13,837 matches
-
un rug de lalele, hortensii și trandafiri, un osuar de gladiole, iar crucea care se Înălța deasupra purcoiului proaspăt, movila Însăși, va dispărea sub uriașul stog care exala miasma putridă a liliacului veștejit. Când va interveni poliția, zona distinsă a cimitirului era deja despuiată, prădată, „de parcă trecuse un nor de lăcuste“, cum va scrie presa (Rotte Fahne va publica un articol nesemnat În care vor fi expuse atrocitățile poliției, care arestase și hăituise douăzeci de marinari). „Scoate‑ți pălăria“, Îi zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
trecea peste satul Kraljevčani, dăngăneau clopotele bisericii satului, mugeau vacile În grajduri, iar pe la ferestrele caselor strălucea oglindirea roșiatică a soarelui ce topea stalactitele de gheață de sub streșini. Apoi prin fața ochilor mi se perindă un cortegiu funerar ; se Îndrepta spre cimitirul satului. Patru bărbați cu creștetul descoperit duceau pe umeri un coșciug de brad, iar În fruntea cortegiului pășea, cu pălăria În mână, un om despre care știam - așa scrie și‑n carte - că era bunicul dinspre tată, Marko, bărbatul răposatei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Dunav, de la patru dimineața pe o temperatură de minus cincisprezece grade; achiziționarea unei mese cu placă de marmură din piața Buvlja 2; micul dejun „american“ din brânză și lapte praf la restaurantul muncitoresc „Bosna“; Îmbolnăvirea și moartea tatălui său; vizitarea cimitirului din Zadušnica; cearta crâncenă cu numiții Petar Janković și Sava Dragović care susțineau teza despre justețea liniei lui Stalin și dialogul dintre aceștia; argumentele unuia și contraargumentele celuilalt (când totul se va Încheia cu vorba de năduf a tatei „’tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
poate chiar o semnificație nefastă față de cel din Vară și pustie. (Dacă nu te hazardezi să Îmbini cele două forțe contradictorii, cea morală cu cea poetică, atunci retrage‑te. Cultivă‑ți grădina cu varză, iar trandafirii Îngrijește‑i doar În cimitir. Pentru că trandafirii dăunează sufletului.) Cel căruia i se spunea Maestru, va scoate atunci din buzunarul interior al caftanului de mătase manuscrisul limpezit și Îl va pune În fața tânărului. „Dacă Înțeleg eu bine“, va spune descurajat Jeshua, „n‑a mai rămas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
uite pentru o clipă de singurătatea care o copleșește cu gândul morții, sau, pur și simplu, să mai vadă chipuri Însuflețite. În ciuda singurătății În care trăiesc, domnule, nu agasez lumea cu amintirile mele - ecouri ce răzbat dintr‑un de necuprins cimitir -, nu frecventez conferințe și nu scriu scrisori necunoscuților, pentru a‑mi umple timpul cu așteptarea răspunsului. Dumnezeu mi‑e martor, iar de‑acum Îmi veți fi și dumneavoastră, că am scris multe scrisori În viața mea. Și că aproape toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
să și-o ascundă. Ținea de mână pe băiețelul cel mai mare care, în neștiința celor trei anișori, privea uimit somnul nemișcat al părintelui său și se întreba de ce această tihnită adormire a adunat și întristat atâta lume. Întoarsă de la cimitir, cu sufletul cernit în veșmântul negru, fata constată că îi este interzis să intre în curte. Lipiți de poartă, Anda și Dan refuzau, cu încăpățânare, să se dea la o parte. Luând gestul drept o rătăcire de moment, ea se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
ochilor Lui erau peste putința imaginației unui muritor. A visat că El se ridica la cer iar ea rămânea în întuneric, alături de un bărbat acoperit de veșmânt negru, pământiu. O mare de oameni se îndrepta agale, cu capetele plecate, spre cimitir, în timp ce ea și omul în negru rămâneau să mai aștepte, așezați pe ultima treaptă a unei scări. S-a trezit lac de sudoare. Era condamnată, pentru vecie, să trăiască în umbră, să nu se mai spovedească și împărtășească niciodată. Călcase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
se impune cu tărie de lege implacabilă: Mi-e inima de lacrimi plină, Că-n ea s-au îngropat mereu Ai mei, și-o să mă-ngrop și eu!” Așadar, acest rai este în același timp și un nevăzut și vast cimitir. ,,Ai mei” - subiect exprimat printr-un pronume posesiv - sugerează lungul și neîntrecutul șir de părinți, moși și strămoși, care ,,sau petrecut ca florile și frunzele anotimpurilor”, de-a lungul zbuciumatei sale istorii. Adverbul ,,mereu” și viitorul popular ,,o să mă-ngrop
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
