25,534 matches
-
și semnificative proiecte de monumente ale unor evenimente din istoria națională a României, propunând, de asemenea, interpretări în limitele simbolico-decorative pentru comemorarea unor subiecte generale cum este „Cvadriga victoriei” sau „Fântână arteziana”, monument amplasat la Tecuci. Cu vigoare bărbăteasca a conceput proiectele și machetele unor ansambluri monumentale destinate forului public, dintre care amintim pe cel cu tema „Jertfă”, un altul cu subiect istoric pentru orașul Pașcani, sau cel intitulat „Zbor”. Multe alte schițe, proiecte și machete au rămas pe rafturile din
Sculptura by Lucreția Filioreanu-Dumitrașcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1617_a_3094]
-
în toate ipostazele posibile, manifestate sau nu, expresii cărora le-a dat viață în personajele sale feminine. Doar o femeie foarte sinceră cu sine poate recunoaște această reflectare a feminității. SUB SEMNUL LUI NARCIS Pornind de la definiția romanului, așa cum o concepea Hortensia Papadat-Bengescu: ”Definiție, conține noțiunea de definitiv. Totuși roman, cercul închis al unei acțiuni, privită sub toate unghiurile de vedereă...) De ce oare un epic și un epic pur? Ar trebui cumva, ca epicul pur să fie povestea uscată a unor
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
în străinătate, ci avea crize de inimă graveădin această pricină, neîndoios), tata era gânditor. Eram foarte matură la învățătură, dar în traiul cotidian eram o timidă, incapabilă de a mă descurca în lucrurile practice. Pe drept, nu mă putea cineva concepe studentă la Paris, în acea babilonie, în acel haos...Aici, la București, tata avea unele referințe de camaraderii intime și nu vrea pentru gâsculița lui albă, ce eram, în acest sens, nu vrea acest mediu studențesc. Eu însă adoram învățătura
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
lucidă și în fața unui “belșug insolent” se declanșează frustările vestimentare, dar totul trece repede și ea se întoarce la starea perpetuă de închipuire. Frica ei o transferă celorlalți, ea nu se poate imagina pe sine călcată pe stradă, dar poate concepe scenariul lugubru prin ipostaze de groază în care sunt asezați ceilalți. Viziunea balzaciană Ăla modă în acea perioadă a scrierii) este regăsită în imaginea “micului bătrân cu ochelari verzi”. Descrierea hibridizează planurile, astfel întâlnim un ireal manifestat în imaginar ca
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
solicita în mod legal emigrarea invocând „reîntregirea familiei” sau, în cazul celor ce trecuseră prin sistemul concentraționar comunist, dreptul de a o lua de la început în altă țară. Cererea de emigrare nu mai era, tratată ca gest politic ostil, de neconceput. E adevărat că tergiversările continuau, că pentru a obține formulare de emigrare trebuia înaintată o cerere care de cele mai multe ori era respinsă în prima fază (chiar și la a doua sau a treiaă, că răspunsurile veneau cu încetineală calculată, că
Politica demografică a regimului Ceauşescu by Moţoiu Virginia () [Corola-publishinghouse/Administrative/91523_a_92998]
-
sau cosmetizate pentru orientarea arhitectonică vizată. Pentru proiectul „Casa Poporului” Ceaușescu a organizat un concurs, care a fost câștigat de Anca Petrescu, o tânără de 25 de ani, proaspătă absolventă a Institutului de Arhitectură. Ea a fost cea care a conceput cea de a doua clădire administrativă ca mărime din lume, după Pentagon, înaltă de 86 de metri, cu fațade lungi de 276 de metri, întinzându-se pe o suprafață de 6,3 hectare. Conform proiectului, fațada principală trebuia să privească
Politica demografică a regimului Ceauşescu by Moţoiu Virginia () [Corola-publishinghouse/Administrative/91523_a_92998]
-
informația reprezintă o componentă intrinsecă a procesului instructiv educativ. Fundamental în educația asistată de calculator este interesul și implicarea subiectului învățarii prin interactivitate. Varietatea subiectelor abordate contribuie la dezvoltarea imaginației cu atât mai mult cu cât aceste programe sunt special concepute pentru a dezvolta fantezia și inventivitatea, rapiditatea luării deciziilor sau reflexelor. Creșterea gradului de maturizare intelectuală a subiectului conduce la implicarea directă. IAC asigura individualizarea învățării, care devine activă, în ritm propriu, cu un permanent feedback. Computerele au devenit în
Politica demografică a regimului Ceauşescu by Moţoiu Virginia () [Corola-publishinghouse/Administrative/91523_a_92998]
-
simplu, „natural”, ca și cum ar fi fost împreună de totdeauna. Fiecare îl „salvează” pe celălalt din noianul automatismelor cotidiene, umplându-i generos „golul existențial”. Reveniți în aceeași cameră de hotel, Profesorul și Teodora își dau seama că nu-și mai pot concepe existența unul fără celălalt. El a și găsit o soluție pentru a fi mai mult împreună. Știind că are mașină de scris și că a profesat cândva dactilografia, îi propune să-i transcrie, după dictare, „niște scrieri recente”, pe care
