2,765 matches
-
cine am fost ................................... Citește mai mult între o bucată de soare șiuna de umbră desăvârșesc infinitulmă tem însă că într-o bună ziDumnezeu va uita de mine...doar soarele cuibărit în clopotnița din satîși va aminti cine am fost......................................................................... XXIV. APOCALIPSA, CA UN VIN SPUMANT, de Teodor Dume , publicat în Ediția nr. 2165 din 04 decembrie 2016. cresc umbre șopârle și pești piranha carnea supurează îngerii plâng peste crucile gârbovite de timp cerul rupt în bucăți văduvit de lumină și zbor
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/381219_a_382548]
-
din 1981 și terminînd cu un grupaj de inedite. în acest grupaj de inedite, spre care se îndreaptă în primul rînd atenția cititorului, se poate spune că e vorba despre o monotonie a sunetului negativ. Totul stă sub semnul unei apocalipse, deopotrivă biologice și sentimentale: Vine scadența, vine pe roate,/ pe cînd un scump împrumut de nimicuri/ îmi hîrîie întunecat între coaste/ de parcă totul n-ar fi decît/ un vis destrăbălat din Clichy.// Vine scadența." Moartea e tema principală, și nu
Integrala poeziei Marianei Marin by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14997_a_16322]
-
veche ce le reunește pe cele șapte personaje prin intermediul cărora este reconstituit universul fantastic, imemorial al satului. Totul vorbește despre moarte, corupție, păcat, de aici vine și semnul bifat pe fruntea celor din fotografie, marcând dispariția lor. Apa neagră simbolizează apocalipsa, căderea, distrugerea și autodistrugerea, ce duc această lume către un proces al resorbției în sine, invers facerii. Ambițios ca proiect, „romanul mozaicat” Evelyn (2003), aducând în pagină, cu dexteritate ironică, „oameni din Slobozia”, se declară o replică la Oameni din
STAN-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289854_a_291183]
-
Grigurcu, Un maiorescian: Mihai Șora, VR, 2001, 11; Cătălin Ghiță, Filosoful și memoria sa afectivă, APF, 2001, 11; Cristian Preda, Doi liberali dezamăgiți, „22”, 2001, 49; Adrian Marino, România viitoare, „22”, 2001, 50; Popa, Ist. lit., II, 1062-1063; Mircea Iorgulescu, Apocalipsa după Șora și Antohi, „22”, 2002, 4. D. Mc.
SORA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289793_a_291122]
-
folosește uneori antilirismul ca armă împotriva căderii în deznădejde. Spiritualizarea se împlinește prin înfruntarea dintre iminența dispariției și năzuințele trupului (Ars moriendi). De aici rezultă un acut simț al tragismului condiției umane, care s-ar afla mereu în preajma „intrării în apocalipsă”. Consolarea vine din partea transmutațiilor eterne ale ființei și nu dinspre divinitate, percepută ca o absență: „am viață spre-a înghiți cenușă/ seara/ la prânz și dimineața/ și-n tot lungul nopții/ ca o pedeapsă binecuvântată” (Rămâi viu și egal). Purtător
SPIRIDON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289833_a_291162]
-
drama, tragedia, teologia, relația dintre vers și poezie. SCRIERI: Pornind de la zero, Iași, 1985; Zodia nopții, București, 1994; Iași, 14 decembrie 1989. Începutul Revoluției Române, Iași, 1994; Piatră de încercare, Iași, 1995; De dragoste și moarte, Timișoara, 1996; Intrarea în apocalipsă - Entrée en apocalypse, ed. bilingvă, tr. Sabrina Russo, Oradea, 1997; Arta nostalgiei, București, 1997; Întotdeauna ploaia spală eșafodul, pref. Emil Iordache, Botoșani, 1997; Atitudini literare, I-III, București, 1999-2003; Clipa zboară c-un zâmbet ironic, Craiova, 1999; Dintr-o haltă
SPIRIDON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289833_a_291162]
-
