1,838 matches
-
este numele țării în latina medievală. În limba vorbită de localnici, țara se numește "Shqipëri". În greaca medievală, țara se numește "Albania" (), existând și variantele "Albanitia", "Arbanitia". Numele provine, probabil, de la tribul iliric al albanilor, consemnat de Ptolemeu, geograful și astronomul din Alexandria, care a alcătuit o hartă în 150 e.n. care arată orașul Albanopolis (aflat la nord-est de Durrës). Numele poate fi o continuare a numelui unei așezări medievale denumite Albanon și Arbanon, deși nu este sigur că este vorba
Albania () [Corola-website/Science/297409_a_298738]
-
și celelalte planete. Printre cele mai mici stele se numără așa-numitele pitice albe, de mărimea planetei noastre. Există și stele și mai mici, anume stele de neutroni, care pot avea un diametru de numai 20 de km. În 1997, astronomii de la Universitatea Astronomică din California au descoperit cea mai mare și mai strălucitoare stea din univers (de până acum), numită steaua "Pistol". Ea se află în zona centrală a galaxiei noastre, și s-ar vedea și cu ochiul liber, dacă
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
chiar mai multe stele apropiate, care în general se învârtesc unele în jurul altora, având orbite stabile, datorate interdependenței lor gravitaționale. În cazul când stelele sistemului stelar sunt foarte apropiate, forțele de gravitație dintre ele pot fi hotărâtoare cu privire la evoluția lor. Astronomii se folosesc de energia pe care o emit stelele pentru a le studia proprietățile chimice și fizice. Singura parte vizibilă a unei stele este atmosfera. De exemplu, atmosfera soarelui are înălțimea de 320 de km și diametrul de 1.392
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
studia proprietățile chimice și fizice. Singura parte vizibilă a unei stele este atmosfera. De exemplu, atmosfera soarelui are înălțimea de 320 de km și diametrul de 1.392.000 de km. Chiar atunci când atmosfera este relativ mică în comparație cu dimensiunea stelei, astronomii pot aduna de la ea informații importante despre stea. Lumina emisă de o stea are mai multe proprietăți: Inițial astronomii au clasificat stelele după magnitudinea aparentă sau după strălucirea relativă a lor. Au împărțit stelele în șase grupuri, sau magnitudini, care
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
de 320 de km și diametrul de 1.392.000 de km. Chiar atunci când atmosfera este relativ mică în comparație cu dimensiunea stelei, astronomii pot aduna de la ea informații importante despre stea. Lumina emisă de o stea are mai multe proprietăți: Inițial astronomii au clasificat stelele după magnitudinea aparentă sau după strălucirea relativă a lor. Au împărțit stelele în șase grupuri, sau magnitudini, care corespund câte unui factor de strălucire. Cele mai strălucitoare sunt clasificate ca având magnitudinea 1; o stea de magnitudinea
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
ori mai mică. Cea mai "palidă" stea are o magnitudinea 28. Magnitudinea aparentă nu redă strălucirea reală a stelelor. Unele stele pot apărea cu o magnitudine aparentă mică, doar pentru că sunt la o distanță foarte mare de pământ. De aceea, astronomii folosesc și o altă magnitudine, numită magnitudine absolută (sau intrinsecă), și care redă factorul de strălucire după proprietățile fizice ale stelei. Luminozitatea unei stele este strălucirea intrinsecă sau totalitatea radiațiilor emise pe secundă. Energia stelelor este generată de reacțiile termonucleare
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
Calculul exact al luminozității presupune măsurarea radiației totale direct în spațiul cosmic, prin intermediul sateliților. Luminozitatea stelelor variază mult de la stea la stea. Stelele pot avea o luminozitate chiar și de 500 000 de ori mai intensă decât a Soarelui nostru. Astronomii determină spectrul stelelor cu ajutorul unui instrument numit spectroscop. Acesta împarte lumina într-o bandă de culori străbătută de numeroase linii mai închise la culoare numite Liniile Fraunhofer. Aceste linii ne arată elementele de pe suprafața stelară. Spre exemplu, hidrogenul apare în
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
apare în linii de culoare roșu închis, sodiul apare în linii de culoare galben închis, fierul apare în aproape toate culorile. Fiecare element din atmosfera stelară care apare în spectru depinde de temperatura și presiunea gazului respectiv. După multe cercetări, astronomii au reușit să realizeze o clasificare a spectrelor după temperatura pe care o emite fiecare stea. De la cea mai fierbinte la cea mai rece, tipurile sunt O, B, A, F, G, K, și M. Fiecare tip de culoare se împarte
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
