1,649 matches
-
de la noi și-o păstra o vreme, dar apoi se stingea lent la loc, îi dispăreau numele și urma. Doar pe unde treceam foarte des culorile, în loc să dispară, se intensificau tot mai mult, ajungeau limpezi și luminoase, în revărsări de azur evanescent și tencuială galbenă și frunze atât de verzi, că te dureau ochii. Bucureștiul era atunci, pentru mine, o stea de mare luminoasă, cu centrul în casa noastră și cu brațe întinse către casa mătușii Vasilica din Dudești-Cioplea, a nașei
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
configureze, în mare, imaginea din covorul precedent: mama cu mine în brațe, privindu-ne-n ochi și zâmbind. Dacă te lipeai de perete, dîndu-te, astfel, cu doi pași înapoi, icoana se tulbura și devenea marea vedută a unui golf de azur fermecător, ocolit de un oraș cu clădiri buretoase, cu cămăși, pantaloni și cearceafuri colorate fluturând la sute și mii de balconașe de fier forjat, cu palmieri încadrînd mari biserici, totul sub conul verde al unui vulcan adormit. Peste apele transparente
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
-se moale pe culoarul dintre strane, până la marile porți de abanos sculptat ale Ieșirii - se desfăceau lateral alte două galerii, abside mărețe în care aveau să se-mpingă, în cruce, aripile, cu nebunia lor de culori, cu ochii lor de azur tivit cu aur intens, așa încît biserica-fluture, fluturele îmbrăcat în biserică și biserica locuită de fluture, amîndouă-nvelite în tandra substanță a emisferelor cerebrale, avea să-și ia zborul către împărăția mereu promisă, visată mereu și mereu, ocultată mereu și mereu
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
Tot ce ținea de religie se amesteca, pentru el, în mod ciudat, cu icoanele de deasupra paturilor pe pari văruiți de la Tîntava: Arhanghelul Mi-hail, Dumnezeu Tatăl, zecile de sfinți care-și turteau aureolele unele-n altele, toți în straie de azur și purpură, toți pe un fond siniliu scrijelit cu un scris strâmb. Pozele de pe același perete, colorate cu mâna, înfățișînd militari și țărănci, în rame de sticlă pisată sub ștergare de borangic, odaia umbroasă cu pământ pe jos, lampa cu
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
urcară doar până pe la trei sau patru, după care-ncepeau să țipe cât îi ținea gura: "Dați-mă jos! Dați-mă jos!" Mircea stătuse deoparte, privind cu teamă la nebunia celorlalți. Dar, încetul cu încetul, urcușul copiilor spre bucățica de azur începu să-l atragă ciudat și pe el. Își aminti din nou de Mendebil, de ascensiunea lui prin inelele scării de incendiu până-n vârful coșului de la fabrica "Pionierul". Se ridicase-n picioare acolo, pe buza coșului, și-și întinsese brațele
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
la nesfârșit. Stomacul i se dilatase-n tot corpul, până și capul, până și mâinile îi erau acum un stomac cuprins de rău și de greață. Urca de ore, de secole. Deasupra lui scripetele sclipea ca scrijelit în aur curat. Azurul pătat cu nori de vară se căsca adânc, apos, tot mai vast, până ce Mircea avu impresia că nu mai urcă, ci se cufundă-ntr-o conductă de ciment cu un ochi de apă limpede pe fund. Cei de jos aproape
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
mai limpede, întindea tot mai mult aripe de celofan ud, ce se-ntăreau cu nervuri și se umpleau cu o culoare pură, un azuriu reflectorizant, mult mai intens decât al cerului din care se ivise. Era un mare fluture de azur, urmat curând de alții și alții, până când aerul începu să clocotească. Dar numai el, primul, părea a fi deplin real, cu trupul lui păros, cu cele șase piciorușe filiforme ghemuite sub torace și cu aripile-ntinse deplin, cele de sus
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
cu un celofan în care Mircea făcuse câteva găuri pentru aerisire, rădașcă privea și ea, ridicată pe jumătate pe peretele de sticlă, lumea. O oboseală vecină cu moartea i se-ntindea în carnea fibroasă de sub platoșă. Beția zborului și a azurului, rotirile nebunești în jurul marelui stejar, își avuseseră rodul lor: mesajul fusese transmis. Nu desfăcuse degeaba aripile șifonate de sub elitre. În sicriul de sticlă avea să rămână curând doar o carcasă goală, căci Duhul fusese deja injectat în nuntirea cu o
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
