12,559 matches
-
titulari și temporari, am făcut-o deoarece cred că existența lor e nocivă sau superfluă în armonia ansamblului. E ora când mulțimea personalului funcționăresc părăsește birourile supraîncălzite, își încheie nasturii paltoanelor cu guler de blană sintetică și se înghesuie în autobuz. Închid ochii și au dispărut: numai rari trecători se mai disting în depărtare, pe străzile pustii, de unde am avut grijă să elimin mașinile, camioanele și autobuzele. Îmi place să văd caldarâmul gol și neted ca pista de popice. Suprim apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
supraîncălzite, își încheie nasturii paltoanelor cu guler de blană sintetică și se înghesuie în autobuz. Închid ochii și au dispărut: numai rari trecători se mai disting în depărtare, pe străzile pustii, de unde am avut grijă să elimin mașinile, camioanele și autobuzele. Îmi place să văd caldarâmul gol și neted ca pista de popice. Suprim apoi cazărmile, corpurile de gardă, comisariatele; toate persoanele în uniforme dispar, de parcă n-ar fi existat niciodată. Poate am mers prea departe; îmi dau seama că aceeași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
mâna pe umăr s-o liniștească. — Nu-ți face griji, Florence, o alină el. E o femeie de treabă. În plus, o să mă asigur că vei primi o altă slujbă. Am un văr care are un hotel lângă stația de autobuz. Are nevoie de cameriste și, dacă-l rog, o să-ți dea ceva de lucru. Asta n-o îmbună deloc pe menajeră. — Nu vreau să lucrez într-un hotel unde toți sunt tratați ca sclavii, zise ea. Eu nu sunt o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
copii mulți. De unde ți-ai luat pantofii ăștia? Sunt cumva pantofi Mercedes Benz? Pantofi rapizi pentru fete rapide! Zău așa! gândi domnul J.L.B. Matekoni. El nu se purtase așa la vârsta lor. Fusese ucenic la atelierele diesel ale Companiei de Autobuze Botswana, iar o astfel de conduită n-ar fi fost tolerată sub nici o formă. În ziua de azi, însă, așa se purtau tinerii, iar el nu putea schimba treaba asta. Stătuse de vorbă cu ei, le spusese că reputația garajului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
cumpărături, dar nu se ducea niciodată în preajma zilei de salariu. Era convinsă că prețurile sunt mai mari atunci și scad din nou către mijlocul lunii, când nu mai are nimeni bani. Cea mai mare parte a traficului era formată din autobuze și dubițe care mergeau spre oraș. Totuși, erau și câteva care mergeau în sens invers - muncitori de la oraș care se îndreptau spre sătucurile lor de baștină pentru weekend; bărbați care se întorceau la soțiile și copiii lor; femei care munceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
care vroiau o delicatesă, pungi cu viermi de mopani gustoși. Nu vedea de ce n-ar parca o mașină acolo; era un loc bun pentru întâlniri amoroase sau pentru cineva care așteaptă ca o rudă de la țară să coboare dintr-un autobuz rablagit ce se apropie gonind haotic dinspre Francistown Road. Unchiul era până peste poate de încântat, așa că-și aprinse o țigară. — Am văzut așa ceva în multe filme, spuse el. N-am crezut, însă, că o să stau și eu la pândă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
la adresa propriei persoane în timp ce se așeza pe scaunul care-i fusese indicat. Nu, răspunse ea. Nu am mers atât de departe cu studiile. Mi-am luat certificatul Cambridge, dar nimic după aceea. Am fost prinsă cu lucrul la compania de autobuze a soțului verișoarei mele, înțelegeți. Nu mi-am continuat studiile. — Nu-i niciodată prea târziu, Mma, o încurajă el. V-ați putea înscrie. Avem câțiva studenți destul de vârstnici aici. Nu că dumneavoastră ați fi vârstă, firește, dar ideea e că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
Păi da, virtual, că nu se întâlnesc și nici nu-i roman... - Dacă nu-i roman, nu-i pe bune... - Nu, n-ai înțeles! - ?!? - Nu te uita așa, și-o trag, la școală, în vis, la crematoriu, la pizzerie, în autobuz, în parcuri, în taxi, în scara blocului, dar e virtual... Mă depășește raționamentul. - Să-nțeleg că-s mai multe personaje, din mai multe medii... - Ei, căcat! Nu mă-ncurc eu cu prostii din astea de frescă socială! Nu, romanul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
