3,424 matches
-
era goală. Am coborât și m-am așezat acolo. Metroul avea să staționeze ceva timp și m-am gândit să-mi odihnesc picioarele. Însă, din față veneau oamenii care tușeau. Mergeau unul după altul. Au trecut pe lângă mine. Stăteau cu batistele la gură. «Ce s-o fi întâmplat? Or fi alergici al polen sau mai știu eu ce.» Dacă n-aș fi simțit mirosul în acel moment, n-aș fi tușit. Aș fi stat acolo nemișcat. S-a dat alt anunț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
am dus la doamna respectivă și am ajutat-o. Erau cam trei călători care îi îngrijeau pe fiecare în parte. Observatorul din stație încă nu venise. Cineva a spus: «Sunt bolnavi de epilespsie» și le-a băgat un fel de batistă în gură. Amândoi erau pironiți locului, nu se mai puteau mișca. După aceea, multe persoane mi-au spus că au văzut pachetele cu sarin; pe acolo fuseseră scoase afară din metrou. Eu nu le-am văzut. Îmi aduc aminte vag
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
că persoanei celeilalte i se făcuse rău. Cât am mers prin stație, am simțit un fel de miros. Îmi aduc aminte. Cică sarinul este inodor, dar totuși se simțea ceva. Nu pot explica ce fel de miros... Mi-am scos batista și am pus-o la nas. «Ce-o fi cu mirosul ăsta?» Credeam că era de la spray. Cum am ieșit la suprafață, mi-a venit să vomit. Cel mai tânăr dintre noi m-a întrebat: «Domnule Hayami, nu vă dor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
între primul și al doilea vagon. A încercat să se ridice, dar s-a prăbușit. Părea să aibă în jur de douăzeci și nouă-treizeci de ani. Eram sigur că avea o criză de epilepsie. Cred că cineva îi băgase o batistă în gură. Îmi părea rău pentru ea. In jurul ei erau oameni, care o priveau. Nimeni nu avea ce să-i facă. Toți o examinau îndeaproape și se întrebau ce avea. Trupul îi zvâcnea. Am mers mai departe, dar la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
crize de epilepsie. Atât mă duce pe mine capul. Bineînțeles că mi s-a părut dubios. Aveam senzația că fusesem înjunghiat în gât. Nu mă durea tare, dar parcă îmi pulsa. Și tușeam. Toți cei din jur tușeau. Își scoseseră batistele și le țineau în dreptul gurii. Am urcat scările și am ieșit afară. Cerul era de un roșu aprins. Sunt zile în care, chiar după ce apune soarele, roșeața tot mai rămâne pe cer, nu? Deși cerul e roșu, se lasă întunericul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
auzit pe cineva spunând: «epilepsie». Nu puteam să trec mai departe fără să fac nimic. M-am oprit și l-am privit. Pentru că s-a găsit un pix, i l-am băgat în gură. Apoi l-au pus să muște batista. — Pixul acela era al dumneavoastră? Nu, mi l-a dat altcineva. Eu stăteam într-o parte și i l-am băgat în gură. Apoi i-am băgat și batista. Sau mai întâi a fost batista? La început erau vreo cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
l-am băgat în gură. Apoi l-au pus să muște batista. — Pixul acela era al dumneavoastră? Nu, mi l-a dat altcineva. Eu stăteam într-o parte și i l-am băgat în gură. Apoi i-am băgat și batista. Sau mai întâi a fost batista? La început erau vreo cinci persoane în jur, dar, între timp, toți au plecat, am rămas doar eu. A venit un observator și i-am zis: «Cineva să cheme o ambulanță.» Mi-a zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
l-au pus să muște batista. — Pixul acela era al dumneavoastră? Nu, mi l-a dat altcineva. Eu stăteam într-o parte și i l-am băgat în gură. Apoi i-am băgat și batista. Sau mai întâi a fost batista? La început erau vreo cinci persoane în jur, dar, între timp, toți au plecat, am rămas doar eu. A venit un observator și i-am zis: «Cineva să cheme o ambulanță.» Mi-a zis că toate erau ocupate. Nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
erau de ajuns. Peste tot pe trotuar erau oameni care stăteau întinși, nu în fund. Se zvârcoleau de durere și încercau să-și scoată cravatele. Alte persoane vomitau. O fată vomita. I se făcuse rușine și dădea să-și scoată batista să ștergă locul, dar nu putea. Mă întrebam: «Ce naiba se întâmplă aici?» Toată lumea avea dureri și nu avea rost să le pun întrebări. Pompierii alergau de colo-colo cu tărgile. Nu aveau timp de mine. O fată de pe trotuar striga: «Salvați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
