1,512 matches
-
de iluzie! Petre, visele putrezesc și-n icoană. Petre..." și oglinda s-a închis ca un mormânt pe dinăuntru. Vocea ei, o respirație a cerului în rădăcini. Oglinda mirarea de sine, râsul de sine, batjocora de sine, mulțumirea de sine, amăgirea de sine, fuga de sine, violul de sine, dorul de sine, dezgustul de sine, lepădarea de sine, tristețea de sine, singurătatea de sine. Singurătatea lăsa urmă de fard în oglindă. 39. La balamuc, gândurile nu puteau fi îmbrăcate în cămașă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
dimineții de mai pe limbile ceasului. Într-o fotografie alb-negru, se făcea zi, se făcea noapte: năvodul cu stele stinse fericea cimitirul, Petru cel mai neîndemânatic pescar. Petru număra iluziile, cântărea nimicul, aproxima absența și o lua de la capăt. Promisiune, amăgire, deznădejde și lepădare deopotrivă, înainte de cântatul cocoșului. "Saule, tu ești cel dintâi chemat, de azi înainte vei fi pescar de oameni, te vei numi Petru și pe această piatră voi zidi biserică." "Saule, bate vântul a furtună în clepsidră, este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
mâine; viitorul, o concesionare a vieții. Simplu: ce nu îndrăznești să atingi, ce nu îți este îngăduit să miroși, ce nu ești ispitit să guști mâine îți va aburi pe masă. Imaginația deschide ferestre în iluzii. Nu este nevoie de amăgire, visul este o realitate neinflu-ențabilă, se deschide ca o oglindă, se consumă ca o lumânare, se înalță ca un zbor, se prăbușește ca o piatră, moare ca o frunză. Le-ai încuiat pe toate? Pe toate, domnule doctor. Bine, flăcău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
fiecărei secunde. Când renunți pur și simplu, devii cu adevărat stăpânul propriei umbre. Petru avea 21 de ani. Mai departe nu mai avea loc. Petru nu mai avea iluzii cu ce să-și achite chiria. Inima, gazdă ursuză, nu îngăduia amăgiri: O să mă ierte, sigur o să mă ierte, mi-a strivit umerii, e prea grea, prea rigidă, prea apăsătoare, e stâncă, nu cruce. Cineva mi-a schimbat-o, era atât de ușoară, o purtam în penar, printre creioanele mele colorate. Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
tarabă, păcătosul se cotrobăia de mărunțiș: "Doamne, uite cum respir Dumnezeirea ta, cum suspin numele tău și cu câtă răbdare îmi duc crucea. Fac ce-mi ceri, Doamne, numai îngăduie-mi să primesc mântuire." În mânăstirea Fântânele, orgoliul sporea odată cu amăgirea: Tatăl nostru care... fii și tatăl meu măcar atunci când ei dorm și nu le mai trebuiești. 54. Petru și-a ales mânăstirea, precum apa curgătoare pietrele. Apa muntelui, cea mai torturată materie: smulsă din izvoare, lovită de stânci, prăvălită-n cascade
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de a coborî de pe cruce? Iubirea mea este ascunsă sub un șotron desenat cu creta pe asfalt; un șotron fără fereastră este precum un om fără inimă, unde să-mi înfig crucea părinte? Pământul, o vegetare în iluzie, cerul, o amăgire reprobabilă, la ce capăt al incertitudinii să-mi plec genunchii? Mă topește dorul de a număra până la 7; în icoană, memoria închide paranteză pătrată; fără ea sunt un noiembrie în plus; împreună, întregeam anotimpurile într-o singură frunză; singur, sap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
conștiința laptelui supt, ambalaje de unică folosință ornează iluzia și o atârnă de memorie, etichete lucioase definesc intențiile, doar intenții, identitate nici măcar în lemnul crucii. Incertitudine proiect, incertitudine menire, incertitudine scop, incertitudine rugăciune. Definitive iluzorii. Realitatea culege semințe în cimitir, amăgirea decupează dintr-un album de familie cifre. "Copăcel puiule, copăcel!" Nisipul este cimitirul scoicilor, lumea muchie de zar, 7 7 doar pe masa lui Dumnezeu. "Copăcel puiule, copăcel, te ține mămuța de mână!" Prima orbire a cerului în furtuna sângelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
rupe pagini din calendar, răsucește țigări, trage în piept secunde, scutură scrum peste cimitire, scuipă cenușă. Anul trecut am sădit un pom, anul acesta am înverzit în jurul sufletului, la anul, Doamne, la anul, cum voi sparge în ambele sensuri cerul?! Amăgire. Nimic mai incert decât o consemnare a prezenței într-un prezent conjugat sub relativitatea absurdului. Astăzi, mâine, poimâine fericiri, regrete, resemnări, raportate la dimensiuni cronologice (înainte de..., după..., anul Domnului...), consemnate în jurnale (ordinea gândirii prima încifrare, ordinea faptelor mereu ultima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
