2,077 matches
-
acum pe scenă, ea reprezintă nu numai un regiment polonez, ci și armata de spectre multiplicate ale tatălui. Spațiul teatrului lui Kantor, așa cum el însuși îl definește 1, este spațiul în care flăcările ce mistuie casa capătă dimensiunile unui incendiu apocaliptic. Ruinele clădirii, grămăjoara de resturi rămase după dezastru și adunate în mijlocul scenei figurează, prin chiar puținătatea lor, măreția sumbră a sfârșitului vieții, a sfârșitului lumii. Teatru al timpului „de după catastrofă”, teatru construit din „ce a mai rămas”, adică dintr-un
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ca o magie pe canalul bunului-simț când determinanții subiectivi ajung să configureze situația obiectivă, inclusiv ca instanțiere a ceva cu intenție din ceva fără intenție) este o provocare mai degrabă ce invită la autodepășire a limitelor decât care consemnează starea apocaliptică a neștiințificității Economiei. Economia nu face nici mai mult nici mai puțină cunoaștere decât este necesară scopului ei și cât îi permite consistența obiectului de studiu. Ea este o știință socială care caută certitudini subiective suspectate de a fi aproximări
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
spațiu”, prin urmare un „popor al timpului”, poporul unui Cer Nou și al unui Nou Pămînt ce vor veni17. Acesta este motivul pentru care Israelul, ca „loc” istorial, este „loc al revoluției”18. Taubes nu face nici o distincție Între literatura apocaliptică și gnosticism. Pentru el, ca să ne folosim chiar de termenii săi, gnosticismul este ideologia „istorială” a Revoluției apocaliptice, care se manifestă În predicarea de către Isus a iminentei veniri a Împărăției lui Dumnezeu. Prin moartea și Învierea lui Isus, lumea de
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
veni17. Acesta este motivul pentru care Israelul, ca „loc” istorial, este „loc al revoluției”18. Taubes nu face nici o distincție Între literatura apocaliptică și gnosticism. Pentru el, ca să ne folosim chiar de termenii săi, gnosticismul este ideologia „istorială” a Revoluției apocaliptice, care se manifestă În predicarea de către Isus a iminentei veniri a Împărăției lui Dumnezeu. Prin moartea și Învierea lui Isus, lumea de aici este abolită, Însă ea Întîrzie să dispară. Apostolul Pavel dă cel dintîi o expresie „gnostică” acestui paradox
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
dimensiunea orizontală a timpului pe dimensiunea verticală a ființei și transformînd sfîrșitul lumii Într-o evadare individuală din Închisoarea acestei lumi19. Cu Începere de la Origen, Părinții Bisericii au optat Împotriva autenticității „istoriale” și au condamnat sistematic fermenții concepțiilor milenariste și apocaliptice prezente În sînul creștinătății În toate timpurile 20. Spiritul eschatologic al creștinismului se stinge În concepția augustiniană a Bisericii, care reprezintă o răsturnare a milenarismului: Biserica este deja Împărăția lui Cristos pe pămînt 21. După Augustin, milenarismul devine cu totul
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
a avut parte de o abordare mai serioasă și În legătură cu ea a fost menționat și titlul romanului lui Philip K. Dick, The Divine Invasion 49. Privit mai Îndeaproape, romanul ne dezvăluie că Dick s-a inspirat Într-adevăr din literatura apocaliptică evreiască și iudeo-creștină (În special din Viziunea lui Isaia)50, Însă romanul său, care descrie coborîrea lui Dumnezeu pe pămînt prin traversarea Întîiului cer, controlat de trupele Vrăjmașului Beliar, și Întîlnirea dintre Dumnezeu și Înțelepciunea lui În spațiul unei grădinițe