și cu roșu își coase codrul ià. Și fiecare copac din cei mari primește toamna după ritualul lui. Plopii lungi îi trimit în întâmpinare roiuri mărunte de fluturi, stejarii sună în cale din foi de tinichea ruginite și arțarii din cimitire îi depun cu evlavie la picioare stele mari de aur. Speriate de atâtea apariții bizare în jurul lor, frunzele salcâmilor se agită, se strâng cap la cap întro adiere de vânt și încep să șoptească până când unele, mai isterice, își pierd
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
s-a pornit să cânte din naiul scorburilor. Dar același octombrie mi-a picurat în suflet ochii adânci ai amintirilor de altădată. Privirea mea rătăcește peste tulpinile florilor rămase fără frunze ce stau strâmbe asemenea crucilor de lemn dintr-un cimitir. Doar unele tufănele își mai înalță capetele și apoi se strâng iarăși zgribulite de frig. Mai stai toamnă! Nu pleca! Toamnă, nu-mi fura timpul ca să-mi dăruiești zâmbetul unui copil fericit ... căci nu pot să râd ... Zâmbetul meu amar
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
ca o banană. Încă nu-și scosese mănușile. Poate acum, ca să șteargă partea de jos a geamului, aburită. Renunță. Jocul neprevăzut al firișoarelor de apă Închega un vâsc de o pregnanță uimitoare. Aveau și ei unul. Îl adusese Petru din cimitir. Ca să Îl smulgă de pe creanga Înaltă pe care crescuse a trebuit să se cațere În măr. A reușit după mai multe Încercări și doar după ce s-a descălțat. În timp ce-și lega șireturile bocancilor, a văzut În zăpadă picăturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
anii bisecți. Era fericită alături de soțul ei și le așteptau. Într-o zi, firește cândva, chipul sever al Alidei Übelhart se destinse Într-un zâmbet șăgalnic: Nu-i așa Iolanda? Ea Încuviință, zâmbind la rându-i. Urma obișnuita plimbare la cimitir cu brațele Încărcate de flori. 20. Haideți, fraților, că e târziu! Cine mai are ceva de spus să dea În scris. Nu dăm nimic În scris, strigă unul care se cocoțase tocmai pe containerul de gunoi. Dăm oral, că de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
din porcul cumpărat pe din două cu Agatha, croitoreasa teatrului și iubita sa, o rafinată mezelăreasă. Lucru firesc de altfel pentru toți cei din familia Cosici. Aidoma celorlalți eroi locali ai Revoluției, Eustațiu a fost Înmormântat pe banii primăriei În cimitirul de lângă stadion. Holul teatrului i-a primit apoi pe cei care au rămas lângă sicriu până la coborârea sa În groapă după serviciul religios, discursurile funebre, Moartea lui Fulger și Odă În metru antic recitate de actori de frunte ai generației
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
chit că Ajan era doar armean, cu gândul la ziua când va putea investi și el ceva bani În câteva măsele de aur. Chiar dacă după moarte ar avea ceva neplăceri din pricina asta, În caz că hoții nu s-ar fi mulțumit cu cimitirul evreiesc, cu osebire profanat pentru bogăția adesea Închipuită a morților săi. Încrezător În steaua care Îl va veghea și În viața de apoi, Înghiți ultimele picături de coniac rămase pe fundul paharului burtos, nu Înainte de a cere lui Dumnezeu, conform
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
din piatră. Și normal dacă era monument. Ca reprezentare. Altfel, era rus. Acum nu mai e. Bine că am apucat și ziua asta. Când te gândești că unii au murit cu rusu-n parc. De-aia s-au răsucit crucile În cimitir. Ca să nu-l mai vadă. Numai alea cu fotografii. Unii au dat jos fotografiile. Ca să salveze crucile. Alții le-au scos ochii. Cui dom'le? Morților. Doamne, apără și păzește! Celor din poze, firește. Asta nu-i nimic, să vedeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
sale ca un premiant de carieră. Trăiesc atârnată de gâtul lui ca o cunună uscată de lauri. 8. A murit și bunica. Și tot În august. Doar eu și Szántó vegheam sicriul. Prin ușile larg deschise ale capelei se vedea cimitirul inundat de flori și verdeață: 6 August. Sezonul de băi nu era Închis Încă, dar lumina verii era mult mai blândă. Schimbarea la Față era, de când mă știu, Începutul toamnei. Cireșul din livadă, Înalt, bătrân, era primul care Își pierdea frunzele. Vecinătatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
