11,066 matches
-
să văd ce va urma. Deodată, nori uriași acoperă cerul. Doamne ce m-am mai mirat! Ce ți-am spus? zice bunicul. Nu era o simplă ploaie. Era o furtună. Ploua cu găleata. Fulgerele brăzdau cerul mohorât. Florile fragede se aplecau spre pământul umed. Mi-era teamă sa nu se frângă. Furtuna a încetat precum venise. Astrul de aur își făcuse apariția, dezmierdând florile umede. Bunicul îmi spuse: Să știi și tu! De fiecare dată când e arșiță mare, va ploua
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
Ea și-a lăsat vălul de brumă argintie și prin frunzele ruginii ale viilor, dar și prin lanurile pustii. Odată cu toamna, a pătruns cu sfială și vântul hoinar care a făcut să tremure podoaba zdrențuită a porumbului și să se aplece crengile pline de roade a nucilor bătrâni. Ea s-a ivit pe culmi ca ,,Zână a melopeelor Spaima florilor și Doamna curcubitaceelor.” Toamna își continuă drumul mai departe fluturându-și haina iluzorie peste cărări pustiite, dealuri, câmpii și livezi. În
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
apusurile parcă însângerau pământul. Frunza se simți pierdută. Vrăbiuțele nu se mai auzeau prin preajmă, iar ea începu să se îngălbenească. Surorile ei începuseră să coboare liniștite spre pământ, formând un covor ruginiu. Rămăsese singură și neajutorată. Cu greu, își apleca fața spre pământ, închise de spaimă ochii și se lăsă purtată pe aripile vântului tomnatic. În zborul ei mai avu timp totuși să se mai gândească puțin. Îi reveniră în minte doar câteva crâmpeie: tulpina hrănitoare, mirosul florilor de mai
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
ale naturii. Numeroase viețuitoare își semnalau prezența prin foșnetul și ciripitul necontenit. De după un colț al canalului, își făcură apariția lotcile pescarilor lipoveni. Deși învățați cu răsăritul soarelui, se citea pe fața lor mândria și dragostea pentru Delta Dunării. Stuful aplecat deasupra luciului apei forma o galerie ca în basme. Soarele se înălța pe cer, forfota începea... Vraja răsăritului se destramă, iar alta începe... Daniela Pascu, clasa a V-a C O zi de neuitat De dimineață, părea o zi obișnuită
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
l-am prins de gât pe Ford. Îmi bătea inima ca un ceasornic de spaimă. Cu greu m-a ajuns pe mal. Ford era tare îngrijorat de mine. Mă privea cu niște ochi blajini. Atunci am deschis ochii. El stătea aplecat spre mine parcă întrebându-mă: Te doare ceva. Te simți bine? Vrei să te ajut cu ceva? Atunci eu l-am mângâiat și i-am spus: Dacă nu erai tu, cine știe unde-mi odihneam oasele acum: poate pe fundul cascadei, poate
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
este consolarea la tristețe, speranța la deznădejde, forța la neputință, este izvorul afecțiunii, milei, compătimirii și iertării. Și cine nu simte în ochii lui arzând o lacrimă de emoție și recunoștință, când pronunțând cuvântul Mama, evocă ființa iubită ce se apleacă înfrigurată de griji peste leagănul copilului, sau deznădejdile adolescenței? Vis tainic de lumină și tandrețe, mama trăiește în fiecare trandafir deschis dimineața sub boabele de rouă, în fiecare floare de la fereastră, în gândul și inima mea. Bunătatea și dragostea ei
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
mă înconjoară, au creat în inima mea un profund sentiment de recunoștință și admirație. De aceea, dacă Dumnezeu ar ține în dreapta Sa cerul și căldura pământului, iar în stânga iubirea mea nețărmurită pentru Mama, și mi-ar spune: alege, m-aș apleca umilă asupra stângii sale și i-aș spune: Părinte, dă-mi-o ! Denisa Bahnaru, clasa a VI-a B Familia mea Plouă tare. Mama și tata intră grăbiți și uzi în casă. Stau lângă ei și mă gândesc ce bine
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
până să ne dumirim ce s-a întâmplat ne trezim cu popa lângă noi. Pe mine și pe Nică ne-a apucat de gulerul paltonului și ne-a dus direct la mama acasă. Ce bucurie îi făcuse bietei mame! După ce aplecat popa, ne-a șters o chelfăneală bună ca să ne învețe minte să nu mai stricăm niciodată gardurile oamenilor. Mihai Bogdan Gârdea, clasa a V-a C Eu și Nică (compunere literară) Este vară. Soarele ca un disc de aur strălucește
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
