1,910 matches
-
să urce scările. Vedem, doamnă, sigur că vedem..., îi spun eu, privind surîzător spre picioarele ei, care i se văd destul de mult din poziția în care stau eu acum. Hm!... pufnește furioasă Brîndușa, făcînd un pas în lateral, depărtîndu-se de balustradă. Ești un necioplit, domnule fizician... Da, îi confirm grav. Sînt necioplit. În schimb, arăt eu cu privirea spre ea, stăpînindu-mă să nu sar peste balustradă și s-o iau în pumni, dumneavoastră sînteți dăltuită bine. Vai de ciocanul care a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
care stau eu acum. Hm!... pufnește furioasă Brîndușa, făcînd un pas în lateral, depărtîndu-se de balustradă. Ești un necioplit, domnule fizician... Da, îi confirm grav. Sînt necioplit. În schimb, arăt eu cu privirea spre ea, stăpînindu-mă să nu sar peste balustradă și s-o iau în pumni, dumneavoastră sînteți dăltuită bine. Vai de ciocanul care a lovit în marmura asta! Să-ți fie rușine! îmi șoptește Brîndușa. Nu mi-e și nici n-o să-mi fie. Eu n-am făcut niciodată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
secretarul stă de vorbă cu secretarul Comitetului P.C.R. și cu cîțiva ingineri. Înclin din cap cînd trec pe lîngă ei și intru în încăpere. Cînd mă observă, Vlad coboară în fugă treptele, poticnindu-se la ultimele, prinzîndu-se din zbor de balustradă. 'mnezeii...! ... scrîșnește el, ducîndu-și mîna la pulpa piciorului, unde s-a lovit. De ce-ai făcut, mă, scara asta așa îngrămădită?! îmi strigă, apropiindu-se. Ai adus calculele? Uite-le, îi spun, întinzîndu-i coala de hîrtie. Cum stăm, tovarășe Vlădeanu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Le spun că instalația se va extinde cu o linie de fabricație pentru filamentele de douăzeci, aflate acum în studiu, și operatorii dau din cap mulțumiți. Îi salut, ducîndu-mi mîna la cască și plec. Urc încet spre birou, ținîndu-mă de balustrada scării. Sînt atît de obosit, că, dacă n-ar fi Livia, care mă așteaptă, m-aș întinde pe birou și-aș dormi tun pînă mîine dimineață. Strănut mereu, iar mușchii spatelui mă dor tot mai tare. De artroza mea nici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
să-mi schimb batista; cea din buzunar mi-e udă toată. Urc pînă la mine și vin imediat, îi spun. Bine. Stau la treizeci și trei, îmi reamintește Fulvia, pornind pe culoar, mergînd încet, ca după un drum lung și obositor. Prind balustrada în palmă și urc treptele anevoie, poticnindu-mă tot mai des din cauza durerilor care-mi cuprind mușchii sînt dureri atît de ascuțite, că-mi simt maxilarele încleștate, nici să înjur nu mai pot. Aș vrea să mă întind să dorm
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
la scări, merg încet, sprijinindu-mă din cînd în cînd cu mîna de perete, ca un om beat. La scări, mă odihnesc un timp, îmi tamponez nasul, apoi încep să urc treptele cîte una, sprijinindu-mă la fiecare pas de balustradă. Scrîșnesc din cînd în cînd la cîte un fior de durere, care mă face să mă poticnesc, dar nu vreau să mă opresc; trebuie să ajung în cameră și să mă întind pe pat. În întunericul de pe scări, imediat ce trec
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
de culoare deschisă, care coboară. Se oprește brusc, la numai două trepte în fața mea. Eu înțeleg că nu are nici un chef să șteargă peretele cu umărul din cauza îngustimii scărilor, așa că s-a oprit pînă trec eu. Mă lipesc mai mult balustradă și urc treptele în continuare, trecînd pe lîngă ea cu capul plecat, poticnindu-mă la fiecare treaptă. Pe culoarul etajului patru, merg încet, cu un ultim efort. Descui ușa, o deschid, aprind lumina și intru. "Sînt la mine acasă!", mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
epidemia aia uriașă, care a șters de pe fața pământului cirezi întregi de vite din toată Europa, a fost provocată de o mână de porumbei amărâți? — Amărâți? Graham, ăștia sunt otravă curată! Mami și tati! Cobor în grabă ținându-mă de balustradă și iată-i, în picioare lângă șemineu. Tati e în costum de zi, cu un joben sub braț, iar mami e îmbrăcată cu un sacou bleumarin, o fustă înflorată și pantofi roșu aprins, care nu sunt chiar același roșu cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
spre mine complice. Aici va avea loc ceremonia. Cred că-ți va plăcea. Trecem iar prin holul uriaș de marmură și el deschide o ușă dublă, invitându-ne într-o încăpere pur și simplu imensă, înconjurată de o terasă cu balustradă albă. La unul dintre capete se află o fântână de marmură, iar la celălalt câteva trepte duc spre o platformă ușor mai înălțată. Oriunde mă uit, mișună o groază de oameni, aranjând florile, drapând șifonul și punând scaunele aurite în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
