3,820 matches
-
de perete. — Cred că am înțeles. — Ăsta-i spectacolul pe care Vitellius îl va oferi romanilor: bătălia de la Bedriacum, în care armata lui i-a învins pe othonieni. Tu și alți câțiva veți fi othonienii și veți sta în vârful colinei. Flamma și oamenii lui vor fi armata lui Vitellius. Valerius închise ochii. Oare de asta îl adusese destinul la Roma, pentru a fi ucis în arenă, într-o farsă tragică, pentru a muri într-un spectacol care trebuia să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
trebuia să le prezinte romanilor bătălia de la Bedriacum și triumful pe care împăratul nu încetase să-l sărbătorească, de parcă ar fi luat el însuși parte la luptă? — Am înțeles, zise cu un oftat. El, Orpheus, avea să stea în vârful colinei, ca un soldat othonian, pentru a fi zdrobit de pietrele aruncate de ballistae sau străpuns de săgețile lansate de scorpiones. Știa că Vitellius voia ca el să moară în arenă. Dacă nici un gladiator nu reușea să-l învingă, avea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
soldați adevărați, care vor mânui catapultele și aruncătoarele de săgeți... Apoi, gladiatorii de la școlile din Gallia Narbonensis și din Campania. Aceștia vor fi vitellienii, în timp ce tu și alți douăzeci de gladiatori veți fi armata othoniană și veți sta... — ...în vârful colinei, sigur. Dar tu de ce ai venit să-mi spui toate astea? întrebă Valerius privindu-l cu atenție pe băiat, apoi zâmbi cu răceală. Poate că ai pariat pe mine de când lupt în arena de la Roma și nu vrei să fiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ar fi fost al unui zeu, într-un cânt ce se înălța spre cer împreună cu parfumul de tămâie. Toți își exprimau admirația pentru decorul din arenă și îi mulțumeau că-l construise. Se mai văzuse vreodată un asemenea peisaj, cu coline, râuri și copaci, în vreun amfiteatru? Poporul se întreba însă ce luptă putea fi demnă de un asemenea peisaj. Așezat la masa pe care Listarius aranja mâncărurile pregătite de el, Vitellius se întoarse spre Flavius Sabinus, căruia îi confirmase funcția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
mai dădea atenție. La un semn al lui, o mulțime de petale albe de trandafir inundă cerul de octombrie și se revărsă asupra arenei. Mulțimea era înnebunită. Toți ridicau mâinile ca să prindă petalele. Zgomotul mulțimii ajungea până în puțul săpat în colina din mijlocul arenei. Îngrămădiți pe platformă, în întuneric, Valerius și alți douăzeci de gladiatori puteau vedea, sus de tot, doar un petic dreptunghiular de cer. Pe albastrul intens se vedeau plutind niște fulgi albi. Ninge? întrebă uimit tracul, arătând cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
păros într-un gest amenințător. Fac pe mine de frică... Mie mi-e teamă când nu știu ce mă așteaptă! protestă. — O să ne descurcăm, repetă Valerius, schimbând o privire neliniștită cu Marcus. Glasul crainicului se auzi din nou, și mai puternic. — Pe colinele de la Bedriacum se ivește puternica armată a lui Otho. — Ăștia suntem noi! exclamă Marcus. Gladiatorii simțiră platforma mișcându-se sub tălpile lor. Încet-încet, se îndreptară spre cerul albastru. — Romanii ne vor privi cu ură. Lăsând la o parte povestea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
mișcare bruscă a platformei, dar, mai mult, de priveliștea ce se deschise în fața ochilor săi când platforma se opri. — Dar suntem în vârful unui deal! strigă tracul uimit. Jos se vedea amfiteatrul ce înconjura arena, transformată într-un peisaj cu coline înierbate printre care curgea un râu, cu tufișuri, copaci și pășuni. Dincolo de zidurile amfiteatrului se întindea Roma, cu strălucirea marmurei și casele cenușii cu trei niveluri din cartierele populare. Mai departe se vedeau câmpia încă verde și Mons Albanus. Valerius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
palisada ca să ne apărăm. Arătă spre pajiște. — Vedeți petele acelea întunecate pe iarbă? Ocoliți-le când luptați sau împingeți-i pe dușmani într-acolo... Sunt capcane în care puteți cădea. În cele din urmă, arătă spre castrapila plasate la jumătatea colinei, ce semănau cu niște mistreți gata să ucidă. — Iar acelea... au vârfurile îndreptate spre noi, așa încât, dacă încercăm să coborâm, vom fi străpunși. În schimb, nu-i vor împiedica pe asediatorii care vor urca dealul să ne ucidă. Dar înseamnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în șold și chipul triumfător, cu părul blond ivindu-se de sub coif și fluturând în vânt. Își agita gladius-ul, îndreptându-se spre pulvinar. Toată lumea se uita la soldați și la Flamma; nimeni nu le mai dădea atenție gladiatorilor din vârful colinei, îmbrăcați în negru, care semănau cu niște