1,482 matches
-
este administrat uzual într-o concentrație extrem de scăzută, preparată printr-o procedură numită potențare, care se presupune că ar imprima diluției mai multă putere terapeutică. Pentru acest „proces” nu există o explicație satisfăcătoare, fiind doar o rămășiță pseudoștiințifică din epoca alchimiei, când noțiunile de germeni sau molecule nu erau cunoscute sau înțelese. Descoperirile ulterioare teoriei lui Hahnemann, cum ar fi dimensiunea atomilor (Loschmidt, 1865) sau sinteza ureei (Friedrich Wöhler, 1828) au adus lămuriri mai clare. O soluție atât de diluată cum
Homeopatie () [Corola-website/Science/299390_a_300719]
-
acasă. Un an și jumătate, perioadă de refacere după deziluzia sentimentală în care o prietenă a mamei sale,"Susanne von Klettenberg" îi aducea la cunoștință conceptul pietetic al "Herrnhuter Brüdergemeine", o derivație a Bisericii Protestante, Goethe se ocupa cu misticismul, alchimia și cercetarea sufletului. Refăcut sufletește, la presiunile tatălui, Goethe se transferă în anul 1770 la Universitatea din Strasbourg unde își continuă studiile juridice. Aici în Alsacia, care este și regiunea cu mult drag descrisă mai târziu, îl întâlnește pe filozoful
Johann Wolfgang von Goethe () [Corola-website/Science/297778_a_299107]
-
mijloc” sau „știință centrală”, întrucat conține elemente combinate din cadrul celorlalte științe ale naturii precum astronomia, fizică, biologia și geologia. Ca obiect de studiu, chimia a apărut acum cateva milenii în anumite părți ale lumii, mai exact în Orientul Mijlociu sub forma alchimiei, iar aceasta din urmă a permis elaborarea chimiei moderne ca urmare a revoluției chimice (1773). Obiectivele acestui domeniu implică în special: În majoritatea studiilor chimiei energia și entropia sunt deosebit de importante. Disciplinele cuprinse în chimie sunt grupate tradițional după tipul
Chimie () [Corola-website/Science/296531_a_297860]
-
această menționare făcută de Dioclețian să fie o simplă legendă Se considera că termenul provine din cuvântul arab "al-kīmīă" (الكيمياء), ce desemna acel set timpuriu de practici care îngloba elementele chimiei, metalurgiei, astrologiei, astronomiei, misticismului și medicinii; obiectul principal al alchimiei era considerat a fi transfigurarea materialelor în aur. Alternativ, "al-kīmīă" poate derivă din χημεία, însemnând "făurit împreună". Termenul arabic este derivat din elenul "χημία" sau "χημεία", ("chemia"), care desemna "artă făuririi aurului și argintului". Totodată, termenul poate fi considerat că
Chimie () [Corola-website/Science/296531_a_297860]
-
a fost stabilit datorită influentelor Egiptului Antic, unde termenul "keme" însemna ""nisipul aluvial al Nilului"", ""pământ negru"". Limba persana a influențat de asemenea originea termenului, datorită termenului de ""kimiya"", care însemna "artă, truc" În anul 330, Zosimos din Panopolis denumea alchimia ca fiind studiul compoziției apelor, mișcărilor, creșterii, incorporării, respingerii, desenului sufletului din trupuri și al împreunării sufletelor cu trupurile. În anul 1661, Robert Boyle elaborează modelul chimiei prin intermediul principiilor sale mereologice, care incorporau filosofia corpusculariana. Principiul generic, acela că chimia
Chimie () [Corola-website/Science/296531_a_297860]
-
care stăteau la baza ei nu erau prea bine înțelese - se credea că este o transformare, nu o purificare. Mulți savanți din acea vreme considerau că transformarea metalelor de bază în aur este posibilă, lucru care a dus la formarea alchimiei și căutarea pietrei filozofale, despre care se credea că va aduce astfel de transformări la o singură atingere. Începând cu anul 600 i.Hr, filosofii greci au conceput noțiuni menite să determine natură materiei. Anaximandru din Milet (610-545 i.Hr
Chimie () [Corola-website/Science/296531_a_297860]
-
