KorAP: Find »[drukola/base=ceremonial & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...53 54 55 ...114 >

2,847 matches

Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828

junghiurile o-mbrăcat / Și apoi le-o blăstămat / Și din gură-o cuvântat: / O, voi, junghiuri mari, / De capul răilor mari / Să rămâneți / Și să vă pierdeți! / N. să fie curat / Și luminat, / Ca de Maica Domnului lăsat!" 257. b. Nunta Ceremonialul nupțial înfățișează, aproape în toate momentele desfășurării, o simbolistică a legăturilor prin roadele pământului: grâul, sarea, cânepa, inul. Astfel, când are loc "încredințarea" ("așezarea", "legătura" sau "logodna"), în Bucovina, cel mai bătrân dintre cei mai "cu vază" dintre oaspeți ascunde

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
în brațe, iar, dacă o poate ridica "ea va fi mai mare în casă, iar de nu, soacra", apoi, "învălește focul pe vatră" ca să "astupe gura bărbatului și a soacrei, că să nu zică vreodată ceva" 296. Focul ritualic, din cadrul ceremonialului nupțial, este moștenit de la popoarele antice. La romani, mirele își așteaptă mireasa în casă, "cu apă și cu foc de vatră sau altarul casei", potrivit credinței că "din căldură și umezeală se nasc toate, așa și familia". Mireasa se stropea

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
trezie / Și-n beție / Și la timp de grea urgie. / Tot se scaldă și se-ntreabă: Ce-i mai bun pe-acest pământ? Bună-i oaia săleaca, / Cât trăiește / Te-ndulcește / Și hrănește, / Dacă moare / Te-ncălzește."357 Un alt ceremonial nocturn, de aflare a norocului și a ursitei, specific Anului Nou, este Vergelul (întâlnit în Bihor). După ce s-a strâns toată mulțimea la o gazdă, stăpâna casei împodobește o masă cu o față curată , iar gospodarul pune pe masă un

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
om depărta / La soar-ne-om încredința, / La lună ne-om cununa. Este-un popă-ntre molizi / Ce cunună pe fugiți, / Este-un popă între fagi / Ce cunună pe cei dragi."79 Pentru trăinicia legăturilor pământești, nunta propriu-zisă trebuie însoțită de un ceremonial nupțial cosmic: "Soră dragă, sorioară! / Îmbracă-te-n rochioară, / Ia-ți năframa din chilie / Fă colaci din nouă grâie / Și haidem la cununie. Că tu ce mi-ai poruncit, / Frumos toate s-au gătit! / Soră-sa Margalina / Din gură mi

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
83 sau "Lună, lună, ești nebună / Ce lumini noaptea pe brumă? / Eu cu mândra în zăvoi / Și tu lumini după noi, / Eu cu mândra intr-un casă / Și tu lumini la fereastră."84 Elementele primordiale își recapătă viața proprie în cadrul ceremonialului de înmormântare, "petrecerea" din astă lume se face în deplină armonie cu destinul cosmic. Elementele cosmice întrețin legătura dintre lumea de aici și lumea de dincolo: Iar dacă mi-i vedea / Că-i neagră cămașa / Să-i spui mămuții așa

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
După care să mă duc; Nucu o fost omenos, / Sfatu-napoi mi l-o-ntors: / După tânăr și frumos!" / Și-ntrebam frunza de salce: / "Du-te după care-ți place, / Că celelalte li-i face!""118 Învestit antropomorfic, cosmicul ilustrează devenirea umană, în cadrul ceremonialului de trecere, construind drumul inițiatic: "Noi tot răsăritu l-am colindat, / Pustiuri mari am călcat, / Munții cu piatră, / Pâraie cu apă, / Livezi cu popușoi, / Ș-am ajuns aici, la voi..., / Ș-amu să vă dăm de știre / Despre a noastră