Satan, al cărui locaș îl distrusese. Satan este denunțat aici ca inițiatorul idolatriei. - Azaz’el: Vezi 1 Enoh, îndeosebi capitolele 6‑12. Una dintre căpeteniile Supraveghetorilor, care va conduce răscoala acestora împotriva lui Dumnezeu, prezintă trăsături comune cu Satana din Apocalipsa lui Ioan. Această căpetenie va fi înlănțuită, apoi aruncată într‑un loc întunecos și acoperită cu pietre uriașe. Va rămâne acolo până la sfârșitul lumii. - Belial/r: Bel...ar, în greacă. Apare, între altele, în Cartea Jubileelor 1, 20 (cu forma
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
evidentă trimitere la teoria lui Harnack - despre constituirea sistemului teologic creștin în context „postapocaliptic” -, Peerbolte distinge două funcții îndeplinite de tradițiile referitoare la adversarul eshatologic: funcția existențială și cea dogmatică. „Primele scrieri - Evanghelia după Marcu, 2 Tesaloniceni, 2 Ioan și Apocalipsa - înfățișează adversarii eshatologici în situația în care parusia lui Cristos devenise, din diferite motive, problematică. În acest caz, este evidentă dimensiunea existențială a așteptării adversarilor eshatologici. Dimpotrivă, în ultimele documente analizate - Didahia (cap. 16), Barnaba (cap. 4), Dialogul cu Trifon
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în ultimele documente analizate - Didahia (cap. 16), Barnaba (cap. 4), Dialogul cu Trifon (cap. 32 și 110), Urcarea la cer a lui Isaia - figura adversarului eshatologic al lui Cristos se încadrează, cu certitudine, în concepția sistematică despre viitor.” (p. 216) Apocalipsa lui Petru, scrisă imediat după revolta condusă de Bar Kokhba, constituie o excepție a acestui proces de dogmatizare. Peerbolte analizează, așadar, metamorfozele tradiției adversarului eshatologic în cadrul mai larg al eshatologiei creștine. Într‑o primă perioadă, așteptarea eshatologică reprezintă însăși rațiunea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
teologi protestanți ai secolului XX, ca de pildă, Harnack, Bultmann, Cullmann sau Moltmann. În partea a doua a cărții, Peerbolte se oprește asupra „antecedentelor iudaice”, analizând Cartea lui Daniel, Cartea Jubileelor, 1 Enoh, literatura qumranică, Adormirea lui Moise, 4 Ezdra, Apocalipsa siriană a lui Baruh și Oracolele sibiline. Pot fi inventariate șapte „motive principale”. Le prezentăm în ordinea frecvenței cu care apar: 1. apogeul răului (cel mai frecvent); 2. tiranul eshatologic; 3. războiul necredincioșilor/neamurilor împotriva poporului ales; 4. fiarele haosului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
unui criteriu bine definit și coerent de selecție. De pildă, în primul volum se regăsesc pasaje din Oracolele sibiline și din Urcarea la cer a lui Isaia, dar sunt lăsate deoparte, în mod nejustificat, 2 Baruh, Odele lui Solomon precum și Apocalipsa lui Petru. La fel se întâmplă și pentru secolul al III‑lea, în care, de bună seamă, și‑ar fi găsit locul Testamentul Domnului nostru Isus Cristos și Apocalipsa lui Ilie. În orice caz, este limpede că nu exhaustivitatea a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lăsate deoparte, în mod nejustificat, 2 Baruh, Odele lui Solomon precum și Apocalipsa lui Petru. La fel se întâmplă și pentru secolul al III‑lea, în care, de bună seamă, și‑ar fi găsit locul Testamentul Domnului nostru Isus Cristos și Apocalipsa lui Ilie. În orice caz, este limpede că nu exhaustivitatea a constituit criteriul alcătuirii antologiei. Fără îndoială, autorul a vrut să prezinte un tablou, cel mai cuprinzător cu putință, al tradițiilor anterioare și ulterioare momentului marcat de Irineu, un instrument
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
