1,448 matches
-
Majesté, présenta la Pologne comme faisant la part réservée à la Russie" (s. Ven.C)251. "Parte" care, după cum se știe, i-a fost "legitimata" de actele finale ale Congresului de la Viena. În decursul secolului al XVIII-lea, interesele Mării Britanii în Nordul Europei au fost determinate, pe de o parte, de necesitatea de a-și asigura aprovizionarea cu minereul de fier din Suedia, necesitate reclamata de revoluția industrială engleză, iar pe de altă de 248 Deoarece, ar fi resuscitat, astfel
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
interese comerciale britanice. De aceea, a sprijinit, e drept, indirect, lovitura de stat din Suedia a lui Gustav al III-lea, din anul 1772, pentru că viza tocmai diminuarea presiunii rusești în zonă. Aceeași motivație a avut-o, apoi, efortul Mării Britanii de a media în războiul suedo-rus, din anii 1788 și 1790, motiv pentru care a încercat să favorizeze interesele Suediei, în defavoarea Rusiei 252. Tensiunile diplomatice declanșate în cadrul celei de a doua Coaliții antifranceze au blocat, însă, pentru câtva timp, accesul
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
a media în războiul suedo-rus, din anii 1788 și 1790, motiv pentru care a încercat să favorizeze interesele Suediei, în defavoarea Rusiei 252. Tensiunile diplomatice declanșate în cadrul celei de a doua Coaliții antifranceze au blocat, însă, pentru câtva timp, accesul Mării Britanii în Marea Baltica și în Nordul Europei. Deoarece, reconstituirea, din inițiativa Rusiei, a coaliției antiengleze, denumită Neutralitatea Armata, la care au aderat Danemarca, Suedia și Prusia, în condițiile discutate, deja, în paginile anterioare, a determinat blocarea comerțului englez în Marea Baltica. Reacția
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
Marea Baltica și în Nordul Europei. Deoarece, reconstituirea, din inițiativa Rusiei, a coaliției antiengleze, denumită Neutralitatea Armata, la care au aderat Danemarca, Suedia și Prusia, în condițiile discutate, deja, în paginile anterioare, a determinat blocarea comerțului englez în Marea Baltica. Reacția Mării Britanii a fost, cum s-a constatat, promptă și dura, prima lovitură fiind îndreptată împotriva celui mai slab membru al acelei coaliții antiengleze, dar care, prin poziția sa geostrategică, constituia primul obstacol în calea pătrunderii vaselor engleze în Marea Baltica, anume Danemarca
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
capitalei daneze, Copenhaga, la 2 aprilie 1801, pentru că șase zile mai târziu, adică la 8 aprilie, să o forțeze să încheie armistițiul. Al doilea pas în direcția dizolvării amintitei Coaliții nu a mai necesitat, însă, nici un efort militar din partea Mării Britanii, deoarece a fost făcut chiar de inițiatoarea ei, adică de Rusia. Asasinarea tarului Paul I, artizanul Neutralității Armate, si preluarea domniei de către fiul său Alexandru, la începutul lunii aprilie 1801, au creat condițiile necesare restabilirii raporturilor anglo-ruse, în parametrii în
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
de îngrijorările provocate Rusiei de ambițiile lui Napoleon Bonaparte, purta tratative și cu ea, în vederea încheierii unui acord, finalizate în convenția, semnată la Petersburg, la 11 aprilie 1805, care a constituit "l'instrument essentiel de la troisième coalition"258. Interesele Mării Britanii în Europa de Nord sunt reflectate în articolul al doilea al convenției care stipula că "le but de cette union seră l'évacuation du pays de 255 Cf., raportul său către Howkesbury, din 2 aprilie 1803, în PRO, fond Foreign Office, 356
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
évacuation du pays de 255 Cf., raportul său către Howkesbury, din 2 aprilie 1803, în PRO, fond Foreign Office, 356, 67. 256 Cf., Edouard Driault, Austerlitz, p. 194-198. 257 Cf., raportul lui Manvers Pierrepont, trimis extraordinar, ministru plenipotențiar al Mării Britanii la Stockholm, catre Francis James Jackson, trimis extraordinar, ministru plenipotențiar al Mării Britanii la Berlin, din 30 noiembrie 1804, PRO, fond Foreign Office, 359, 64. 258 Edouard Driault, Austerlitz, p. 198. Hanovre et du Nord de l'Allemagne"259. Or
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
1803, în PRO, fond Foreign Office, 356, 67. 256 Cf., Edouard Driault, Austerlitz, p. 194-198. 257 Cf., raportul lui Manvers Pierrepont, trimis extraordinar, ministru plenipotențiar al Mării Britanii la Stockholm, catre Francis James Jackson, trimis extraordinar, ministru plenipotențiar al Mării Britanii la Berlin, din 30 noiembrie 1804, PRO, fond Foreign Office, 359, 64. 258 Edouard Driault, Austerlitz, p. 198. Hanovre et du Nord de l'Allemagne"259. Or, acest obiectiv nu putea fi realizat, se subînțelegea, decât dacă în Europa ar
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