corbi. — Repede, acum..., zise Valerius privindu-l pe Marcus. Acum! Își aruncă lancea, scutul și coiful și sări peste palisada joasă, îndreptându-se spre castrapila, urmat de Marcus și Socrates. Sub privirile tovarășilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Repede, acum..., zise Valerius privindu-l pe Marcus. Acum! Își aruncă lancea, scutul și coiful și sări peste palisada joasă, îndreptându-se spre castrapila, urmat de Marcus și Socrates. Sub privirile tovarășilor lor, care îi urmăreau cu atenție din vârful colinei, ridicară două castrapila și le întoarseră pe o parte, pentru a lăsa un loc de trecere. Apoi se întoarseră repede lângă ceilalți, în timp ce, jos, soldații lui Flamma ridicau săbiile spre cer, adresând un salut împăratului și mulțimii. — Fiți atenți! spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de război. Își luă scutul și sabia. Trâmbițele acoperiră aclamațiile, marcând începutul luptei. Cei douăzeci de soldați din armata vitelliană se îndreptară repede spre catapulte și spre scorpiones. În clipa următoare, patru bolovani zburară prin aer, îndreptându-se spre vârful colinei. — La o parte! strigă tracul. Bolovanii căzură peste doi gladiatori, mai puțin rapizi decât ceilalți, care nu avură timp nici măcar să strige, fiind zdrobiți pe loc. Iarba se umplu de sânge și așchii de oase. Doi bolovani loviră palisada în spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ne masacrează! strigă cuprins de panică. Armurile pe care ni le-au dat nu ne protejează... — Nu te mișca! zise Valerius apucându-l de braț. Nu te teme, folosește-ți mai bine scutul, ridică-l deasupra capului. Încearcă să aperi colina împreună cu ceilalți. Eu, Marcus și... Un alt bolovan căzu. Din nou urlete, sânge, oase zdrobite. Valerius, Marcus și alți șapte-opt gladiatori alunecară în josul colinei, printre nori de praf, dincolo de locul liber dintre castrapila. Se strecurară printre alunii pe care Vitellius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
braț. Nu te teme, folosește-ți mai bine scutul, ridică-l deasupra capului. Încearcă să aperi colina împreună cu ceilalți. Eu, Marcus și... Un alt bolovan căzu. Din nou urlete, sânge, oase zdrobite. Valerius, Marcus și alți șapte-opt gladiatori alunecară în josul colinei, printre nori de praf, dincolo de locul liber dintre castrapila. Se strecurară printre alunii pe care Vitellius îi pusese la marginea pajiștii, ca să înfrumusețeze decorul, și se ascunseră acolo. Așteptau să vină oamenii lui Flamma, care se îndreptau în fugă spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
printre nori de praf, dincolo de locul liber dintre castrapila. Se strecurară printre alunii pe care Vitellius îi pusese la marginea pajiștii, ca să înfrumusețeze decorul, și se ascunseră acolo. Așteptau să vină oamenii lui Flamma, care se îndreptau în fugă spre colină, pe drumul îngust dintre tufișuri. Valerius își înfipse sabia la picioarele lui Flamma, care trecea repede prin fața lui, fără să bănuiască nimic. Prea târziu. Flamma reușise să treacă, urmat de vreo cincizeci de vitellieni. Le strigă oamenilor săi să mărească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
săi să mărească linia de atac, fără să vadă ce se întâmpla în spatele lui. Întinși printre aluni, Valerius și tovarășii săi așteptau să treacă de ei, pentru a-i ataca din spate. — Vin! strigă tracul, care stătea drept, în vârful colinei. Cu mâinile lui mari, ce păreau ale unui uriaș, luă un bolovan și-l aruncă în jos. Flamma și alți câțiva se feriră sărind în lături, dar printre cei din spatele lor bolovanul trecu lăsând în urmă o dâră de sânge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
gladiatorilor, ascunse de coifuri, și mulți dintre ei nu-și mai aminteau că cei îmbrăcați în negru erau dușmanii othonieni, iar cei îmbrăcați în culori vii erau soldații împăratului. Continuau să strige: „Ucide! Ucide!“, în timp ce Flamma, care ajunsese aproape de vârful colinei, ordona ca douăzeci dintre oamenii săi să coboare și să-și croiască drum printre castrapila, pentru a le veni în ajutor soldaților. El și ceilalți aveau să cucerească vârful colinei. — Acolo sus e Orpheus! strigă. Catapultele aruncară bolovanii, și săgețile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
să strige: „Ucide! Ucide!“, în timp ce Flamma, care ajunsese aproape de vârful colinei, ordona ca douăzeci dintre oamenii săi să coboare și să-și croiască drum printre castrapila, pentru a le veni în ajutor soldaților. El și ceilalți aveau să cucerească vârful colinei. — Acolo sus e Orpheus! strigă. Catapultele aruncară bolovanii, și săgețile zburară din scorpiones. Deși aveau armuri grele, vitellienii fură masacrați. Unii coborâră panta în fugă și se înfipseră în vârfurile ascuțite ale castrapila, contorsionându-se în aer. Mulțimea sări în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
