1,564 matches
-
las să mă privești fără mască și totuși mă simt în siguranță? Ești asemeni unui gladiator, îi răspunsesem atunci de parcă mă așteptasem la acea întrebare și aveam deja un discurs pregătit. Lupta te face puternică-n arenă, dar scăpată de armură și arme, goală și întinsă în cadă, te scalzi ca un biet om de rând. Timpul pierdut printre degetele strânse în pumn curge ca nisipul dus de vânt și poate că alături de mine ai învățat să-i percepi mângâierea atunci când
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
putea observa în liniște aceste ființe celebre și pentru a putea asculta lucrurile inteligente pe care le debitau. Îmi amintesc de femei imense și țepene, cu nasul mare, cu ochii rapac, care își purtau hainele de parcă ar fi fost o armură. Îmi mai amintesc și de fete bătrâne, mărunțele ca niște șoricei, cu glasuri blânde și privirea isteață. Mă fascina întotdeauna încăpățânarea cu care își păstrau mănușile când mâncau pâine prăjită cu unt și observam cu admirație nepăsarea cu care își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
părere ai despre mine. Am simțit brusc cum mi se urcă tot sângele în obraji. Era imposibil să-l fac să înțeleagă că cineva poate fi scos din minți de egoismul lui de gheață. Doream de mult să-i străpung armura indiferenței totale. Mai știam și că la urma urmei avea dreptate în ceea ce spunea. Inconștient, poate, noi prețuim puterea pe care o avem asupra oamenilor după atenția pe care o acordă opiniei noastre despre ei și-i urâm pe aceia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
de zeiță fecioară. Nu întîmplător în războiul troian ea a sprijinit dorința de răzbunare a soțului încornorat, în vreme ce Afrodita s-a purtat ca o femeie fără prejudecăți. Răceala distantă care-i dă Athenei, în statui, un aer de călugăriță în armură ne lămurește că, îndrăgostiților, zeița nu le poate oferi decât o disprețuitoare și augustă dezaprobare. Grecii o numeau "zeița fără mamă". Deoarece i se prezisese că va fi detronat de copilul pe care-l va naște ea, Zeus a înghițit
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
binețe scriam pentru fete frumoase înalte și scunde, cu carnea tare, hotărâte unele să se bucure altele să fie triste cu mine fiecare zi era o surpriză de chewing gum când te-am cunoscut. tu ai schimbat poleiala mea în armură glumele mele în ode și imnuri praful vieții mele în bazalt vertical locul acela, strâmt, în care eram s-a făcut un ocean luminat de carul mare. șase în primul loc: iarba începe să crească, de abia a dat colțul
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
se sfârșise de mult, căldura arzătoare a verii trecuse și sosise răcoarea toamnei, odată cu începutul Lunii a Opta. Dintr-o dată, boala lui Hanbei începe să se înrăutățească și, de astă dată, se părea că niciodată n-avea să mai pună armura pe trupul său suferind. „Ah, oare mă abandonează și cerul, în cele din urmă?“ se lamenta Hideyoshi. „Hanbei e prea tânăr și deosebit ca să moară. Nu-i poate acorda soarta mai mult timp?“ Se închisese în coliba unde zăcea Hanbei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
-și face griji să nu mă deranjeze, starea i se va înrăutăți și mai mult. Pentru Shojumaru, Hanbei era atât profesor, cât și un al doilea tată. Îl servea acum pe Hanbei zi și noapte, fără a-și mai scoate armura, canalizându-și toate energiile spre a pregăti medicamentele acelui om și a-i satisface toate necesitățile. Și astfel, Shojumaru venise în fugă și se prosternase la pământ, înlăcrimat. Intuitiv, Hideyoshi avu senzația că primise o lovitură în piept. — De ce plângi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Nu avea acoperiș, iar panourile laterale erau joase. Învățase să-și agite sabia lungă din lectică, în timpul bătăliei, când se lupta cu inamicul. În seara aceea, însă, venise ca emisar de pace. Peste roba de culoare galben-deschisă, Kanbei purta o armură cusută cu fir verde pal și o manta albă cu broderie argintie. Noroc că era scund, cam de un metru și jumătate, și mai ușor decât media, astfel că oamenii care-l purtau nu făceau eforturi și nici el nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și făceau zarvă pentru ceva ce părea să-i amuze. — Sakichi! Shojumaru! Acum ce v-a mai apucat de faceți gălăgie? întrebă Hideyoshi, aproape invidios pe veselia lor. Nimic, răspunse Shojumaru, care devenise, recent, paj, și se îmbrăcă repede, aranjându-și armura. — Stăpâne, interveni Ishida