KorAP: Find »[drukola/base=bulgar & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...53 54 55 ...198 >

4,943 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

dar acestea au eșuat, iar pretenția împăratului latin de restituire către statul său a teritoriilor preluate de la Bizanț a dus la conflicte între noul țarat și Imperiul de Constantinopol. În 1205, la Adrianopol, oastea lui Ioniță alcătuită din români și bulgari, cu ajutorul a 14.000 de cumani, a zdrobit pe latini, iar împăratul Balduin a fost luat prizonier și închis la Târnovo. Ioniță intenționa să înlăture definitiv Imperiul latin, să cucerească Constantinopol și să se proclame împărat, dar au apărut modificări

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
secole să se reverse spre apus în valuri succesive. În migrația lor, acești nomazi au pătruns și în regiunile dunărene, mai ales în ținuturile extra-carpatice. Pecenegii făceau parte din ramura apuseană a neamurilor de limbă turcică, fiind înrudiți cu vechii bulgari. Cronicarul bizantin Kedrenos îi descrie ca pe un neam "mare și numeros" căruia nu i se poate opune nici o altă seminție "scitică". Pecenegii, primii dintre nomazii sosiți aici, apar în izvoare sub denumiri ca pacianak, badznak (arabe și persane), patsinakitai

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ca pacianak, badznak (arabe și persane), patsinakitai (bizantine), pecenegu (ruse), besseny, bessi, bysseni (latine). Ei au migrat spre stepele nord-pontice în urma înfrângerii suferite, la sfârșitul secolului al IX-lea, în regiunea Volgăi inferioare, din partea coaliției alcătuite din chazari și uzi. Bulgarii au reușit să-i opună ungurilor din Atelkuz, fiind atrași de partea Bizanțului în conflictul acestuia cu țarul Simeon. În 896, în urma acțiunii militare comune pecenego-bulgare, ungurii au fost înfrânți și nevoiți să părăsească definitiv stepele nord-pontice, îndreptându-se spre

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
malul drept al Niprului. Bizanțul a încercat să-i atragă de partea sa pe pecenegi, pentru a lovi dinspre nord statul bulgar cu care se afla în război. Dar ei au renunțat în acel moment la acțiune, urmarea fiind că bulgarii au înfrânt pe bizantini, în 917. În ciuda acestei renunțări momentane, pecenegii n-au abandonat planurile lor de a organiza incursiuni în sudul Dunării, cu toate că sălașele lor se aflau la mare distanță. Despre incursiunile lor întâlnim referiri în lucrările lui Masudi

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
incursiuni în sudul Dunării, cu toate că sălașele lor se aflau la mare distanță. Despre incursiunile lor întâlnim referiri în lucrările lui Masudi: în 932, poate și mai târziu, aflăm că năvălitorii erau patru popoare turce nomade, printre care Pacinak, aliați cu bulgarii, deducem că ar fi vorba de pecenegi, de fapt, în 934, a fost o năvălire a ungurilor în sudul Dunării. Stabilirea pecenegilor în nordul Mării Negre a pus probleme Bizanțului și clericul Gabriel a intervenit pe lângă unguri să-i atace pe

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
izvoarele au înregistrat un raid al pecenegilor în Transilvania, pornit din sălașele (bazele) lor extra-carpatice. Această incursiune este situată de izvoare în 1028. Dar astfel de atacuri au putut avea loc și mai înainte. După încheierea luptelor cu rușii și bulgarii la Dunărea de Jos, împăratul Ioan Tzimiskes a urmărit încheierea unui tratat cu pecenegii pentru curmarea incursiunilor lor în sudul Dunării. În urma victoriei bizantine (971), timp de o jumătate de secol nu mai știm nimic despre acțiunile pecenege la Dunărea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
unui tratat cu pecenegii pentru curmarea incursiunilor lor în sudul Dunării. În urma victoriei bizantine (971), timp de o jumătate de secol nu mai știm nimic despre acțiunile pecenege la Dunărea de Jos. Abia în 1017, aflăm despre o încercare a bulgarilor de a-și asocia pe turanici (pecenegi) în tentativa de a opri ofensiva bizantină. Șirul invaziilor pecenege se reia în 1027 și a continuat în 1032, 1034, 1035 și 1036. Aceste invazii aveau o rază largă de acțiune și evidențiază

