KorAP: Find »[drukola/base=chestie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...53 54 55 ...482 >

12,026 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230

o folie groasă de plastic. În urma lor a rămas un salon gol, în care se deschide o cămăruță, unde ar trebui să fie sufrageria. Pereții și covorul de lână sunt bej. Castronul cu potrocale și statueta de alamă reprezentând o chestie hindusă care dansează sunt așezate pe consola șemineului, iar în jurul lor sunt presărate margarete galbene și garoafe roz. Întrerupătoarele de lumină sunt mascate cu bandă adezivă, ca să nu poată fi folosite. Mona are, în schimb, pe podea niște pietre plate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
anizantă și iarbă de nisip adusă din Europa. Stridie se descheie la cămașă; dedesubt, pe piept, e ceva din mărgele, de mărimea unui portofel, agățat la gât de un șnur cu mărgele. Un săculeț de leacuri Hopi, zice. E o chestie spirituală, nu? Privindu-l în oglinda retrovizoare, cu mâinile pe volan, în mănuși mulate din piele de vițel, Helen zice: — Ia te uită ce abdomen! Stridie își scutură cămașa de pe umeri, și săculețul de mărgele îi atârnă între sfârcuri, pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
zice: — Mona, tu nu ești nici un fel de indigenă! Pe tine te cheamă de fapt Steinner. Nu trebuie să fii Hopi, zice Mona. L-am făcut după un model dintr-o carte. — Păi atunci n-are cum să fie o chestie Hopi, zice Helen. Și Mona zice: — Ba este. Arată exact ca în carte. Ia să vedeți, zice. Stridie scoate din săculețul de mărgele un celular. — Ce-i mișto cu artizanatul primitiv e că poți să lucrezi foarte bine când te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
scoate din săculețul de mărgele un celular. — Ce-i mișto cu artizanatul primitiv e că poți să lucrezi foarte bine când te uiți la televizor, zice Mona. Și te pune în legătură cu energiile din vechime și cu fel de fel de chestii. Stridie deschide telefonul și-i trage antena. Formează un număr. Sub unghie i se vede o dungă de mizerie. Helen se uită la el în oglinda retrovizoare. Mona se apleacă pe genunchi și trage de pe jos un rucsac de pânză

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
dintr-un smarald sintetic? Femeia dă din cap, cu lupa strâns fixată în orbită. Și Helen zice: — Uită-te bine. Nu vreau să te frigi, cum am pățit și eu. Bagă mâna în trusa cosmetică și scoate un pumn de chestii galbene și sclipitoare, zicând: — Broșa asta de safir galben a fost a actriței Natasha Wren. Scoate cu amândouă mâinile o inimă strălucitoare și roz, zicând: Acest pandantiv de beriliu de șapte sute de carate i-a aparținut reginei Maria a României

