4,072 matches
-
unde mergeam? Ajungând în domul imens, lumina era ceva mai generoasă și îmi permitea să îmi dau seama că nu eram singuri acolo. Mai erau câțiva oameni, asemeni celui care ne însoțea. Totuși, aceștia, spre deosebire de călăuza noastră, nu aveau rombul argintiu pe încălțările lor, iar hainele le erau mai sărace decât ale lui. Îi salută pe ei cum ne-a salutat și pe noi, dând din cap. Fără a ne opri pentru vreun control sau vreo parolă de siguranță, am mers
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
imposibil de înțeles. Eu am de-a face cu o revoluție și cu iminenta reprimare din partea Ministerului. N-am timp de povești! Și totuși, dacă mă uit în jurul meu și bag de seamă pe ciudatul Cronicar și pe acest Romb Argintiu ce pare că nu este mai mult decât o slugă sau un pion, lumea lui Cosmeho dădea semne că se pregătea să mă includă și pe mine cât de curând în ea. Nu m-am uitat înapoi. Eram atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
o străfulgerare de lumină, preț de o clipă, în negrul umbrei lemnului. Se mișcă cu atenție, încet, temându-se, parcă, să nu fie mușcat de ceva. Se îndreptă de spate și își scoase mâna din cutia maro. Ținea o teacă argintie ce dădea reflexe gri și albe când razele luminii se răsfrângeau de motivele florale ce o împodobeau. Mânerul părea a fi nimic mai mult decât o prelungire a tecii. Până și plăselele erau minunat lucrate. Tulpini de argint porneau din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
i se descleșta de pe mânerul frumos lucrat, dar sabia, pentru o clipă infinit de lungă, păru să nu vrea să-i dea drumul și să se despartă de căldura sufletului Cronicarului. Mă apropiai de el și întinsei mâna spre mânerul argintiu. "E'o'nashi ke terasefa!" Șoaptele nu erau nici ale mele, nici ale lui Vladimir. Eu nu reacționasem, căci nu știam ce însemna, dar el își ridică capul uimit și stupefiat și vroia să scape de sabia ce o ținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
și ruina lumea. Imaginea reală a Ministrului se diferenția foarte mult de cea pe care o vedeau miliarde de oameni pe micile ecrane. Era mai puțin înalt, dar destul de impunător. Părul aranjat, deși plin de culoare, era brăzdat de șuvițe argintii ce îi trădau vârsta puțin avansată și grijile care-i ocupau timpul. Pielea îi era de un galben bolnăvicios, iar ochii îi erau adânciți în orbite, obosiți, dar tot calculați și reci. Era un om îngrijit, dar predispus la boală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
foarte curat. Cu ochii mei n-am văzut nici o cută și nici o pată, oricât de mică. În spatele său stăteau trei ofițeri, dintre care unul era călăuza mea din noaptea precedentă. Era bine de presupus că și ceilalți doi aveau Rombul Argintiu undeva în garderoba lor. Ana, care stătea într-un colț, părând ușor speriată de musafiri, a fost ultima pe care am văzut-o. În clipa în care pașii mei s-au auzit în spatele său, Vladimir s-a ridicat de pe scaunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
dinții. Se aruncă înainte vrând să apuce încheietura Anei. Fără să gândesc, mâna mea apucă mânerul Eternei și din teacă țâșni o scânteie roșie ce se opri la gâtul Ministrului sub forma unei lame ce râvnea sânge. Cei din Rombul Argintiu și-au scos armele și m-au luat în cătare, dar se treziră ei înșiși amenințați de puștile colegilor mei, care îi luaseră pe ei în cătare. Astfel, în mai puțin de o secundă, fiecare era amenințat din cel puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
în continuare. Deși buzele i se mișcau, vorbele care zburau de pe ele nu erau ale lui, și nici hainele pe care le purta, care chiar sub ochii mei se transformau în uniforme de un verde murdar ornate cu un romb argintiu. "Toate trupele, atenție! Pregătiți asaltul terestru! Începeți în 10, 9..." Stop! Oprește lucrul! Sergheiov, armează minele! îi zisei prin transmițătoarele primite. Fiți atenți! Vor ataca acum! Vocea mea răsună în urechea fiecăruia din școală și instantaneu atmosfera deveni incredibil de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