are importante lacune. Lipsesc de aici, dintre scrierile intertestamentare: 1 Enoh, Cartea Jubileelor, Martiriul lui Isaia, Testamentul lui Moise, toate descoperite câteva decenii după publicarea lucrării lui Bousset. Din perioada cuprinsă între anii 30 și 300, lipsesc Epistola lui Barnaba, Apocalipsa lui Avraam, 2 Baruh, Policarp, Iustin, Origen, Tertulian. Într‑adevăr, majoritatea documentelor de care ține seamă provin din surse târzii, începând cu secolul al IV‑lea: Efrem, Pseudo‑Efrem, Chiril al Ierusalimului și Ieronim. Adela Yarbro Collins supune criticii caracterul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
data aceasta, și apoi creștin, a mitului primordial, fenomen determinat de modelele reale, cu o pronunțată conotație negativă, ca de exemplu, Antiochos al IV‑lea, Caligula sau Nero. Legenda lui Nero rediuiuus devine esențială în capitolele 13 și 17 ale Apocalipsei lui Ioan. În fine, ultimul moment decisiv este reprezentat de 2 Tesaloniceni, unde figura tiranului eshatologic este înlocuită de cea a unui personaj mai abstract, numit pur și simplu ¢ntike...menoj. Semnificația iudaică se impune în fața celei politice. Anticristul „paulin
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
celei de‑a patra fiare: „Eu mă uitam mereu, din pricina vorbelor mari pe care acel corn le grăia. Am privit până când fiara a fost omorâtă și trupul ei nimicit și dat focului” (v. 11). Acest scenariu va fi reluat în Apocalipsa lui Ioan, iar de aici va trece în literatura patristică încă de la începuturile acesteia. În ciuda asemănării lor, capitolele 2 și 7 oferă două viziuni diferite asupra istoriei, contradictorii chiar. Într‑adevăr, simbolul statuii (capul de aur, pieptul de argint, coapsele
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
numeroși schismatici (= anticriști care lucrează deja) ce resping dogma cristologică, se poate afirma că sfârșitul veacurilor, de care vorbește tradiția, a sosit; prin urmare, creștinii trebuie să‑și întărească credința, spre a nu‑și pierde mântuirea chiar în ultima clipă. Apocalipsa lui Ioan Asemenea Cărții lui Daniel, din care se și inspiră în bună măsură, Apocalipsa lui Ioan este textul cel mai frecvent invocat sau comentat de Părinții Bisericii, în legătură cu evenimentele sau personajele eshatologice. Ne vom opri în lucrarea de față
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
veacurilor, de care vorbește tradiția, a sosit; prin urmare, creștinii trebuie să‑și întărească credința, spre a nu‑și pierde mântuirea chiar în ultima clipă. Apocalipsa lui Ioan Asemenea Cărții lui Daniel, din care se și inspiră în bună măsură, Apocalipsa lui Ioan este textul cel mai frecvent invocat sau comentat de Părinții Bisericii, în legătură cu evenimentele sau personajele eshatologice. Ne vom opri în lucrarea de față asupra următoarelor capitole, analizate și de Lietaert Peerbolte: 11, „cei doi martori eshatologici”; 12-13, „balaurul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
analizate și de Lietaert Peerbolte: 11, „cei doi martori eshatologici”; 12-13, „balaurul, cele două fiare”; 17, „judecarea cetății Babilonului”; 19,11‑20 (este curios faptul că Fausto Sbaffoni reproduce și comentează succint doar capitolul 13). Din punct de vedere formal, Apocalipsa lui Ioan se prezintă ca o epistolă adresată câtorva Biserici din Asia Mică. Cu toate acestea, ea conține un mesaj apocaliptic, mai exact o serie de vedenii pe care Apostolul le‑a avut în insula Patmos (1,9), într‑o
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