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
de alături. O deschide cu o mână și scoate un cilindru lucios. Cu aerul condiționat la maximum, pulverizează spray de gură pe o batistă și și-o duce la nas. Pulverizează spray de gură în aeratoarele de pe bord și zice: — Chestia asta are vreo legătură cu descântecul? Și, fără să mă întorc, zic: — V-a trecut prin cap să folosiți descântecul pentru controlul populației? Și Stridie râde și zice: — Cam așa ceva. Mona își lasă perna în poală și zice: — E vorba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
cocoțate pe spătarul scaunului, chiar lângă fața mea. Are un inel de argint pe unul din degetele mari. Bătături în tălpi, bătături cenușii, crăpate, murdare; și Stridie zice: — Lu’ mami n-o să-i placă treaba asta, că te uiți prin chestiile ei personale. Citesc în carte de la coadă la cap, începând cu data de azi, străbătând trei ani de nume și asasinate, până ce le văd pe Helen și Mona întorcându-se în parcare. Lui Stridie îi sună telefonul; răspunde: — Biroul de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Spirtul îmi picură de pe picior, roz de la sângele dizolvat, pe prosopul de la motel. Așază penseta pe prosopul umed și înroșește un ac la bricheta lui Stridie. Își prinde părul la spate cu un elastic, într-o coadă groasă. — Stridie numește chestia asta „antipublicitate“, zice. Uneori, firmele, cele cu mulți bani, îl plătesc ca să retragă anunțurile. Zice că după sumele pe care le plătesc se poate vedea cât sunt de adevărate anunțurile. Piciorul nu o să-mi mai încapă în pantof. Astăzi, în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
anunțul, „vă rugăm să sunați la următorul număr de telefon pentru a vă constitui ca parte civilă într-o acțiune juridică colectivă“. Urmează numărul de mobil al lui Stridie. Apoi zic: Helen, de ce-a trebuit să-i spui de chestiile astea? Helen se uită la anunțul din ziar. Îl strivește în noroi cu pantoful roz, zicând: — Din același motiv pentru care nu l-am omorât. Putea să fie foarte simpatic când voia. Alături de anunț, mânjită de noroi, stă fotografia unui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
în mănușile ei albe. Își încheie manșetele și întinde mâna spe Mona, zicând: — Dă-mi cartea. — Pot s-o fac, zice Mona. Helen dă din mână spre Mona și zice: — Nu, așa e cel mai bine. Domnul Streator are dreptate. Chestia asta o să-ți facă rău. Aerul nopții e încărcat de țipete îndepărtate și de lumini colorate. Și Mona zice „Nu!“; strânge cartea la piept, acoperind-o cu brațele. — Ai văzut? zice Helen. Am și-nceput. Cum apare posibilitatea de a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Picăturile cad drept în jos și pleoscăie între picioarele mele desculțe, desfăcute larg. Ceva enorm și tare se înșurubează în mine, mai adânc, și vocea oribilă a polițaiului zice: — Așa, prietene, relaxează-te. Și număr: 12, 13... Înșurubarea se oprește. Chestia aia imensă și tare se retrage încet, aproape de tot. Apoi se înșurubează din nou adânc. Încet ca limba a unui ceas, apoi mai repede, degetele unse ale polițaiului se înfig în mine, se retrag, se înfig, se retrag. Și, în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-ți pot descuia cătușele. Eu sunt, Helen. Helen? — Helen Hoover Boyle. Ce, ai uitat? zice polițaiul. Acum două nopți exact asta îmi făceai tu mie într-un candelabru. Helen? Lucrul ăla enorm și tare încă e înșurubat adânc în mine. — Chestia asta se cheamă vrajă de stăpânire. Am tradus-o abia acum vreo două ore. În clipa asta sunt vârâtă în subconștientul ofițerului cum l-o fi chemând. Eu îi fac numărul. Talpa tare și rece a pantofului ofițerului mi se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

tăcere -, cred că-i mai bine, totuși, să rămîi în cercetare. Acum, e drept, lucrezi cu Ștefănescu, dar cine știe cît îl vor mai ține pe ăsta șef de secție?! Te descalifici, băiete! În doi-trei ani n-o să știi decît chestii de rutină și-i păcat, păcat de vremea pierdută, căci nu-mi închipui ca tu să fii din ăla ce se consolează cu: "timpul trece, leafa merge", căci, dacă trece pe banii statului, se scade din fondul tău de timp