Timpuriu, care a dus la o creștere a nevoii de medicamente. Se credea că există un medicament universal numit elixirul vieții care poate vindeca toate bolile, dar care, precum piatră filozofala, nu a fost niciodata găsit. Deoarece pentru unii practicanți, alchimia era o ocupație intelectuală, în timp, au excelat în acest domeniu. Paracelsus, spre exemplu, respingea teoria celor patru elemente și cu o înțelegere destul de vagă a substanțelor chimice și medicamentelor, a format o formă hibrida de alchimie și știință, numită
Chimie () [Corola-website/Science/296531_a_297860]
-
pentru unii practicanți, alchimia era o ocupație intelectuală, în timp, au excelat în acest domeniu. Paracelsus, spre exemplu, respingea teoria celor patru elemente și cu o înțelegere destul de vagă a substanțelor chimice și medicamentelor, a format o formă hibrida de alchimie și știință, numită și "chemiatrie" sau "iatrochimie". Răspândirea chimiei că și știința a fost influențată de asemenea de apariția tipografiei în 1454, prin aportul lui Johannes Gutenberg. Diverse cărți cu subiecte precum mineralogia, minereuri și prepararea de substanțe au fost
Chimie () [Corola-website/Science/296531_a_297860]
-
și John Mayow au început remodelarea tradițiilor vechi, de ordin alchimic, într-o disciplină științifică. În mod special, Boyle este considerat a fi părintele chimiei datorită celei mai importante lucrări ale sale, "Chimistul sceptic", unde diferențierea este făcută între cunoașterea alchimiei și descoperirile științifice ale noii chimii. Acesta a formulat legea lui Boyle, a respins teoria clasică a celor "4 elemente"si a propus o alternativă mecanista al atomilor și reacțiilor chimice ale căror studiu s-ar fi putut face prin
Chimie () [Corola-website/Science/296531_a_297860]
-
câte 7-50 de persoane (uneori chiar mai multe). Numărul francmasonilor în lume este de circa patru milioane, majoritatea în Statele-Unite și în Europa occidentală. În mod mai larg și parțial abuziv, „francmasoneria” desemnează în același timp o disciplină spirituală, precum Alchimia, și instituția tradițională care reunește practicanții acestei discipline, în loji sau confederații de loji, numite Mari loji. Cuvintele „francmason“, „francmasonerie“ sunt forma românească a cuvintelor englez "free mason", francez "francmaçon" și german "Freimaurer" care înseamnă „zidar,constructor liber“ și reprezintă
Francmasonerie () [Corola-website/Science/298443_a_299772]
-
Ordinul frățesc al cioplitorilor în piatră liberi și recunoscuți ca atare“. Expresia "recunoscuți ca atare" era folosită în cazul membrilor intrați mai târziu în ordin și care nu aveau nici o legătură cu întemeietorii acestuia, cioplitorii în piatră. O lucrare de alchimie în care se pomenește expres termenul de „francmason“ poate fi datată în anii '50 din secolul al XV-lea. Alți cercetători masoni susțin că apariția ordinului poate fi datată istoric în perioada Romei antice, contemporan cu "collegium fabrorum" (colegiul muncitorilor
Francmasonerie () [Corola-website/Science/298443_a_299772]
-
crucea nopții, cu o mașina de ocazie (frigorifică) spre sat. Șoferul, glumeț mai întâi, apoi topit de oboseală, uită butonul frigorific deschis, iar țăranii noștri se congelează treptat, treptat. Mor? N-am zice. Parcă i-ar trece, scriitorul, prin această alchimie ciudată, într-o lume a viitorului, nemailăsându-i să piardă nimic. Treptat, treptat, sfătoșenia lor se stinge, gerul îi astupă și ei, în fantomatica lor ambarcațiune, călătoresc spre sat. Spre satul lor, spre un sat al viitorului? Scriitorul nu ne-
Eugen Mihăescu (scriitor) () [Corola-website/Science/308152_a_309481]
-
catolic fondator al Congregației Oratoriului; este venerat ca sfânt în Biserica Catolică. S-a născut la Florența într-un cartier de periferie numit "S. Pier Gattolino". Părinții săi, Lucrezia da Mosciano, fiica unui tâmplar, și Francisc Neri, notar, pasionat de alchimie, descendent dintr-o modestă nobilime provincială se mutară în diverse locuri până se stabiliră la "Costa di S. Giorgio ". Mama sa moare în 1520, iar tatăl se recăsătorește. De mic copil frecventează conventul dominicanilor "S. Marco" din Florența și participă
