3,029 matches
-
a făcut ! Ptiu, ptiu, să nu-l deochi ! Uite ce frumos e ! Uite ce bine-i stă cu firele astea albe care i-a ieșit ! Așa-i tinerii din ziua de azi, și la nepoții mei am văzut, ce devreme albesc ! Da le șade bine ! Nu, mămico ? E lingușitoare vocea Moapsei. Când își apropie botul ei de mops, cu nasul scurt și mustățile cărunte, de obrazul meu, simt o înțepătură ușoară și un mic gol în mijlocul corpului, acolo unde ar trebui
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ți-a zis că a murit Neacșu. Ți-ai dat imediat seama că nu făcea mișto, pentru că s-ar fi ținut serios o vreme ca să Îngroașe gluma, dar el a Început să rîdă cînd a văzut cum ți s-a albit fața. Pur și simplu nu Înțelegeai. Cum adică să moară? Adică nu mai e? Neacșu? Tipul ăla slăbuț, inofensiv, venit de la țară să-și ia o diplomă de bacalaureat? Un succes care l-ar fi transformat În cel mai strălucit
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Împiedică să aibă o viață. Într-o miercuri dimineață a dat o fugă În celebrul tîrg de vechituri din Timișoara. A găsit niște sîrbi care au trecut cu diverse mărfuri din Iugoslavia. Și-a cumpărat de la ei niște adidași Lotto, albi cu o emblemă roșie. Își dorea de mult o pereche de adidași Lotto - acum ține una În mînă și o cercetează cuprins de un soi de extaz mistic, trîntit pe spate În patul din camera lui. Pantofii de sport sînt
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
la dansul fantastic al fulgilor minusculi care, în aerul rece, lipsit de vânt, păreau incapabili să se decidă dacă să cadă sau să se avânte în sus. Probabil, însă, că unii fulgi cădeau totuși pe jos, pentru că marginea bazinului se albise, iar pe dalele de piatră apăreau pete și încrucișări de urme de tălpi. În timp ce preotul privea, Tom McCaffrey, dezbrăcat, gata de înot, trecu prin fața lui, aproape razant, de cealaltă parte a geamului. Tom rămase o clipă nemișcat la marginea bazinului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
-i o superstiție idioată, țigănească. Nu vorbi cu mine în felul ăsta. Du-te la culcare! Sunt moarte! — Ce? — Vulpile... au murit. Au venit oamenii și le-au omorât... acolo, în grădină... eu le-am arătat unde. Alex, cu buzele albite de spuma turbării, răcni: — Ce-ai făcut... i-ai lăsat să le omoare? Le-ai arătat unde? Diavoliță... fără să-mi spui mie... i-ai lăsat să omoare vulpile... aș putea să te ucid pentru asta... cum ai putut s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
să-l înalțe. Greutatea lui John Robert era comasată la capătul din față al patului, așa încât nu era prea dificil să ridice partea din spate. George văzu picioarele tubulare de oțel înălțându-se, mâinile lui încleștate pe ele, încheieturile degetelor albite din pricina efortului. Stând cu picioarele rășchirate și trupul încordat, se uita doar la ce era mai aproape de ochii lui. Deodată, se auzi o bufnitură și un puternic pocnet metalic când patul, eliberat de povara lui, scăpă din mâinile lui George
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
în fața științei. După primele sale revărsări, George nu a mai vorbit mult despre trecut. E greu de spus în ce măsură ținuta lui actuală e instinctivă și în ce măsură e o fațadă deliberată (distincția e adeseori neclară). Pare mult îmbătrânit, părul i-a albit la tâmple, și îi tratează pe ceilalți cu o blândă și demnă condescendență. S-ar spune că joacă rolul cuiva care, după mulți ani de temniță grea, se eliberează, nu chiar pocăit, dar pătruns de o stoică înțelepciune, înfruntând adevărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
-și privirea către pasarela înaltă de metal de sub tavanul scenei, zări doi lucrători în salopete cenușii, pe care nu-i văzuse niciodată până atunci, aruncând pumni de buline de hârtie albă. Fulgi de zăpadă care se așterneau pe scândura scenei, albind-o. De acum și până către sfârșitul piesei, pentru tot ce avea să se întâmple pe scenă, Lucian avea să fie ca și spectator. Avea timp destul și se simțea cumva despovărat. Nu mai stătu să asculte istorisirea celor doi