în brațe și intră cu ea în scenă. -”Fiecare copil visează ce-i țara În felul său, curat și frumos; Țara-i un munte, urcând măiestuos, Râuri albastre îi poartă cântarea, Marile orașe străbat depărtarea, Satele noi se rotesc sub azur, Macii surâd, visătoare-i cicoarea, Brazi desenează-al pădurii contur”... După ce Angela a terminat de spus poezia, în sală au izbucnit, iarăși, aplauzele. Și, deși doar patru mânuțe mici aplaudau, „sala” de spectacole răsuna de însuflețirea care i-a cuprins
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
11 1. Duhul m-a răpit, și m-a dus la poarta de răsărit a Casei Domnului, care caută spre răsărit. Și iată că la intrarea porții, erau douăzeci și cinci de oameni; și în mijlocul lor am văzut pe Iaazania, fiul lui Azur, și pe Pelatia, fiul lui Benaia, căpeteniile poporului. 2. Și Domnul mi-a zis: "Fiul omului, aceștia sunt oamenii care fac planuri nelegiuite, și dau sfaturi rele în cetatea aceasta! 3. Ei zic: Nu este încă vremea potrivită ca să zidim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85085_a_85872]
-
lung, Totul e mărginit - durerea nu. Un singur lucru e mai bun ca viața, Pentru că nu-i nimic, nimic chiar; moartea. Ah, cum nu sintem pe atunci pe când {EminescuOpVIII 45} Nici ființă nu era, nici neființă, Nu marea aerului, nu azurul, Nimic cuprinzător, nimic cuprins, Nu era moarte, nemurire nu Și fără suflet răsufla în sine Un ce unic ce poate nici n-a fost! Dar vai! un sâmbure în acel caos, Mișcîndu-se rebel, a nimicit Eterna pace și de-atunci
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
scheletele de piatră Ce-n natura cea, maratră Stau bătrâne, slabe, seci. În castelul trist și mare Ce se-nalță rece, sur, Cu fantasticul lui mur {EminescuOpVIII 180} Printre stânci cu poala-n mare Și cu fruntea-n cer de-azur, În castel c-umerii-n, nouri Stă-n fereastră ca un arc, Într-a mărei triste-ecouri, Fața-n văl de gând și nouri Al serafilor monarc, Un monarc cu fața pală Și cu păr de-un aur blond, Iar în ochiu-i vagabund
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
El, „Oha“, își făcuse plinu’, avusese grijă de toate, prin vânzarea asta avea să se retragă în liniște și o să înceapă cu „băieții“ o viață nouă, va locui în cele mai bune hoteluri, iarna în Gstaad, vara pe Coasta de Azur, o să-și construiască în grădină și o piscină. —Familia H. nu mai are ce căuta de-acum înainte în S., spuse Hackler cu zâmbetul ăla mărunt pe față. „Oha“ și-a pus pe contract semnătura pe care o uitase abil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
pe obrazul numai piele și os. Ceva parcă m o împuns în inimă... L-am lăsat o vreme... „Și de ce n-am merge?” - m-am trezit eu vorbind. Atunci Filip s-o uitat la mine cu niște ochi limpezi ca azurul și m-o întrebat: „Chiar ai avea curaj să evadezi, Costăchele?” Decât aici. Mai bine mor... Dar liber.” - am răspuns eu. Din acea zi nu vorbeam altceva decât de evadare. Încetîncet, am făcut rost de niște încălțări mai bune, de
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
să urce Ceahlăul dinspre Buhalnița, apăru candidă și sinistră între două stânci, apoi dispăru în dosul Panaghiei și pe urmă, după ce stătu o vreme nehotărâtă de-asupra prăpastiei, veni pe biserica schitului. A doua zi, pe Ceahlău... Bolta imensă de azur, acoperind priveliștile scânteietoare... Monștrii pietrificați de pe munte, culcați, ori în picioare, unii binevoitori, alții agresivi sau bizari. (Era și unul amical și hilar, în mijlocul platoului.) Culmile negre din vale tîrîndu-se spre piciorul muntelui colosal, ori alergând speriate în toate părțile
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
nu țin la nimeni atât de mult ca la dânsa, subestimând cu exces și pe X și importanța lui pentru mine. Era vorba de simpatie, de prietenie, dar... Cuvântul "a ținea" ni-l aruncam ca o minge primejdioasă. Și-n azurul ochilor ei, eternul ascuțiș de lumină... Dumnezeule mare! acum zece ani lucrurile s-ar fi petrecut altfel, și repede. Dar acum zece ani, o femeie de douăzeci de ani n-ar fi vagabondat cu mine prin văi și pe dealuri
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
joace deasupra câmpiei, încercînd miraje abia conturate. ... Adela! La ora asta era desigur în cerdac, pe scaunul ei pliant, cu șalul împletit pe umerii largi, pe brațele rotunde, pe bustul înalt, cu ochii pe jumătate închiși de lumina soarelui, filtrîndu-și azurul printre genele lungi... Ochii ei albaștri... Culoarea cerului pentru un detaliu organic!... Abandonarea extatică a unei femei cu privirile albastre... În locul licăririi ironice, aiurare!... O schimbare în lumea din afară m-a deșteptat din semi-halucinația tulburătoare. Clinchetele zurgălăilor deveniseră mai