de șes desseins, comme îl ne doute pas que leș souvenirs qu'il a réveillés dans leș coeurs des Polonais suffirons pour leș rallier autour de șes étendards quand îl lui plaira de proclamer leur entière indépendance"270. Interesul Mării Britanii față de evoluția situației politice din Europa de Nord s-a manifestat în diverse forme și în perioada următoare a încheierii Tratatului de la Tilsit, unele dintre ele putând apare chiar că paradoxale. Dacă ar fi să dăm crezare relatărilor lui Nils Gustaf Palin
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
afectate de politică poloneză a tarului Alexandru I, apărea că iminentă. Calculele diplomației britanice, dacă acestea au fost, în realitate, s-au dovedit corecte. Faza finală a războiului franco-rus, declanșat de Napoleon la 24 iunie 1812, a reactivat interesul Mării Britanii față de Nordul Europei. Condusă de Henry Robert Stewart Castlereagh, unul din cei mai înverșunați dușmani ai lui Napoleon, diplomația engleză și-a propus ca obiectiv imediat "the liberation of Europe" (s. Ven.C.)272, având ca element central "the construction
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
în care Castlereagh deținea funcția de secretar pentru Relațiile Externe. În noua să calitate, acesta a impulsionat activitatea diplomatică, în vederea creării, așa cum am menționat, a unei mari coaliții antifranceze, în care rolul de leader trebuia să-i fi revenit Mării Britanii și Rusiei. Suedia și, de preferat, si Danemarca trebuiau să intre în coaliție "în order to safeguard the supply lines between Britain and Russia"275. Concomitent cu afirmarea de către diplomația engleză a drepturilor Suediei asupra Norvegiei, ca o compensație pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
ca obiectiv determinarea ei să cedeze 275 Ibidem, p. 197. 276 Ibidem. 277. Cf., raportul lui Löwenhielm către rege, din 3/15 noiembrie 1812, în Sveriges Riksarkivet, Kabinettet/UD Huvudarkivet, E2D, 673 Moscovitica. Norvegia, se putea bucura de sprijinul Mării Britanii, numai dacă Suedia "went to war against France and France's ally Denmark" (s. Ven.C.)278. Declanșarea invaziei franceze a determinat, însă, Rusia să adopte o altă poziție, net diferită de cea a Mării Britanii în problema norvegiană. Această
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
bucura de sprijinul Mării Britanii, numai dacă Suedia "went to war against France and France's ally Denmark" (s. Ven.C.)278. Declanșarea invaziei franceze a determinat, însă, Rusia să adopte o altă poziție, net diferită de cea a Mării Britanii în problema norvegiană. Această diferență de abordare a problemei și-a găsit expresia în tratatul de alianță pe care l-a încheiat cu Suedia, care inseră stipulația potrivit căreia Norvegia "was to be given to Sweden before military operations was
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
and currency independent of Sweden but united with that country under the Swedish king, who would use the title "King of Sweden and Norway"" (s. Ven.C.)280. Acele demersuri diplomatice nu au putut modifică, totuși, poziția inițială a Mării Britanii în această problemă. Situația s-a modificat, însă, după căderea Moscovei, la 14 septembrie 1812. Temerea de o posibilă reeditare a Tilsit-ului l-a determinat pe Castlereagh să accepte invitația de a accede la tratatul ruso-suedez privind Norvegia. Pentru scurt
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
colaborarea militară a Suediei, motiv pentru care a luat în considerare necesitatea apropierii de Danemarca. Încurajat, probabil, de această întorsătură produsă în politica tarului, regele danez Frederic al VI-lea a încercat, la 2 februarie 1813, să obțină sprijinul Mării Britanii, în speranța evitării pierderii Norvegiei, dar a fost refuzat. Deoarece, dat fiind faptul că aderase la alianța ruso-suedeză, guvernul britanic nu mai putea încheia și o pace separată cu Danemarca. Ca urmare, la 3 martie 1813, a fost semnat tratatul
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
la un război suedo-danez, nici una din părțile implicate în criză norvegiană nefiind dispusă la riscuri ce nu puteau fi controlate. Astfel că, la 26 octombrie 1814, Bernadotte a notificat oficial lui Edward Thornton, trimisul extraordinar și ministru plenipotențiar al Mării Britanii la Stockholm, "that the personal union between Sweden and Norway hâd been established" 288. În notă de răspuns, data în aceeași zi, ambasadorul englez a felicitat guvernul englez, cu prilejul acelui eveniment care, potrivit opiniei guvernului englez, exprimată de ambasadorul
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
și renunțarea de către Rusia la orice intervenție în problemele interne ale țării sale, ceea ce semnifică redobândirea de către Suedia a independenței față de această 1. Pacea suedo-rusă nu a fost urmată, însă, si de asigurarea securității în Europa de Nord. Proiectelor antiruse ale Mării Britanii și ale Prusiei li s-a adăugat evoluția situației politice din Polonia, de la întretăierea anilor 1790 și 1791, de asemenea, cu vădita tentă antirusă, care a culminat cu promulgarea Constituției de la 3 mai 1791. În acest timp, Rusia continuă războiul
