1,435 matches
-
ziua este cea mai mare din an, ajunge în poziție de echilibru la echinocțiul de toamnă, este înghițit apoi de forțele întunericului și nopții, îmbătrânește și moare, dar renaște la solstițiul de iarnă.85 b. Imaginea spațiu-timp Prin rit, semnificația arhetipală este valorificată din perspectiva coordonatelor spațio-temporale, consacrând socialul. Metamorfozele soarelui consacră riturile de trecere, împlinind destinul social ca destin cosmic. Recuperarea anuală a timpului mitic, primordial, și abolirea timpului profan este posibilă printr-un complex ritualic ce presupune o moarte
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
scaldă în lapte dulce și el iar se face copil."115 Sfârșiturile și începuturile temporale sunt puse în legătură cu sacrul, prin intermediul unui ritual al morții și învierii, al nașterii și renașterii. Trecerea dintr-un timp îmbătrânit de vreme într-un timp arhetipal este însoțită de aprinderea ritualică a focurilor, la solstiții, echinocții, la marile schimbări ale anotimpurilor (Sângiorz, Sâmedru), foc ce reprezintă, de fapt, fața pământeană a Soarelui care-l apără să depășească momentele de cumpănă, mai ales la solstițiul de iarnă
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
jucând, / Cu luna mogorojind. / Iar veșmântul strălucea, / Strălucea ca lumina. Mai de-a rând cu dumnealui / Se scăldau și dalbi junei, / Se scăldau, se îmbăiau, / Veșmânt dalb se primeneau."117 Apa în care se scaldă Crăciunul este binecuvântată de focul arhetipal, ca simbol al verticalității transcendente, apa fiind sacralizată de lumânarea care desăvârșește creația reînnoită anual cifra nouă semnificând desăvârșirea desăvârșirii, ordinea în ordine, unitatea în unitate: "La vârfuri de nouă meri, / Oi leroimdai leroi Doamne, / Ardu-mi nouă lumânări, / Sus îmi
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
care drămuiesc faptul lumii și sortesc traiul omenesc, de cele mai multe ori destinul este simbolizat de "pahar"; nu întâmplător, în limba română, există expresiile "Treacă de la mine și paharul acesta" sau "Am băut paharul până la fund" prin intermediul descrierilor alegorice ale elementelor arhetipale: "Sculați, gazde, nu dormiți, / Că vă vin colindători, / Pe la uși, pe la cetori, / Sara pe la cântători. / Nu v-aducem nici un rău, / Făr` pe bunul Dumnezeu, / Mititel / Și-nfășățel, / De la ușă pân` la masă / Fașă dalbă de mătasă, / La Maica Precistă-n brață
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
mică / Scrisă-i Sfânta Duminică, / Nu-i bine-a lucra nimică. La zăbreaua cea mai mare, / Scrisă-i sfânta sărbătoare, / Nimic nu-i bine-a lucrare."137 Pe de altă parte, mărul este un simbol solar. Potrivit unei legende mitice arhetipale, soarele a fost creat împreună cu luna, luceferii, stelele și cometele ca fructe ale Arborelui Cosmic. Astfel, într-o colindă bucovineană, soarele împreună cu celelalte astre este "furat" din rai de Iuda, tocmai pentru a face posibilă apariția noului soare, renăscut din
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
culori; la sărbătoarea zeului Ianus, tinerii romani își trimiteau ouă roșii, împreună cu alte daruri. La început, ouăle se vopseau cu plante, în galben, reprezentând culoarea soarelui pe bolta cerească, și în roșu, culoarea soarelui la răsărit și apus. Astăzi, imaginea arhetipală a oului a fost preluată de creștinism, fiind un simbol al Mântuitorului care părăsește mormântul și se întoarce la viață, asemenea puiului de găină ieșit din găoace. Prin intermediul scenariului ritualic al vopsirii și încondeierii ouălor, divinitatea, ca reprezentare a timpului
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