semn de agresiune să-i ciuruiască pe cei trei. Surprize, surprize! Erau doi demnitari îmbrăcați într-un bleu oficial și un al treilea, care stătea între cei doi, mândru, ca toți cei care aparțin Ministerului, înalt și "decorat" cu rombul argintiu. Călăuza! De cum am intrat în sală, unul din cei doi, cel mai apropiat de mine, întrebă cu speranță în glas: Cel ce aduce ploaia? Mă oprii când ajunsei lângă Perir și mă uitai contrariat la el. Oare o luase razna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
zisei cu prefăcută sete. Se uitară unul la altul și dădură să plece, împleticindu-se. François, condu-i afară pe acești "domni". N-am vrea să-i găsim împușcați de colegii noștri de pe hol. Cel din fața mea, care purta Rombul Argintiu, stătea ca o statuie. Nu îndrăznea să respire, nici măcar să clipească. Ceilalți doi se îndreptau către ușă. Îngenunchează! Se opriră un moment, conștientizând că viața unuia dintre ei se va opri brusc în câteva clipe, dar porniră din nou, probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
însoțită de eternul scârțâit și de... Dutrumof! Cel care aduce ploaia? se auzi vocea tremurândă a celui osândit. Nu. Îmi pare rău pentru tine, rombule! Norii vin prea târziu din câte văd, zise Aneriu. De unde știa că e un Romb Argintiu? Însemnele se aflau pe partea stângă a condamnatului. Privirile celui din tocul ușii nu aveau cum să le vadă! Și atunci, inconștient, o scânteie prinse ființă în mintea mea. O idee. Un plan. Ce nemernicie! Aneriu! exclamasem eu plin de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Era împăcat cu soarta. "Data viitoare când ne vom întâlni, vom fi în tabere opuse." Parcă așa mi-a spus, acolo, în catacombe. Tabere opuse, nu-i așa? În ochii săi scânteiase un gând, dar era prea târziu... Adio, Romb Argintiu! Sala fu străbătută de sunetul exploziei și izul de ars se împânzi peste tot. Cei doi care trebuiau să iasă din colegiu nu se poate să nu fi auzit mărturia morții. Ochii săi încă mai erau fixați, dar goi. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
rută de evacuare, nu vom putea ieși pe afară, așa că acele tuneluri sunt unica variantă și trebuie s-o ținem deschisă! De aia vreau ca ele să fie inspectate și asigurate! Am plecat și l-am lăsat pe fostul Romb Argintiu să-și schimbe garderoba și să-și vadă de îndatorirea sa. Noi ne-am dus la cel de-al treilea etaj pentru că soarele trebuia să răsară, iar Împăratul era curios să vadă cum va arăta acum, când între el și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
și doar vârfurile înghețate ale copacilor se mai mișcau sub adierea vântului și sub greutatea zăpezii. Ajunși în fața gării, dăduseră de un mecanic. Helur ieși în față și din faldurile mantiei sale scoase un document ce era ornat cu Rombul Argintiu al Elitelor. Doresc să vorbesc cu șeful de stație! Omul dispăru și, în mai puțin de un minut, apăru cel chemat: un individ îndesat, cu puțină burtă, cu păr neîngrijit și murdar pe la gură de firimituri de pâine. Știa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
în clădire, uitând cu cine discutase și cum arătase grupul, crezând că ăsta e cursul cel mai indicat de a acționa. Mergând spre vagonul solitar ce staționa pe linia șase legat la o locomotivă, Corvium îl întrebă pe fostul Romb Argintiu: Ăla era codul? Oh! Da! Împăratului îi plăceau codurile de genul ăsta. Urcând treptele vagonului, putură vedea mecanicul desemnat cum se grăbește spre postul său. Capitolul 26 Ani Eram cu toții un pic confuzi. Nu ne așteptam la un asemenea ajutor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
în Leverif. Lumina cerului începea să se zărească! Panta era lină, dar tot perceptibilă. Ieșind din tunel, am putut vedea în jurul nostru numai apă! Șinele erau suspendate deasupra unui lac imens, iar tunelul era lăsat în urmă, ascuns de oglinda argintie a imensității lichide! Toți erau vrăjiți de priveliște. Trecurăm în câteva momente pe uscat și după ceva timp s-au putut vedea clădirile înalte ale unui oraș. Trenul se opri după vreun sfert de oră și din el începură să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
așa cum făceau totdeauna. La ieșirea din curtea reședinței, în poarta grădinii ninse, stătea un om de un metru optzeci, destul de slab, cu părul încărunțit pe alocuri și dând să se rărească, mândru și îmbrăcat în mantia cenușie ornată cu flori argintii de iederă pe umeri. În dreapta sa, ținându-se de mână, stătea o femeie aproape la fel de înaltă ca și el, zveltă, cu părul negru și lung și ochii de un verde mai crud decât cel al pietrei de jad. Ghicise cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