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Numai că mama nu se hotăra prea ușor să purceadă la un nou tricotat. Ghemele de lână se înmulțeau în casă, fiecare de altă culoare, mai mari și mai mici, rostogolindu-se de colo până colo pe dușumeaua de lemn albit de atâta frecat cu peria cea aspră. "Lasă-ți ceva de dorit!": poate că ăsta era preceptul după care se călăuzea mama, alături de criza veșnică de timp, amânând crearea lucrului nou. Poate că și pentru mine fiecare ghem ar fi
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
de pâine. Scotocind după ea, a dat peste pumnalul 88 rupt... pe care îl păstra ca pe un trofeu... Cât ai clipi, l-a smuls din teacă. A privit la el cu ochii scânteietori, în timp ce strângea mânerul încât i se albiseră buricele degetelor ... Nu-și putea lua ochii de pe lama ruptă a pumnalului care încă mai strălucea... Fulgerul amintirii când Trestie - „fratele” său și Limbosu - l-au salvat de sub nasul inamicului i-a năpădit gândurile. „Acolo m-am putut folosi de
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
șăf pe o echipă ce încarcă vagoane. Aș dori să aflu și despre tine cum o duci și ce mai faci? Ce fac ai tăi? Sunt sănătoși? De când tot aștept să mă chemi la nunta feciorului a început să-mi albească capul și mustața... Da’ a veni ea și ziua ceea! Dragă frățioare, îți doresc sănătate ție și la ai tăi. Poate pui și tu mâna pe condei și îmi scrii măcar două vorbe, să știu că sunt de la fratele meu
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
să crești struți? Nu. Nuuu? Da. Aha. Am înțeles. Despre ce este vorba? E vorba de statui. Care statui? Statuile, în general, și mai ales cele turnate în bronz cu cai cu tot când e cazul de cai. Le-au albit păsările și în general porumbeii. Să punem o taxă pe porumbei? Ar fi o idee. Dar ce facem cu ciorile, cu vrăbiile, cu... Punem și pe ele o taxă, o amendă! Și cine plătește? Mitropolia! Sunt animalele astea cu aripi
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
decît acolo unde moartea Însăși va fi fără de moarte.” Dar eu nu mă tem. Continuu să alerg pe străzi, vestindu-mă numai dinspre partea necositorită a insomniei, ca un hram al lepădării de frate, ca o agapă petrecută-n groapa albită de varul leneș al trecerii timpului, altfel decît În ghicitură. Sunt pregătit să rup himenul dintre viață și moarte, să rup liliacul cum ai rupe o pîine pe masă, și deodată să mi se ivească surghiunul În jurul trupului meu
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
tot timpul între rămurele. O boare plăcută îi cuprindea acum pe toți copăceii și... când sau privit... din loc în loc le-au apărut mici umflături roșcate care în câteva zile s-au mărit și șiau schimbat culoarea. Vârfurile s-au albit. După o noapte de inconștiență, zorii se apropie timizi și printre norii dimineții răsar primele raze de soare. Zarzărul se trezește, în grădină totul se trezește la viață. Vrăbiile își încep obișnuitul tărăboi. Li se alătură curând guraliva de Ingrid
Poveşti de adormit nepoţi by Moraru Petronela () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91533_a_92363]
-
este lepră. 9. Cînd se va arăta o rană de lepră pe un om, să-l aducă la preot. 10. Preotul să-l cerceteze. Și dacă are pe piele o umflătură albă, dacă umflătura aceasta a făcut ca părul să albească, și în umflătură este și o urmă de carne vie, 11. atunci pe pielea trupului omului acestuia este o lepră învechită: preotul să-l declare necurat; să nu-l închidă, căci este necurat. 12. Dacă lepra va face o spuzeală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85110_a_85897]
-
vărsat în timp de pace sînge de război, și a pus sîngele de război pe cingătoarea cu care era încins la mijloc și pe încălțămintea din picioare. 6. Fă după înțelepciunea ta, și să nu lași ca perii lui cei albi să se coboare în pace în locuința morților. 7. Să te porți cu bunăvoință cu fiii lui Barzilai, Galaaditul, și ei să mănînce la masă cu tine, căci tot așa s-au purtat și ei cu mine, ieșindu-mi înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85038_a_85825]
-
spun de nesațiul autodistructiv cu care-mi golesc resursele de energie și libidoul verbal la târgurile Bookfest și Gaudeamus, peste tot unde m-am risipit cu fervoare am simțit concomitent cum mă umplu de forță și speranță, cum mi se albesc melancoliile și-mi ruginește fatalismul. Eram copleșit, recunosc, de prejudecăți. Că ado lescenții au mintea-n chiloți, slujind exclusiv triada „sex, droguri, rock“. Că lectura, cartea și bunul simț au murit. Că tinerii sunt tot mai străini de istorie, tradiții
