1,696 matches
-
al PCR, după fuga cu elicopterul a lui Nicolae Ceaușescu. A refuzat mereu să își ia certificat de revoluționar, motivînd că suprema recompensă pentru un revoluționar este doborîrea regimului politic contestat și că nici în Revoluția franceză, nici în Revoluția bolșevică nu s-au cerut și nu s-au dat certificate de revoluționar. A fondat Asociația Revoluționarilor fără Privilegii (președinte: Radu Filipescu; vicepreședinți: Ion Caramitru, ). În 1995, împreună cu alți intelectuali (Varujan Vosganian, Adrian Iorgulescu, Dorel Șandor, Andrei Pleșu, Alina Mungiu-Pippidi, Ștefan
Dan Pavel () [Corola-website/Science/310998_a_312327]
-
că franceză, germană și engleză, precum și limbi clasice că latină, elina și ebraica. A studiat filosofie și istorie la Universitatea din Odessa, ulterior fiind gratificat cu licenția docendi de majoritatea Școlilor superioare din Rusia. În anul 1920, din cauza instaurării revoluției bolșevice, pleacă în exil împreună cu familia. El face parte din marea familie a "intelighenției" ruse, din care amintim nume precum Nikolai Berdiaev, Serghei Bulgakov, Vladimir Lossky, Alexander Schlemann, Vladimir Nabokov, Marină Țvetaeva etc. Din anul 1925, este numit profesor de patristica
Gheorghe Florovski () [Corola-website/Science/309580_a_310909]
-
1945) a aparținut unei ramuri diferite a familiei. Primele lucrări de proză scurtă ale lui, publicate în 1910, au fost puse la zid de critici pentru excesivul naturalism și erotism destrabalat. Alexei Tolstoi a părăsit Rusia în 1917 în timpul revoluției bolșevice din octombrie și a emigrat în Europa Occidentală. În 1923 a revenit în țară și a acceptat regimul sovietic, devenind unul dintre cei mai populari scriitori. A devenit un sprijinitor de nădejde al partidului comunist, scriind povestiri în care îl
Familia Tolstoi () [Corola-website/Science/310062_a_311391]
-
lungi sau mai scurte în care limba rusă a fost limbă obligatorie de studiu, iar cultura rusă a fost puternic promovată în noile state socialiste. După 1965, numai în România nu mai erau obligatorii lecțiile în limba rusă. După revoluția bolșevică, autoritățile sovietice au hotărât să interzică folosirea alfabetului arab în republicile vorbitoare de limbi turcice sau persană din Asia Centrală, Caucaz și zona fluviului Volga, (inclusiv în Tatarstan). Noul alfabetal acestor limbi a fost bazat pe cel latin și a fost
Rusificare () [Corola-website/Science/309066_a_310395]
-
("Mart qırğını" în azeră), este prima parte a seriei de masacre împotrivă populației azere provocate de trupele militare alianței bolșevice (Sovietul din Baku) și ale partidului extremist Federației Revoluționare Armene „Dașnakțutiun” în Azerbaidjanul de Est (1918). Pe vremurile acelea azerii nu dispuneau trupele militare fiindcă toți cetățenii musulmani din Imperiul Rus erau scutiți de slujba militară în schimb unei taxe
Masacrul din Martie () [Corola-website/Science/309187_a_310516]
-
Basarabiei. La sfârșitul secolului al XIX-lea, sute de săteni și-au pierdut pământurile, fiind obligați să le vândă pe prețuri mici. În decembrie 1917, activiștii bolșevici au preluat conducerea în sat. Intervenția armatei române a dus la înăbușirea rebeliunii bolșevice. După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Babele a făcut parte din componența României, în Plasa Bolgrad a județului Ismail. Pe atunci, majoritatea populației era formată din români. La recensământul din 1930, s-a constatat că din
Babele, Ismail () [Corola-website/Science/310513_a_311842]
-