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Halici aflate pe Dunăre împreună cu Ivan Rostislavici și, ulterior, alături de berladnici, declanșează atacul asupra cnezatului Haliciului. În secoul al XII-lea, un izvor apusean îi plasează pe cumani și pecenegi în Panonia. După 1185, când se declanșează revolta vlahilor și bulgarilor din sudul Dunării, cumanii din nord au fost solicitați frecvent să sprijine pe vlahi în luptele lor cu Bizanțul. Atrași de perspectiva de a prăda ținuturile bogate ale Bizanțului, cumanii treceau periodic Dunărea însoțiți uneori de români din nordul fluviului

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Azov, din vara 1223, armata mongolă a obținut o victorie zdrobitoare asupra coaliției cumano-ruse. Pentru a se întoarce în țara lor, mongolii conduși de Djebe și Subotai au făcut un ocol spre nord, pe cursul mijlociu al Volgăi, unde locuiau bulgarii, care au hărțuit pe mongoli, epuizați după doi ani de războaie. Campania mongolă din 1221-1223 nu și-a propus ocuparea de noi teritorii din aria ponto-caspică și durase foarte mult, de aceea marea victorie de pe Kalka nu a fost exploatată

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și Asia Centrală l-au determinat pe Ogodai să relanseze ofensiva mongolă la o scară uriașă. În acest scop, au fost întreprinse noi acțiuni militare și dincolo de hotarele apusene ale Imperiului mongol, după 1229, fiind vizate teritoriile ce aparțineau unor cumani, bulgari, saksini și alte populații din stânga Volgăi. Ei și-au asigurat, în această împrejurare, stăpânirea asupra stepelor dintre Ural și Volga, pregătindu-și baza de atac asupra Europei. În "anul șoarecelui", 1235, "marele kuriltai", sfatul nobilimii mongole, întrunit de către Ogodai, succesorul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
nepotul lui Djagatai, al doilea fiu al lui Gingis. Creierul militar al acestor principi ginghishanizi era marele strateg și general mongol, Subotai, care va juca un rol considerabil în expediția asupra Europei. Primul obiectiv al acesteia a fost atacul asupra bulgarilor de pe Volga mijlocie, stat eurasiatic care atinsese o înaltă dezvoltare și prosperitate. Capitala statului, Bolgarul, și principalele sale orașe de pe Volga și Kama n-au putut rezista asaltului și au fost jefuite și distruse. Pe Volga mijlocie și inferioară, mongolii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
acesta și-a schimbat atitudinea binevoitoare față de cumani și i-a atacat. Se pare că acel "Unus-han" nu este o căpetenie din nordul Dunării, ci Ioan Asan II, țarul vlaho-bulgar, ce stăpânea la sud de Dunăre. Izvoarele bizantine confirmă ostilitatea bulgarilor față de stabilirea cumanilor în sudul Dunării, în urma presiunii mongole. După cucerirea Rusiei, continuându-și înaintarea spre apus, în iarna 1240-1241, mongolii și-au regrupat forțele și și-au stabilit principalele baze de atac în teritoriile rusești apusene. Invadarea Europei centrale

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
grupuri mici, de aceea prezența lor n-a fost înregistrată documentar sau au migrat înglobați de populații turce mai numeroase.20 Pe lângă triburile turanice nomade, în teritoriile carpato-dunărene, s-au infiltrat și grupuri izolate de turanici, cu o viață seminomadă: bulgarii răsăriteni și chazarii. Alături de bulgarii de pe Volga și de cei stabiliți la sud de Dunăre sub conducerea lui Asparuh, în secolul al VII-lea), alte triburi bulgare locuiau în nordul Mării Negre-la mijlocul secolului al X-lea, acestea erau cunoscute