glas puternic, ca de trâmbiță i‑a poruncit să scrie cele ce i se vor arăta și să trimită cartea care va cuprinde toate acestea Bisericilor, în număr de șapte, din Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia și Laodiceea. Structura Apocalipsei nu poate fi stabilită cu exactitate. În pofida numeroaselor soluții propuse și a încercărilor de sistematizare a conținutului său, poemul rezistă în mod absolut oricărei înlănțuiri analitice. Vom vedea mai departe cum tratează această problemă Victorin de Petoviu, la sfârșitul secolului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
va cuprinde trei părți: vedenia Fiului Omului (1,9‑20); cele ce se petrec acum (în sânul Bisericilor din Asia Mică: cap. 2-4); și cele ce se vor petrece după acestea (tainele cerești dezvăluite profetului în cap. 4,1-22,5). Apocalipsa propriu‑zisă se află în ultima dintre cele trei părți. Pornind de la primul verset al capitolului 5: „Am văzut apoi în mâna dreaptă a Celui ce ședea pe tron o carte scrisă pe dinlăuntru și pe dos, pecetluită cu șapte
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cosmogonic, singura care nu este introdusă prin ♣< Β<γβ:∀ϑ4, se bucură însă de o formulă inedită: 5∀ℜ Φ0:γ ℘≅< :Ξ(∀ ⎢ν20 ƒ< ϑ⎝ ≅⇔Δ∀<⎝. Aplicând scrierii criteriul formal, de altfel destul de arbitrar, dar eficace, obținem următoarea structură a Apocalipsei: - 1,1‑8: Prolog; - 1,9-3,22: Cele șapte epistole către cele șapte Biserici; - 4,1-11,19: Cele șapte peceți și cele șapte trâmbițe; - 12,1-16,21:Războiul eshatologic; - 17,1-21,8: Babilon și Noul Ierusalim; - 21,9-22,20: Ierusalimul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
puternic. În fine, situația critică, uneori sângeroasă, evocată de autor este în perfectă concordanță cu perioada lui Domițian. Unii comentatori, ca de exemplu Prigent sau Corsini, au pus accentul fie pe mesajul pastoral (Corsini), fie pe caracterul liturgic (Prigent) al Apocalipsei, diminuând semnificația sa eshatologică pe care o consideră de dată târzie. Este adevărat că Părinții, începând cu Irineu, au în vedere capitole diferite din text atunci când vorbesc despre a doua venire a lui Cristos, la sfârșitul veacurilor. Cartea lui Daniel
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
care o consideră de dată târzie. Este adevărat că Părinții, începând cu Irineu, au în vedere capitole diferite din text atunci când vorbesc despre a doua venire a lui Cristos, la sfârșitul veacurilor. Cartea lui Daniel, Epistola a doua către Tesaloniceni, Apocalipsa lui Ioan constituie principalele surse de inspirație pentru scriitorii din primele veacuri, în privința temei Anticristului. Am îndrăzni chiar să vorbim despre un „canon eshatologic”, alcătuit în principal de aceste trei texte. Cu timpul, în funcție de interesul pastoral sau dogmatic, dar și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a autorilor respectivi, s‑au „adăugat” acestui canon minimal și alte fragmente cu caracter eshatologic. Capitolul 11 Unul dintre motivele mitului creștin al Anticristului, motivul „celor doi martori”, își are, fără îndoială, originea în capitolul 11 (vv. 3‑13) al Apocalipsei. Un înger coborât din cer îi aduce lui Ioan o trestie, dându‑i poruncă să măsoare „templul lui Dumnezeu și altarul și pe cei care se închină în el” (11,1). Curtea exterioară a templului (numită „cetate sfântă”) nu trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
trei zile; cei doi înviază după trei zile și jumătate, deci către miezul zilei în piața publică, în văzul mulțimii; potrivit Evangheliilor, în momentul morții lui Cristos, cerul s‑a întunecat iar catapeteasma templului s‑a rupt prin mijloc; potrivit Apocalipsei, în momentul ridicării la cer a martorilor se declanșează un cutremur. Așadar, capitolul 11 din Apocalipsă, deși construit după modelul Patimilor și Învierii lui Cristos, se dovedește foarte original. Autorul a vrut să realizeze un crescendo dramatic, cu un final
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]