Filip Neri () [Corola-website/Science/306662_a_307991]
-
علي الحسين بن عبد الله بن سينا; deseori numit Ibn Șină sau latinizat ) (n. 980, d. 1037) a fost filosof, scriitor, medic și cercetător al naturii șiit de origine tadjic-persană. A fost interesat de mai multe domenii, printre care astronomia, alchimia, chimia și psihologia. S-a născut la 7 august 980, la Afshéna, lîngă Buhara în Persia (acum în Uzbekistan) și a murit la Hamadan, în Iran, în august 1037. Era denumit de arabi, „al treilea Aristotel”. A scris peste 300
Avicenna () [Corola-website/Science/306979_a_308308]
-
ar fi devenit bazele Renașterii Europene. Din perspectiva literară, are loc traducerea în arabă a operei persane “Kalila și Dimmah”, o colecție de fabule mult mai populare în Orientul Mijlociu decât celebra opera “O mie și una de nopți”. Astronomia și alchimia cunosc o perioadă de evoluție în timpul lui Al Mă’mun, unul dintre oamenii de știință sprijiniți de calif fiind Jabir ibn Hayyan, chimist, astronom, si filozof persan. Al Mă’mun înființează observatoare astronomice și solicită crearea unei hărți a lumii
Al-Mamun () [Corola-website/Science/307959_a_309288]
-
în abordarea rațională a religiei Islamice. La “Casă Înțelepciunii” Al Mă’mun aduce învățați musulmani, creștini și evrei care pe langă traducerea în arabă a manuscriselor vechi grecești, indiene și persane, se ocupă și de studierea matematicii, a astronomiei, a alchimiei, a chimiei, a medicinei, cartografiei, zoologiei și geografiei. Pasionat de istorie și egiptologie, califul Al Mă’mun pornește lucrări de excavare a piramidelor din Giza în 832. Al Mă’mun moare la data de 7 August 833 în Tarsus. Este
Al-Mamun () [Corola-website/Science/307959_a_309288]
-
o mare antipatie pentru experimentare, care reprezenta o îndeletnicire a sclavilor, nevrednică de un om liber. Întrucât considerațiile filozofice erau foarte prețuite, această situație era foarte favorabilă înfloririi ipotezelor și puțin favorabilă dezvoltării sănătoase a teoriilor."" Apărută încă din antichitate, alchimia cunoaște o dezvoltare deosebită în Evul Mediu, când tot mai mulți credeau că este posibilă transformarea metalelor uzuale în aur, cu condiția utilizării unei substanțe cu puteri magice. În Alexandria, care devenise un focar al civilizației elenistice, în afară de celebra Bibliotecă
Istoria chimiei () [Corola-website/Science/308466_a_309795]
-
ai acestei perioade a fost Albertus Magnus (1195 - 1280). Acesta reușește să extragă arsenul și azotatul de argint și i se atribuie una din primele descrieri ale acidului sulfuric. Dintre numeroasele sale lucrări științifice, cea mai valoroasă a fost "De alchimia" ("Despre alchimie"). Aici sunt descrise proprietățile magice ale diverselor minerale și pietre prețioase. Prin lucrările sale, "Opus majus", "Opus minus" și "Opus tertium", marele învățat englez Roger Bacon (1214 - 1294) a combătut dogmatismul religiei și filozofia scolastică. Susținând că preceptul
Istoria chimiei () [Corola-website/Science/308466_a_309795]
-
perioade a fost Albertus Magnus (1195 - 1280). Acesta reușește să extragă arsenul și azotatul de argint și i se atribuie una din primele descrieri ale acidului sulfuric. Dintre numeroasele sale lucrări științifice, cea mai valoroasă a fost "De alchimia" ("Despre alchimie"). Aici sunt descrise proprietățile magice ale diverselor minerale și pietre prețioase. Prin lucrările sale, "Opus majus", "Opus minus" și "Opus tertium", marele învățat englez Roger Bacon (1214 - 1294) a combătut dogmatismul religiei și filozofia scolastică. Susținând că preceptul ""crede și
Istoria chimiei () [Corola-website/Science/308466_a_309795]
-