Sakichi, Shojumaru se jenează să vă spună, fiindcă e dezgustător. Dar eu am să vorbesc, pentru că dacă nu vă spunem, s-ar putea să deveniți bănuitor. — În regulă. Care e lucrul acela dezgustător? — Ne căutam unii pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și voi veghea, cu strășnicie, să fie crescut sub ochii mei. După ce se va maturiza, numele familiei Goto nu se va stinge. — Atunci, pot muri mâine dimineață fără nici un regret. Goto îngenunche și-și strânse fiul la pieptul îmbrăcat în armură. Ascultă ce-ți spune tatăl tău acum. Ai deja șapte ani. Un copil de samurai nu plânge niciodată. Până la ceremonia ta de maturitate mai e mult și te afli la o vârstă când ai dori să ai parte de iubirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
dezgolite n-avea să dureze mai mult de un moment. — Acesta e sfârșitul! — Senior Katsuyori! Senior Taro! Am să v-o iau înainte! Strigând încoace și-ncolo de la unul la altul, ultimii oameni ai clanului Takeda erau doborâți, pe rând. Armura lui Katsuyori se înroșise toată. — Taro! își chemă el fiul, dar avea vederea încețoșată de propriu-i sânge. Toți cei din jur păreau dușmani. — Stăpâne! Încă mai sunt aici! Sozo e lângă dumneavoastră! — Sozo, repede... voi comite seppuku. Rezemându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
trecu în revistă trupele care, laolaltă, arătau ca un zid de fier. Fiecare soldat ridica ochii la trecerea lui Mitsuhide, ostașii de toate gradele simțindu-se mândri de a lupta sub comanda unui atât de mare general. Mitsuhide purta o armură neagră cu fir verde deschis, pe sub o mantie de brocart alb cu argintiu. Sabia sa lungă și șaua erau lucrate cu nespusă măiestrie. În ziua aceea, părea mult mai tânăr ca de obicei, dar acest lucru nu i se întâmpla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mantie de brocart alb cu argintiu. Sabia sa lungă și șaua erau lucrate cu nespusă măiestrie. În ziua aceea, părea mult mai tânăr ca de obicei, dar acest lucru nu i se întâmpla numai lui Mitsuhide. Când un om îmbrăca armura, își pierdea vârsta. Chiar și lângă un războinic de șaisprezece ani pornit la prima lui campanie, un bătrân nu-și arăta și nici nu-și simțea vârsta. În acea zi, rugile lui Mitsuhide fuseseră mai stăruitoare decât ale oricărui alt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ar să fie! Sări afară din conac, aproape fără altceva decât hainele de pe el. De cum văzu mulțimile compacte de oameni în armuri, călări, înarmați până-n dinți cu săbii și lănci, în ceața întunecoasă dinaintea zorilor, revenise grăbit în casă, îmbrăcase armura și pusese mâna pe sabie. Cu o trupă de numai treizeci-patruzeci de oameni, se grăbi să lupte alături de Nobunaga. Diversele unități ale clanului Akechi blocaseră toate străzile care duceau la Templul Honno. Ciocnirea cu compania lui Nagato începu într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lui Hideyoshi. După ce-l felicită la întoarcere, îl informă că sosiseră doi mesageri, dintre care unul de la Nagahama, cu știri urgente. Mă ocup de el după ce fac o baie. Vreau cât mai multă apă caldă. Ploaia mi-a pătruns prin armură, până la haine. Hideyoshi se cufundă până la umeri în apa fierbinte. Soarele de dimineață era încadrat în fereastra înaltă a băii; îi scălda fața strecurându-se prin grilajul ferestrei, suspendat în aburi. Cum stătea așezat acolo, pielea obrajilor părea să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ales în ziua aceea, părea să sufere de pe urma căldurii intense și a urcușului. După ce-și instală taburetul de campanie la umbra copacilor, puse să se întindă o pânză de la un copac la altul și, la adăpostul ei, își scoase armura. Apoi, se întoarse cu spatele spre fiul său adoptiv, Katsutoshi, și spuse: — Șterge-mă pe spate, Katsutoshi. Doi paji ridicară evantaie mari și începură să-l răcorească. Când transpirația i se uscă, începu să-l mănânce trupul. — Katsutoshi, freacă-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