referință; stelele aflate deasupra diagonalei (numite giganți roșii) sunt foarte strălucitoare, chiar dacă culoarea lor este roșie, iar cele de sub diagonală (numite și piticele albe) sunt de culoare albă, dar nu foarte strălucitoare. Acest spectru a fost conceput de Ejnar Hertzsprung (astronom danez) și Henry Norris Russell (astronom american). Corelarea între spectru și diagramă nu este perfectă; aceasta nu arată culorile reale ale stelelor din spectru, pentru că nu ține cont de distanța lor până la Pământ. Temperatura unei stele variază de la centrul stelei
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
giganți roșii) sunt foarte strălucitoare, chiar dacă culoarea lor este roșie, iar cele de sub diagonală (numite și piticele albe) sunt de culoare albă, dar nu foarte strălucitoare. Acest spectru a fost conceput de Ejnar Hertzsprung (astronom danez) și Henry Norris Russell (astronom american). Corelarea între spectru și diagramă nu este perfectă; aceasta nu arată culorile reale ale stelelor din spectru, pentru că nu ține cont de distanța lor până la Pământ. Temperatura unei stele variază de la centrul stelei și până la stratul atmosferic. De exemplu
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
nu ține cont de distanța lor până la Pământ. Temperatura unei stele variază de la centrul stelei și până la stratul atmosferic. De exemplu, miezul soarelui poate atinge 27 de milioane de °C, pe când atmosfera acestuia este de circa 5.800-6.000 °C. Astronomii măsoară temperatura atmosferei stelare comparând spectrul față de un așa-numit "corp negru" (corp care absoarbe perfect și în totalitate toate radiațiile care le întâlnește, dar asta doar teoretic). În 1920, cercetătorii au măsurat diametrul angular al câtorva stele gigant și
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
pot avea dimensiunea planetei noastre. Pentru a înțelege comportamentul stelelor, mărimea, luminozitatea și forța gravitațională, trebuie studiate masa și compoziția chimică a lor. Forța gravitațională a unei stele depinde de masa acesteia și de distribuția materiei pe care o conține. Astronomii pot calcula masa stelelor binare măsurând distanța dintre ele precum și durata revoluției lor; orbitele stelelor binare depind de atracția gravitațională a acestora, iar atracția depinde de masa lor și de distanță. Relația masă-luminozitate ne arată cât de masivă este steaua
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
masa stelelor binare măsurând distanța dintre ele precum și durata revoluției lor; orbitele stelelor binare depind de atracția gravitațională a acestora, iar atracția depinde de masa lor și de distanță. Relația masă-luminozitate ne arată cât de masivă este steaua. De aici, astronomii calculează mărimea miezului stelei și cantitatea de material expulzat ca urmare a reacțiilor de fuziune. Cu cât masa stelei este mai mare, cu atât cantitatea de materie transformată în energie este și ea mai mare. Piticele albe și-au consumat
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
cele mai grele la "naștere" sunt și cele mai luminoase. Din cauza distanțelor enorme, mișcarea stelelor nu se poate constata direct, cu ochiul liber sau telescoape, dar de fapt ele se pot deplasa cu viteze chiar foarte mari, relativ la poziția Pământului. Astronomii pot calcula viteza cu care acestea se deplasează prin studierea spectrului lor. Studiind stelele din apropierea sistemului nostru solar, astronomii au ajuns la concluzia ca acestea se deplasează pe orbite nedeterminate cu viteza de aproximativ 24 km/sec. Soarele se deplasează
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
direct, cu ochiul liber sau telescoape, dar de fapt ele se pot deplasa cu viteze chiar foarte mari, relativ la poziția Pământului. Astronomii pot calcula viteza cu care acestea se deplasează prin studierea spectrului lor. Studiind stelele din apropierea sistemului nostru solar, astronomii au ajuns la concluzia ca acestea se deplasează pe orbite nedeterminate cu viteza de aproximativ 24 km/sec. Soarele se deplasează cu 26 km/sec în direcția constelației Hercule, de lângă steaua Vega. Dacă urmărim o stea suficient de apropiată de
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
vid aproximativ 300.000 de kilometri pe secundă. ua cea mai apropiată de noi se află la o distanță de peste 4,22 ani-lumină, adică aproximativ 40 de mii de miliarde de kilometri (Proxima Centauri). Pentru reperarea stelelor și ușurința muncii astronomilor, numeroase cataloage au fost create. Printre cele mai celebre, cităm catalogul Henry Draper (HD) și Bonner Durchmusterung (BD). În cataloage stelele au fost aranjate după coordonatele lor, "alpha" (ascensie dreaptă) și "delta" (declinație) și le-a fost atribuit un număr
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
luminii pe care o emite) este comparată cu strălucirea ei și steaua e clasificată in funcție de poziția sa pe diagramă. Conform acestei diagrame, stelele sunt casificate în felul următor: strălucitoare(mari), palide(mici), fierbinți(tinere) și reci(bătrâne). După 1920 astronomii au descoperit că reacția nucleară (energie eliberată de fuziunea nucleelor din atomi) este principala sursă de energie a stelelor. Aceasta se produce în regiunea centrală a stelei unde temperatura atinge milioane de grade Celsius; la o astfel de temperatură, electronii