În cultura universală, Omul și Șarpele au fost considerați opuși unul altuia, complementari, dar și rivali, în același timp. "O linie vie", "o abstracție întrupată", Șarpele poate reprezenta orice și se poate metamorfoza în orice.333 Șarpele reprezintă "un complex arhetipal" care se află la originea vieții: "toți șerpii posibili alcătuiesc împreună o unică multiplicitate primordială, un Ceva primordial ce nu poate fi dezmembrat și care se răsucește, dispare și renaște neîncetat."334 "Bătrân zeu primordial" care stă la temelia creației
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Și în lapte mi-l scălda, / De venin îl curățea / Și cu viața-l dăruia. / Apoi, mări, cât trăia, / Frați de cruce se prindea / Și-mpreună voinicea / Pe balauri de stârpea!"365 Anularea forțelor oculte este posibilă prin invocarea șarpelui arhetipal, în descântece, care primenește timpul și spațiul, reînnoind legăturile primordiale: "Șărpe, / șărpe, / cupugnărpe, / te-am apucat / și te-am adăpat. / Haști, / maști, / să nu rămâie nică. / Ptiu."366 Șarpele roșu, ca stare manifestă a dihotomiilor lăuntrice, este invocat în descântece
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
rostirii numelui șarpelui, tocmai pentru a face posibilă destrămarea legăturilor nefaste: "Terliță, / terliță, / prinde peliță, / peliță de os, / carne de tereac, / tereacul de leac. / Cine ap`-a be, leac a ave."368 Recitativul magic, încifrat, redeschide drumul existențial înspre lumea arhetipală de dinaintea creației, nepătrunsă de fiorul păcatului: "Canate conopate congapate / Corban cruce, / Cruce-n cer, / Cruce-n pământ, / Hulduc fă-l în sus, / fă-l în jos de la pământ, / Leac să fie" 369 sau "Meletică peletică / Pag conopagă / Cara gana carga
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
acționează, în permanență, unul asupra celuilalt, născându-se unul din celălalt sau distrugându-se unul pe celălalt. Pornind de la această continuă relaționare a elementelor primordiale, am încercat să ilustrăm tocmai această dinamică internă a semnificațiilor, specifice tipului de imagine imaginea arhetipală, imaginea mitică, meta-imaginea. Spațiul imaginar, ca semnificație și procesualitate, consacrat de dinamica ontologică a imaginii, este ridicat la rangul de totalitate gnoselogică. (cap. I ) Spațiul poetic procesual este construit de un sistem de semnificații, arhicodul, ca totalizare a codurilor specifice
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ca semnificație și procesualitate, consacrat de dinamica ontologică a imaginii, este ridicat la rangul de totalitate gnoselogică. (cap. I ) Spațiul poetic procesual este construit de un sistem de semnificații, arhicodul, ca totalizare a codurilor specifice tipologiei imaginii: codul ontologic (imaginea arhetipală), codul gnoseologic (meta-imaginea), liantul fiind realizat de codul semantic. (cap. II) Imaginea specifică discursului mitic, în devenirea sa de la arhetip la mit, cunoaște trei stadii existențiale (cap. III): * Imaginea a-temporală și a-spațială este forma originară de manifestare a
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
și timpul a-spațial, de la începuturile creației, se interiorizează la nivelul discusului devenind temporalitate și spațialitate. În cadrul discursului mitic, spațiul, timpul, spațialitatea și temporalitatea devin categorii gnoseologice care realizează predicația universaliilor ontologice, având rolul unui "predicat universal" care resemantizează legăturile arhetipale. BIBLIOGRAFIE I. VOLUME ȘI STUDII ARDELEANU, Sanda-Maria/COROI, Ioana-Corina Analyse du discours, Éléments de théorie et pratique sur la discursivité, Editura Universității Suceava, Suceava, 2002. ARISTOTEL, Poetica, Studiu introductiv, traducere și comentarii de D. M. Pippidi, Editura Academiei RSR, București
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
