2,601 matches
-
nu le vorbeau limba, care nu reușeau să le-o înțeleagă; bolboroseală ininteligibilă, bla-bla-bla plin de onomatopee (barbar), graiul lor nici nu părea a fi un grai, ci un fel de gângurit fără noimă. După Lévi-Strauss (Rasă și Istorie), cuvântul "barbar" trimite, din punct de vedere etimologic, la ciripitul nelămurit al păsărilor. Fie el egiptean sau hun, cel care nu vorbește greaca sau latina nu deține logosul (discursul limbaj și rațiune totodată) și nu aparține, deci, umanității. Dacă romanii îi considerau
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
care nu vorbește greaca sau latina nu deține logosul (discursul limbaj și rațiune totodată) și nu aparține, deci, umanității. Dacă romanii îi considerau pe huni a fi "animale cu două picioare", aceasta se datora limbii lor "păsărești". Mai târziu, termenul barbar a fost înlocuit cu sălbatic, provenit din latinescul silvaticus, însemnând "al pădurii" (care vine din pădure) și trimițând tot la natură: la origine, animalele considerate sălbatice erau cele care trăiau libere, în codru. Termeni fondatori, piloni ai etnocentrismului, cuvintele "barbar
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
barbar a fost înlocuit cu sălbatic, provenit din latinescul silvaticus, însemnând "al pădurii" (care vine din pădure) și trimițând tot la natură: la origine, animalele considerate sălbatice erau cele care trăiau libere, în codru. Termeni fondatori, piloni ai etnocentrismului, cuvintele "barbar" și "sălbatic" au în comun respingerea celuilalt, a străinului, în natură sau, mai exact, în animalitate. Altfel spus, în lumea celor fără de suflet. Și totuși, oameni fără de suflet? Cum să existe așa ceva? În orice caz, îndoielile au existat și există
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
cuvântul, arta ar fi putut produce același rezultat. Dacă ne gândim doar la gestul acesta (gestul, deci intenția), trebuie să acceptăm că mongolul nu este complet incapabil de poezie. Este un poet, însă un poet în stare brută (în stare barbară). La Paris, la Muzeul de Arte Decorative, pe strada Rivoli, o expoziție ne aduce la cunoștință numeroasele moduri în care animalul a intrat în casele și în viețile noastre pentru a le înfrumuseța. Rezervă inepuizabilă de forme, animalul le oferă
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
la un capăt. Asistăm însă, în mod paradoxal, mai peste tot în lume, la o resurgență a spiritului de elan (a se vedea evenimentele din Rwanda, Congo, Afganistan, Balcani, Kașmir, Orientul Mijlociu ș.a.), manifestări ale unei alianțe ciudate între un tribalism barbar, un fundamentalism religios intolerant și o prezență extrem de activă a firmelor multinaționale care își promovează, prin orice mijloace, interesele economice. Ruptura aproape totală dintre economic și social, mercantilizarea excesivă a legăturilor interumane, ca și ruptura socialului de noile mize și
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
își promovează, prin orice mijloace, interesele economice. Ruptura aproape totală dintre economic și social, mercantilizarea excesivă a legăturilor interumane, ca și ruptura socialului de noile mize și jocuri politice dau naștere unor ase-menea strategii de clan, care degenerează în situații barbare. Să fie aceste convulsii, conflicte exacerbate uneori, cîntecul de lebădă al spiritului comunitar în fața răspîndirii triumfătoare a individualismului? Greu de crezut. Reacții paradoxale există și în plan politic și în multe țări mult mai civilizate (vezi progresul neașteptat al partidelor
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
trupe rusești, nici chiar trupe românești, sunt nu ocupate ca puncte strategice, dar zilnic bombardate, incendiate și jefuite, când câmpurile și holdele noastre sunt pustiite și arse, când santinelele noastre de-a lungul Dunării sunt ciopârțite în modul cel mai barbar, când muncitorii sunt răpiți de la plugul lor și duși în robie împreună cu femeile și copii lor ca în timpul lui Mohamed al II lea, când într-un cuvânt vedem patria noastră amenințată de toate ororile, invaziile sălbatice din secolele trecute, același
MIHAIL KOGĂLNICEANU ŞI INDEPENDENȚA ROMÂNIEI ÎN ISTORIOGRAFIA ROMÂNEASCĂ by Mihaela Strungaru-Voloc () [Corola-publishinghouse/Science/1609_a_3012]
-
deoarece pupilele Stareței din Lavra Prețioaselor de pe Bach-Louis știu că acesta e fondat de Jacques Chirac, cunoscut ca mare fustangiu, deci macho, sexist etc.). În fața indecentei expuneri de "zizi" din arta africană anterioară nașterii "micului Paris" de la Dambovicz (deci esențialmente barbară, vulgară) există doar două soluții: acoperirea componentei morfologice provocatoare de disconfort vizual (prin editarea imaginii originale); înlocuirea cursului despre conexiunile dintre "art moderne" și "arts premiers" cu unul despre rolul conectorilor logici în modelarea relației pragmatico-semantico-discursiv-estetice în cultura neohexagaleză dintre
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