poate exista într-o altă doime de umbră, așa cum nu poate cuibul crește din seva pomului, pasărea din iuțeala glontelui, pușca din sângele vânătorului... Maică, invidia sfinților resuscitează lacrima viței de vie. În icoană, pe când tu erai ocupată cu alte amăgiri, a venit ea. Dumnezeule, de unde atâta incertitudine sub cerul tău? Spune-mi cine este femeia aceasta șatena cu ochi verzi, păr cârlionțat, buze cărnoase, obraji rumeni, gene lungi, sprâncene arcuite, pleoape proaspete, gât de lebădă, piept de mironosiță, umeri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
sora mea ar fi aici, făcându-și datoria... Gosseyn abia auzea. Sumbru, medita. "Așadar, iată ce gândesc. Un stat universal, cu un control central, unificat cu forța." Era un vis vechi al omului și de nenumărate ori destinul iscase o amăgire vremelnică de izbândă. Un mare număr de imperii terestre realizaseră un control virtual al tuturor pământurilor civilizate ale momentului. Timp de câteva generații, aceste vaste domenii își păstrează coeziunea artificială - artificială, pentru că verdictul: istoriei părea mereu să-l aducă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
mare grabă ca să analizeze și să-și exprime opinia asupra a ceea ce Începea să fie numit de către unii bășcălioși, din aceia care n-au nici un pic de respect, greva morții. Reportera, Încrezătoare, Își făcea de zor treabam, Într-o cruntă amăgire, Întrucât interpretase spusele sursei sale de informație ca Însemnând că muribundul, literalmente, se căise de pasul pe care era gata să-l facă, adică să moară, să răposeze, să dea ortul popii, și prin urmare hotărâse, să dea Înapoi. Ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
nemuritoare exact în sensul în care credeau catolicii naivi din Evul Mediu, atunci, dacă nu așa stau lucrurile, nimic n-are valoare și nicio strădanie nu merită osteneala. Și de aici doctrina plictisului a lui Leopardi după ce i-a pierit amăgirea supremă, ch’io eterno mi credei, aceea de a se crede etern. Și așa se explică și împrejurarea că trei dintre autorii cei mai îndrăgiți de don Miguel sunt Senancour, Quental și Leopardi. Dar acest umorism confuzionist, rigid și aspru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
să-și amâne cât mai mult întoarcerea acasă; dar o atracție misterioasă, un impuls intim, îl târa spre casa lui. Călătoria a fost mizerabilă. În tren număra minutele, dar număra efectiv: unu, doi, trei, patru... Toate nefericirile lui, toată jalnica amăgire a iubirii cu Eugenia și Rosario, toată istoria tragicomică a căsătoriei lui eșuate i se șterseseră din memorie sau mai bine zis i se topiseră într-o ceață. Abia dacă mai simțea contactul cu banca pe care se odihnea sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
facem un releveu precis, mai întâi. Nu mai spuse că sistemul ce se vedea pe ecrane nu semăna nici cu Centaurul, nici cu Sol. Camerele diseminate pe suprafața coșcovită a lui Nostromo oscilară tăcute în vidul cosmic, căutând prin infinit amăgirea azurie a Pământului familiar. Pe cargou, monstruos agregat de forme voluminoase și de carcase metalice, camere secundare intrară în acțiune, multiplicând unghiurile de vedere, scotocind imensitatea. Oamenii din alte vremi s-ar fi mirat tare să afle că Nostromo remorca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
aventură, el va pierde sau va cîștiga totul. Fata Morgana nu-i mai e de ajuns. El vrea să Îmbrățișeze această Fata Morgana și de aceea n-o mai caută pe nisipuri, ci și-o modelează singur. Renunță la toate amăgirile artei și vrea un adevăr imediat pe care să-l atingă cu mîna. Cu alte cuvinte, surîsul metafizic nu-i mai spune nimic. Ceea ce visează el acum este un surîs real fremătînd pe buzele Galateii. Din toate promisiunile artei vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
sursă de libertate... (...Am avut atunci o clipă de șovăiala. Pe urmă mi-am spus: Trebuie! Altfel niciodată nu voi ști adevărul... Pașii aceia ai nimănui Îmi striveau inima, mă răsuceau ca un arc Întins spre trecut... CÎtă vreme această amăgire mă urmărește, mi-am repetat ca să-mi dau cura), nu mă pot smulge din trecut. Privirea Înapoi mă va elibera. Mă voi Întoarce, voi vedea muntele gol, voi vedea că În urma mea nu pășește nimeni. După aceea voi fi liber
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