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
a-l răscumpăra: "Eu mă duc, codru rămâne, / Plânge frunza după mine, / Că n-am făcut nici un bine. Și chiar de-am făcut vreun rău, / Mi-a răsplăti Dumnezeu."132 Drumul inițiatic al împlinirii în social este transpus în planul ceremonialului cosmic, prin intermediul elementelor antropomorfice ale naturii care însoțesc umanul în pragurile de trecere. Astfel, în ceremonialul nupțial, natura participă activ la consacrarea trecerii: "Hai, pornim într-un noroc / Cu tot neamul la un loc: / Grădina cu florile, / Frații cu surorile

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
nici un bine. Și chiar de-am făcut vreun rău, / Mi-a răsplăti Dumnezeu."132 Drumul inițiatic al împlinirii în social este transpus în planul ceremonialului cosmic, prin intermediul elementelor antropomorfice ale naturii care însoțesc umanul în pragurile de trecere. Astfel, în ceremonialul nupțial, natura participă activ la consacrarea trecerii: "Hai, pornim într-un noroc / Cu tot neamul la un loc: / Grădina cu florile, / Frații cu surorile; / Grădina cu flori bătute / Că-i frumos cu neamuri multe; / Și-i frumos și cu puține

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
bună, / De la soare, de la lună, / De la maica ta cea bună; / De la soare, de la nori, / De la cele mici surori. / Veniți, frați, veniți, surori, / Să mă-mpodobiți cu flori!"134 II.3.2. RELAȚIA OM-COSMOS Domesticind forțele naturii, care devin părtașe la ceremonialul trăirilor originare, omul tradițional își asumă un destin cosmic. Odată trezite la viață proprie, universaliile ontologice reconstruiesc omul tradițional din temelii, convertindu-se la condiția umană. Înzestrat cu puterea logos-ului primordial, umanul se dezvăluie ca "anima catholica", adăpostind elementele

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
Fără de om. / Și-a luat trup / Din pământ, / Os din piatră, / Sânge din mare, / Ochi din soare, / Fața din floare, / Sprâncene, / Din stele, / Duhul sfânt din măririle sale."138 Cuvântul originar, Logosul, creează și dinamizează universalul care, prin ritual și ceremonial, participă direct la consacrarea destinului uman: "Dumnezeu a făcut, / Dumnezeu sfântul, / Numai cu cuvântul, / Ceriul și pământul; / Și marea cu câte-s într-însa, / L-e făcut numai cu zisa. / Și după ce le-a gătat, / La toate le-a dat

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
Fapta cea dumnezeiască / Întinzând / Pe Adam din țarină / Cu cuvânt și cu suflare, / Dup-a sa asemănare."139 În orația de nuntă predomină această percepție a umanului ca microcosm, care face posibilă desfășurarea ritualică a evenimentului propriu-zis. Fiecare moment al ceremonialului nupțial formează cadrul ontologic al devenirii umanului. Astfel, "pețirea" presupune un ritual al "căutării" în care umanul suferă o transfigurare a identității proprii: Noi suntem trimiși domnești, / Sfetnici mari, împărătești. Tânărul nostru-mpărat / Pe aici c-a mai umblat, / Și

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-ngrijite, / Cu buni oaspeți locuite, / Și la anul să trăiți, / Să vă găsim înfloriți, / Ca merii, ca perii, / În timpul primăverii / Și ca toamna cea bogată / Și de toate-ndestulată."165 Aceeași contopire ființială dintre om și cosmos o întâlnim și în ceremonialul de trecere. Aici, cosmicul devine o metaforă a umanului, metamorfoza fiind posibilă în urma facerii și desfacerii legăturilor ritualice: "A nostru tânăr împărat / Fiind foarte însetat / La un izvor s-a aplecat / Și setea și-a `stâmpărat.../ Dar când s-a

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
din fată-a răsărit / Poamă verde aurită. / Poama tot în sus creștea, / Pe brăduț îl cuprindea. Cine pe-acolo trecea / Poamă vie tot mânca, / Iar din gură blestema: Ardă-i focul de părinți / C-au despărțit doi iubiți!"186 În ceremonialul de trecere, de la anul cel vechi la anul cel nou, omul este prezent ca microcosm, mai ales în colinde, această transfigurare fiind realizată în urma coexistenței sacru-profan, spațiul ritualic devenind transcendent: "Omule pomule, / Nu te milui, / Nu te jelui, / Bucură-te