uit pe furiș prin birou să văd dacă se uită cineva. Este în regulă, zona e liberă, atunci pot să-mi deschid sertarul de sus și să extrag un baton de ciocolată ascuns în fund. Rup ambalajul oranj-deschis și folia argintie și le îndes în coșul de gunoi de sub birou: e mult mai ușor să ascunzi un baton de ciocolată mat și maro, decât ambalajul scânteietor care îl acoperă. Iau o gură. Savurez gustul dulce al ciocolății pe măsură ce mi se topește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
în teanc pe masă. Autobiografii, biografii, cărți de gătit - pentru că lui Ben îi place tare mult să gătească - ficțiune, non-ficțiune. În acest colț al camerei se află ultimele volume apărute, alături de cele preferate, mai vechi. Lângă cărți e o ramă argintie cu o poză de-a lui Ben, în care zâmbește fericit alături de părinții săi, în ziua absolvirii. Poartă cu mândrie roba și boneta academică, iar o privire rapidă aruncată părinților lui ne arată de unde moștenește Ben fizicul frumos. Mama lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
care dă din cap. ― E în regulă și cu breton, spun eu zâmbind. O oră mai târziu, mă mai gândesc o dată, mai serios. Privindu-mi în oglindă capul care arată ca din altă lume - cu sute de bucățele de folie argintie lipite peste tot - mă întorc spre Geraldine și-i spun pe un ton sever: ― Ai face bine să fii sigură de asta. ― Relaxează-te! Oh, Doamne. Se întoarce spre Jeff și-l întreabă cât o să mai dureze. ― Bine, spune ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
pierdută-n lume. {EminescuOpI 69} MELANCOLIE Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă, Prin care trece albă regina nopții moartă. O dormi, o dormi în pace printre făclii o mie Și în mormânt albastru și-n pânze argintie, În mausoleu-ți mândru, al cerurilor arc, Tu adorat și dulce al nopților monarc! Bogată în întinderi stă lumea-n promoroacă, Ce sate și câmpie c-un luciu văl îmbracă; Văzduhul scânteiază și ca unse cu var Lucesc zidiri, ruine
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
fost. Cine-i acel ce-mi spune povestea pe de rost De-mi țin la el urechea - și râd de cîte-ascult Ca de dureri străine?... Parc-am murit de mult. {EminescuOpI 72} CRĂIASA DIN POVEȘTI Neguri albe, strălucite Naște luna argintie, Ea le scoate peste ape, Le întinde pe câmpie; S-adun-flori în șezătoare De painjen tort să rumpă, Și anina-n haina nopții Boabe mari de piatră scumpă. Lângă lac, pe care norii Au urzit o umbră fină, Ruptă de mișcări
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
o neagră pată, De-ți plac făclii de moarte, cîntare-ntunecată? Arald! de nu mă-nșală privirea, tu ești mort! Și azi el se avântă pe calul său arab Și drumul, ca săgeții, îi da peste pustie, Care sub luna plină lucește argintie - El vede de departe pe mândra lui Marie Și vîntu-n codri sună cu glas duios și slab. În părul ei de aur rubine-nflăcărate Și-n ochii ei s-adună lumina sfintei mări - S-ajung curând în cale, s-alătură
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
sunt singurul care, în fața unui asemenea tablou, se simte cuprins de dorința de a lăuda înțelepciunea Domnului nostru, Creatorul lumii, care a făcut aceste ape. Pescărușii nu se mai țin demult după noi, dar în locul lor ne încântă privirea bancuri argintii de pești zburători care sar dintr-un val în altul. La slujba de azi dimineață m-am minunat să văd câțiva negustori japonezi veniți să arunce o privire pe furiș. Era tocmai în timpul împărtășaniei. Țineam în mână Sfântul Potir și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
nemaiauzite! râse bucuros Nishi Kyūsuke de lângă samurai. Fără măcar să clipească, samuraiul urmări cu privirea balenele până când acestea dispărură în cele din urmă dincolo de orizont. Razele de soare se strecurau ca un mănunchi de săgeți printre nori și poleiau marea în argintiu, mai cu seamă în locul unde fuseseră balenele. Samuraiului nici nu-i trecuse vreodată prin gând că există atâtea lucruri nemaivăzute și nemaiauzite. Nu știuse nici că lumea este atât de largă. Crescut în valea sa mică, nu trăise în altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]