marș. Katsuie avea pielea acoperită cu un fel de eczemă. Și nu era singurul care suferea în vara aceea. Mulți dintre soldații care purtau armuri de piele și metal aveau o afecțiune a pielii, un fel de iritație cauzată de armură, dar, în cazul lui Katsuie, aceasta era deosebit de gravă. Își spuse că slăbiciunea sa din acea vară era rezultatul faptului că petrecuse cea mai mare parte din ultimii trei ani la postul său din provinciile de miazănoapte. Dar, adevărul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cere-i lui instrucțiunile. Am înțeles, stăpâne. — Stai o clipă. Am uitat ceva. Spune-i lui Kumohachi să treacă pe la mine. Pașii lui Gonbei se îndepărtară dinspre pâlcul de copaci din spatele casei, în direcția templului. După ce plecă, Hideyoshi îmbrăcă repede armura și ieși. Locuința lui Hideyoshi se afla în apropierea intersecției drumurilor de Ise și Mino. Trecu pe la colțul magaziei și porni către răspântie. În acel moment, Kumohachi, care tocmai primise chemarea lui Hideyoshi, îl ajunse, în fugă, din urmă. Aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Aici sunt, la ordinele dumneavoastră! îl ocoli el, îngenunchind în fața lui. Kumohachi era un războinic bătrân de șaptezeci și cinci de ani, dar nu putea fi ușor înfrânt nici chiar de oameni mai tineri, iar Hideyoshi observă că venise echipat deja cu armura. — Ei, nu e o problemă în care să fie nevoie de armuri. Aș dori să faci ceva de dimineață. Vreau să rămâi pe loc. — Dimineață? La castel, adică? — Întocmai. Ai înțeles bine, lucru firesc după toți anii tăi de serviciu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
apoi du-te ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. — Înțeleg, stăpâne. Bătrânul luptător stătea îndoit din mijloc ca un crevete, dar nu lăsa un moment sabia din mână. Făcând o plecăciune înainte de a se ridica, își răsuci trupul ca și cum armura ar fi fost prea grea pentru el și plecă, târându-și picioarele. Aproape toți oamenii din templu se aliniaseră deja pe drum, în fața porții. Fiecare batalion, identificat prin steag, era împărțit, la rândul său, în companii. Comandanții își pregăteau caii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ordinul de a avansa, și armata își continuă drumul înainte. Chiar în acel moment, se primi vestea că un trimis al lui Hideyoshi călărea în direcția lor. Când omul apăru, în sfârșit, putură vedea că nu era un războinic în armură și un tânăr neobișnuit, îmbrăcat într-o haină de mătase subțire imprimată și un kimono de culoarea glicinei. Până și căpăstrul calului era împodobit cu ornamente. — Numele meu este Iki Hanshichiro, se prezentă tânărul, și sunt pajul Seniorului Hidekatsu. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
corabie. Nici nu te gândi să le salvezi și lucrurile; fugiți doar peste lac, până la tabăra Seniorului Katsuie. Mă bizui pe tine. Pleacă imediat și nu pierde nici o clipă, ordonă el. Aproape înainte de a termina vorba, Shogen își încheie legăturile armurii. Apucând o lance lungă, ieși, în fugă, din clădire. Ogane și Kinoshita își adunară repede oamenii și coborâră versantul muntelui. Era acel moment al zilei când zorii se albeau, iar Hayato își trimisese forțele. Când oamenii conduși de Ogane și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și, prin acea direcție, le tăiară calea. Încercuiți și de astă dată, fură uciși aproape cu toții. Shogen era doar cu un pas în urma lor. Și el fugea în aceeași direcție, cu câțiva oameni. Purta coiful cu coarne de cerb și armura din piele neagră, călărind cu lancea sub braț. Arăta, într-adevăr, ca un războinic gata să spintece vântul și cel mai viteaz dintre vasalii lui Katsutoyo, dar se abătuse deja de la Calea Samurailor, iar sunetele idealurilor cinstite și nobile nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Nakagaba Sebei dormea într-o colibă, lângă metereze, la jumătatea povârnișului. Fără a fi încă pe deplin coșntient, ridică dintr-o dată capul și întrebă: — Ce se întâmplă? La hotarul dintre vis și realitate, neștiind de ce, se sculă brusc și îmbrăcă armura care fusese pusă lângă patul lui. În timp ce termina, cineva bătu la ușa colibei, după care se împinse în ea cu tot trupul. Ușa căzu înăuntru, cu trei-patru vasali rostogolindu-se peste ea. — Shibata! strigară. — Liniștiți-vă! îi admonestă Sebei. Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Hideyoshi coborî iarăși muntele, trecu prin Kuroda, traversă peste Kannonzaka, merse pe la răsărit de Yogo și ajunse la Muntele Chausu, unde se odihni, pentru prima oară de când plecase din Ogaki. Îl însoțeau două mii de soldați. Mătasea de culoarea prunei a armurii sale era acoperită de sudoarea și de praful de peste zi. Dar în acea îmbrăcăminte murdară și cu mișcările categorice ale evantaiului său militar dădu Hideyoshi instrucțiunile pentru luptă. Era deja noaptea târziu, între a doua jumătate a Orei Mistrețului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]