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
Trebuia să fac pregătirea lecției prin intuirea tabloului cu mai multe oi sau a ilustrației din carte cu oi pe numărate. Ca să pot răzbi între mai multe limbi sacrificam recreațiile Ninei care îmi spunea toate cuvintele în rusește, turma cuvintelor albindu-mi noaptea. Și cuvintele nici nu erau rusești ci ucrainiene sau haholești, de la numele pe care singuri și-l dădeau locuitorii așezării. Încetul cu încetul, ca într-o nisiparniță, absorbeam cantitatea de cuvinte slavone pe când copiii, la rândul lor, partea
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
spun, cu oarecare răutate, că pe cât de încîntător e un trup frumos, gol, pe atât de inoportun riscă să devină unul urât, dacă nu e discret. Mă revăd la Atena, în holul unui hotel. E după-amiază. Afară, căldura și lumina albesc zidurile. Aș vrea să ies din oraș, să mă învîrt în jurul Acropolei, dar, așezat într-un fotoliu și cu o sticlă de Coca-Cola în față, ascult ce-mi spune N.: "Dintre cei ce vin să vadă Grecia, aproape nimeni nu
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
câțiva dolari o bijuterie pe care o poartă, desigur, ca pe una autentică". Încep să pricep. "Impostorul" îți permite să-i păcălești pe alții. Ceva mai departe, un bărbat, între două vârste, cu o barbă mare, care începe să se albească, poartă o pancartă pe care scrie: "De ce să vă mint? Aș bea o bere". Sinceritate dezarmantă. Problema mâncării nu se pune pentru nimeni aici. Câștigul dintr-o oră ajunge pentru un prânz și o cină. N-am auzit să existe
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
așteptam să văd. Într-un deșert "clasic", vântul poate provoca furtuni de nisip. Aici, imobilitatea e totală și definitivă. Nimic n-o poate zdruncina. Încât fixitatea sfârșește prin a-ți da amețeli. Munții, cu desăvârșire goi, și câmpul de piatră, albit de sare, de la poalele lor îmi creează impresia de timp fosilizat. Civilizația își pierde, aici, sensul. Ce mai înseamnă "progres", mitul progresului, superstiția progresului, obsesia progresului într-o natură unde de secole (sau, poate, de milenii) nu s-a schimbat
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
carceră, știind ce știa și El, dar nefiind în stare să facem ce-a făcut și să murim așa cum a murit El. Au încercat, firește, să se slujească de moartea Lui. Ce idee genială să ni se spună: Nu sunteți albi ca neaua, bun, ăsta-i lucru știut. Dar n-o să ne pierdem vremea cu fiecare dintre voi. Vom rezolva chestiunea dintr-o dată, pe cruce!" Dar prea mulți oameni se cațără acum pe cruce, numai ca să fie văzuți de cât mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
lung, unde s-ar fi putut electrocuta dacă i-ar fi venit chef să aprindă lumina, dar aproape sigur că nici aici nu era lumină; Înainta și uite că și aici erau o mulțime de ferestre, aici oamenii nu erau albi, peste tot erau rufe Întinse la uscat și mirosea mereu a rufe jilave și a săpun, sărmana Frau Proserpina, să vorbești germana și să trăiești aici, dar e destul de rea și nu mai vreau să mă lovească peste degete cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
-și menajeze vocea, de aceea Își punea un șal la gît după fiecare melodie pe care o cinta. Erau unsprezece În total. Lobo, Latino și nouă profesori, nouă magicieni ai ritmului, Lobo era alb; pe Latino, În orice caz, Îl albiseră iubirile, noaptea, romul, fumul, zorii care-l prindeau cîntînd și luminile de neon. Profesorii erau corcituri, unii cu pielea deschisă la culoare, chiar chipeși cîțiva dintre ei, alții cu pielea ca negrul de fum. Pe unii dintre ei ai fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
se ridica din nou și venea iar după mine. M-am trezit în miez de noapte, tremurând tot, cuprins de o teroare cum n-am mai simțit niciodată. Am aprins lumina și-am rămas cu ea aprinsă, citind, pân-a albit de ziuă. Iar a doua zi, după lucrările conferinței, am mers să vizităm Mole Antonelliana, transformată de curând într-un muzeu al cinematografiei. Am pătruns sub fabuloasa cupolă umbrită, încon jurată de o spirală interioară pe care puteai urca vreo
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]