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
pășune răspîndind în jur un miros de lapte crud. Cîte o cornută mai zvăpăiată se zborșea la el de cum îl întîlnea, fluturînd din cap și pufnind ca o locomotivă. Virgil însă trecea printre ele ca și cum ar fi defilat. Nici nu concepea că ar putea exista vreun rău care să-l atingă. Ajungînd la marginea satului, se așeză pe o piatră și privi mai multă vreme dungile de sînge ale amurgului. De acolo putea vedea bine și tractorul, unde știa precis că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
că Ilinca era sigură că înlocuirea a făcut-o Bărzăunul, intenționat, și nu altcineva. De aceea devenise neiertătoare. Adică nici nu mai voia s-audă de Bărzăun și nici să-l mai vadă vreodată. Or, un asemenea chin era de neconceput pentru poet, mai ales că nu se considera vinovat cu nimic. Ar fi scris el la revistă și le-ar fi tras un perdaf zdravăn ălora care n-au altceva mai bun de făcut decît să strice inimile poeților, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
mari teorii a secolului XX, care a schimbat radical percepția despre spațiu, timp și gravitație care se află permanent într-o condiționalitate reciprocă, pentru că altfel Universul ar intra într-un mare haos. Deci structura Universului, știința cosmologică ar fi de neconceput fără valabilitatea teoriei relativității generale... Aveți domnule Albert Einstein un loc de onoare în Academia Universului. Profesorul: Cea mai mare parte din teoria dumneavoastră a fost demonstrată după plecarea în Ceruri, unde tot Universul a recunoscut-o! Darwin: Domnule profesor
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
de la clipă la clipă, astfel că "toți ne trăim propria moarte", că firea îi este omului propriul daimon, iar gândurile omului sunt doar jocuri de copii; de asemenea, că armonia invizibilă este superioară celei vizibile; Platon reia această idee și concepe lumea umană a formelor muritoare, ca fiind o copie a unor arhetipuri eterne din empireu. El inversează astfel sensul unui proces inițiat de omul din începuturi, care proiecta în ideal modele existențiale supreme. Empedocle definește istoria universului ca fiind o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ființa umană făcând-o "mai profundă, mai magnifică". Indienii, pentru a salva principiul absolutului valoric, au așezat mai sus de Brahma, creatorul lumii empirice (în conlucrare cu Maya, destructivă), pe Brahman. De partea Europei, Magister Eckhart cu ochi transcendental a conceput o supraentitate divină Deitatea (Gottheit), aflată mai sus de Dumnezeu (Gott), deci care nu se contaminează de crearea lumii umane cu nereușitele ei. Și tot el afirmă că "omul poate crea pe Dumnezeu" (concepție care va fi reluată la Jakob
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
din poemul halucinant al lui Rabindranath Tagore. În transposibil unde Nu e nimic și totuși e O sete care-l soarbe, E un adânc asemene Uitării celei oarbe. Poezia și absolutul "Was bleibt aber, stiften die Dichter". Hölderlin Intelectul umană concepe trei forme de absolut: cognitiv, ontologic și axiologic. a. Absolutul cognitiv nu ar putea fi atins de om decât dacă am reuși să cuprindem în aparatul cunoașterii întreg infinitul (expresie improprie, totuși: infinitul nu poate fi considerat un întreg, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
realități obiective". Ca atare, puterea de imaginație este creatoare, accentuează Kant, în sensul că ea depășește conceptele intelectului: "Ea pune în mișcare facultatea ideilor intelectuale spre a gândi anume, cu prilejul unei reprezentări mai mult decât se poate cuprinde și concepe în ea în mod lămurit." Geniul, scrie Kant, este cel care poate îndeplini dezideratul unor asemenea creații.. Hölderlin va duce mai departe viziunea kantiană: "Voll verdienst doch dichterisch wohnet der Mensch auf diese Erde". Plin de merite, poetic trăiește omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Ta eis heauton "Către sine însuși" unde pledează pentru respectarea naturii, temperanță, bună înțelegere și mai ales efortul continuu către perfecțiunea morală de sine. Viață filozofică iluminată, de ordin mistic, a avut Magister Eckhart, o gândire depășind dogmele creștine. El concepe o Deitate Gottheit, aflată mai sus de Gott Dumnezeu, pe care îl creează pentru ca acesta din urmă, la rândul lui, să creeze lumea. În acest fel, Deitatea nu este contaminată de imperfecțiunea omenescului. (Similar, din aceleași rațiuni de a salva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
