1,364 matches
-
și într-o limbă ridicol de împestrițată, umplu paginile cele mai frumoase ale lui Caragiale. Citiți, de pildă, minunata O lacună... Prostia aceasta, lipsa de cultură, mahalagismul aces-ta, Caragiale ni le arată și sub haina bogăției. În Five o'clock, barbaria și vulgaritatea unor mahalagioaice ordinare se desfășură într-un palat luxos, plin de obiecte de artă scumpe. Mai mult decât oricare alta, această schiță ne arată cât e de ușor să-ți asimilezi partea materială a civilizației, dar cât e
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
„Civilizația umană este amenințată din exterior de barbaria violenței și din interior de barbaria uitării.” R. Rieman Cuvânt înainte Trăim într-o lume anomică și debusolată, în care violența proliferează malign, primejduindu-i integritatea. De aceea, orice carte centrată pe un asemenea subiect se dovedește mereu bine venită
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
„Civilizația umană este amenințată din exterior de barbaria violenței și din interior de barbaria uitării.” R. Rieman Cuvânt înainte Trăim într-o lume anomică și debusolată, în care violența proliferează malign, primejduindu-i integritatea. De aceea, orice carte centrată pe un asemenea subiect se dovedește mereu bine venită, mai ales când problema este plasată
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
le cere, de vreme ce codurile morale sunt ideologii de clas] care submineaz] transparență pentru oamenii care acționeaz] pe baza lor. Poate teamă este c] f]r] motive morale nimic nu ne va reține de la a c]dea în cea mai cumplit] barbarie. Marx nu dorește s] împ]rt]șeasc] aceast] temere, strâns înrudit] cu cea conform c]reia dac] nu exist] Dumnezeu, atunci totul este permis. Sarcina emancip]rii umane este de a construi o societate uman] bazat] pe transparent] rațional], liber
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
unde rămîne și unde își conturează, dramatic, unicitatea. Gauguin, răzvrătitul pe condiția sa prosperă, pe care o părăsește în 1883 și-și începe hălăduirea: Bretania, Panama și Martinica, insulele Dominique din arhipelagul Marchizelor și, finalmente, Tahiti. Aici, unde își trăiește "barbaria" după care tînjise. De fapt: "Am mers mult îndărăt, dincolo de caii Partenonului, pînă la căluțul copilăriei, bunul meu căluț de lemn". Pentru ce să bați pămîntul! Pentru regăsirea căluțului de lemn! Metafora hoinarului însă numește exact "reîntinerirea". O dată, a personajului
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
efemerul Imperiu latin de la Constantinopol. Aceeași conștiință religioasă și etnică părea să fi asimilat puternic rezistența imperiului de la Niceea și obsesia Trapezuntului de a readuce adevărații basilei pe tronul lui Constantin I, primul împărat roman "creștin", alungându-i astfel pe "barbarii latini" instalați în anul 1204 în capitală. Acest "reflex" al apărării moștenirii constantiniene va trece în imaginarul medieval post-bizantin, cel puțin în preluarea românească, dublat de deciziile reale, istorice, de auto-apărare statală sau de negociere a pseudo-vasalității cu Poarta otomană
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
i-ar readuce alături de Roma, de care sunt legați prin trecut, limbă și identitate; de aceea, crezul lor nu ar putea urma altceva decât dreapta credință a bisericii romane. Apelul este lansat însă de "latini", adică (în imaginarul ortodox) de "barbarii" care au invadat în secolul XIII sfântul oraș al lui Constantin I, au trădat basileul de drept prin nesupunere și prin afirmarea unei alte autorități clericale, rupte de instituția puterii (basilëìa) recunoscute mai târziu de români. Se adaugă
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
porc - pentru a fi apoi tăiat cu multă solemnitate de către gazdă a făcut loc practicii mai civilizate În care servitorii tranșau carnea În bucătărie, departe de privirile mesenilor 13. Autorii tratatului The Habits of Good Society, publicat În 1857, condamnau barbaria de a tăia o halcă Întreagă În fața oaspeților 14. Cuțitul, care pentru mult timp a fost singura ustensilă folosită de meseni, era un memento al vânătorii și uciderii prăzii. Când chinezii i-au văzut pentru prima oară pe europeni mâncând
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
temporalității. Teza lui Voltaire asupra istoriei este simptomatică. El considera că istoria nu trebuie să mai fie considerată ca succesiune a regilor și a războaielor; „prin istorie - afirma el - învățăm care au fost etapele prin care omenirea a trecut de la barbarie la civilizație”. Istoria se restructurează după un criteriu fundamental: capacitatea omului de a înțelege lumea și de a acționa eficace pe această bază. Omenirea în ansamblul ei devine unitate a istoriei. Ea a progresat treptat de la sălbăticie la civilizație. Instrumentul