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
lor n-a fost înregistrată documentar sau au migrat înglobați de populații turce mai numeroase.20 Pe lângă triburile turanice nomade, în teritoriile carpato-dunărene, s-au infiltrat și grupuri izolate de turanici, cu o viață seminomadă: bulgarii răsăriteni și chazarii. Alături de bulgarii de pe Volga și de cei stabiliți la sud de Dunăre sub conducerea lui Asparuh, în secolul al VII-lea), alte triburi bulgare locuiau în nordul Mării Negre-la mijlocul secolului al X-lea, acestea erau cunoscute sub numele de "bulgari negri

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Alături de bulgarii de pe Volga și de cei stabiliți la sud de Dunăre sub conducerea lui Asparuh, în secolul al VII-lea), alte triburi bulgare locuiau în nordul Mării Negre-la mijlocul secolului al X-lea, acestea erau cunoscute sub numele de "bulgari negri". Despre ismaeliți, semnalați în Ungaria, la începutul mileniului II, știm că veniseră din țara bulgarilor, în a doua jumătate a secolului al X-lea. Grupuri de bulgari răsăriteni au trecut și prin regiunile est-carpatice, astfel, necropolele de la Hansca (Basarabia

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în secolul al VII-lea), alte triburi bulgare locuiau în nordul Mării Negre-la mijlocul secolului al X-lea, acestea erau cunoscute sub numele de "bulgari negri". Despre ismaeliți, semnalați în Ungaria, la începutul mileniului II, știm că veniseră din țara bulgarilor, în a doua jumătate a secolului al X-lea. Grupuri de bulgari răsăriteni au trecut și prin regiunile est-carpatice, astfel, necropolele de la Hansca (Basarabia) aparțin acestor bulgari. După dezmembrarea statului lor, unele grupuri chazare s-au împrăștiat spre apus. Un

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Negre-la mijlocul secolului al X-lea, acestea erau cunoscute sub numele de "bulgari negri". Despre ismaeliți, semnalați în Ungaria, la începutul mileniului II, știm că veniseră din țara bulgarilor, în a doua jumătate a secolului al X-lea. Grupuri de bulgari răsăriteni au trecut și prin regiunile est-carpatice, astfel, necropolele de la Hansca (Basarabia) aparțin acestor bulgari. După dezmembrarea statului lor, unele grupuri chazare s-au împrăștiat spre apus. Un grup chazar, intrat în serviciul cnejilor ruși, este menționat în vecinătatea nordică

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ismaeliți, semnalați în Ungaria, la începutul mileniului II, știm că veniseră din țara bulgarilor, în a doua jumătate a secolului al X-lea. Grupuri de bulgari răsăriteni au trecut și prin regiunile est-carpatice, astfel, necropolele de la Hansca (Basarabia) aparțin acestor bulgari. După dezmembrarea statului lor, unele grupuri chazare s-au împrăștiat spre apus. Un grup chazar, intrat în serviciul cnejilor ruși, este menționat în vecinătatea nordică a Moldovei, în contextul pătrunderii de cumani în Wolhynia, în anul 1106. Cete chazare au

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în câmp, din cauza mulțimilor care-l urmează, căci în oraș n-ar putea să steie a patra parte, astfel, merg dintr-o țară în alta, și-și duc femeile și copiii". Cumanii se instalează în locurile în care, anterior, fuseseră bulgarii, ungurii și pecenegii, aceasta o arată numele de "balta uzilor" dată Bugeacului sau Borcei. Încă de la început, cumanii se instalează în Deliorman (Dobrogea), apoi în Teleormanul din Bărăgan, pe malul stâng al Dunăriiprin regiunea Borcei, împreună cu Bugeacul și Covurluiul avem