-l învinui totuși de infamie și asasinat. Vine în vizită la narator să-i ceară gloanțe, se disculpă, dar nu colaborează decât atunci când află că acela deține două lăzi de gloanțe și două arme Remington. Egoist și posac, megaloman și barbar, Caffó era ireversibil abrutizat și total lipsit de simțul umorului. În schimb copula frecvent cu femela-broască, prilejuind poliorgasmia mascotei, provocându-i excitația permanentă, spasmele și țipetele vulcanice, prelungi. Caffó se poartă ca un războinic medieval, fanatic și obtuz, în timp ce naratorul
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
el sau cu o chelneriță de la Cumpătu drept o trădare a unui ideal sacru. Considerând cei șaptesprezece ani apogeul propriei vieți, stadiul proiectiv fără întoarcere, naratorul își descrie trauma: "atunci m-am poticnit, în infinita mea transgresiune, de un idol barbar și mizer, de o icoană blasfematorie și stridentă,de un strigoi scălâmb numit Lulu". Era ultima noapte la Budila cu focul de tabără și carnavalul aferent. Lulu se costumase și se machiase ca o vampă cu minijupă, perucă blondă, pantofi
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
un timp care nu mai e acela al sursei productive, apoi să repete această resurecție după mai multe morți, printre care și aceea a autorului, și după simulacrul unei multiple extincții?” Jacques DERRIDA O prințesă mofturoasă la curtea unui rege barbar. S-a observat mai puțin in critica de specialitate că Eminescu și-a conceput personajul feminin ca pe un antierou. Arhetipul feminin eminescian se disociază de marile “persone” romantice tocmai prin simplitatea descrierii și non-consistența unui gestuar metafizic. Cătălina este
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
trupe rusești, nici chiar trupe românești, sunt nu ocupate ca puncte strategice, dar zilnic bombardate, incendiate și jefuite, când câmpurile și holdele noastre sunt pustiite și arse, când santinelele noastre de-a lungul Dunării sunt ciopârțite în modul cel mai barbar, când muncitorii sunt răpiți de la plugul lor și duși în robie împreună cu femeile și copii lor ca în timpul lui Mohamed al II lea, când într-un cuvânt vedem patria noastră amenințată de toate ororile, invaziile sălbatice din secolele trecute, același
MIHAIL KOGĂLNICEANU ŞI INDEPENDENȚA ROMÂNIEI ÎN ISTORIOGRAFIA ROMÂNEASCĂ by Mihaela Strungaru-Voloc () [Corola-publishinghouse/Science/1609_a_3034]
-
lui Russell a fost că rațiunea identifică valori cu semnificație universală. Sunt acele valori care pot întemeia o reprezentare despre fericire ce nu se dovedește amăgitoare. Orientarea vieții prin raportare la asemenea valori distinge o comunitate evoluată de o societate barbară. Universal valabil nu înseamnă și universal respectat. Russell admitea că există deosebiri culturale importante între epoci istorice și comunități umane. Domnia îndelungată a unor moravuri crude, persistența lor și în lumea de azi, era invocată de Russell împotriva așa-numitului
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
Leopardi, fapt, în opinia noastră, deloc indiferent.42 Aniversarea, la care Giosuè Carducci a rostit un discurs comemorativ, a marcat revigorarea interesului pentru versurile romanticului și a oficializat intrarea acestora în sfera de interes a lumii academice. Conform poetului Odelor Barbare, la acea dată, trebuie repetat, există deja o modă literară generată de Canturi, o adevărată maladie a leopardismului (formularea îi aparține lui Gilberto Lonardi), diferită de cea patriotică din prima jumătate a secolului: Nu te lasă și tu furat de
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
candoarea de mult apuse, dorind să le transpună în contemporaneitate.432 Ambii au transferat în creațiile lor căutarea inocentei antice, care se poate citi în fragmentele în care autorul romantic descrie primele ore ale universului și în prospețimea naturii primordiale, barbare, creionate de Quasimodo. Ermeticul s-a simțit atras de poeții greci și pentru că din scrierile lor s-au păstrat de cele mai multe ori numai fragmente, ca părți dintr-un univers dispărut despre care doar ruinele mai stau drept mărturie. Era fascinat
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
ceea ce Îi este fundamental opus. Ori, opusul toleranței este violența nu - așa cum s-ar putea crede - intoleranța. Toleranța Însăși poate fi, Într-o exprimare numai aparent paradoxală, intolerantă: de pildă, față de manifestări inadmisibile, care aparțin subumanului cum ar fi opresiunea barbară a unor comunități de către altele, abuzul asupra persoanelor defavorizate sau fără apărare, În special asupra copiilor (pedofiliaă. Un raport al UNESCO indica exigența ca față de astfel de situații să se manifeste „toleranță zero”! Ea Încetează acolo unde drepturile celorlalți nu
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
firii unor animale), editorul respectiv a invocat "linia atitudinii civice umaniste, manifestate deschis de scriitor împotriva practicilor de tristă amintire din perioada celui de al doilea război mondial" (Voiculescu 1986: 538); cf. și raportarea, cu pretenția de reconstituire, la "o barbară practică medicală a anilor '30 -'40 ai secolului trecut. V. Voiculescu redă modalitatea cea mai brutală de "spălare a creierului"" (Constantinescu, V. Voiculescu, medicul; este drept, există și referirea la sistemul politic pe cale de a se instala în România în