tapet din hol a dispărut. Vechea mochetă a dispărut și ea. Totul a fost refăcut în culori deschise și proaspete, cu parchet nou de sisal și spoturi luminoase. Privirea îmi urcă șocată pe scări, unde un bărbat în salopetă vopsește balustradele; pe palier sunt încă doi, pe o scară, care fixează un candelabru. Peste tot, numai miros de vopsea și de nou. Și de bani cheltuiți. Ați aranjat toată casa, zic cu glas stins. Pentru nuntă! spune mami, radioasă. — Mi-ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
odihnă” de spital. Prefer banca de lemn și zgomotul pensulei pe pânza ce-și așteaptă amprenta. Luni, 22 iulie 2002 - Călinești Spațiul nostru de vis a fost invadat de femei de serviciu care fac curățenie în camere, copilițe care șterg balustradele, armata care instalează în curtea imensă corturile sub care vor fi puse mese și bănci care vor ospăta mâine personalități politice ale țării aflate în turneu prin județ. Acest eveniment care stresează oficialitățile locale de când am venit noi, ne va
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
brad și clopoței, floarea preferată a tatei. Noi, copiii, ne duseserăm În sat și când Îmi amintesc acea zi deosebită, văd foarte clar râul scăldat În soare; podul, tabla strălucitoare a unei cutii de conserve lăsate de un pescar pe balustrada lui de lemn; măgura acoperită de tei, cu bisericuța trandafirie și cu mausoleul de marmură În care se odihneau morții mamei; drumul prăfuit care ducea În sat; fâșia de iarbă verde deschis, cu petice pleșuve de sol nisipos, dintre drum
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Pe la 1715, fusese proprietatea prințului Alexei, nefericitul fiu al acelei brute, Petru I. O parte dintr-o escalier dérobé și Încă ceva de care nu-mi amintesc au fost păstrate În noua anatomie a clădirii. Am atins cu mâna acea balustradă și am văzut (sau am călcat pe) celălalt detaliu uitat. Din acel palat a fugit prințul, pornind pe șoseaua ce ducea spre Polonia și Austria, fiind Însă ademenit Înapoi tocmai din sud, din Neapole, În casa paternă de tortură, de către
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Își făceau cuiburi În malul lui abrupt, roșcat, râul era invadat de reflexiile falnicilor și romanticilor brazi (care mărgineau moșia noastră Vira); și Încă mai jos, torentul tumultuos al unei mori de apă Îi dădea privitorului (sprijinit cu coatele de balustradă) senzația că se Îndepărtează tot mai mult, ca și cum aceea ar fi fost Însăși cârma timpului. 5 Pasajul următor nu se adresează cititorului obișnuit, ci În mod special acelui idiot care pierzând o avere Într-o catastrofă, consideră că mă poate
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
alunecând un pic pe pardoseala lină de piatră a holului, silind mâna blândă așezată pe scobitura spatelui meu să-mi propulseze cu ghionturi mici scheletul recalcitrant. Odată În dreptul scării, mai aveam obiceiul de a ajunge la trepte strecurându-mă pe sub balustrada dintre coloana din mijloc, care susținea scara, și primul grilaj al scării. Pe măsură ce mai trecea o vară, mă strecuram tot mai greu; acum cred că și stafia mea ar rămâne Înțepenită acolo. O altă parte a ritualului era urcarea scărilor
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
dintre melodiile pe care eu nu le puteam suferi - indicațiile date florilor artificiale din Faust (...dites-lui qu’elle est belle...) sau văicăreala lui Vladimir Lenski (...Ku-da, ko-da, ku-da vî udaliliși). Părăseam etajul unde stăteam noi, copiii, și alunecam Încet pe balustradă În jos până la al doilea etaj, unde se aflau camerele părinților mei. De cele mai multe ori, erau plecați la ora aceea și, În amurgul care se lăsa, acel loc avea asupra simțurilor mele tinere o influență teleologică, de parcă acea acumulare de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
asta miop și lăsând stropi de apă În urma lui, În dormitorul lui unde ținea Într-un loc secret trei prosoape sacrosante (printre altele, era atât de brezgliv, În sensul rusesc intraductibil, Încât se spăla pe mâini ori de câte ori atingea bancnote sau balustrade de scări). Se plângea mamei că Serghei și cu mine eram niște mici străini, niște derbedei și niște măscărici, niște snobi „de o nepăsare patologică“, după cum se exprima el, față de Goncearov, Grigorovici, Korolenko, Staniukovici, Mamin-Sibiriak și alți indivizi Îngrozitor de politicoși