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
anumite versiuni a umanului, putând provoca, nu doar entuziasm și plăcere, ci și teroare și scepticism sau, în termenii deleuzo-guattarieni (vezi primul capitolă ai „mașinii paranoice” și ai „mașinii miraculante”, atracție și repulsie. Criticând scenariile utopice sau distopice, paradisiace sau apocaliptice, propunem o viziune a postumanismulului care să surprindă aspectele multivalente și multipolarizate ale congruenței om-mașină în situații concrete și să chestioneze visul sau, de cealaltă parte, coșmarul destrupării. Direcționându-se pe traseul destabilizării unor principii ale umanismului (esențializarea omului în calitate de centru
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
-o cu entuziasm iresponsabil, fie examinând-o critic și îndreptând-o pe făgaș umanist, fie chestionând-o în mod realist-pragmatic și printr-o atitudine tolerantă și temperată: „Întocmai cum postumanul nu trebuie să fie antiuman, nu trebuie să fie nici apocaliptic” (Hayles, 1999, p. 282Ă. Profesiunea de credință a teoreticienei în legătură cu problematica postumanului este una moderată ea însăși, trebuind să aibă în vedere finitudinea trupului drept condiția ființei umane pentru supraviețuirea omenirii ca specie și să nu se lase sedusă de
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
umane înseși prin erodarea statutului moral ca precondiție a democrației liberale (vezi Fukuyama, 2004Ă. Astfel, se întrevede adâncirea inegalităților dintre oameni și formarea a două clase sociale, una dominatoare (postumaniiă și alta subordonată (umaniiă, ajungându-se până în pragul unor viziuni apocaliptice asupra societății. Temerile acestor critici, fie că au o orientare seculară, fie că au o bază religioasă, se fondează cu precădere pe posibilitatea amenințătoare a constituirii unui regim biotehnologic totalitar, care să forțeze omenirea să se adapteze noilor corporealități, fără
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
postumanismul temperat recunoaște limitele ființei umane și importanța trupului în constituirea unei identități virtuale și nu dorește transgresarea cu orice preț a acestor limite în scopul evoluției și al progresului. Nu crede în revoluția tehnologică, precum nu cade în meditații apocaliptice pe tema invaziei trupului de tehnologie. Postumanismul critic-moderat speră și se teme, însă nu-și pierde din vedere în nici o situație spiritul circumspect, se detașează, dar și continuă perspectivele precedente asupra condiției umane, redirecționându-le și restructurându-le. Pe linia demarată
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
territorial allotments”, PEQ 96/7(1964/5). Daniel, Constantin, Civilizația feniciană, Editura Sport-Turism, București, 1979. Deist, F.E., Witnesses to the Old Testament, The literature of the Old Testament, vol. 5, NG Kerkboekhandel, 1988. Deist, F.E., „Prior to the dawn of apocaliptic”, OTWSA, 25/6 (1982/1983). Derenbourg, J., „Manuel du lecteur d’un auteur inconnu”, în Journal Asiatique, seria a șasea, tome XVI (1870). Diez Macho, A., „A new list of so-called «Ben Naftali» manuscripts”, în D.W. Thomas; W.D.