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
afară din craniu la oamenii dinaintea noastră și prin ea se putea privi lumea viitoare. Prin ea se primeau insuflările și inspirațiile de sus. Apoi ea se retrăgea și se ascundea iar sub oasele capului. Aici se făcea în timpurile barbare tonsura preoților, pe unde s-ar fi înlesnit, țineți-vă rîsul, pătrunderea Duhului. Alți autori și mai ridicoli susținuseră că ea ar fi fost ochiul ciclopului"; "Vechile superstiții din erele primitive puneau în inimă centrul cunoașterii suprafirești. Și, pentru unirea
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
scrie multă literatură artistică pe marginea unor momente de istorie românească, se scrie cu fervoare lăudabilă chiar dacă, de cele mai multe ori, talentul scriitoricesc aproape lipsește. Este poate unicul moment din istoria literaturii noastre în care entuziasmul poate puțintel suplini talentul. Pare barbară o asemenea afirmație, însă, dacă ne transpunem pe valurile vârtejurilor culturii române din acea epocă − atunci se șlefuiau grafia latină, gramatica, unirea Principatelor provoca turbioane lexicale etc. −, gândindu-ne (de exemplu) numai la agitația provocată de reforma ortografică din vremurile
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
de concentrare și de exterminare ale regimurilor totalitare, scrie Hannah Arendt, servesc drept laboratoare în care principiul fundamental al totalitarismului totul este posibil e validat 99." O lume care-și creează tot timpul și mai multe posibile e o lume barbară. Un nou eroism, dedicat imposibilului, nu e oare o necesitate adîncă? De ce anume ne este teamă, care sunt spaimele specific moderne? Omul modern nu se teme nici de Dumnezeu, nici de Diavol, nici de forțe magice, nici de vreo lume
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
nu numai că putem să ne luptăm cu elementul cel grozav al strămoșilor, ci întărim totodată și trupul și-l facem sprinten și ușor. Pe lângă aceste, la întâmplări primejdioase, putem scăpa atât viața noastră, cât și viața altora. Sălbaticii, națiile barbare și acele civilizate a<le> tuturor veacurilor au cunoscut însemnatul folos al înotatului, pentru care sfârșit, tineritul acelora și astăzi se aruncă, cu primejdia vieții, în ape adânci, în care nevoia-i silește a învăța să plutească; iar națiile civilizate
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
Elena. Seducător frenetic, veșnic îndrăgostit, romantic incurabil, înconjurat de femei, mai puțin în perioada în care, pentru a supraviețui în America, a trebuit să facă favoruri unor negri, Limonov cultivă o anume fidelitate față de origini și un soi de compasiune barbară, ce l-au făcut să fie întotdeauna de partea proscrișilor, a marginalilor, a săracilor. Întors acasă, e răvășit de prăbușirea URSS, plînge dispariția comunismului și cere executarea lui Gorbaciov în piața publică. Îmbrăcat în fosta uniformă a Armatei Roșii, se
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
de o supremă neglijență" (Istorie și utopie), după cum plastic o definește, balcanic impulsiv, cîrcotaș, leneș, excesiv, părtinitor, logoreic și fatalist, și-a încredințat îndiguirea lavei incandescente unei limbi de adopție, parfumată, frivolă și strictă precum o cămașă de forță. Sufletul barbar, repliat, dar niciodată complet redus la tăcere, și-a făcut mereu simțită prezența discretă în celălalt Cioran, cel malițios, lucid și insolent, care a continuat să cearnă viața, oamenii și pe Dumnezeu prin sita ironiei sale tonic asasine, croindu-și
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
prin palat, dau decrete, constituții, titluri și medalii; noua trupă gangsteristă lucrează pe blat. evadează către lume câte-o tentativă cumpărată, ca și nouă, de la anticar, dar o află polițiștii cerberii de curte care-o violează public și-o ucid barbar am uitat să și mai plângem, pentru ce să plângem? nici războaie fratricide nu știm să scornim. rațiunea umblă-n cârje și cerșește-n piață iar de-o vreme ne mai naștem doar să ne murim. vă propun un clopot
George Filip. In: ANUL 6 • NR. 8-9 (16-17) • IANUARIE-FEBRUARIE • 2011 by Poezii () [Corola-journal/Imaginative/87_a_63]
-
în persoana, la fel de înspăimântătoare, a Diavolului. Coabitarea a traversat, apoi, glorios, secolele, cu sincope mai mici sau mari, dar la fel de redutabil, de stereotipizant, debordând în "dreptul" artistului de a fi genial, adică altfel decât omul de rând, de a fi barbar, asocial, automutilant (ca Van Gogh) sau nevrotic și suicidar: de a strânge mănunchi, din mai multe direcții, toate firele divergente ale anormalului și terifiantului european, devenite măsură a genialității în romantism, orgoliu și sfidare mai târziu etc. Artistul ca administrator
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]