a conducătorului acesteia a crescut, în perioada interbelică, mai cu seamă odată cu punerea în adormire sau cu interzicerea reuniunilor masonice în unele state europene, care au abandonat democrația și au început să experimenteze regimuri politice dictatoriale sau totalitare, precum Rusia bolșevică, Italia fascistă, Germania nazistă, Spania franchistă sau Portugalia salazaristă. Fruntaș al Uniunii Agrare (Argetoianu) din 1932, Pangal a fost adeptul unei guvernări dictatoriale. El a pus în adormire, în februarie 1937, Francmasoneria Regulară din România. A revenit în România pentru
Jean Pangal () [Corola-website/Science/308856_a_310185]
-
cărora el ar fi avut unii strămoși de origine evreiască. După primul război mondial Heydrich s-a înrolat la vârsta de 15 ani într-una din formațiunile paramilitare "Freikorps", care au combătut în 1919 în conflicte armate încercările de insurecție bolșevică în câteva regiuni ale Germaniei, încercări de a transforma recent proclamata republică germană (Republica de la Weimar) într-o republică sovietică. A aderat și la filiala din Halle a unei organizații ultraconservatoare naționaliste ("Deutschvölkischer Schutz- und Trutzbund"). Între 1922-1928 Heydrich a
Reinhard Heydrich () [Corola-website/Science/309864_a_311193]
-
rus a declarat în mod oficial că: "Aserțiunile despre «ocuparea» de către Uniunea Sovietică și revendicările conexe ignoră toate realitățile legale, istorice și politice și de aceea sunt total netemeinice”. Mai înainte de 1940 După ce statele baltice și-au proclamat independența, Rusia Bolșevică a invadat la sfârșitul anului 1918. În conformitate cu articolul din Известия (Izvestia) de pe 25 decembrie 1918: "Estonia, Latonia și Lituania se află direct pe drumul dinspre Rusia spre Europa de Vest și de aceea sunt o piedică în calea revoluției noastre... Acest zid
Ocuparea statelor baltice () [Corola-website/Science/309830_a_311159]
-
piedică în calea revoluției noastre... Acest zid despărțitor trebuie distrus”. În ciuda eforturilor, bolșevicii nu au reușit să obțină controlul asupra statelor baltice și, în 1920, au semanat trate de pace cu cele Estonia, Letonia și Lituania. În aceste tratate, Rusia Bolșevică renunța „"pe vecie"” la toate drepturile suvernane asupra acestor trei popoare și teritorii care au aparținut mai înainte Rusiei. Mai târziu, la inițiativa Uniunii Sovietice, au fost semante tratate de neagresiune cu cele trei state baltice: Părțile semnatare se obligau
Ocuparea statelor baltice () [Corola-website/Science/309830_a_311159]
-
ianuarie - februarie 1918 a condus apărarea bolșevicilor din orașului Tighina în fața atacurilor armatei române. Apoi, în perioada 1918-1921, a fost unul dintre organizatorii și conducătorii mișcării de partizani din Basarabia care atacau forțele armate române stabilite acolo. A condus rebeliunea bolșevică de la atelierele muncitorești din Tighina din 27 mai 1919, fiind condamnat în contumacie de către autoritățile române la pedeapsa capitală. A fugit din România și s-a refugiat în Ucraina. Între anii 1922-1924, Grigore Borisov, cunoscut sub pseudonimul de Starîi (Moșneagul
Grigore Borisov () [Corola-website/Science/309968_a_311297]
-
Republica Autonomă Socialistă Sovietică Moldovenească în cadrul Ucrainei, capitală fiind orașul Balta, iar din 1928 Tiraspolul cu granița vestică fixată declarativ pe Prut. Această inițiativă nu avea drept scop acordarea de drepturi naționale românilor aflați în stânga Nistrului, dupa cum susțineau autoritățile bolșevice, lucru demonstrat de faptul că din lista membrilor guvernului autonom, doar doi erau români, unul bulgar și restul ruși. În aprilie 1925, la Bârzula, Congresul Pan-Moldovenesc a fixat granițele și Constituția recunoscută de ucrainieni la 10 mai 1925. În
Grigore Borisov () [Corola-website/Science/309968_a_311297]
-
