KorAP: Find »[drukola/base=alternanță & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...53 54 55 ...87 >

2,164 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

este extern, iar argumentul unic al inacuzativelor este intern/generat în poziția de complement). Aceste clase de verbe nu sunt rigide, putând exista mai multe tipuri de treceri: ● treceri între tranzitive și inacuzative, o ilustrare a fenomenului alternanțelor de tranzitivitate (alternanța cauzativă − vezi infra, 5.): Ion deschide ușa > Ușa se deschide Nevasta îl îmbătrânește pe Ion > Ion îmbătrânește; ● treceri între inergative și tranzitive, prin adăugarea unui complement intern, de unde și posibilitatea de a trata inergativele ca tranzitive cu încorporare obligatorie și

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
inacuzativ, însă, odată cu Burzio (1986), s-a impus denumirea de verbe ergative (această extindere a termenului a fost criticată de Dixon − vezi Capitolul 1, 4.2.) Există lingviști care separă și din punct de vedere terminologic verbele care intră în alternanța cauzativă de cele care nu acceptă această alternanță. Haegeman (1994: 333) arată că nu există motive pentru ca verbul din exemplul (c) să fie considerat inacuzativ: (a) The ennemy sank the boat ' Dușmanul a scufundat vasul' (b) The boat was sunk

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
denumirea de verbe ergative (această extindere a termenului a fost criticată de Dixon − vezi Capitolul 1, 4.2.) Există lingviști care separă și din punct de vedere terminologic verbele care intră în alternanța cauzativă de cele care nu acceptă această alternanță. Haegeman (1994: 333) arată că nu există motive pentru ca verbul din exemplul (c) să fie considerat inacuzativ: (a) The ennemy sank the boat ' Dușmanul a scufundat vasul' (b) The boat was sunk ' Vasul a fost scufundat' (c) The boat sank

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
prototipice) și cele derivate (unii lingviști nu sunt de acord cu existența acestei distincții − vezi infra, 5.3.), nici în legătură cu relația derivativă dintre varianta inacuzativă și cea tranzitivă a unui verb derivat, care va fi discutată în secțiunea referitoare la alternanța cauzativă − vezi infra, 5. 3.2.2. Clasificarea semantică A doua clasificare urmărește identificarea subclaselor semantice de verbe inacuzative. Borgonovo și Cummins (1999)13 au arătat că inacuzativele (telice) se împart în două clase: (a) de schimbare de stare; (b

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ca verb fie de stare, fie de schimbare de stare, it. arrosire este un verb de schimbare de stare cu cauză internă, iar neerl. blosen este inergativ, cu cauză internă și nu denotă o schimbare de stare. Aceste verbe acceptă alternanța cauzativă și nu sunt atestate cu obiecte interne. 3.2.2.2. Verbele care descriu o configurație spațială (Levin și Rappaport Hovav 1995: 97, 126, 127, 131, 132, 142, 163, 164) au un comportament complex, admițând atât utilizarea noncauzativă, cât

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
mișcare nondirecționată, sunt verbe cu cauză internă, deci au comportament inergativ (e): (e) They slowly swam apart ' Ei au înotat încet în direcții diferite'. Relativ puține verbe de mișcare (mai ales cele care implică o schimbare de poziție) participă la alternanța cauzativă. Comportamentul verbelor de mișcare este diferit de la o limbă la alta − neerlandeza, germana, italiana folosesc auxiliarul corespunzător sensului 'a avea' pentru verbele care denotă modul de deplasare și pe cel corespunzător lui 'a fi' pentru sensul de mișcare direcționată

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
stative; sunt verbe diadice, dar care nu au o reprezentare lexico-semantică cauzativă; toate aceste trei tipuri de verbe (existență, apariție și dispariție) cer prezența implicită a unui argument locativ; apar în inversiunea locativă, acceptă inserția expletivului there, dar nu acceptă alternanța cauzativă. Mulder și Wehrmann (1989)21 consideră că verbele de existență descriu evenimente care implică doi participanți, Temă și Locativ, dar sunt verbe monadice, care iau ca argument o propoziție redusă. Ideea este preluată și de Levin și Rappaport Hovav

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
urmare a faptului că proprietățile acestei clase de verbe sunt diferite de la o limbă la alta. În bibliografia consultată, am identificat o singură încercare de acest fel, pentru limba japoneză − Jacobsen (1992)24 − care prezintă un inventar al verbelor cu alternanță cauzativă din această limbă, identificând 341 de astfel de unități verbale. 3.3.1. Principii de stabilire a inventarului Pentru limba română, singurul test sintactic pe care l-am putut folosi pentru stabilirea inventarului este adjectivarea participiului, celelalte teste sintactice