-ți spun cine ești. „Recomandatele” Îl scot din sărite. Se dau numai contra semnătură. Unii Însă sunt plecați cu treburi, alții bolnavi și internați, iar alții decedați de-a binelea. Cum să semneze? Pe Dionisie Precup Îl găsește În bucătărie, aplecat peste colecția lui de ziare. Pe sobă, câteva cratițe, la foc potrivit . Ceasul cu cuc anunță amiaza. Vii la țanc, domn' Gheretă, strigă Precup ridicând brațele! Vă aranjați colecția, observă cu Înțelegere poștașul. Nici pomeneală! Vezi carnețelul ăsta? Îl văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
de stat la pensie acum și patriot peste măsură. Tribun, ce mai Încoace Încolo! E ceva important, domnu' Precup? Important? Precup Își privi mustrător musafirul peste ochelarii aburiți, căzuți pe vârful nasului. Vital, domnu' Gheretă! Vei vedea Îndată. Gheretă se aplecă cu sfioșenie asupra carnețelului cam slinos pe care Dionisie Precup Îl Împinse nu fără trufie spre capătul opus al mesei, dar nu zări altceva decât cifre pe două coloane Într-o aliniere severă, dincolo de care nu putea domni decât hazardul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
fi mereu „la zi” cu onorarea tuturor obligațiilor, inclusiv profesionale, chiar dacă, până acum cel puțin, fără strălucire, coexistau În chip nelămurit cu bucuria secretă a concubinajului cu Iolanda. Iolanda era ca un cal sălbatic. Mirosea a câmpie răscolită de vânt. Aplecat asupra ei se Îmbăta de acest miros care Îi Îmbălsăma trupul și Îl pregătea pentru moarte. De ce pentru moarte, nu știa nici el. De fapt, nu credea nici o iotă din ce spunea că simte, dar observa că lucrul acesta Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
valiza și Îi făcu vânt pe geamul deschis. Purtând numai lenjerie de corp și câteva flacoane de medicamente nu era deloc grea. Căzu la picioarele șefului de gară care privea mulțumit alunecarea de acum lină a vagoanelor. Surprins, șeful se aplecă asupra obiectelor Împrăștiate pe peron, apoi Începu să facă semne disperate mecanicului. Acesta, conform unui bun obicei, se uita În urmă până la ieșirea din gară ca nu cumva să-i rămână vreun vagon pe loc cum s-a Întâmplat odată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
ce dorm cu gazul deschis. Toți o compătimeau pe tânăra văduvă și lăudau caracterul defunctului: un domn! Un dobitoc, zicea Alida Übelhart mângâindu-și nepoata. Iar fiica mea, o târfă! Nu știu cu cine seamănă. Să fie asta adaptarea? Se aplecă asupra ei și Îi sărută fruntea. Nu mai avea febră. Peste două zile va merge din nou la vitrinele ei. Stinse lumina și ieși În vârful picioarelor. Nu-și dorea altceva decât să ajungă acasă. Acasă la ea. Își puse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
firmei Îl găsea cu treburi prin oraș. Veniți În față, domnu' Cain! Faceți loc, domnu' vine de departe. Și ce mai e nou pe la Ierusalim, domnu' Cain? Timp de zece minute nu se mai vindea nici o pâine, căci doamna Roșu, aplecată peste tejghea, cu bărbia În palme, asculta noutățile din Orientul Mijlociu pe care Cain le lua din scrisori și ziare sau le inventa pe loc spre bucuria copilăroasă ori țâfnoasă a celor ce nu știau nici măcar cum arată o frontieră sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
găină vie Într-un coș de nuiele, o cartelă de telefon, o navetă de bere Hopfen König, o piatră de râu cât o ureche de copil, o floare de mină, ultimele două așezate chiar la picioarele lui Cain. Acesta se aplecă, luă cartela și piatra, lucioasă, netedă, maronie, cu nervuri verzui-albăstrii, și le strecură mulțumit În buzunar. Celelalte lucruri vor fi duse prin grija lui Ajan la azilul de bătrâni. Adunarea se destrăma pe măsură ce darurile se Înmulțeau. Primarul și-a luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
un braț de crizanteme galbene, florile mele cele mai dragi. Auzind-o vorbind așa, am zâmbit, apoi am izbucnit În plâns. Ei, lasă, că și ție Îți plac crizantemele galbene, a zi ea, bucurându-se de căldura trupului meu tânăr aplecat asupra ei atât cât să nu o strivească. Apoi s-a dus. Geamul camerei era deschis și... cam atât se poate spune. La o adică s-ar mai putea menționa un oftat ușor și mâna ei dreaptă strângând o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
o mașină argintie, Între timp, În locul ghioceilor crescuseră maci roșii cu tulpini lungi și subțiri. Câțiva Îi mângâiau fața răcorind-o. Din mașină au coborât doi domni. Unul i se părea cunoscut. Și ea Îi părea cunoscută, pentru că s-a aplecat asupra ei de Îndată și a luat-o În brațe, spunând mereu ceva Într-o limbă pe care doar doamna Alieta o Înțelegea și cei care au plecat demult din Feldiu și nu s-au mai Întors niciodată. Domnul Húsvágó