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
va să-nsemne beția gîndește Mihai, privindu-l pe Muraru cum gesticulează, aprins de-a binelea. Dacă ăsta nu-și va înjura și mama, înseamnă că tot e bine. Oricum, trebuie s-o șterg înainte de-a se întoarce la chestiile de serviciu; dacă începe iar să se ia de director... Ce dacă a făcut facultatea pe bețe de chibrit?! E un tip destoinic, cinstit, principial..." Să știi un lucru, pe care ai să-l simți, dacă nu l-ai și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
plin de satisfacție. Mă duc alături să dau un telefon spune Radu ieșind. Sigur-sigur! rîde Runca, aplecat peste coala albă, pe care notează schema de tratament. Sărutări de mîini din partea mea adaugă cu glas tare cînd aude ușa închisă. Ce chestie! bombăne de unul singur. A avut zile, asta-i. Să nu mi-o scapi din mînă, frumoaso, că-ți tai părul ăsta superb, în care mi-aș pierde sărutarea ca-ntr-un iad al visurilor mele erotice, și asta ca să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
surîs blajin, peste care plutește vag umbra durerii: Vrei chiar să mă scoți din minți? Da, dacă prin asta pot afla cine m-a turnat cu pocherul. E un cap de acuzare care ține în cazul oricărui student. Ca și chestia cu studentele care iau ore sau dau examene acasă la profesor. Nu înțeleg comparația, dar îmi dau seama că, din agasant, devii vulgar. Devin?! rîde Lazăr, făcînd un pas spre profesor, atingîndu-i încet gulerul paltonului cu vîrful arătătorului, într-un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
fără să ia seama la reacția tînărului de lîngă el. "Ia te uită! rîde Lazăr pe sub mustață. "Una mică, în doi"... Eu te-am întrebat cine m-a turnat, iar dumneata..." Ce mustăcești, Lazăre? se uită atent profesorul spre el. Chestie de reflex: cît pe ce să-mi scot țigările. Noroc! Noroc! Ciocnesc și beau încet, cu plăcere. Ascultă, începe profesorul nu mi-aș fi închipuit că tu poți dezarma așa repede. N-am dezarmat; am fost scos din luptă. Conjunctură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
ridicîndu-se alene. Să-ți torn o vodcă? Nu. Cred... surîde Vlad privind în gol, clătinind încet din cap, afirmativ cred că la vîrsta noastră încă mai visăm că tot ce zboară se mănîncă. Acum credem, mai tîrziu vom fi siguri, chestie de vîrstă și de însușirea artei culinare privind prepararea zburătoarelor prinse în laț bombăne Mihai, isprăvind de frecat nes-ul rămas de la Cristina. Bei o cafea măcar? Nu, că vreau să dorm. Mulțumesc! Să nu te superi că nu ți-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
trebuia să fi coborît înainte prin bar, să luați un anestezic... Un val de rîs încălzește sala, iar Mihai are impresia că obrajii îi vor lua foc. Nu voi repeta spusele domnișoarei precizează Săveanu. Și nici nu mă entuziasmez la chestia cu ceaunul, cu arma de vînătoare și alte găselnițe: aici nu-i circ. Cert e că, de la un text, devenit pretext, cu niște tineri surprinși în trei ani consecutiv, la ora solstițiului de vară, astronomic vorbind, dar de vară sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
un piept frumos, feminin, un zîmbet condescendent și o privire fixă, spre afișele unor spectacole mai vechi. "Oare o invită și pe ea nenea Toader mîine seară la petrecere?... Are ceva din aerul superior al Mariei, minus ironia. Deși ce chestie ! -, abia acum, privind-o pe Claudia Butnaru, înțeleg că Maria, prin zîmbetu-i afișat, lasă o portiță de intrare, îți dă curaj, ca apoi, imediat ce te-ai prins în laț aruncîndu-i o privire, să te pună la respect cu ironia sa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
de fizică aici în oraș. Cred continuă Săveanu că nu te-am supărat. Eu vreau să fiu sincer. Nu-ți fac vreun serviciu lăudîndu-te dacă piesa e proastă, cum nici ăstora nu le ajută dacă-i iert cînd umblă cu chestii ieftine. Adică, de la niște spectacole foarte bune, de răsunet, coboară ștacheta pentru că vor să se joace pe scenă de-a cow-boy-ii. Tu ce părere ai? Nici una. Cum așa? Păi, dom' Săveanu... Zi-mi Vic, așa, ca-ntre prieteni, că, sper

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
și am cotrobăit. Mai mult de teamă; de teamă pentru tăticu'. Primul gînd a fost că ea ascunde o trusă medicală. Iartă-mă! Nu-i frumos ce-ți spun, dar, nu știu de ce, un timp am suspectat-o că face chestii ilegale..., înțelegi tu..., pentru bani; am auzit că-i cinci mii un chiuretaj făcut ca lumea, fără urmări... Am crezut asta poate și pentru că am auzit-o cîndva zicîndu-i tatii: Cu banii tăi făceai doar un coteț pentru găini, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
de jos. Vă deranjează dacă deschid cu o gheată? întreabă Lazăr. Și aș deschide chiar cu stînga, tot mă strînge. Doar dacă n-aveți o preferință anume. În regulă aprobă profesorul. Particip. Cred că un pantof de lac face cît chestia propusă. Cam cîte cărți vrei? Două răspunde Lazăr. Două, dar bune. Oricum, o gheată, fie ea și pingelită, nu se ia din drum. Și două zice profesorul cînd îi dă două cărți. Mai dorești ceva? O șosetă. Plus una. Plus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
ia amprente. Ba a mai fost și declarația ta vehementă că habar n-ai de pocher, că sticla ai cumpărat-o de la un student arab... Cît pe ce să te cred, să aplanez totul. Dar le-am spus ălora, ca chestie, să știe. Să leșine toți, nu alta. Îți dai seama în ce budă eram? Femeia a făcut o criză de nervi, soțul n-a vrut s-o creadă că nu s-a culcat cu tine..., a făcut scandal... Da?! Lăsa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
înjură el, cu năzăul de prost, ai luat pe una care se pupă cu naș-tu pe la colțuri, iar tu discuți filozofie, năzăul..." Chiar așa?! rîde profesorul, sorbind paharul. Chiar așa, c-au fost cîțiva din sat și a răsuflat chestia; la noi nu-i ca la Universitate, cin' să se teamă de Năzău?! Pe cîți ani este propus să plece în străinătate tovarășul Vrabie? Bursă de doi ani. De unde știi? Se află... Rectorul o nășește de mult pe nevasta lu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]