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
între alții, că distincția inacuzativ/inergativ se corelează cu distincția aspectuală telic/atelic (vezi infra, 4.4.): verbele din clasa piacere, considerate inacuzative cel puțin în italiană, sunt atelice în abordarea aspectuală (deci inergative). Reinhart (1996: 42−44) propune pentru alternanța Experimentatorului o analiză asemănătoare cu alternanța cauzativă (pentru modelul lui Reinhart, vezi infra, 5.3.3.2.): (a) Max hates/admires/likes/fears thunders 'Max urăște/admiră/iubește/se teme (de) furtună' Max = Experimentator, [−c+m], thunders = Temă [−c−m

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
se corelează cu distincția aspectuală telic/atelic (vezi infra, 4.4.): verbele din clasa piacere, considerate inacuzative cel puțin în italiană, sunt atelice în abordarea aspectuală (deci inergative). Reinhart (1996: 42−44) propune pentru alternanța Experimentatorului o analiză asemănătoare cu alternanța cauzativă (pentru modelul lui Reinhart, vezi infra, 5.3.3.2.): (a) Max hates/admires/likes/fears thunders 'Max urăște/admiră/iubește/se teme (de) furtună' Max = Experimentator, [−c+m], thunders = Temă [−c−m] (b) Thunders surprise/worry/excite/frighten

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
om înrudit/învecinat cu mine). Verbele psihologice care nu au variantă cauzativă nu acceptă adjectivizarea participiului (*copil sinchisit de școală/suferit de inimă). În sfârșit, autorii care optează pentru considerarea verbelor psihologice ca fiind ergative pe baza participării acestora la alternanțe de tipul celei cauzative au formulat rezerve cu privire la rolurile semantice ale argumentelor. 3.3.1.2. Verbele de măsură (de tipul a măsura, a cântări, a valora, care, conform GALR, se construiesc cu un "circumstanțial" cantitativ obligatoriu) au fost studiate

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
lucru trebuie corelat cu poziția de obiect intern din D-Structură. Grupul de măsură primește Cazul acuzativ inerent în interiorul VP și nu are rol tematic (în poziția [NP,IP]). Asemănările dintre aceste verbe și cele inacuzative ar fi participarea la alternanța cauzativă și imposibilitatea pasivizării. Acceptarea analizei inacuzative presupune însă numeroase compromisuri: adoptarea fără rezerve a analizei propuse de Belletti și Rizzi pentru verbele psihologice și pentru cele de mișcare; acceptarea faptului că un Caz structural, acuzativul, poate fi atribuit nu

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
grup locativ. Comparând situația din limba română cu descrierea făcută de Levin și Rappaport Hovav (1995) pentru limba engleză (vezi supra, 3.2.1.1.), se observă că nu toate verbele de schimbare de stare din limba română participă la alternanța cauzativă − numai cele derivate, nu și cele primare −, contrar generalizării propuse pentru engleză. Este adevărat însă că ponderea verbelor derivate este considerabil mai mare decât a celor primare. Deși în engleză, ca și în româna actuală, verbele din această subclasă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
trăit (toată viața) la țară. Observația că, în engleză, anumite verbe care exprimă configurația spațială acceptă utilizarea tranzitivă (vezi supra, 3.2.2.2.) poate fi reformulată mai "tare" pentru română: majoritatea verbelor (cele derivate) din această subclasă semantică acceptă alternanța cauzativă. 3.3.2.3. Mișcare direcționată: ● reflexive: a se apropia, a se cățăra, a se clinti, a se cocoța, a se deplasa, a se duce, a se îndrepta, a se întoarce, a se învârti, a se mișca, a se

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
marginea pădurii Ion a mers în mâini până la școală; *omul mers în mâini până la școală 32 Ion a zburat până la Londra ca să se întâlnească cu Maria; *omul zburat până la Londra. Deși în engleză relativ puține verbe din această subclasă acceptă alternanța cauzativă (vezi supra, 3.2.2.3.), în română observația nu este valabilă, numărul verbelor derivate fiind considerabil mai mare decât al celor primare. 3.3.2.4. Existență, apariție, dispariție: ● reflexive: a se ivi, a se rătăci (primare); a

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
prin pădure toată ziua. Ca și în cazul verbelor de mișcare, nici de această dată nu este valabilă observația formulată supra, 3.2.2.4. de Levin și Rappaport Hovav (1995): pentru limba engleză, verbele din această subclasă nu acceptă alternanța cauzativă, însă în română multe dintre aceste verbe sunt derivate. 3.3.2.5. Emisie de sunete, de miros, de substanțe: ● reflexive: a se prelinge (primar); a se aprinde 34, a se descărca 35, a se difuza, a se infiltra

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
distruge tencuiala Deși inundația s-a produs la etajul 5, apa se infiltrează până la parter (b) Râul se revarsă și distruge culturile de pe mal Râul se revarsă până la șoseaua din apropiere. Deși în engleză verbele din această clasă nu acceptă alternanța cauzativă (vezi supra, 3.2.2.5.), pentru română există perechi tranzitive pentru destul de multe verbe (pentru cele derivate). 3.3.2.6. Aspectuale: ● reflexive: a se declanșa, a se încheia, a se repeta, a se termina (derivate); ● reflexive/nereflexive