-se în aer. Mulțimea sări în picioare, exultând. — Mă înșel eu, sau asistăm la o catastrofă? șopti Flavius Sabinus la urechea lui Vitellius, care privea lupta încremenit, cu mâinile încleștate pe balustrada pulvinar-ului. Flamma și ai lui ajunseseră în vârful colinei. Flamma se năpusti asupra tracului și, cu o lovitură năprasnică în coif, îl făcu să se prăbușească. Întorcându-se ca o furie, înfipse spada în pântecele unui adversar, apoi în pieptul altuia. Lupta cu disperare, văzându-i pe tovarășii săi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
mâini. Trecură în fugă pe lângă templele din Forurile Imperiale și ajunseră la poalele Capitolium-ului. Aici îi înfruntară pe soldații prefectului Flavius Sabinus, înaintând sub ploaia de pietre și țigle pe care aceștia le smulgeau din porticurile aflate de-a lungul colinei. Vitellienii își aruncară torțele, și porțile principale ale Capitolium-ului luară foc. Nu reușiră însă să intre, deoarece, din ordinul lui Flavius Sabinus, apărătorii dărâmaseră statuile ce împodobeau sălile și le îngrămădiseră la porți, pentru ca dușmanii să nu poată intra. Vitellienii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
încă în curs de însănătoșire de pe urma celui de-al doilea război mondial) în timp ce Caduta povestea curgător ca o melodie populară despre copii, mame, nașteri, anotimpuri și despre munții Toscanei, unde crește iarba, bate vântul și cerul e albastru. Acolo, printre colinele natale ale Cadutei, primăvara e anotimpul învierii, din pământ prinde vigoare viața nouă, mugurii irump și seva urcă în copacii tineri. „Acum îi voi lăsa singuri pe bărbați, să le tihnească vinul și cafeaua, fără vorbăria unei femei“, a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
suficient. Avariția are să ne mănînce. Julián nu trecuse niciodată de partea cealaltă a bulevardului Diagonal. Linia aceea de pădurici, de terenuri de construcție și de palate rămase În așteptarea unui oraș constituia o frontieră interzisă. Pe deasupra bulevardului se Întindeau sate, coline și meleaguri misterioase, bogate și legendare. Pe drum, Aldaya Îi vorbea despre colegiul San Gabriel, despre noi prieteni, pe care nu Îi văzuse niciodată, despre un viitor pe care nu-l crezuse cu putință. — Tu la ce aspiri, Julián? În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
am Întrebat pe șofer Înainte să cobor. — La patru și jumătate. Șoferul mă lăsă la poartă. O alee străjuită de chiparoși se ridica În ceață. Chiar și de acolo, la poalele muntelui, se zărea infinita cetate a morților, care escaladase colina pînă ce trecuse dincolo de culme. Alei de morminte, promenade de pietre funerare și străduțe de mausolee, turnuri surmontate de Îngeri de foc și păduri de cavouri se multiplicau, unele pe fundalul celorlalte. Cetatea morților era o groapă de palate, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
fier de călcat vechi, fotografii de epocă sau alte abțibilduri prăfuite... Zgomotul molcom al pașilor, glasurile monotone și, În general, ritmul lent al după-amiezii de vară Îi creau lui Noimann o stare de disconfort. Atmosfera orașului risipit pe cele șapte coline Îi accentua sentimentul că trăiește Într-un loc prăfuit, unde viața se scurge În zadar... Când ornicul Mitropoliei bătu de șase ori, Noimann se ridică de pe scaun, toastând În sănătatea tuturor. „Adică a celor vii, dar și a celor morții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ocupanților nemți și slugilor lor trădătoare de parte, pentru ieșirea imediată din războiul nemțesc, antiromânesc. (Manifest al C.C. al P.C.R. editat la 7 noiembrie 1942) (JAF - fragmente din caietul de regizor al lui Radu A. Grințu) În stânga mea este o colină sau un mal de pământ sau o movilă rezultată din pământul scos de la săparea tranșeelor. Obiectul nu poate fi distins foarte clar, de aceea aș fi de acord chiar și În cazul În care cineva mi-ar propune să spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
cere luciditate și veghe pentru a nu deveni iarăși victime, ca în anul 1940. Un popor care percepe primejdia nu va pieri în veci. Să luptăm împotriva decadenței naționale și mentalității antiromânești. S.O.S. Transilvania! Bisericuțele din lemn de pe colinele Transilvaniei arse în anii 1761-1762 suspină veșnic în inima românului, bun creștin, iar martirii străbuni trași pe roată se zvârcolesc în gropi și nu au odihnă. Jertfa lor, glas de clopot, să ne fie mereu flacără vie! Am 91 de
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]