nu mă pot smulge din trecut. Privirea Înapoi mă va elibera. Mă voi Întoarce, voi vedea muntele gol, voi vedea că În urma mea nu pășește nimeni. După aceea voi fi liber. Altfel aș tîrÎ după mine pînă la moarte această amăgire și mi-aș petrece toată viața ascultînd pașii vinei ființe care nu mai există. N-am cum să devin liber decît Întorcînd capul... Singura Întrebare era cît de mult puteam Întîrzia momentul acela. Deoarece știam ce se va Întîmpla. Știam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
am cum să devin liber decît Întorcînd capul... Singura Întrebare era cît de mult puteam Întîrzia momentul acela. Deoarece știam ce se va Întîmpla. Știam că În urma mea nu era nimeni și că tot ce auzeam nu era decît o amăgire a Închipuirii mele și a memoriei mele. Suferința mea nu era atît Îndoiala, cît ceea ce trebuia să aleg: o Împăcare clădită pe o amăgire sau o libertate clădită În pustiu... Am amînat cît am putut alegerea. Am tîrÎt după mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
Știam că În urma mea nu era nimeni și că tot ce auzeam nu era decît o amăgire a Închipuirii mele și a memoriei mele. Suferința mea nu era atît Îndoiala, cît ceea ce trebuia să aleg: o Împăcare clădită pe o amăgire sau o libertate clădită În pustiu... Am amînat cît am putut alegerea. Am tîrÎt după mine amăgirea că Euridice trăiește pînă cînd am simțit că nu mă mai pot minți și ochii mei vor să Înfrunte singurătatea. CÎnd am Întors
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
a Închipuirii mele și a memoriei mele. Suferința mea nu era atît Îndoiala, cît ceea ce trebuia să aleg: o Împăcare clădită pe o amăgire sau o libertate clădită În pustiu... Am amînat cît am putut alegerea. Am tîrÎt după mine amăgirea că Euridice trăiește pînă cînd am simțit că nu mă mai pot minți și ochii mei vor să Înfrunte singurătatea. CÎnd am Întors capul clocoteam de revoltă Împotriva destinului meu. Auzeam pașii Euridicei și mă gîndeam că destinul rîde de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
mi-e frică să privesc În abis. Doar am avut curajul să cobor și În Infern și am cîntat umbrelor. Numai că singurătatea e mult mai rea decît moartea. Știam că nu voi vedea pe nimeni În spatele meu, știam că amăgirea se va risipi Într-o clipă și totuși din momentul acela am devenit altul. Nimic nu mai poate fi la fel ca Înainte.... Acum munții Traciei sînt și mai goi fără amintirea pe care am sugrumat-o. Atît de goi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
un diamant liniștea și moartea, rană prin care pătrunde frigul În vechile credințe. Acest punct e suspendat Între pămînt și cer. Nu mai aparține masei de piatră ce i-a dat naștere, dar nici nu devine aripă ca să zboare dincolo de amăgirea piramidei. E mai degrabă mormîntul tuturor liniilor care au aspirat spre vîrful piramidei pentru a se ucide reciproc acolo sus. Ceea ce dăinuie e o himeră Înlănțuită de o stîncă sub cerul gol. E principala Fata Morgana după care am alergat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
lapte. Bătrânețea e si ea surogat, iar poporul a atins virsta treia, pensionarea. Felii de pâine aspră, neagră, unse subțire cu magiun. Dar lingurița, cuțitul, farfurioarele lucesc, ca noi. Totul curat, proaspăt, ca primăvara. Ferestrele deschise, să intre elixirul, veninurile, amăgirea. Doamna Gafton desfăcu revistele proaspete. Își puse ochelarii, sorbi din ceașcă, privi titlurile primei pagini, renunță. De citit, oricum nu are timp decât seara, când se termină treburile. Împinse teancul spre marginea mesei, lângă soț. — Mare lucru clima noastră! Succesiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
primul, să-i deschidă calea. — Uite, s-a înserat, repede mai vine noaptea. Nici măcar n-am izbutit să-i convoc pe toți, dar noaptea îi va aduna, sunt sigur. Noaptea e creatoare, nu-i așa... Noaptea punem noi la cale amăgirile și răzbunarea. Marcu Vancea se depărtase, trecuse pragul ușii, ieșise, nu-i mai asculta. Se oprise, totuși, înainte de a ieși. Se oprise, se simțea. Tolea stătea întors cu spatele, să nu-l vadă, dar a simțit când musafirul avusese o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Cu morții greu ne împrietenim! Îi ducem cu alai la țintirim, Cât mai departe din oraș afară, și îi ascundem bine în pământ și le‐ așezăm și‐o piatră pe mormânt. De frică parcă să nu iasă iară! Absurdă trudă, amăgire lașă! Abia întorși acasă, bănuim Prezența lor străină și vrăjmașă Asemeni cu o mână uriașă Întinsă după noi din țintirim. 281 Ies din pereți, alunecă ușor și calcă fără zgomot pe podele, Trec aburoși prin uși și prin perdele, Tăcuți
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]