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de deasupra, acoperit cu un covor roșu, unde o grecoaică fără brațe prezida asupra unui vas din malahit pentru cărți de vizită, părinții mei Încă i se mai adresau și, În timp ce cobora, unchiul privi În sus râzând și bătând În balustradă cu mănușile pe care le ținea În mână. Mi-am dat seama imediat că nu avea loc nici un duel, că provocarea fusese Întâmpinată cu scuze, că totul era În regulă. Am trecut În goană pe lângă unchiul meu și am ajuns
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
așteptat ore-n șir Împreună cu micul nostru fiu ( În vârstă de la doi la șase ani) să treacă un tren pe dedesubt. Am văzut copii mai mari și mai puțin fericiți oprindu-se pentru o clipă pentru a se apleca peste balustradă ca să scuipe În coșul astmatic al locomotivei care se Întâmpla să treacă pe dedesubt, dar nici tu, nici eu nu suntem dispuși să recunoaștem că din doi copii cel mai normal este cel care găsește o soluție pragmatică exaltării zadarnice
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Lumii"!... De ce nu? La puterea banilor lor... sugerează Țamblac. Să nu le-o ia înainte Mahomed, cu "puterea armelor lor", zâmbește sarcastic Ștefan. Treci peste comèdie. Și?... În "Palozzo ducale", urcam "Scara uriașilor" străjuită de lei înaripați, mă sprijineam de balustrada aurită și mă gândeam cu durere la prăpastia căscată între bogăția cu huzur a Apusului catolic și sărăcia amară a Răsăritului pravoslavnic, cuvântă Țamblac. Știu! i-o taie Ștefan. O să umplem prăpastia aiasta cu trupurile noastre și... și nu va
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mic apartament îi deschid rareori ușa. Vara, când tinerii de la parter au musafiri, tanti Șura iese pe balconul dinspre curtea îngustă, de unde terasa de jos, preferată pentru răcoarea pe care o oferă, se vede ca în palmă. Stă rezemată pe balustradă și doar se uită, participând, în felul ei, la veselia tinerilor. Așa se simte mai puțin singură. * Record de lipsă de asistență la înmormântarea lui tanti Șura (iulie 1993): în afară de preot și dascăl, doar eu, Doina, Nelu și Tudora, femeia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
pace, spălându-se unul pe altul cu extraordinară tandrețe... Activitățile lor sunt intense, dar de scurtă durată: aici e poate secretul vitalității lor pisicești proverbiale... * Neavând, din păcate, șoareci, pisicile noastre „vânează” păsări. Adică le pândesc, de la ferestre sau de pe balustrada balconului, de unde cel mare doar o singură dată, dar Gălbenuș de 4-5 ori au căzut în gol, din fericire doar de la înălțimea etajului doi la care locuim. Cum însă nu-și pot permite să cadă prea des și cum ferestrele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
am coborât în fața primăriei. O mulțime pestriță și nerăbdătoare aștepta să vadă cine sunt viitoarele activiste. Primăria abia se vedea din stradă, acoperită de pomii cu frunzișul des. Ca să ajungi la clădirea primăriei trebuia să urci niște scări străjuite de balustrade din lemn. În fața gardului, de o parte și de alta, erau două gazete de perete, vechi și urâte, iar gardul din fața primăriei era din plasă de sârmă. Clădirea administrativă nu era nici urâtă, nici frumoasă, dar avea un aspect oarecum
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
furia apei. L-au certat, eu am spus: am vătzut și eu un bețiv, care a zis sunt beat și fac ce vreau! După două decenii, în locul podului din lemn, s-a construit un pod din beton, cu trotuare și balustrade. Prin strădania locuitorilor, comuna Hlipiceni se evidențiază printr-o producție agicolă destul de bună și de calitate la producția de grâu și în special la sfecla de zahăr, iar primăria a acordat loc de târg, care se ține în fiecare marți
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
furia apei. L-au certat, eu am spus: am vătzut și eu un bețiv, care a zis sunt beat și fac ce vreau! După două decenii, în locul podului din lemn, s-a construit un pod din beton, cu trotuare și balustrade. Prin strădania locuitorilor, comuna Hlipiceni se evidențiază printr-o producție agicolă destul de bună și de calitate la producția de grâu și în special la sfecla de zahăr, iar primăria a acordat loc de târg, care se ține în fiecare marți
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]