de pe-acolo... - Și azi? Care-i cu potolu’? - Azi e-un partid mai nou, ceva cu... dreptate și creștinism... - Cu dreptatea-s toți, bă! - Și creștinismu’? - Cine mă-sa mai are nevoie? Poate tu, Buzatule? Balaoacheșii sar pe scara autobuzului. Primul „mort” l-au săltat deja. Mi-arată pumnul să-mi țin gura și să-mi văd de drum. Oricum aveam de gând să-mi dezmorțesc fusele. - ...sănătaaaate, oameni buni.... sănăăăătaaate.... votați-ne pe toate listele.... sănătaaaate... Dacă vreți ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
Manechine Taylor Robberts, ca să mă perfecționez. Câinii se lingeau la cur. Evie se automutila. Toată fixația aia pentru buric. Acasă, Evie nu avea pe nimeni, n-avea decât o tonă de bani ai familiei. Prima dată când am mers împreună cu autobuzul la Brumbach, i-a dat șoferului cardul de credit și i-a cerut un scaun la geam. Își făcea probleme că bagajul ei de mână era prea mare. Eu cu Manus sau ea singură, habar n-aveai care dintre noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
Dar nu ne-a zis asta de la început. Pentru domnul Whittier eram animale de laborator. Un experiment. Dar nu știam. Nu, era doar o tabără de scriitori până când a fost prea târziu să mai fim altceva decât victimele lui. 1 Autobuzul trage pe dreapta la colțul străzii unde ne-am înțeles să aștepte Tovarășa Lătrău, și ea stă acolo îmbrăcată într-o jachetă militară de un măsliniu închis și pantaloni largi de camuflaj, suflecați deasupra cizmelor de infanterie. Cu câte-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
adus o casetă din imitație de piele, cu o curea de trecut peste umăr și o clapetă care se închide cu un pocnet, protejând Biblia dinăuntru. O poșetă artizanală făcută pentru a căra de ici-colo Cuvântul lui Dumnezeu. Am așteptat autobuzul peste tot prin oraș. La colțuri de stradă sau pe băncuțele din stațiile de autobuz, până când apărea Sfântul Fără-Mațe. Domnul Whittier așezat în față, lângă doamna Clark. Contele Calomniei. Tovarășa Lătrău și Sora Justițiară. Sfântul Fără-Mațe trage maneta ca să deschidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
o clapetă care se închide cu un pocnet, protejând Biblia dinăuntru. O poșetă artizanală făcută pentru a căra de ici-colo Cuvântul lui Dumnezeu. Am așteptat autobuzul peste tot prin oraș. La colțuri de stradă sau pe băncuțele din stațiile de autobuz, până când apărea Sfântul Fără-Mațe. Domnul Whittier așezat în față, lângă doamna Clark. Contele Calomniei. Tovarășa Lătrău și Sora Justițiară. Sfântul Fără-Mațe trage maneta ca să deschidă ușa pliantă, și pe trotuar e micuța domnișoară Hapciu. Cu mânecile puloverului ei umflate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
îndesată cu teancuri de bancnote legate cu elastic, toate de câte-o sută de dolari. Toate atât de grele încât are nevoie de ambele mâini ca s-o urce în autocar. Apoi de-a lungul altei străzi, pe sub un pod, autobuzul a ocolit un parc și a tras pe dreapta într-un loc unde nu părea să aștepte nimeni. Acolo, bărbatul căruia i-am spus „Veriga Lipsă” a ieșit din tufișurile de lângă trotuar. În brațe, ca pe o minge uriașă, purta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
timp de trei luni, ce-ai lua cu tine? Să zicem că hrana și apa ți-ar fi asigurate sau cel puțin așa crezi. Să zicem că nu poți lua decât o valiză pentru că o să fiți o grămadă, iar în autobuzul care vă duce pe insula pustie nu încap prea multe. Ce-ai împacheta în valiză? Sfântul Fără-Mațe a adus cutii de snackuri cu costiță și pufuleți cu brânză. Degetele și bărbia îi sunt portocalii de la praful lor sărat. Cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
în cozi strânse al Sorei Justițiare, prins cu agrafe din care nu scapă nici o șuviță. — Ăla, spune Tovarășa Lătrău, e păr accentuat. La următoarea oprire, Agentul Ciripel stă pe trotuar cu o cameră de filmat lipită de un ochi, filmând autobuzul care trage pe dreapta. A adus un teanc de cărți de vizită pe care le-a împărțit ca să ne arate că e detectiv particular. Cu videocamera ținută ca o mască, acoperindu-i jumătate din față, ne-a filmat în timp ce trecea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
de cowboy. Cu o pălărie de cowboy de pai în mână și cu un sac de fâș pe umăr, s-a așezat și a deschis geamul și a scuipat o zeamă maronie de tutun pe caroseria de oțel striat a autobuzului. Asta am adus pentru cele trei luni departe de lume. Agentul Ciripel, camera lui video. Sora Justițiară, bila de bowling. Lady Zdreanță, inelul cu diamant. De astea vom avea nevoie pentru a ne scrie povestirile. Domnișoara Hapciu, de pastilele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