circumstanțele textuale. 6 v. Paul Miclău, Signes poétiques, Ed. cit., p. 52; Paul Miclău consideră conceptul de "imagème" ca fiind "unitatea fundamentală a poeziei"; În ceea ce ne privește, considerăm "imagème-ul" unitatea fundamentală și constantă a discursului poetic, care interiorizează semnificația arhetipală a imaginii poetice. 7 * * * Noul Dicționar Universal al Limbii române, Editura Litera Internațional, București, 2006, p. 1062. 8 Florin Marcu, Marele Dicționar de neologisme, Ediție revizuită, augmentată și actualizată, Editura Saeculum I. O., București, 2002, p. 680. 9 R. Gransaignes
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
peste cel mai mare imperiu european la acel moment, și al treilea imperiu mondial. De asemenea Ludovic era produsul a aproape o sută de ani de eforturi și sacrificii diplomatice a doi mari miniștrii ai lumii, urmând să devină imaginea arhetipală a monarhului absolut. Educat după credința privind dreptul divin al regilor, monarhul era pus pe tron de Dumnezeu și nu trebuia să răspundă pentru faptele sale decât în fața divinității. Pornind de la acest concept, al suveranității, a continuat eforturile predecesorilor săi
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
a numit orașul Luteția - Par Is care poate fi tradus prin:„Pentru Is“ sau„Lângă Is”. Din punct de vedere istoric oficial, cultul lui Isis o venera pe soția și sora Soarelui Osir (în greaca veche Osiris), care era imaginea arhetipală a mamei, a protectoarei familiei și a fecioarelor. Simbolurile folosite de Isis erau: crinul de apă, o barcă și litera S, pentru că din punct de vedere astrologic litera S (în hieroglifele egiptene litera S este reprezentată de imaginea unui șarpe
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
socială. în secolul al XVII-lea portretul femeilor era realizat în mare parte de bărbați, care scriau despre ele într-un mod subiectiv, în funcție de cum credeau că ar trebui să fie o femeie, după cum ar fi vrut să fie imaginea arhetipală a urmașei Evei sau, după cum se temeau că ar putea să ajungă acestea. Femeile erau descrise ca virtuoase și pline de compasiune, asemeni Fecioarei Maria, sau intrigante, distructive, malefice, precum Eva. Uneori femeile erau reprezentate ca fiind adevărate nimfomane, cu
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
chipul lui Dumnezeu din om” sau conștiința morală. Adam este prototipul acestui păcat care se va transforma într-un complex al culpabilității, pe care omenirea îl va purta permanent. Vinovăția lui Adam este „păcatul originar” al desprinderii omului de modelul arhetipal al tatălui. Această revoltă a fiului împotriva tatălui este un vechi „motiv mitologic” cu adânci semnificații psihologice. El preexistă „complexului lui Adam” și îl întâlnim în confruntarea dintre Zeus-fiul și Saturn-tatăl, când fiul revoltat își „castrează tatăl” ca un gest
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
psihică, raportată la grupul social decât luând în calcul importanța factorilor mai sus menționați. Întrucât însă factorii modelatori ai sănătății mintale cât și ai psihozelor colective, acționează în direcția sufletului colectiv trebuie ca aceștia să fie raportați la aceleași „modele arhetipale” fundamentale din care se „construiesc” atât normalitatea, cât și anormalitatea vieții sufletești. Prin aceasta însă, ne raportăm în final la un sistem de valori specifice, așa cum vom arăta mai jos. Semnificația psiho-socială a Nebuniei Se consideră că istoria nebuniei corespunde
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
orice emigrant trăiește o situație oedipiană de factură psiho-culturală nerezolvată sau eșuată. El își neagă originea. O refuză, încercând să o găsească în altă parte. Țara de adopție va trebui să reprezinte pentru cel care „intră” în ea un model arhetipal, cu care să se identifice. Dar este necesar ca și acest „model” să-l accepte și să-l recunoască. Toate acestea, reunesc în final condițiile psihopatologice, care duc la edificarea unor situații conflictuale, stări de inadaptare nevrotică și, în situații