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
ia sfârșit (...); în sărbătoare se regăsește prima apariție a Timpului sacru, așa cum s-a petrecut ea ab origine, în illo tempore".3 Pactul originar cu sacrul este posibil în urma unui proces de operaționalizare a imaginilor primordiale, prin intermediul ritului, ritualului și ceremonialului care se transformă în nivele de semnificație în cadrul mitului. Ca "revelator ontologic și existențial", mitul este "istoria evenimentului fundamental, care produce o lume locuibilă de îndată ce se manifestă în rituri, obiceiuri, instituții și tehnici tradiționale (...). Mitul este reamintirea unei ordini primordiale

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
ascunse ale vieții tradiționale, mitul, în calitate de categorie poetică, reprezintă o structură operațională de imagini. Ca structură relațională, mitul redimensionează percepția asupra spațiului și a timpului, transformându-le în categorii poetice predicaționale. Sub pecetea prezentului etern, recuperat prin rit, ritual și ceremonial, metamorfozele spațio-temporale soarele, luna, pasărea și șarpele capătă valențele unor categorii poetice relaționale. Astfel, procesul semantic, care învestește mitul ca discurs polifonic, poate fi reprezentat în felul următor: Interdependența categorială formează nucleul semantic al discursului mitic polifonic: III.1. DISCURSUL

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
21 Această "spațializare a timpului", prezentă de la Zenon până la Bergson, restabilește echilibrul ontologic dintre elementele originare și prezent, stabilindu-se un pact continuu, prin intermediul ritului și ritualului. Timpul și spațiul, ca ratio essendi, se supun acestui praesentum continuum, recuperat prin ceremonialul "trecerilor", devenind ratio cognoscendi, ca temporalitate și spațialitate: "temporalitatea apare ca o deschidere ce se închide în prezent spre a se redeschide. Spațialitatea, dimpotrivă, ca o închidere într-un orizont ce se deschide spre a se reînchide".22 În general

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
primordial, iar "cotemporalitatea", ca modalitate de abolire a rupturii temporale, a realizat "categoria de timp fără prezent (...), fără trecut și fără viitor un prezent statornic și continuu."25 Discursul mitic, ca discurs polifonic, structurat pe nivele de semnificație ritul, ritualul, ceremonialul și generând matricea semantică, figurată de universaliile ontologice apa, pământul, focul, aerul reprezintă o totalizare a categoriilor spațiale și temporale. Astfel, în cadrul discursului mitic, spațiul, timpul, spațialitatea și temporalitatea devin categorii gnoseologice care realizează predicația universaliilor ontologice. Punerea în act

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
aerul reprezintă o totalizare a categoriilor spațiale și temporale. Astfel, în cadrul discursului mitic, spațiul, timpul, spațialitatea și temporalitatea devin categorii gnoseologice care realizează predicația universaliilor ontologice. Punerea în act a universaliilor ontologice construiește matricea semantică procesuală, prin rit, ritual și ceremonial. Structuri gnoseologice ale discursului mitic, spațiul, timpul, spațialitatea și temporalitatea, au rolul unui "predicat universal"26 care resemantizează legăturile arhetipale. III.1.2. NUCLEUL SEMANTIC: PREDICAȚIA Dublu structurat, pe baza dihotomiei continuitate / discontinuitate, realizată de categoriile spațio-temporale, discursul mitic recuperează

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
diagonalele pătratului interiorizează timpul și spațiul ca temporalitate și spațialitate;cele patru vârfuri ale pătratului desemnează universaliile ontologice apa, pământul, focul, aerul: Discursul mitic este un discurs poetic re-semantizat de stările manifeste spațio-temporale ale universaliilor ontologice, supuse ritului, ritualului și ceremonialului; cele două tipuri de discurs pot fi reprezentate ca două cercuri concentrice, structurate pe baza celor două axe, temporalitatea, pe verticală, și spațialitatea, pe orizontală: Astfel, imaginea, specifică discursului mitic, în devenirea sa de la arhetip la mit, trece prin trei