cu diamant. De astea vom avea nevoie pentru a ne scrie povestirile. Domnișoara Hapciu, de pastilele și șervețelele ei. Sfântul Fără-Mațe, de snackurile lui. Contele Calomniei, de carnețelul și reportofonul lui. Bucătarul Asasin, de cuțitele lui. În lumina slabă din autobuz ne uităm cu toții pe furiș la domnul Whittier, organizatorul atelierului. Profesorul nostru. Sub cele câteva fire cărunte pieptănate de-a curmezișul i se zărește țeasta lucioasă cu scalpul acoperit de pete. Gulerul cămășii apretat, ridicat ca un gard alb în jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
de ochi, ca o friptură cusută cu ață și plină de cicatrice, cu urechile răsucite și umflate, cu sprâncenele rase. Și-apoi, trasate cu dermatograf, descriu două arcuri uimite ajungând aproape până unde începe părul. Privindu-l cum urcă în autobuz, Tovarășa Lătrău își descheie un nasture al jachetei. Îl încheie la loc și se apleacă spre reportofonul ascuns în buzunarul Contelui Calomniei. Apropiindu-și buzele de beculețul roșu care semnalează RECORD, Tovarășa Lătrău spune: Reverendul Fără Dumnezeu poartă o bluză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
mesajul pe fiecare birou, să-l vadă toți în dimineața asta. Chiar și domnișoara Hapciu a scris un mesaj, chiar dacă n-are pe nimeni să-l citească. Cu un spray roșu a scris pe o bancă dintr-o stație de autobuz, a scris „Sunați-mă când găsiți un remediu”. Pețitorul și-a lăsat biletul împăturit pe masa din bucătărie, să nu-l rateze nevastă-sa. Biletul spunea: „Au trecut 14 săptămâni de când am avut răceala aia, și încă tot nu m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
așa ni s-a dat de înțeles. Vom avea fiecare camera sa. Intimitate destulă, așa că n-o să avem nevoie de prea multe haine. Sau cel puțin așa ni s-a spus. N-avem nici un motiv să ne așteptăm la altceva. Autobuzul împrumutat va fi găsit, dar noi nu. Nu în cele trei luni în care vom părăsi lumea. Astea trei luni pe care le vom petrece scriind și citindu-ne operele. Șlefuindu-ne poveștile. Ultimul care a urcat la bord, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
plină cu tuburi de vopsea de ulei, cu pensule, acuarele și acrilice. Se ridică și ne face s-așteptăm, fluturându-și pletele blonde pe spate și legându-le cu un batic roșu într-o coadă de cal. Stând în ușa autobuzului, Ducele Vandalilor se uită în lungul coridorului la noi toți, luminat de camera video a Agentului Ciripel, și spune: — Era și timpul... Nu, nu eram idioți. N-am fi acceptat niciodată să naufragiem dacă aveam să fim într-adevăr izolați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
pielea uscată și unghia galbenă ca osul. Tovarășa Lătrău și-a înălțat nasul, a adulmecat spunând: — O să trebuiască să suport putoarea asta de paciuli în următoarele douăsprezece săptămâni? Domnișoara Hapciu a tușit în pumn. Și Sfântul Fără-Mațe a intrat cu autobuzul pe o alee îngustă și întunecoasă. Printre clădiri atât de apropiate încât pereții lor împroașcă înapoi scuipatul maroniu al Pețitorului, și sucul de mahorcă îi pătează salopeta. Pereți atât de apropiați încât betonul zdrelește cotul păros al Verigii Lipsă, lăsat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
întunecoasă. Printre clădiri atât de apropiate încât pereții lor împroașcă înapoi scuipatul maroniu al Pețitorului, și sucul de mahorcă îi pătează salopeta. Pereți atât de apropiați încât betonul zdrelește cotul păros al Verigii Lipsă, lăsat pe marginea geamului deschis. Până când autobuzul oprește și ușa se deschide, dezvăluind o altă ușă, una de oțel într-un perete de beton. Aleea-i atât de îngustă încât nu se vede nimic în lungul ei. Doamna Clark se strecoară din scaun, coboară și trage de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
altă ușă, una de oțel într-un perete de beton. Aleea-i atât de îngustă încât nu se vede nimic în lungul ei. Doamna Clark se strecoară din scaun, coboară și trage de-un ivăr. Apoi dispare înăuntru și ușa autobuzului se deschide într-un dreptunghi de nimic pur. Doar întuneric. Îndeajuns de lat încât să te poți strecura prin el. În interior simți mirosul ascuțit ca un ac al urinei de șoareci. Mai pune la socoteală și mirosul unei cărți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]