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cele două lumi, în sud-estul Europei, are loc între statul latin de Constantinopol și blocul vlaho-bulgaro-cuman. Prima luptă s-a dat la Adrianopol, în aprilie 1205, unde latinii sunt înfrânți și împăratul Balduin luat prizonier. Asocierea celor trei forțe, vlahi, bulgari și cumani a dus la dezagregarea Imperiului bizantin, după 1185, iar ulterior a constituit o primejdie pentru cel latin, după 1204. Intervenția masivă și permanentă a cumanilor din nordul fluviului au făcut din aceștia forța tutelară a noii realități politice

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
alianța cu latinii până la moartea împăratului Robert de Courtenay, în 1228, deoarece țarul bulgar avea ambiția să controleze statul latin. După bătălia de la Klokotnitza (1230), el prelua controlul teritoriilor dintre Dunăre și Marea Egee și-și lua titlul de "țar al bulgarilor și grecilor". Țarul revendica tutela asupra statului latin, iar într-o inscripție din biserica de la Târnovo, el sublinia dependența "frâncilor" din Constantinopol față de puterea sa. Aflat în postura de cea mai mare putere din sud-estul Europei, statul vlaho-bulgar se aliază

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
numărul cumanilor rămași era considerabil-descoperirea în teritoriile nord-pontice a numeroase morminte tumulare, din secolele XIII-XIV, constituie o dovadă, ca și păstrarea în uz a limbii cumane în Crimeea. În urma contactelor strânse cu cumanii și alte populații turce cucerite (horezmieni, uzi, bulgari), în decurs de un secol, mongolii aparținând Hoardei de Aur s-au turcizat.7 Misionarul franciscan Giovanni Carpini, trimisul papei la curtea marelui han, și-a început călătoria în 1245, venind din Polonia și Rusia apuseană și mărturisește că prima

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
al populației locale față de noii dominatori. Ca ipoteză, susținerea nu este imposibilă, deși misionarul apusean îl considera pe Olaha între ducii ruteni supuși tătarilor. Pe de altă parte, Rubruck, în descrierea sa, amintește trecerea spre curtea hanului a "rutenilor, blacilor, bulgarilor, a locuitorilor din Soldaia (Crimeea), a circazienilor și alanilor". Acei numiți "blacorum" sunt, în mod cert, români, dar nu știm dacă sunt cei din nordul Dunării sau din sudul ei, din statul Asăneștilor. Dar faptul că, în 1247, anul Diplomei

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
1300-1322), statul bulgar și-a extins temporar dominația în regiunea dintre gurile Dunării și Nistru, în virtutea înțelegerii cu hanul Toqtai, ca răsplată pentru sprijinul dat împotriva lui Jögä. Izvoarele pe care se bazează în susținerile sale, Brătianu, fie indică prezența bulgarilor la Cetatea Albă, fie presupun extinderea țaratului în stânga Dunării. Astfel, în "Geografia" arabului Abul-Fida (1321) se susținea că Acdja-Kerman (Cetatea Albă) este un "oraș din țara bulgarilor și a turcilor", situat la Marea Neagră, la vărsarea Nistrului. Într-o scrisoare din

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Jögä. Izvoarele pe care se bazează în susținerile sale, Brătianu, fie indică prezența bulgarilor la Cetatea Albă, fie presupun extinderea țaratului în stânga Dunării. Astfel, în "Geografia" arabului Abul-Fida (1321) se susținea că Acdja-Kerman (Cetatea Albă) este un "oraș din țara bulgarilor și a turcilor", situat la Marea Neagră, la vărsarea Nistrului. Într-o scrisoare din 1323 a unui călugăr franciscan din Caffa este amintită martirizarea de către bulgari, în 1314, a unui călugăr franciscan la Cetatea Albă. Un document genovez din 1316 interzicea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]