sus încă, Eckhart considera că prin viața sa spirituală, omul transcende dincolo de sine, și poate crea pe Dumnezeu. În felul acesta, cel mai de seamă mistic al Evului Mediu depășește nu numai creștinismul, ci și orice religie, căci toate religiile concep aservirea omului de către divinitate. Iată un text capital: Când sufletul se desprinde de esența sa creată, strălucește pe el imaginea originală increată în care și el se află ca un lucru increat". Este "moartea în Dumnezeu moartea divină" . Drept care, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
care îl consideră deja ca propria sa viață, o arzătoare dorință a inimii sale." Iar acest lucru "cei aleși vor înțelege, ceilalți vor trebui să creadă". Viață filozofică și mistică, dar de esență intens poetică, a avut Giordano Bruno. Acesta concepea libertatea metafizică un zbor ascensional neîncetat al "intelectului eroic", parte a Divinității, care suie mereu către absoluitatea sa. Așa cum am mai relevat, Eminescu intenționa să modifice Luceafărul și mai ales "să-i înalțe cu mult sfârșitul", în viziunea zborului neîncetat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
metafora lui Dumnezeu, poezia este metafora lumii ideale a omului. Dacă lumea este răsfrângerea ontologică a divinității, poemul este reîntemeierea ontologiei, de la punctul lăsat de Creator la un pisc cât mai aproape de potențialitatea sa ideală. Prin justiție poetică Nietzsche a conceput mitul eternei întoarceri, un dar făcut de viață celor care au crezut în ea. Poetul causa sui Poetul re-creează lumea, lucrurile ca simbol al său însuși: fiind propriul său creator, el devine o primă cauză causa sui. Poetul este cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
din cer ne veghează, el știe... Dar poate că nici el nu știe." Acest final ne aruncă în radicală incertitudine. Pe de o parte, a fost în mod real creată lumea, există lumea sau nu există? Astfel, procesul cosmogonic este conceput ca esențial antitetic: șovăirea între a fi și a nu fi. Pe de altă parte, nici Unul nu știe dacă în adevăr el a înfăptuit Geneza. Or. această dublă ambiguitate este chemată să explice, să motiveze de ce lumea este o simplă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
dialogul Timeos de geneză, dezvoltă o dublă ambiguitate, una antrenând pe cealaltă. Sufletul Lumii, creație a Divinității, este compus dintr-un amestec: diada Același și Altul, la care se adaugă Realitatea, iar pe cele trei le unifică și armonizează Timpul, conceput ca "imaginea mobilă a eternității". Dar aici apare o a doua ambiguitate: eternitatea, scrie Platon, aparține doar lui este, înconjurat de a fost și va fi. Prin urmare, timpul presupune, pe de o parte, prezentul etern, prezentul absolut, care va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
urmare, timpul presupune, pe de o parte, prezentul etern, prezentul absolut, care va fi al sferei Ideilor, dar și devenirea, proprie lumii umane, și care este dizolvantă, transformă existența într-o amăgire ca și Maya hindusă. Pentru rațiunea noastră, care concepe veșnicia ca imuabilă (precum în finalul Luceafărului), conceptul platonician ambiguu, care face din durată totodată și perenitate și vremuire, apare paradoxal, dar totodată, drept cea mai adecvată viziune asupra esenței temporalității. O ambiguitate cu implicație cosmică, tangentă genezei, apare în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
mut. Mai mult decât feștila nici unul n-a văzut Și-n bezna cea eternă din nou au înnoptat. "Toată știința noastră cuvinte fără sens". Nici o logică, nici o filozofie nu a pătruns misterul. "Căci neputință-i totul ce-un sân a conceput": Ivirea mea n-aduse nici un adaos lumii, Iar moartea n-o să-i scadă rotundul și splendoarea. Și nimeni nu-i să-mi spună ascunsul tâlc al spumii: Ce rost avu venirea ? Și-acum, ce sens plecarea ? Dar transfigurarea prin poezia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Orfeu, revin constant în creațiile lor, de la autorii greci și până la Beethoven și Goethe, Nietzsche și Rilke. Poezii precum Ghilgameș la babilonieni, sau Miorița la români, exprimă constanta viziunii despre moarte la babilonieni profund tragică, la noi apoteotică , moartea fiind concepută ca nunta omului cu natura, devenită mireasa lumii, act de înveșnicire a vieții. Este interesant și revelator faptul că acela care îndrăgește cel mai mult mitul, povestea, deci alt posibil, care întrece realul, este copilul, deși el nu știe încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Iar în Archaeus: "O lume ca nelumea este posibilă, neîntreruptă fiind de-o altă ordine de lucruri". Prin urmare, eliberare ultimă însemnează întoarcerea în Preludiu, în Neînceputul absolut, dincolo de orice model de ființare, de orice model de "lume". Giordano Bruno concepea de asemenea o transcendență, un dincolo de orice sistem ontologic, un sens suprem fără nici o definiție, o antilume. Nelumea este sălașul geniului, pentru că el nu se află în planul eternității lumii umane, după cum afirmă Eminescu în vasta postumă Lume și Geniu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]