filozofii scolastici acordau atenție concepțiilor teologice și nu faptelor experimentale, astfel că acest lucru a rămas neobservat, fiind doar un fapt izolat în domeniul chimei experimentale. Deși nu și-a îndeplinit dezideratele (transformarea metalelor în aur și obținerea tinereții veșnice), alchimia a pregătit terenul pentru chimia științifică de mai târziu. Prin acumularea unui uriaș material de date experimentale și prin dotarea laboratoarelor cu dispozitivele necesare, alchimiștii au fost deschizători de drumuri în organizarea sistematică a cercetării științifice de mai târziu, care
Istoria chimiei () [Corola-website/Science/308466_a_309795]
-
1539). Astfel, în lucrarea intitulată "Pirotechnia" (1540), descrie unele procedee tehnice, legate de dezargintarea minereurilor de cupru argentifere, de călirea oțelului, de carbonizare a lemnului. Cercetătorul german Andreas Libavius (1555 - 1616), în lucrarea "Alchemia e dispersis passim optimorum auctorum collecta" ("Alchimie adunată de la cei mai buni autori de pretutindeni", 1597), descrie majoritatea substanțelor cunoscute în acea epocă și pe cele sintetizate de el însuși, cum ar fi: Scrierea sa este un adevărat manual de chimie, Libavius putând fi considerat unul dintre
Istoria chimiei () [Corola-website/Science/308466_a_309795]
-
alchimist convins cu privire la transformarea metalelor în aur, van Helmont poate fi considerat unul dintre precursorii chimiei experimentale. În celebra lucrare "The Sceptical Chemist" ("Chimistul sceptic") apărută în 1661, chimistul și filozoful englez Robert Boyle (1627 - 1691) delimitează net chimia de alchimie și marchează începutul chimiei moderne. Lucrarea combate concepțiile retrograde ale peripateticienilor (care susțineau că la baza alcătuirii Universului se află doar aerul, apa, focul și pământul) și ale alchimiștilor (care considerau că toate lucrurile din natură au în compoziție doar
Istoria chimiei () [Corola-website/Science/308466_a_309795]
-
târziu, Lavoisier va descoperi oxigenul. Cu toate erorile sale, cum ar fi ineficiența definiției elementului chimic și interpretarea idealistă a calcinării metalelor, va rămâne semnficativ rolul jucat de Boyle în evoluția chimiei ca știință experimentală, eliberată de concepțiile idealiste ale alchimiei. Această perioadă debutează la sfârșitul secolului al XVII-lea, când alchimia intră complet în declin, și durează aproape un secol, când sunt formulate primele legi științifice ale chimiei. Necesitatea optimizării proceselor metalurgice, cum ar fi prelucrarea minereurilor în cuptoare și
Istoria chimiei () [Corola-website/Science/308466_a_309795]
-
fi ineficiența definiției elementului chimic și interpretarea idealistă a calcinării metalelor, va rămâne semnficativ rolul jucat de Boyle în evoluția chimiei ca știință experimentală, eliberată de concepțiile idealiste ale alchimiei. Această perioadă debutează la sfârșitul secolului al XVII-lea, când alchimia intră complet în declin, și durează aproape un secol, când sunt formulate primele legi științifice ale chimiei. Necesitatea optimizării proceselor metalurgice, cum ar fi prelucrarea minereurilor în cuptoare și furnale, impunea elaborarea unei explicații științifice a arderii. Alchimistul german Johann
Istoria chimiei () [Corola-website/Science/308466_a_309795]
-
care sunt reversibile, adică se poate trece de la unul la celălalt doar prin schimbarea condițiilor în care are loc procesul chimic respectiv. Din acest moment teoria existenței pietrei filozofale este abandonată. Astfel chimia se eliberează definitiv de concepțiile neștiințifice ale alchimiei. Descoperirea oxigenului de Carl Wilhelm Scheele în 1773 și independent de Joseph Priestley în 1774 și utilizarea acestuia de către Lavoisier în experimente demonstrează rolul acestui gaz în arderea substanțelor și infirmă definitiv teoria flogisticului. Perioada modernă a evoluției chimiei începe
Istoria chimiei () [Corola-website/Science/308466_a_309795]