inundat de flori și verdeață: 6 August. Sezonul de băi nu era Închis Încă, dar lumina verii era mult mai blândă. Schimbarea la Față era, de când mă știu, Începutul toamnei. Cireșul din livadă, Înalt, bătrân, era primul care Își pierdea frunzele. Vecinătatea cimitirului o făcea deseori pe bunica În obișnuitele ei plimbări vesperale, mai ales după ce a rămas văduvă, să treacă firesc din livadă printre morminte, cel mai adesea cu un buchet de flori În mână pe care le ducea la mormântul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
egoistă mă făcea Însă fericită. Atâta doar că despre acest lucru nu aveam cui să vorbesc. Cel mult lui Szántó, dar el era În atelierul său și desena: cu calmul cu care bunica trecuse ani de zile din livadă În cimitir cu brațele Încărcate de flori. 13. Klaus e gata de drum. Eu rămân pentru Înmormântare. E cald. Mâncăm la Pescarul. Merlucius pane. Ce altceva să mănânci? Merge și Violeta cu el. O cunosc puțin. Destul de comună. Mai puțin o strălucire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Cel puțin așa susținea domnul Fülöp În calitatea sa de admirator al Anitei și de fochist la serele Bogovicz din Liget. Anii Însă au trecut și nimeni nu povestește nimic. Nici măcar că sânii Anitei seamănă acum cu pietrele funerare din cimitirul evreiesc: strâmbe și tocite de ploi, abia se mai zăresc printre bălării, năpădite de mușchi și de licheni. Ici-colo, ca niște găuri de molii Într-un șal verde, surâsul tulbure ori stânjenit al unor cuvinte de neînțeles. Cum de neînțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
aroma primei cafele din cele trei care Îl ajutau să treacă cu bine deșertul fiecărei zile și va fi, poate, iertat. 2. Feldiu, 15 XII '95 Stimate domnule profesor, Ca de fiecare dată, În drum spre gară, am trecut pe la cimitir. Mormintele alor mei sunt În paragină. Zilele Îmi sunt numărate și trebuie să mă mișc repede. Prin urmare voi vinde tablourile din bibliotecă. Vei fixa singur prețurile și vei avea un comision de 10% din afacere. Cei de la Muzeu așteaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
la marxism-leninism, nu putea avea o altă opțiune, observau cei mai lucizi și cu o experiență mai Îndelungată la serviciul de cadre al partidului. „Bosnia” era un cartier liniștit, plin de verdeață, cu cinematograf și biserică la doi pași de cimitirul Bunavestire. Oamenii se cunoșteau Între ei și se salutau În câteva limbi, dar conversau mai mult În română. Tăiau miei la Paști, porci la Crăciun și aveau Îndoieli serioase În privința Vieții-de-apoi chiar dacă, duminica, biserica abia Îi putea primi pe toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
din sticla pictată de el. Un vin de a cărui culoare părea destul de mulțumit. Boldog új évet! La mulți ani! 5. După ce Își termină discursul solemn, cu rezonanțe funerare, În bună tradiție a epitafelor de pe crucile de lemn colorate din Cimitirul vesel de la Săpânța, Brândușă ceru un scaun pentru a putea admira În voie și În toată splendoarea lor cele patru picturi. I se făcu Îndată pe plac si Brândușă se așeză cu distincție Într-un fotoliu Biedermeier, adus fără poticneli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
preferat: Franz Hodjak. Purta cu el mereu o carte de-a lui publicată În țară. Mi-a dat mie cartea odată cu un sărut fratern pe frunte Înainte de a ne despărți. Recita mereu versuri din cartea asta. Două poeme reveneau obsesiv: Cimitir săsesc și Vama Veche. Când am aflat de moartea lui Klaus În loc să plâng m-am pomenit recitând ore În șir poemele lui preferate: Cum Însă plânsul eliberator se lăsa așteptat, am luat cartea, mereu la Îndemână, și am citit-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
colț, nu s-au mai vézut nici steagurile pe care paznicul Vanea le-a pus cu scară pe acoperiș și nici inscripția de la intrarea școlii, roșie, de sticlé. Ieșind din curtea școlii, alaiul a luat-o În jos, pe lîngé cimitir și cazangerie. Din cauza grémezii de fier uzat, care crescuse pîné la jumétatea drumului, parada Încetini mersul și fiecare trecea atent sé nu se murdéreascé, sé nu se Împiedice și sé nu se agațe. CÎțiva béieți sériré peste fiare și atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
saré peste o grémadé de cérbune din fața cazangeriei și un praf negru se ridicé pîné sus la baloane. S-au auzit doué baloane pocnind, pe urmé Stela, care tocmai Încerca sé-și tragé pancarda În crengile unui copac care creștea din cimitir și trecea pe jumétate În drum chiar acolo, lîngé grémada de fier uzat, pe unde trebuia sé treacé parada și dupé ce și-o smulse, Stela lovi pe cineva În cap cu acea pancardé, strigînd „debilule, debilule!”, iar În timp ce pancarda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]