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
nu cunoașteți bărbatul român, donșoară. El are patru Îndatoriri: să-și iubească echipa de fotbal, să facă armata, să facă copii până nu mai poate și să se Îmbete. Toate celelalte Îndatoriri revin de drept femeilor. Atunci ea s-a aplecat cu drag și părere de rău deasupra lui, ghemuit În scaun ca un făt În pântecele mamei, și l-a sărutat Într-un fel care l-a făcut să doarmă și mai adânc, În timp ce eu am redus viteza atât Încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
în care mă aflam. Cum puteam să stăm acolo și să-i cer străinului ăstuia să mă ajute să recuperez întâmplările vieții? Pungile de cumpărături se rupseseră și toate lucrurile mele se rostogoleau pe pardoseală, iar eu alergam după ele, aplecându-mă și lovindu-mă și împiedicându-mă: Iertați-mă. Îmi pare rău. Iertați-mă. Ați putea să... Iertați-mă. De când mă trezisem pe podeaua dormitorului se scursese o oră și cinci minute. Da, spuse doctorița. Îmi dau seama că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Toate elementele de care mă agățam, de curând adunate și puse cap la cap, ale vieții mele se desfăcură, se frânseră și se prăbușiră sub greutatea mea. — De trei ani mă trezesc cu mintea goală? — Nu, nu. Doctorița Randle se aplecă în față, așezându-și antebrațele groase, umflate, pe genunchii mari, ecosez. — Starea prin care treci... ei bine, mă tem că e destul de neobișnuită. Când am ieșit din dormitor, m-am trezit pe-un palier mic. Am văzut încă o ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
pe-o față plină de licheni pe când stătea în picioare, înalt și agresiv, ținând - mânuind - spatula, așa cum un erou ar ține o spadă. Puțin mai departe, într-o firidă adâncă, un Humphrey Bogart ursuz, învăluit în pânze de păianjen, stătea aplecat peste un pian cioplit din topor, cu paharul de piatră cenușie ridicat în mâna de piatră cenușie pe fracul de piatră cenușie. La capătul străzii, am trecut cu pași mărunți pe sub o arcadă năruită și am intrat în ruinele unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
se opri din ceea ce făcea, se întoarse și își împinse ochelarii de soare, ca o bentiță, peste părul lung și negru. — Fi-r-aș a naibii să fiu ei, zise ea. Uite cine a venit. Am ajuns sub copac și m-am aplecat, iar ea s-a ridicat pe jumătate, apucându-mi brațele cu mâinile ei solide, calde sub soarele verii, reale. M-a strâns tare și ne-am afundat amândoi în șezlong. Am rămas așa vreme îndelungată, ținându-ne strâns, cu fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
genunchii până sub bărbie. Acum spune-mi ce s-a mai întâmplat în EastEnders. Și asta am și făcut. Eram cam pe la jumătatea unei complexe și incredibile intrigi care însoțea întoarcerea unuia dintre personajele negative ale serialului când Clio se aplecă în față, își strecură mâna pe după ceafa mea și mă sărută, la început tandru și apoi intens și sincer. Stai așa, am zis încet când ne-am depărtat unul de celălalt. Nu ți-am spus că aia proastă, cu ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
neputință, dar totuși: sunetele păreau să reverbereze în pereți goi, venind parcă din celălalt capăt al unui uriaș depozit pustiu. Violența lor crescu și mai mult, devenind larma furioasă e unor bubuituri sălbatice și-a unor zăngănituri metalice. M-am aplecat în față, ascultând, în căutarea unui indiciu. Am atins ușor cu urechea, aproape imperceptibil, suprafața ușii încuiate. În clipa aceea, în fracțiunea de secundă în care corpul meu a luat contact cu vopseaua ușii, zgomotul, zăngănitul, bubuitul, trosnetul, totul, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Schimbare. Prăbușire. Reinventare. Motanul își mișcă nervos una dintre urechi. I-am întins Tușii Ruth formularul completat. — Ei, e-o plăcere să vă avem aici, Ian și... (coborî privirea spre formular) ... domnule Richardson. — Mark. Spuneți-mi Mark, am îndemnat-o, aplecându-mă peste birou, cu mâna întinsă, și interpretând perfect tot rolul lui Mark Richardson. Am aruncat o privire spre ușa din față și-am zâmbit cu jumătate de gură. Credeți-mă, e-o plăcere că am ajuns până aici. Camera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]