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
predat editurii Eminescu în 1985, a apărut abia în 1995. Dubla vocație a eseistului, literatura română și cea europeană, hermeneutica și comparatismul, apare aici cât se poate de tranșant: prima jumătate a cărții îi abordează pe Arghezi (experiența monahală, complexul arhetipal al dialogului cu divinitatea), Liviu Rebreanu (prezența catalitică a lui I. L. Caragiale în nuvelistica autorului Răscoalei, metaforele timpului citite prin Schopenhauer, ciclicitatea, hazardul, violența, moartea - „tulburătoarea chemare a tenebrelor” și neliniștea sufletului scindat), Camil Petrescu (Morfologii imaginare în „Rapid Constantinopol-Bioram
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285815_a_287144]
-
stat al Israelului i se substituie conceptul biblic de pământ al Israelului care "legitimă ocuparea teritoriilor în numele pactului dintre Dumnezeu și Poporul ales", procesul identitar de iudaizare, dezvoltat în paralel cu procesul de islamizare, justificând atât starea conflictuală, ca stare arhetipala existența între cele două comunități, cât și sacrificiul uman pe care acesta îl presupune.266 În ceea ce privește dispută teritorială (și nu numai), în Coran se menționează respingerea acelora care i-au alungat pe musulmani de pe pământurile lor: "luptați pe calea lui
[Corola-publishinghouse/Science/84948_a_85733]
-
putere de sacrificiu; Tic - ingeniozitate și neastâmpăr copilăresc; Maria - grijă echilibrată, prudență; Lucia - idealul îndepărtat de perfecțiune a frumuseții aflate în pericol ș.a.m.d. Instinctul autorului este de a-i face pe acești copii să acționeze în situații aproape arhetipale: lupta cu spionii, rătăcirea în peșteră, descoperirea unui castel bântuit de forțe malefice etc., în care determinarea istorică are un rol ce tinde spre zero. Rămân astfel valabile literar avântul tineresc al acțiunii, primele întâmplări legate de socializarea individului în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286210_a_287539]
-
Matei Zarna, maestrul Isac Luria, Sorin Fieraru, Leon Templea, Horațiu Ionescu, studenta Camelia, Horia Cantacuzino ș.a., traversează cruciale experiențe transpersonale. Toți sunt niște vizionari, apărători ai spiritului, iar revelațiile lor vizează refacerea unității pierdute a individului și a lumii, recuperarea arhetipalului, a originarului. În Domnul clipei, contemplând un șir imens de crucificați, Sorin Fieraru are viziunea unei uniuni mistice, iar savantul Luria - în fond un mag și maestru spiritual, a cărui „sectă” e învestită cu misiunea de „a recupera condiția primordială
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289861_a_291190]
-
unice și unitare a lui Dumnezeu, care va da seama mai apoi de posibilitatea existenței răului întrupat în lume cosmică; • semioza teologică, instituită între Dumnezeu și Adam, care va genera în lumea abia creată primele semne ale minciunii, ca virtualitate arhetipală; • semioza antropologică, stabilită de comunicarea dintre personajele lumii primordiale Eva, Satan și Adam, pe de o parte cu Dumnezeu, pe de altă parte; această comunicare va fi responsabilă pentru activarea și răspîndirea germenelui minciunii într-o lume terestră, care, desprinsă
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
spus, însă, de la bun început: "Să nu care cumva să greșești, acum, Adame!" Într-o atare relație, în care competențele de cunoaștere au fost clar demarcate, s-ar părea că toată lumea și-a îndeplinit datoria. 1.2. PREMISELE MINCIUNII: SENSURI ARHETIPALE ALE PĂCATULUI ORIGINAR Urmărind cele cinci momente esențiale ale semiozei descrise de Lasswell, prin raportare la semioza generată de relația Creatorului cu creatura umană 5, cîteva considerații devin nu numai posibile, ci și necesare. 1.2.1. Slăbiciunile facerii Instituirea
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]