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
de imaginea spațiu-timp, poate fi înfățișată de spirală care semnifică pactul ontologic cu timpul și cu spațiul: Prin "rostirea" cuvântului ritualic, fie că este descânt, cânt sau poveste, și prin "rostuire", ca așezare în rostul timpului și al spațiului, prin intermediul ceremonialului, imaginea-cronotop capătă multiple fețe, sub puterea destinului artistic, devenind o imagine de tip fractal care făurește universul creației: III.2. CATEGORII CRONOMORFE III.2.1. DIHOTOMII OPERAȚIONALE CALENDARUL Veșnica primenire a spațiului și a timpului, prin coparticiparea la acel praesentum

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
a Apelor primordiale, regenerează fața Lumii, prin punerea în comuniune cu forțele creației. 89 "Îngroparea" ritualică a Crăciunului este, de fapt, sacrificiul simbolic pentru a se putea împărtăși din binecuvântările Apelor primordiale. Scenariul mitic al "îngropării" constă într-un adevărat ceremonial al înmormântării: un flăcău, sau un buștean, învelit ca un mort, e prohodit de un "preot" din ceată, în timp ce este bocit de ceilalți colindători; după ce este însoțit pe ultimul drum, "mortul" este aruncat în apă, de pe un pod, în "produc

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
sorginte tracă (kolo), reprezentând adorarea soarelui la solstițiuri și echinoxuri, și răspândit și la alte popoare: koro-ul bulgar, kolesca sârbă, korovod-ul rus, colomeica poloneză, choreia greacă, Valla albaneză. Hora românească poate fi "închisă", de tipul cercului, prezentă în ocaziile rituale, ceremoniale și festive, și "deschisă", spiralică, care se juca numai ritual și ceremonial. Kolabrismos-ul era o horă de tip spirală, care pornea în preajma unei înălțimi, urca din vale până pe culme, se închidea într-un cerc mare sau în cercuri concentrice care

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
și la alte popoare: koro-ul bulgar, kolesca sârbă, korovod-ul rus, colomeica poloneză, choreia greacă, Valla albaneză. Hora românească poate fi "închisă", de tipul cercului, prezentă în ocaziile rituale, ceremoniale și festive, și "deschisă", spiralică, care se juca numai ritual și ceremonial. Kolabrismos-ul era o horă de tip spirală, care pornea în preajma unei înălțimi, urca din vale până pe culme, se închidea într-un cerc mare sau în cercuri concentrice care se învârteau în sensul rotației soarelui pe cer. Hora sacră, desfășurată în

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
sacră a Zeului Soare, prezent la indienii hopis din Arizona, era crestată pe o piele de cerb lopătar. Primăvara, la sărbătoarea Soarelui, indienii din Florida ridicau un stâlp în vârful căruia era atârnată pielea unui cerb, prins după un anumit ceremonial.146 Vânătoarea propriu-zisă construiește un ritual al inițierii în misterul nemuririi și regenerării permanente, o dată cu decesul ontologic al Soarelui și renașterea cosmică: "Sculați, sculați, mari boieriu, / Dimineața lui Crăciun, / Că vă vin colindători, / Dimineața lui Crăciun. / Trei cocoși negri-au

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
încetare simbolizează forța creatoare a naturii, în ritmul dansului său cosmic, creația evoluează, se dezvoltă și se regenerează succesiv.151 Forța regeneratoare a naturii este simbolizată, în cadrul alaiului de Anul Nou, de capră care, prin intermediul portretului alegoric, ca recitativ în cadrul ceremonialului calendaristic, restabilește ordinea cosmică, prin renașterea soarelui: "Ța, ța, ța, căpriță, ța! / Vine capra de la munte, / Cu steluță albă-n frunte / Și-are-n coarne ramuri multe / Și mai mari și mai mărunte! / Unde joacă căprița / Înflorește-o floricică, / undi intră capra

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]