tipul: «Astăzi dimineață, sergentul major Adăscăliței, alarmat de un copil, a găsit pe o bancă din grădina publică a urbei noastre cadavrul unui bărbat asupra căruia se aflau: un ceas de buzunar marca "Lux", o legătură de chei și o batistă cu monograma "C". Se pare că nefericitul, rămas neidentificat, și-a pus capăt zilelor». Fie, dacă voi muri de inimă rea, printr-un necrolog de tipul "Adânc îndurerați, cu inimile cernite și ochii în lacrimi, conducem pe ultimul său drum
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
înainte de alegeri, practic, are în mană pensula cu care desenează cum dorește colegiile electorale. Și cine le desenează, printr-o „salamandrizare” adecvată, câștigă fără probleme. V-am întristat, nu-i așa? Văd că v-au dat lacrimile, dar în afară de o batistă și un umăr binevoitor pe care să plângeți, nu am ce să vă ofer. Ce bine ar fi fost, să nu fie adevărat, dar se pare că asta ni se pregătește. Deci vă pot adresa îndemnul „Cu Dumnezeu, înainte” (și
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
unei profesoare la care ținea și căreia îi murise tatăl. Acolo, în momentul când profesoara, de obicei reținută, a izbucnit în lacrămi, ele s-au pornit pe un râs nebun, suspect, pe care au trebuit să și-l ascundă cu batista, prefăcîndu-se că plâng, astfel că profesoara, îngrijorată, nu știa cum sa le mai potolească. Situația era grotescă și denota uscăciune sufletească. E drept însă că eu, când mi s-a spus întîmplarea, în loc să mă indignez, am găsit că nu e
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
canalii!". Tumultul se întețește Probabil Don Pedro (n.r.) necontenit și publicul începe să atace loja regală. Sunt chemate trupele în ajutor. Furia cu care își manifestase Don Pedro indignarea l-a costat scump pentru că o gravă hemoptizie i-a înroșit batista de sânge. E silit să fugă pe un coridor de serviciu împreună cu soția și fiica sa, Regina, urmărit de manifestanți, sub o ploaie de pietre. La 24 septembrie moare, fără să fie plâns de nimeni. Încă de când ajunsese stăpân în
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
O privi lung pe Anrella, cu ochi duri, strălucitori, reflectând. Probabil că nu era prima femeie care-și mințise soțul fără să clipească. Constatarea asta nu făcea realitatea mai ușor de acceptat. Ea nu se uita la el. Își scosese batista și-și ștergea ochii. În cele din urmă, puse batista la o parte și Craig văzu că era momentul să spună ceva, ceva care să nu-i trădeze neîncrederea, ci care să ducă mai departe farsa. Dacă era atent, putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
Probabil că nu era prima femeie care-și mințise soțul fără să clipească. Constatarea asta nu făcea realitatea mai ușor de acceptat. Ea nu se uita la el. Își scosese batista și-și ștergea ochii. În cele din urmă, puse batista la o parte și Craig văzu că era momentul să spună ceva, ceva care să nu-i trădeze neîncrederea, ci care să ducă mai departe farsa. Dacă era atent, putea obține ceva informații valoroase. Totuși, în momentul când vorbi, își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
tipul: «Astăzi dimineață, sergentul major Adăscăliței, alarmat de un copil, a găsit pe o bancă din grădina publică a urbei noastre cadavrul unui bărbat asupra căruia se aflau: un ceas de buzunar marca "Lux", o legătură de chei și o batistă cu monograma "C". Se pare că nefericitul, rămas neidentificat, și-a pus capăt zilelor». Fie, dacă voi muri de inimă rea, printr-un necrolog de tipul "Adânc îndurerați, cu inimile cernite și ochii în lacrimi, conducem pe ultimul său drum
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
de ani, și încă de pe atunci cu părul sur, construiam prinzători pentru păsări (Adela avea colivii, semințe, cunoștea obiceiurile și gusturile tuturor zburătoarelor); făceam zmeie mari că abia le putea ține, cărora le trimiteam pe sfoară inele cu "scrisori" sau batiste și, noaptea, lampioane venețiene, confecționate de ea; mă urcam în copaci să-i aduc fructele cele mai frumoase, retrase parcă anume, ca-n poveste, pe vârful crengilor greu de ajuns; ne plimbam cu barca pe iaz, "ancorînd" pe la adâncuri, în
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
