu încăperea și cineva bătu din palme să se facă liniște. Era David Stronge. Ridicându-și vocea, anunță: —Doamnelor și domnilor, vom intra în atrium pentru ceremonia dezvelirii ultimei noastre achiziții. Conform politicii adoptate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
trimis deja pe David să facă asta. M-am strâmbat. —De ce l-a trimis tocmai pe el? —Ăsta-i rolul lui David. Face lucruri pe care nimeni altcineva nu vrea să le facă. Holul era plin de oameni cu privirile agitate, discutând despre ce s-a întâmplat cu voci scăzute, pentru a arăta respect față de cineva care putea să moară; sunt sigură că mulți dintre ei nici măcar nu-i știau numele lui Bill. Erau ca mulțimea care se strânge în jurul unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
comportă uneori de parcă ar fi cu zece ani mai mică, a spus Suki cu dispreț. Mă uitam la Suki în timp ce vorbea. Mi se părea că îngrijorarea pentru întârzierea surorii ei nu era doar din cauza lipsei de politețe față de invitați; părea agitată, încordată și își tot plimba ochii de colo-colo, uitându-se parcă după ea. Exact atunci se auzi zarvă în dreptul ușii și Belinda intră în sfârșit în bar, urmată de Charles de Groot. Pentru o secundă, toată lumea a amuțit în fața frumuseții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
brusc spre mine. Chiar și din spatele ochelarilor de soare îi simțeam privirea tăioasă. — Cine ți-a spus asta? m-a întrebat pe un ton aspru. —Tatăl tău. Și Geneviève, am adăugat, dându-i fetei motiv să fie de-a dreptul agitată. Păreau că țin mult la asta. Oh, da, așa este. Țin foarte mult. Dumnezeule! Nu-mi vine să cred că vorbesc despre asta cu toată lumea. Dar care este problema? Nu vrei să te măriți cu Dominic? Mi-am amintit expresia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
val năprasnic, de un aisberg poate, am intervenit salvator, strigând cu tot entuziasmul studentului de demult care își revede profesorul iubit mai beat decât el: „Dom’ profesor! Ce mai faceți?“. A recepționat mesajul. Nu știa însă din care parte a agitatei mări vine chemarea. Și-a reluat scrutarea circulară a orizontului, mai curios decât Ulise ascultând cântecele sirenelor sau cercetând harta cerului, neștiind în ce parte s-o mai ia spre Ithaca și Penelopa lui. Am repetat strigarea și am dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Uite, mă așez în genunchi și trec sub potcap. O-ncepem. Gata.“ Omul dădea să scape de mine, dar nu reușea să mă scoată din pasa mistică. În acel moment a venit și profesorul. Reușise să se strecoare printre talazurile agitate, ocolise aisbergul de pe care veghea triumfal bravul Mihai și se oprise în dreptul meu, urmărind preocupat cum bărbatul acela încerca să se descotorosească de mine. „Dom’ profesor“, am gemut, „ce bine-mi pare. Eu... Taica părinte a apărut... Mai ceva ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mea. Nici eu nu mă îndemnam să o conduc într-acolo. Nu întârziau să apară veverițele. Aveau probabil cotloanele lor undeva prin scorburile bătrânilor arbori dinspre lac și țâșneau, jucăușe, când zornăiam punga cu alune. Le aruncam câteva și țopăiau agitate să le găsească, zorind apoi să le ducă în cămările lor. Ester povestea amuzată că, în copilărie, pe la cinci-șase ani, se împrietenise cu o veveriță care își avea scorbura în stejarul din grădina unor bătrâni din Vorona, unde mergea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
că Îi amintea de anumite porțiuni de pe masivul Montserrat, Fortuny nu avu Încotro și căzu de acord. „Tată, cu tot respectul, știi că, atunci cînd e vorba de luat măsura, am o mînă mai bună decît a dumitale, care devii agitat. Lasă-mă pe mine.“ Pălărierul acceptă cu plăcere și, a doua zi, cînd Aldaya veni În Mercedes Benz-ul lui, Julián Îl Întîmpină și Îl conduse În atelier. Aldaya, cînd constată că măsurile avea să i le ia un băiat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
răsuflînd din greu. — Să-mi fie cu iertare. Eu plec. Pacientul e bine și, metaforic vorbind, plin de energie. Cavalerul ăsta are să ne Îngroape pe toți. De fapt, afirmă că sedativele i s-au urcat la cap și este foarte agitat. Refuză să se odihnească și insistă că trebuie să stea de vorbă cu domnul Daniel despre niște chestiuni a căror natură n-a vrut să mi-o lămurească, adăugînd că nu crede În jurămîntul lui Hipocrat, sau Hipocrit, cum spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]