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
valah e de-o tristețe fără soluție” (2decembrie 1946 Ă 484). De fapt, mutându-se la Paris, sincronizându-se, cum spune într-un loc, cu „decadențele acestui oraș” (15 ianuarie 1940 Ă 483), care devine, ca întregul Occident, „un garaj apocaliptic”, Cioran face posibilă tocmai explorarea negativității până la purificarea ei. De la distanță Ă distanța unui străin Ă, Cioran își identifică și își recunoaște cu tot mai multă exactitate modelul de care s-a despărțit cândva cu dispreț și furie. Îi scrie
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
mă gândesc că omul e o ființă prea slabă și prea perversă ca să suporte libertatea. Asta îl omoară, pur și simplu” (1 august 1974 Ă 631). Altundeva: „Sărmanul occident! Un paradis prăbușit” (24 mai 1980 Ă 388) ori „un garaj apocaliptic” (5aprilie 1978 Ă 344). Chiar și germanii sunt în pericol: „Peste un secol, din acest popor pentru care eu am avut întotdeauna o slăbiciune, nu va mai rămâne decât o amestecătură de turci, sârbi, polonezi și greci” (15 ianuarie 1976
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
în pericol: „Peste un secol, din acest popor pentru care eu am avut întotdeauna o slăbiciune, nu va mai rămâne decât o amestecătură de turci, sârbi, polonezi și greci” (15 ianuarie 1976 Ă 520). O consolare, totuși, Cioran găsește. Una apocaliptică: „Până la sfârșitul veacului, viața va deveni imposibilă în toate colțurile lumii. Iată o perspectivă consolatoare” (3 iunie 1980Ă 540). Pe Cioran îl consolează faptul că, astfel, ar putea locui oriunde. Să locuiască oriunde și să identifice pretutindeni răul complementar. Sau
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
de ani același și același lucru! Înțelepciune ereditară absolută. Ar fi trebuit să fim ca ele, căci e preferabil să fim orice, numai ceea ce suntem nu” (I, 255). Îi citește cu insistență pe înțelepți, dar, la ce bun? Notează: „Nervozitate apocaliptică. La ce bun că i-am citit pe toți înțelepții? Să mă mulez pe materie, să-i urmez exemplul, să-i imit calmul Ă degeaba încerc, nu izbutesc” (I, 163). Oricum, dacă cu adevărat caută o soluție, Cioran o caută
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
înțeles că sunt nefericit, văzând și simțind ce era fals în insolența mea, în refuzul meu de a o vedea” (II, 328). Până și lacrimile, la Cioran, sunt „agresive” (III, 183). Nefericirea, dar, poate, chiar frica provoacă accesele de „nervozitate apocaliptică”. După ce citise undeva că Nero ar fi fost „personificarea cruzimii”, Cioran comentează: „Eroare. A fost personificarea fricii. Este cu totul altceva” (II, 333). În fine, nu numai la Nero se raportează Cioran, ci și la Hitler. După o criză de
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
în sfârșit satisfăcut și răzbunat. Cioran? Un Laocoon care nu se mulțumește cu darul prezicerii. Abia de-l satisface aburul ipotetic al răzbunării. Oare nu cumva spectacolul nihilismului e consecința acestei nevoi de a se afirma pe sine ca voce apocaliptică? Mai mult: oare nu cumva întreg spectacolul e consecința nevoii imperioase de a se institui în lume? „Stă în firea orgoliosului să-și exerseze nenorocirile” (I, 73), mărturisește într-un loc. Iar clamarea anonimatului nu face decât să confirme sau
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
liniștea căsniciei aflată sub mortală rutină, Ea 1 lăsată într-o halucinantă nedumerire și dezamăgire. Finalul piesei intenționează o subtilă și legică dialectică a evenimentelor, puterile necurate își devorează proprii slujitori ultimul pe care rafala "mașinii de vînt", de intensități apocaliptice, îl mătură, ca pe orice alt gunoi, este "El la puterea N" el (prietenul, fratele, tînărul, dînsul, dumnealui, excelența sa, amantul, preotul). Constantin Popa Personajele: El 1: Cea care își caută numele, dar nu reușește Ea 1: Cea care știe unde
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