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
prin care trece orice societate în evoluția sa de la starea de primitivitate la cea de civilizație. Teza lor fundamentală era existența unei ordini clare în evoluția societăților. De exemplu, schema celor trei stadii a lui Morgan, preluată de către Engles: sălbătăcie, barbarie, civilizație. Sau ideea succesiunii stricte a tipurilor de familie: de la promiscuitate sexuală, la familia de grupe, la familia monogamă matriarhală la cea monogamă patriarhală. Și în antropologia culturală conceptul de evoluție era asociat cu judecăți de valoare. El implica totodată
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
în ce privește cunoașterea, societate fără structură calitativă, lăsată în voia individualismului. Or, el declară că singura soluție a omului occidental, a societății occidentale de a se redresa spiritual constă în abandonarea în bloc a mentalității moderne. Omul modern poate scăpa de barbaria care îl amenință din punct de vedere spiritual doar dacă recuperează o mentalitate, o situare în lume și în societate de tip tradițional. înălțimea metafizică de la care Guénon face critica lumii moderne, rigoarea și justețea acestei critici sînt cu totul
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
reciproc credința religioasă. Ca să folosim o imagine mai sugestivă, acest fel de frontiere semănau cu acele limes ale romanilor sau, mai curînd, cu frontiera pionierilor din Vestul american: un no man's land între civilizații ce se acuzau reciproc de barbarie și necredință. Ungurii, polonezii, germanii, rușii sau sîrbii au trăit vreme îndelungată într-o astfel de situație și datorită acestor frontiere generatoare de vitregii absolute au apărut identitățile colective și grupările lor politice inițiale. Emergența concepției despre destinul comun al
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
furie oarbă, cu greu stăpînită." Condamnat la un an de închisoare și refu-giindu-se în Franța, profitînd de răgazul ce i se acordase pentru a se preda ca prizonier, Hansi își va prezenta poziția drept o "luptă împotriva nedreptății și a barbariei".298 Același periodic al burgheziei franceze anunță faptul că Paul Déroulède, decedat fiind, va fi înlocuit de către Maurice Barrès în fruntea Ligii patriotice. Pentru a da evenimentelor o notă solemnă acesta exclamase în timpul unei manifestări ce avusese loc în strada
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
Așa a fost"9. Natural, în rândul românilor domina amărăciunea, dezamăgirea și furia: Nația română este sfâșiată de vecini dușmănoși. Este o nedreptate strigătoare la cer, o crimă împotriva umanității și civilizației; ne-am fi așteptat ca, la vestea acestei barbarii, toată lumea să se revolte, toată lumea să ne ajute să salvăm existența nației sau măcar cineva să se sensibilizeze la vederea tuturor nenorocirilor care ne-au lovit. Dar nimeni nu se mișcă, nimeni nu protestează, noi singuri ne zbatem" - scria în
[Corola-publishinghouse/Science/84986_a_85771]
-
poporul culturii", urmând expresia-cheie a manifestului "Popor și cultură", semnifica faptul că, într-adevăr, "cultura populară este comună unui popor întreg: comună intelectualilor, cadrelor, maselor. Cultura trebuie trăită în plenitudinea ei pentru a o crea"" cultura comună, izvor nesecat, opusă barbariei totalitare, rezultantă a comunicării și a împărtășirii experiențelor, precum și a acumulării de cunoștințe, "născută din burse de studiu sau din academii", liant al unei solidarități care va da un elan ce va cuprinde și va transforma lumea"257. Ideea centrală
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
simbol al civilizației înseși. Pentru ele, o societate demnă de acest nume trebuia neapărat să aibă o viticultură savantă și vinuri de calitate. Popoarele care nu făceau vin nu puteau fi decât barbare. "Popoarele mediteraneene au început să iasă din barbarie atunci când au învățat să cultive vița de vie...", scria istoricul Tucidide încă de la sfârșitul secolului al V-lea î.Hr. IV. Vinul în cadrul civilizațiilor mediteraneene "Mediterana, dincolo de diviziunile politice actuale, presupune trei comunități culturale, trei civilizații enorme și vivace, trei moduri
Civilizatia vinului by Jean-François Gautier [Corola-publishinghouse/Science/915_a_2423]
-
în Arta iubirii și exilat de Augustus la marginea lumii, Ovidiu își petrece ultimii opt ani din viață la Tomis, o cetate cosmopolită, atacată de geți și izolată în timpul iernilor crunte. Aici, poetul latin, deziluzionat și trist, ia contact cu barbarii, le învață obiceiurile și limba, căutând răspunsuri la întrebările vieții. Ovidius a fost primul cântăreț al meleagurilor noastre. Cartea lui Vintilă Horia Dumnezeu s-a născut în exilîJurnalul lui Ovidius la Tomisă îl prezintă pe Ovidius departe de Roma, de