stacojiu de ani și de "comestibile", își pierdu cumpătul, începu să joace pe cele două picioare groase în dosul tejghelei ca un curcan apoplectic, repetând aiurit, cu glasul alterat: "Zahar...fetiță?... zahar?... zahar?" Adela se îneca, "murea" de râs, cu batista pe față. Eu cugetam că pretențiile omului de cincizeci de ani, exagerate față cu cei optsprezece, erau încă și mai exagerate față cu cei douăzeci și cinci ai nimfei cu rochia vișinie. Slujnica aștepta cu aerul impertinent cu care intrase. (Desigur că
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
nu numai tot ce este ea și tot ce face ea, ci și rochiile ei (mai ales rochiile ei!), mantila ei, galoșii ei mici, adorabili, și săculețul ei, din care am scos într-un moment, când era în altă odaie, batista mototolită de mâinile ei și am respirat-o! De câtăva vreme, pe lângă vocea ei obișnuită, înceată și uneori parcă înăbușită, Adela are în unele momente o altă voce, tare, sonoră, categorică, o voce de grande-dame, pe care nu ai recunoaște
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
un cui. Negustorița îmi servea comenzile cu îndoială, cu un fel de spaimă. Adela fugi pe ușă, lăsîndu-mă cu doamna M..., care o urmă imediat, decentă. - Ai cumpărat și cracatița?! putu abia să articuleze Adela,acum în trăsură, tamponîndu-și cu batista fața plânsă de râs. Cracatița mirosea, firește, a cracatiță, dar mirosea grozav. Am ascuns pachetul sub capra trăsurii. Degeaba. Mireasma - ca orice emanație subtilă, de roze și de cracatiță - nu cunoștea bariere și continua cu entuziasm să îmbălsămeze împrejurimile. - Cucoane
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
încît își zădărnicise scopurile. Cu mania de a mă analiza, care nu mă părăsește un moment, m-am felicitat că, pentru o dată cel puțin, am putut rămânea în atitudine contemplativă față de ea. Dar când s-a dus să-și ia batista de pe masă, geniul nemilos și-a luat revanșa. Estetica nu-l poate învinge durabil. Dacă ar reuși, ea ar fi un antidot al amorului: frumusețea ar deservi femeia. La plecare m-a întovărășit până în stradă. Își apăra capul de soare
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
de motiv demn de luat în seamă, am fost cuprins de o senzație de izolare și de singurătate mai copleșitoare decât tot ce simțisem întreaga zi. Și, aproape simultan, lucru demn de remarcat, mi-a reînceput tusea. Mi-am scos batista din buzunarul pantalonilor. Doamna de onoare s-a întors spre doamna Silsburn și spre soțul ei: — Mai e, pe aici prin apropiere, un Longchamps, dar nu știu pe unde. — Nici eu, a adăugat doamna Silsburn. Părea gata să izbucnească în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
Înălțimea celorlalți, pe scaunul obișnuit mai așeza un scăunel. Mereu ridicând paharul În mână și ținând toasturi peste toasturi, Pancratie nu uita să vorbească despre cât de bine se trăiește-n Uniunea lor: „Nu zic, spunea, ștergându-și mereu cu batista ochii Înlăcrimați, că la voi nu e bine. Dar la noi e mult mai bine. Și o să fie și mai bine...“. Nici zece păhărele de rachiu fiert cu piper și scorțișoară nu-l scoteau dintr-ale lui. Privea cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
atenție mărită. Cum nimic nu se Întâmplă se liniști grăbind mersul dorind să-i ajungă din urmă pe cei trei colaboratori cărora le auzi pantofii scârțâind În zăpadă, dovadă a gerului cumplit ce prevestea o iarnă nu tocmai ușoară. Scoase batista ștergându-și fruntea, grumazul și subțiorile de transpirație; Se simțea slăbit, ar fi preferat să se lungească pe luciul gheții să gândească la liniștea Înghețată a mediului Înconjurător, la starea sănătății lui! Simțindu-se fără putere, făcu un deosebit efort
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
lui Tony Pavone să se apropie, Întrebându-l. „Ai parale la tine...??” „Nu prea multe, dar...Cât ai nevoie...?” „Nu pentru mine, vei vedea...!” În fața intrării În restaurant,Șeful de Șantier făcu un semn tuturor să se oprească.Scoase o batistă stergându-și transpirația de pe frunte, slăbind nodul la cravată, văicărindu-se de o așa manieră Încât stârni compătimirea celor prezenți. „Nu mai pot de arsură...! Simpt transpirație pe coloana vertebrală, urmată de amețelă...! În mod sigur mă deshidratez astai...!” „Întradevăr...! - fu
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]