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
engleză sugerează că nucleul semantic al inacuzativității este universal. Ceea ce diferă de la o limbă la alta, așa cum reiese din comparația pe care am făcut-o cu situația din limba engleză pentru fiecare subclasă, sunt proprietățile sintactice ale verbelor: participarea la alternanța cauzativă, acceptarea obiectului intern. Încadrarea unei unități verbale într-o anumită clasă semantică nu este o operație mecanică. În prezentarea claselor semantice, am urmărit să demonstrez că nu numai sensul verbului este important pentru ca un verb să fie inacuzativ (și

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
că un verb nu poate atribui cazul obiectiv pentru două DP: primul obiect este marcat cazual de către V, iar al doilea, de către un element nul, G. Acest element apare în cazul verbelor cu dublu obiect și al celor care acceptă alternanța cauzativ/incoativ. Statutul categoriei G este asemănător celui al unei prepoziții: așa cum to 'la' introduce argumentul Țintă în structurile cu dublu obiect, G introduce argumentul Temă. G a fost interpretat și ca un predicat (fie cap al unei propoziții reduse

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
are o intrare lexicală structurată, care determină proiecția argumentelor sale; contextul sintactic al unui verb este derivat direct din sensul verbului. De multe ori, fiecare opțiune de realizare argumentală este însoțită de un sens diferit. În concepția celor două autoare, alternanțele argumentale sunt produsul polisemiei verbale: un verb care are mai multe sensuri este de așteptat să aibă realizare argumentală multiplă. În continuare, voi ilustra acest tip de abordare cu două studii: Hale și Keyser (1993) și Levin și Rappaport Hovav

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
NP al V, sub guvernare). Încorporarea subiectului extern proiecției VP ar viola ECP (Hale și Keyser 1993: 60). Autorii susțin că verbele inergative au o structură lexicală inițială de tip tranzitiv, relația dintre tranzitivele simple și cele cu încorporare explicând alternanța lexicală. Verbele inergative denominale și verbele de localizare implică încorporarea în derivare. Procesul de încorporare este un proces lexical de natură sintactică, afectând structura argumentală a itemilor lexicali. Verbe de tipul clear 'a curăța', thinn 'a subția, a rări', narrows

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
că, potrivit construcționiștilor, verbul ca intrare lexicală nu conține informația dacă argumentele lui sunt interne sau externe. Levin și Rappaport Hovav (2005: 191) identifică două clase de abordări construcționiste: (a) tradiționale: Goldberg (1995)72, Jackendoff (1997)73 etc. susțin că alternanțele argumentale apar când un verb este compatibil cu mai mult de o construcție (ditranzitive, mișcare cauzată, rezultativ); nu există o separare între Lexicon și Sintaxă; (b) neoconstrucționiste: Arad (1998), Borer (1994, 199874), Hoekstra (1992)75 etc. folosesc reprezentări sintactice mai

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
punctul inițial și punctul final; dacă există al treilea argument, acesta desemnează obligatoriu parcursul. Cazul acuzativ este atribuit de nodul aspectual responsabil de telicitatea evenimentului; nu există telicitate fără Caz acuzativ, cu excepția situațiilor în care apare un grup prepozițional delimitator. Alternanța cu dativul și alternanța locativă nu sunt alternanțe: cele două sensuri rezultă din posibilitatea verbelor de a genera oricare dintre argumente în Spec,AspEM. 4.4.3. Van Hout (2004) arată că, în neerlandeză, singurul factor lexico-semantic important pentru inacuzativitate

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
final; dacă există al treilea argument, acesta desemnează obligatoriu parcursul. Cazul acuzativ este atribuit de nodul aspectual responsabil de telicitatea evenimentului; nu există telicitate fără Caz acuzativ, cu excepția situațiilor în care apare un grup prepozițional delimitator. Alternanța cu dativul și alternanța locativă nu sunt alternanțe: cele două sensuri rezultă din posibilitatea verbelor de a genera oricare dintre argumente în Spec,AspEM. 4.4.3. Van Hout (2004) arată că, în neerlandeză, singurul factor lexico-semantic important pentru inacuzativitate este telicitatea: verbele telice

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
treilea argument, acesta desemnează obligatoriu parcursul. Cazul acuzativ este atribuit de nodul aspectual responsabil de telicitatea evenimentului; nu există telicitate fără Caz acuzativ, cu excepția situațiilor în care apare un grup prepozițional delimitator. Alternanța cu dativul și alternanța locativă nu sunt alternanțe: cele două sensuri rezultă din posibilitatea verbelor de a genera oricare dintre argumente în Spec,AspEM. 4.4.3. Van Hout (2004) arată că, în neerlandeză, singurul factor lexico-semantic important pentru inacuzativitate este telicitatea: verbele telice sunt inacuzative, iar cele

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]