Caleidoscop by Gicuța Elena Agheorghiesei () [Corola-publishinghouse/Science/91786_a_93242]
-
nostru, redactat de Du Bellay, în 1549, în numele întregului grup al Pleiadei, o dovedește. Dacă acești poeți și acești teoreticieni sunt dornici să regăsească secretele de fabricație ale Antichității, nu o fac pentru reînvierea trecutului, ci pentru a șterge urmele "barbariei" medievale și pentru reinstaurarea unei limbi și unei literaturi moderne. Canoanele antice le apar, la sfârșitul atâtor secole de tenebre, singurele susceptibile de a da formă spiritului nou. Ei condamnă teatrul medieval, simplist în intrigile sale neconstruite, grosolan în ceea ce privește subiectele
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
multe care nu pot fi reprezentate acolo (...). Este adevărat că Nero a ordonat sugrumarea mamei sale și că i-a deschis pântecul ca să vadă în ce loc a fost purtat timp de nouă luni înainte de a se naște; dar această barbarie, deși plăcută pentru cel care a înfăptuit-o, ar fi nu numai oribilă pentru cei care ar vedea-o, dar chiar incredibilă din cauză că un asemenea lucru nu ar trebui să se întâmple; și, dintre toate întâmplările din care poetul va
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
În comparație cu surprinzătoarea absență a reprezentărilor unor mituri, cum ar fi luptele Împotriva uriașilor, titanilor și amazoanelor, care, În Grecia contemporană, se bucurau, În schimb, de o popularitate foarte largă pentru reprezentarea triumfului ordinii cosmice și umane asupra haosului și a barbariei. Acesta este unul dintre indiciile faptului că, pentru etrusci, ordinea cerească și cosmică este gândită În forme diferite de cele proprii mentalității grecești. xe "Vibenna"Numai În epoca târzie, Începând cu secolul al IV-lea Î.Hr., avem reprezentări ale
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
practica un sacrificiu cu caracter de ispășire, În care victima, indiferent dacă Își dădea sau nu consimțământul, era un sărac, care, după ce era hrănit timp de un an pe cheltuială publică, era Încărcat cu toate păcatele orașului și ucis cu barbarie. Hipponax vorbește despre acest rit ca despre unul foarte bine cunoscut cititorilor săi. Chiar și la Roma, În plină epocă istorică, se mai practicau sacrificii umane. Știm de la Plutarh că, În 288 Î.Hr., În atmosfera de teroare determinată de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fost Întâmplătoare, ci era codificată de tradiții rituale. În aceste condiții, ne uimește faptul că autorii greci și latini uită ceea ce se Întâmplase chiar la ei acasă și văd În jertfele umane practicate de celți și germani un semn al barbariei. De fapt, aceste popoare continuă, Într-o formă clară și repetitivă un obicei tipic indo-european, pe care inclusiv grecii și romanii l-au practicat În plină epocă istorică (Campanile, 1991). Am afirmat inițial că jertfa sângeroasă originară trebuie să fi
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Ptolemeu Keraunos În 281 Î.Hr., Împotriva consulului Attilius În bătălia de la Talamone și Împotriva consulului Postumius În Selva Litana, rezistând ani la rând În Galia Împotriva regiunilor romane. Aceste capacități militare clare au oferit justificarea pentru impresia generală de barbarie, după cum măcelurile pline de cruzime care le Însoțeau inevitabil au dus la acuzarea celților de comportament nereligios și inuman. În general, opinia publică vedea În celți expresia a tot ceea ce era negativ, crud, barbar, necivilizat, chiar neghiob, irațional, animalic adesea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
le-au pus capăt romanii (Strabon, Geografia, IV,4,5). Obiceiul celților de a tăia și păstra capetele dușmanilor este printre cele mai atestate de autorii antici, deoarece părea să constituie, din cauza caracterului său inuman ușor perceptibil, dovada clară a barbariei celor două popoare. Ne va fi de folos, În schimb, să clarificăm semnificația pe care chiar celții o atribuiau acestui obicei și care au fost rădăcinile istorice ale acestuia. Această problemă nu a fost studiată Încă Într-un mod adecvat
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
decapitat dușmanul mort. Acesta nefiind un obicei roman, este legitim să ne gândim că decapitarea avea motivații sacrale antice, asemănătoare cu cele ale celților. În fața acestor date, romanii și grecii ar fi trebuit să fi fost mai prudenți În ceea ce privește condamnarea „barbariei” celților. De fapt, ne aflăm În fața unei situații tipice: celții păstrează obiceiuri străvechi care, În lumea clasică, sunt fie dispărute, fie pe cale de dispariție; după părerea noastră, nu există nici o Îndoială că obiceiul tăierii capetelor dușmanilor - cu toate implicațiile biologice
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]