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
în inconștient, se odihnesc și se fortifică, în timp ce și conștiința, odihnită de ele, devine mai sensibilă la incitațiile lor. Acum, readus la Adela, vorbeam și auzeam tot ce se vorbește, dar ideea, imaginea, senzația existenței ei lumina din umbră cu azurul ochilor săi tot câmpul conștiinței. În timpul mesei, un artist al ciocanului a tocat un sfert de ceas (a doua zi era sărbătoare), scoțând din lemnul uscat cascade de sunete, care mureau și reînviau. Apoi, în dangătele clopotelor mari, călugării din
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
viața, sprijinit pe masă, cu tulpanul legat pe frunte, era atât de femeie! Proiectată pe zidul întunecat al bradului, cu rochia trandafirie, cu fața înviorată de mers și de plăcere sub broboada albastră, cu zâmbetul ei roș și luminând din azurul ochilor, îmi părea, până la halucinație, o floare mare, una din acele flori tropicale care atrag irezistibil, amețesc și omoară. - Mon cher maître, la ce visezi? - La nimic. Mă gândeam la o floare strălucitoare despre caream citit într-o carte că
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
concentrează întreaga conștiință asupra femeii, până la halucinație. Persistența imaginii ei în conștiință, luminată de albastrul ochilor - când citesc, 1 Bucătăreasa pricepută (fr.). când vorbesc cu cineva, când gândesc altceva -, ca o formă a priori a cugetării, aruncând un văl de azur peste paginile cărților, peste priveliști, așa cum proiectezi, oriunde ți-ai întoarce privirile, rotundul soarelui apunând, rămas câtva timp în ochi. Strângerea treptată a confienței de altădată, a prieteniei afectuoase pentru ea. Dorința arzătoare de a-i sacrifica totul și mai
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
făcu, dar am dat cu nasul chiar de secretară. Era o nurlie de fată, s-o sorbi într-un pahar de vodcă cu suc de roșii. Blondă, cu ochii adânci ca marea, că dacă nu erai atent, te înecai în azurul lor. Nici frumoasă, nici bătrână, nici înaltă, dar nici nu-ți înțepenea ceafa uitându-te în jos spre ea; și cei drept, era apetisantă ca o prună prea coaptă. - Dumneata ești secretara? Mirată, mi-a răspuns ușor înțepabil: - Da' nu
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
mă așeza lângă ea și ea a fost de acord, schițând un surâs de giocondă și săgetându-mă scurt cu ochii ei minunați, negri, cu ape albăstrii, probabil mi s-a părut, deoarece avea în jurul ochilor câte o pată asemănătoare azurului. Oricum, avea talent la amestecatul nuanțelor de culoare: de la păr și ochi și până la săndăluțele cu care erau încălțate acele piciorușe fine, de antilopă, totul era într-o perfectă armonie. Am murmurat încet: - Nu ești de vină tu,/ De vină
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
voia bună, de care, dealtfel, nu duceam lipsă. Stăteam tolănit pe iarbă, fumam, beam cafea și-l ascultam pe Gabi cum a prins șalăi din cei mari în Siret, pe la Tecuci. Totul era nou pentru noi, frumos, calm, cerul de azur, adia un vântuleț numai potrivit de răcoros și noi eram mulțumiți și nu simțeam oboseala drumului. Am pornit mai departe și după vreo oră iată-ne în Tulcea. Ne-am îndreptat spre birourile filialei de vânătoare și pescuit sportiv. Băieții
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
la iarnă. „Bunica”, așa i-am spus, fără să mai șovăi, căci eram foarte convins că așa-i. Era năltuță, și la cei 87 de ani ai ei (atunci când am cunoscut-o), avea ochii mari, frumoși, albaștri, de un larg azur iar vorba ei era atât de română, neaoșă, încât credeai că, atunci când se uită la tine și-ți vorbește, te afli chiar în casa ta, vorbind cu tine însuți. Era frumoasă bătrâna. Când începea să povestească cu glas încet, vedeai
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
căuta Eu, zice Domnul, cînd le voi ridica iarăși și le voi aduce înapoi în locul acesta." $28 1. În același an, la începutul domniei lui Zedechia, împăratul lui Iuda, în luna a cincea a anului al patrulea, Hanania, fiul lui Azur, prooroc din Gabaon, mi-a zis în Casa Domnului, în fața preoților și a întregului popor: 2. "Așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: Eu sfărîm jugul împăratului Babilonului! 3. Peste doi ani, voi aduce înapoi în locul acesta toate uneltele Casei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85098_a_85885]