cuprinde lumea, așa se explică imaginea crucilor pe cărări: "Sunt numai cruci/ Din bare de aluminiu,/ Nimic nu-i vegetal,/ Nimic nu-i carne.". Poetul simte în el, ca și Blaga, chemarea unei vieți netrăite a strămoșilor; într-un sfârșit apocaliptic, în acorduri de Bach, muritorii se înghesuiau parcă în ultimul tren ce se îndreaptă spre orașul catedralelor care ardeau pe mare plutind îndepărtat spre Dumnezeu. Universul este văzut în alb și negru, în rău și bine, în spiritul romanticului, la
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
pare-a fi atât de fierbinte/ Dar sunt mai singur ca-n ziua nașterii mele, morții mele." În volumul " Edenul de piatră" rămâne un dezrădăcinat, și făpturile grațioase Isus, îngerii, arhanghelii, existente și în celelalte volume apar în procesiuni dimensionate apocaliptic, desacralizând universul: "Îngerii mor,/ și cad pe acoperișuri". Poetul rămâne să tânjească după golul pur al câmpiei veșnice, iar casa pe care o tot invocă este undeva într-un "Eden de piatră", peste acoperișul căruia cad și se zdrobesc îngerii
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
istorie, pentru straturile mereu regeneratoare ale experiențelor colective ce au modificat sensibilitățile poetice trecute prin grele încercări. Generația 1960-1975 se angajează într-o adevărată dezbatere a evenimentului cu cititorul. Poeții reînvie copilăria trăită în focul războiului. Evenimentul va căpăta dimensiuni apocaliptice sub pana lui N. Stănescu, C. Baltag, Ion Horea, N. Labiș, Al. Jebeleanu, Anghel Dumbrăveanu, D. Rachici etc. Continuarea încă în lume a războaielor a revitalizat un întreg val poetic legat de problema salvgardării păcii. Rănile războiului și conștiința luptei
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
stejarii românești/ Peste Dumbrava roșie-i furtună/ Se-nalță-n cer văpăile șerpești,/ Bufniri de trunchiuri prăbușite sună,/ Și tremurând, și plâns, de după norii/ Se-arată îngrozit un colț de lună." Un adevărat infern dantesc este creat pictural în viziuni apocaliptice: "Nu-i Ștefan-vodă cel ce-a ridicat, / Mari, focurile străjii peste creste/ Întregi Carpații s-au învăpăiat." Cozma Răcoare capătă dimensiune prin evocarea lui Ștefan, poetul îl gigantizează; imaginile continuă să fie expresioniste în ciuda temperamentului romantic și a universului creat
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Nu mai trimite iarna peste mări/ Decât bubuituri și jale și blesteme". Ni se pare că trecerea prin purificare, transcenderea materiei presupune la Ioan Alexandru o cale în spirală, urcând astfel în cercuri spre înalt, într-un univers de joc apocaliptic, reminiscențe, cum remarcă Ion Pop, din lectura romanticilor germani; trimiterea la Hölderlin,("Der Ister",) semnifică "călătoria locului" unitatea călătoriei și a locului. "Fluviul lui Ioan Alexandru este o formă de mișcare a esenței" ce-și găsește impulsul în sine însăși
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
odată cu nașterea Evei, care la rându-i va genera păcatul: "Adam mănâncă, iar dinții noștri străpezesc/ pedeapsa pe capul neamului omenesc". Apare și în acest volum cunoscuta idee că lumea s-a născut dintr-un ou, că sfârșitul ar fi apocaliptic, ideea de sacrificiu în artă sau de sacrificiu pentru iertarea greșelilor: Capul i l-au înțepenit în coroana de fier înroșit." Lumea este nepregătită să-l primească pe apostolul român care vine să mântuiască poporul de la Dunăre. Într-un colind
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de primăvară", "Izvorul" descoperă lumi cu peisaje halucinante. Dialogul cu divinitatea este dramatic, ierburile umflate au ucis aerul, apa arde ca un iad, vitele sunt de aur, taurul este o grămadă de pietre scumpe. Peisajul este realizat în manieră expresionistă, apocaliptic. Pârjolul a cuprins cerul și Dumnezeu a murit din propria-i răzbunare ("O, Doamne, vitele s-au înecat/ în iarbă!"). Poemele exprimă cunoașterea de sine, ele reprezintă insul istovit spiritual, oferă deschideri spre volumele viitoare, în care poetul suferă de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]