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
Zur baltischen Frage im 18. Jahrhundert, în "Jahrbücher für Geschichte Osteuropas". Herausgeber Hans Koch, Neue Folge, Bând 5, 1957, Isar Verlag, München, 1957, p. 481-482. rus3. La rândul ei, Rusia a fost supusă și ea unor presiuni diplomatice din partea Mării Britanii și a Prusiei care, alături de alte cauze, au determinat-o să încheie, la 9 ianuarie 1792, la Iași, pacea cu Turcia 4. O pace care i-a atribuit, după cum se știe, "îl territorio fra îl Bug e îl Nistro e
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
Foreign Office, 353, 64. 5 Eliot Anchieri, Costantinopoli e gli stretti nella politică russa ed Europea dal trattato di Qüciük Kainargi alla convenzione di Montreux, Milano, 1948, p. 15. 6 Cf., scrisoarea adresată de Robert Liston, trimisul extraordinar al Mării Britanii la Stockholm, lui Francis James Jackson, secretarul Legației britanice la Berlin, care coordona acțiunile anglo-prusiene împotriva Rusiei, la 1 februarie 1791, PRO, Foreign Office, 353, 64. 7 Cf., scrisoarea lui Robert Liston către Francis James Jackson, din 8 februarie 1791
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
de a doua împărțire a Poloniei, consacrată de acordul încheiat cu Rusia, la 23 ianuarie 1793, ceea ce a creat o nouă comunitate de interese rusoprusiană în Europa de Nord-Est. La aceasta noua situație se adăugau evidentele interese comerciale ale Mării Britanii în Rusia 36. Ambele au avut implicații directe asupra problemei orientale, în sensul că au contribuit la consolidarea pozițiilor Rusiei în Orientul European 37. În acest context și-a putut permite Rusia să trimită, în primăvara anului 1793, o fregată
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
Olof von Asp a informat Poartă Otomană în legătură cu acele demersuri, la 9 mai 1795 (cf., loc. cît., doc. nr. 46). Franceză 56. Și aceasta, în condițiile în care, în vara anului 1795, Misiunile diplomatice de la Istanbul ale Rusiei și Mării Britanii intensificau presiunile diplomatice asupra Porții Otomane, cu scopul de a o determina să nu recunoască, formal, Republica Franceză și să se abțină de la orice acțiune, de orice fel, care ar fi vizat refacerea statului polon, precum și de a nu adera
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
sale manifeste pentru Franța, să promoveze interesele Suediei în capitala unui Imperiu, în care se intersectau toate interesele orientale ale puterilor europene; interese care, prin repercusiunile lor continentale, afectau și interesele Suediei în spațiul baltic. Mai ales că ostilitatea Mării Britanii, Rusiei și Austriei, membrele celei de a doua Coaliții antifranceze, constituită în primăvara anului 1799, față de orice colaborare suedo-otomană care ar fi putut favoriza, indiferent sub ce formă și în ce măsură, interesele franceze în Europa Orientala și, pe cale de consecință, si
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
acea dată, Rasih Mustafa efendi, reis efendi, se interesa "quel pourroit etre le principal objet de cette Ligue de Nord" (cf., loc. cît.). 110 Loc. cît. 111 Cf., rapoartele lui John Borlase Warren, ambasador extraordinar și ministru plenipotențiar al Mării Britanii la Petersburg, din 22 aprilie și 5 septembrie 1803, în PRO, fond Foreign Office, 353, 67. ficarea Porții Otomane, de către trimisul extraordinar al Prusiei, a recunoașterii de către regele sau a lui Napoleon Bonaparte că împărat al Franței, "à l'Exemple
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
implicațiile pe care era de așteptat să le aibă asupra politicii europene a Porții Otomane. Totuși, amintită recu noaștere de către Prusia a împăratului francezilor nu a avut urmări imediate asupra raporturilor Porții Otomane cu Franța. Opoziția Rusiei și a Mării Britanii, precum și totală lipsa de abilitate a diplomației franceze în abordarea acestei chestiuni, atât de delicată pentru otomani, i-au determinat să decline recunoașterea și de către ei a demnității de împărat lui Napoleon Bonaparte. Și nu întâmplător, reprezentantul diplomatic al Suediei
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
pace și prietenie dintre Franța și Rusia, semnat la Tilsit, la 7 iulie 1807, care lasă deschisă această posibilitate 139, a consacrat și aderarea Rusiei la blocada continentală și, deci, ieșirea ei din coaliția antifranceză. Cum Suedia era aliata Mării Britanii, cei doi semnatari ai tratatului de la Tilsit au somat-o să părăsească și ea coaliția antifranceză și să se alăture blocadei continentale 140. Suedia a refuzat, însă, să dea curs acelei somații, motiv pentru care Danemarca i-a declarat război
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]