Ofensiva bolșevică îndreptată către apus din 1918 - 1919 (Obiectiv-Vistula), a fost parte a acțiunii de ocupare de către armata RSFS Ruse a teritoriilor abandonate de armatele germane din așa numita regiune Ober-Ost, în urma retragerii de la sfârșitul primului război mondial. Ofensiva care viza atingerea
Ofensiva sovietică îndreptată spre vest din 1918-1919 () [Corola-website/Science/305016_a_306345]
-
din Europa Răsăriteană din acele vremuri, a fost pornit mai degrabă accidental decât ca voință a uneia dintre părți. În haosul care pusese stăpânire pe regiune în primele luni ale anului 1919, este puțin probabil că vreo autoritate din Rusia bolșevică sau din renăscuta Polonie ar planificat în mod deliberat un război major în afara frontierelor. A fost numai o întâmplare faptul că rușii au reușit să organizeze ocuparea teritoriilor vestice părăsite de germanii în retragere mai înainte ca polonezii să-și
Ofensiva sovietică îndreptată spre vest din 1918-1919 () [Corola-website/Science/305016_a_306345]
-
La aflarea veștilor despre izbucnirea Revoluției germane, guvernul sovietic a denunțat Tratatul de la Brest-Litovsk pe 13 noiembrie 1918 și a dat ordine Armatei Roșii să înainteze către vest spre statele baltice, Ucraina și Belarus, cu sarcina de a instala guvernări bolșevice în aceste teritorii. Înaintarea nou createi Armate de vest a început în noaptea de 17 - 18 noiembrie 1918, pentru ocuparea vacuumului operațional creat de retragerea germanilor, așa numitul "Ținut Transvistula - Привислянский край" al fostului Imperiu Rus, operațiune cu numele de
Ofensiva sovietică îndreptată spre vest din 1918-1919 () [Corola-website/Science/305016_a_306345]
-
era slab echipați și în cea mai mare parte fără o experiență importantă de luptă, ei erau hotărâți să-și apere căminele de ccea ce un ziar local numea "amenințarea roșie". În același timp, în aceleași sectoare activau și grupuri bolșevice, care s-au angajat în lupte de mică amploare cu milițiile locale. Înfruntarea polono-bolșevică pentru controlul asupra orașului Vilna din prima săptămână a anului 1919 a fost un semnal pentru războiul care se apropia. Milițiile poloneze au fost obligate să
Ofensiva sovietică îndreptată spre vest din 1918-1919 () [Corola-website/Science/305016_a_306345]
-
Tilsit, Brest-Litovsk, Kowel și Rowne. De asemenea, comandantul sovietic a dat ordine pentru asigurarea securității principalelor noduri de cale ferată, printre care Wilno, Lida, Baranowicze și Luninice. Printre obiectivele bolșevicilor s-a aflat și ajutorarea revoluționarilor germani și austro-ungari. Forțele bolșevice nu s-au așteptat la o rezistență serioasă în timpul înaintării prin teritoriile lituaniene, belaruse sau poloneze, forțele noilor state fiind considerate incapabile să-și apere "granițele temporare". Totuși, se pare că sovieticii nu se așteptau să atingă linia râului Vistula
Ofensiva sovietică îndreptată spre vest din 1918-1919 () [Corola-website/Science/305016_a_306345]
-
cât mai vast în haosul instalat după încheierea războiului, mai înainte ca o forță de opoziție serioasă să se formeze. Prima confruntare de mai mare amploare a avut loc pe 14 februarie în zona orașelor Bereza Kartuska și Mosty. Ofensiva bolșevică a fost stopată la sfârșitul lunii februarie și a devenit clar pentru conducerea militară comunistă că atacurile date cu jumate de măsură nu pot străpunge liniile poloneze. Atât ofensiva sovietică, cât și contraatacul polonez au fost declanșate în același timp
Ofensiva sovietică îndreptată spre vest din 1918-1919 () [Corola-website/Science/305016_a_306345]
-
cunoscut cu numele de războiul polono-sovietic. A fost o încercare a nou apărutului stat polonez condus de Józef Piłsudski de ocupare a Ucrainei răsăritene și centrale, țară sfâșiată atât de conflictele dintre facțiunile interne, cât și de intervenția străină (Rusia Bolșevică). Obiectivul declarat al operațiunii a fost crearea unei Ucraine independente, stat satelit al Poloniei, deși cea mai mare parte a populației ucrainene era ambivalentă, de vreme ce mulți vedeau înaintarea poloneză ca pe o nouă ocupație și Ucraina se subordona politic Poloniei