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
centimetru cub. În ceea ce a mai rămas din stea, materia devine atât de comprimată, încât atomii sunt striviți, formând o stea neutronică. Stelele neutronice sunt atât de mici și atât de puțin luminoase, încât pot trece neobservate. Cu toate acestea, astronomii au putut identifica câteva stele neutronice, fiindcă acestea emit radiații sub forma unor scurte impulsuri periodice. Astronomii le-au numit pulsari. Pulsarii sunt stele neutronice care se învârtesc foarte repede în jurul propriilor lor axe, emițând un fascicul de unde radio sau
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
striviți, formând o stea neutronică. Stelele neutronice sunt atât de mici și atât de puțin luminoase, încât pot trece neobservate. Cu toate acestea, astronomii au putut identifica câteva stele neutronice, fiindcă acestea emit radiații sub forma unor scurte impulsuri periodice. Astronomii le-au numit pulsari. Pulsarii sunt stele neutronice care se învârtesc foarte repede în jurul propriilor lor axe, emițând un fascicul de unde radio sau alte radiații. Dacă miezul unei stele care a explodat este suficient de greu, el se transformă într-
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
cu un diametru de numai câțiva kilometri, dar de o densitate aproape inimaginabilă. Acest obiect are o asemenea forță de atracție, încât "înghite" tot ceea ce trece pe lângă el, reținând chiar și propria sa lumină. Găurile negre sunt deci invizibile, dar astronomii le pot totuși detecta din cauza perturbațiilor pe care le produc în jurul lor. Imagini
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
Who's Who" a pus educația sa pe seama bibliotecii publice din Beaconsfield. Printre primele sale preocupări s-a numărat astronomia; a colecționat cărțile despre spațiu care însoțeau ceaiul Brooke Bond, a avut un telescop și și-a dorit să devină astronom, dar i-au lipsit abilitățile matematice necesare. Cu toate acestea, interesul său l-a condus spre science fiction-ul britanic și american. La rândul său, acest interes l-a determinat să participe la convențiile science fiction începând de prin 1963-64, lucru
Terry Pratchett () [Corola-website/Science/297460_a_298789]
-
cum ar fi Convențiile Lumii Disc, au ales ca fundație caritabilă Fundația Utangutanilor. Unul dintre cele mai populare personaje din ficțiunile lui Pratchett, Bibliotecarul Universității Nevăzute, este un urangutan. Pratchett avea un observator în grădina din spatele casei și este un astronom pasionat. El a participat la programul BBC "The Sky at Night". În 2009, Pratchett a fost ridicat la rangul de cavaler pentru „servicii aduse literaturii”. Anterior, în 1989, fusese făcut Ofițer al Ordinului Imperiului Britanic, tot pentru „servicii aduse literaturii
Terry Pratchett () [Corola-website/Science/297460_a_298789]
-
altor științe. În timpul Renașterii, polimați italieni ca Leonardo da Vinci (1452-1519), Michelangelo (1475-1564) și Leon Battista Alberti (1404-1472) au adus importante contribuții într-o gamă variată de domenii, între care biologia, arhitectura și ingineria. Galileo Galilei (1564-1642), fizician, matematician și astronom, a jucat un rol major în . Între realizările sale se numără progrese esențiale în dezvoltarea telescopului și a observațiilor astronomice realizate de el, și în cele din urmă triumful copernicanismului față de . Alți astronomi, ca Giovanni Domenico Cassini (1625-1712) și Giovanni
Italia () [Corola-website/Science/296633_a_297962]
-
ingineria. Galileo Galilei (1564-1642), fizician, matematician și astronom, a jucat un rol major în . Între realizările sale se numără progrese esențiale în dezvoltarea telescopului și a observațiilor astronomice realizate de el, și în cele din urmă triumful copernicanismului față de . Alți astronomi, ca Giovanni Domenico Cassini (1625-1712) și Giovanni Schiaparelli (1835-1910) ai venit cu importante descoperiri despre Sistemul Solar. În matematică, Joseph Louis Lagrange (născut Giuseppe Lodovico Lagrangia, 1736-1813) a activat și înainte de a părăsi Italia. Fibonacci (c. 1170 - c. 1250), și
Italia () [Corola-website/Science/296633_a_297962]
-
arheologilor de după 1975 : zidul arab de la Cuesta de la Vega, turnul de la Plaza del Oriente și vestigiile unui apeduct de la Plaza de los Carros. În secolul al X-lea, s-a născut Maslama al-Mayriti în Madrid, supranumit "Euclide din Andaluzia", un astronom important și fondatorul unei școli de matematică în Cordoba. După regatul musulman de la Toledo a fost cucerit de Alfonso al VI-lea de Leon și Castilia, orașul Madrid a intrat sub controlul forțelor creștine în 1085, fără ca acestea să întâmpine
Madrid () [Corola-website/Science/296725_a_298054]