Operațiunea Kiev (1920) () [Corola-website/Science/305075_a_306404]
-
și naționaliștii ucraineni au fost forțați să se retragă datorită presiunii exercitate de contraofensiva Armatei Roșii. Republica Populară Ucraineană, aflată sub atacul diferitelor forțe de la începutul anului 1919, avea întreg teritoriul național sub controlul altor puteri: Albii lui Denikin, armatele bolșevice, armatele partizanilor (care încercau să ocupe un teritoriul cât mai întins, ca și numeroase bande înarmate lipsite de orice orientare politică, plus Polonia. Forțele liderului naționalist exilat Simon Petliura, care reprezenta în mod formal Republica Populară Ucraineană, controla numai o
Operațiunea Kiev (1920) () [Corola-website/Science/305075_a_306404]
-
guvernul lui Petliura și crearea unei zone tampon între Polonia și Rusia. 65.000 de soldați polonezi și 15.000 de soldați ucraineni au luat parte la expediția inițială, al cărei obiectiv militar principal era depășirea prin flanc a forțelor bolșevice și distrugera lor dintr-o singură lovitură. După cucerirea unei victorii în sud, Marele Stat Major polonez a planificat o retragere rapidă a Armatei a III-a și întărirea frontului de nord, unde Piłsudski aștepta să se dea principala bătălie
Operațiunea Kiev (1920) () [Corola-website/Science/305075_a_306404]
-
nu au depășit niciodată două divizii, în principal datorită atitudinii ambivalente a ucrainenilor față de alianță. Petliura nu a fost capabil să recruteze mai mult de 20.000 de soldați, un număr absolut insufiecient pentru a face față forțelor sovietice. Armata bolșevică a reușit, în ciuda înfrângerilor de început, să evite distrugerea totală. Ofensiva poloneză s-a încheiat la Kiev, și doar un mic cap de pod a fost stabilit pe bancul estic al râului Nipru. Înaintarea polono-ucraineană a trebuit să facă în
Operațiunea Kiev (1920) () [Corola-website/Science/305075_a_306404]
-
au rămas blocați în Ucraina și nu au mai avut suficientă putere să ajute frontul polonez din nord, care trebuia să facă față în curând ofensivei sovietice. Pe de altă parte, ofensiva sovietică nu și-a atins obiectivele, iar forțele bolșevice au fost obligate la rândul lor să rămână în Ucraina și să ducă lupte grele în zona orașului Lwów. Ca urmare a înfrângerii din Ucraina, guvernul polonez al premierului Leopold Skulski și-a dat demisia pe 9 iunie, iar criza
Operațiunea Kiev (1920) () [Corola-website/Science/305075_a_306404]
-
în Ucraina și să ducă lupte grele în zona orașului Lwów. Ca urmare a înfrângerii din Ucraina, guvernul polonez al premierului Leopold Skulski și-a dat demisia pe 9 iunie, iar criza politică de la Varșovia a durat toată luna. Propaganda bolșevică (și mai apoi cea sovietică), a folosit Operațiunea Kiev pentru a-i portretiza pe polonezi ca „agresori imperialiști”.
Operațiunea Kiev (1920) () [Corola-website/Science/305075_a_306404]
-
au fost deschise instituții de importanță județeană, s-a deschis o judecătorie, s-a organizat un oficiu Poștă Telegraf; Telefon. Reforma agrară din Basarabia a fost realizată de către un sistem de dirijare numit „Casa Noastră”. Reforma agrară românească (spre deosebire de cea bolșevică) prevedea recompensare bănească. Prețul de răscumpărare a unei desetine de pământ din moșia Telenești era: teren arabil - 180 ruble; pădure - 180 ruble. În perioada interbelică în Telenești exista un spital cu 4 clădiri. Despre aceasta relatează Mihail Sadoveanu în „Drumuri
Telenești () [Corola-website/Science/305084_a_306413]