1,467 matches
-
a da sfaturi, decât aceea de a se autoresponsabiliza.) „Nu e destul să știi, trebuie să și aplici; nu e destul să vrei, trebuie să și faci.” (J.W. Goethe) Marile dureri sunt mute. (Tot ceea ce Întrunește grandoare pretinde o contemplație respectuoasă În intimitate, deoarece stările care cuprind mari energii interioare, care sunt trăite deosebit de intens nu pot fi exprimate În termeni reci și obiectivi.) Las’ că-i bine, chiar de-i rău. (Paradoxul acestui proverb este explicat de un alt
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
a cunoaște și extrage cele mai bune dintre tendințele și disponibilitățile noastre. Dar nu rămânem pentru prea mult timp acolo: ieșim la suprafață, pentru a vedea În ce măsură ceea ce am prospectat corespunde așteptărilor noastre față de sine. Μ Observația se transformă În contemplație dacă nu e Însoțită de spirit critic. Μ Fiecare trebuie să-și cunoască și să-și aprecieze propria valoare, deoarece fiecare este capabil de a face binele; trebuie doar să dorești acest lucru! Μ Uneori ne arătăm surprinși de faptul
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
atentat la libertatea spiritului de a-și asuma căi și riscuri proprii În cunoaștere, elitele școlare În cauză Își iau singure această libertate, răzvrătindu-se Împotriva profesorilor respectivi. Μ „Crede și nu cerceta” (principiu biblic). Prin urmare: „ardere” fără „curiozitate”; „contemplație” fără „apreciere”; „respect” fără „Îndoială” etc. Principiul de față este greu de Înțeles pentru simțul comun, deoarece noi, oamenii, ne-am obișnuit să ne Întreținem pasiunile prin convingeri, formate pe bază de cunoaștere. Savantul francez H. Poicaré vedea chiar În
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
și, implicit, acceptarea unui singur adevăr de către toți, În aceeași situație, este foarte greu de realizat. Μ Ce Înseamnă a „suferi călugărește”? Înseamnă, cum foarte frumos spunea Mircea Eliade, să meditezi asupra „treptelor extazului cu mintea purificată de asceză și contemplație” (Drumul spre centru, 1991). Μ Omul modern trebuie să recurgă tot mai mult la practici ascetice și contemplative pentru a realiza ceea ce se cheamă o „depășire de nivel existențial”, adică o ieșire din smogul unei realități dominate de egoism, invidii
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
împarte spațiul fizic cu pri vitorii. Sus și jos pentru ei este sus și jos pentru acesta. Din moment ce planul orizontal constituie sfera acțiunii, el se potrivește teatrului ca loc al acțiunii, dar și interferează cu cel dintâi ca obiect al contemplației. Situația predispune spectatorul la o participare activă la tot ceea ce vede, nicidecum la o observare detașată. Din câte știm, scena a evoluat exact conform unei astfel de situații sociale, cu actori și participanți integrați într-un eveniment comun. Separația de
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
blidul feței mele,/ întinde apă proaspătă la călători!" Fântâna, care apare simbolic de-a lungul creației, izvor de viață și moarte, alături de câmpiile mănoase, de podgoriile aplecate de strugurii roșii, stau sub "marile înțelesuri". Un sentiment al plenitudinii, visul reîntoarcerilor, contemplația într-o clipă de răgaz, comuniunea cu sufletul materiei, al liniștii, al sensibilității, pe care nu reușește să ne-o transmită, rămân în afara emoției estetice. Poetul parcă ne-ar citi un tablou deschis ca sens la prima vedere, fără metafizică
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
P. L. A., 1967; "Recviem într-un cimitir de mașini", E. S. P. L. A., 1969; "Zale albe", Editura Eminescu, 1971; "Tineri", E. P. L., 1971; "Grădinile ascunse", Editura Albatros, 1974. "Zeii neatenți" (1967) este un volum elaborat, cu o anumită tehnică a contemplației; A. I. Zăinescu urmărește devenirea ființei, sentimentul îmbătrânirii cuprinse în casa părintească sau legate de pământul plantat cu vița de-vie (motiv obsesiv de-a lungul tuturor volumelor), adevărată țară a făgăduinței: "Sunt din Arcadia, bun, mult temuta și buna/ Arcadie
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
absențe, se află într-o falsă existență: "Omul dinăuntru putea fi cel ce flutura în sus/ ori ceea ce flutura jos puteau fi cele două elemente." În acest context sunt fericiți cei ce nu-și pun întrebări, ceilalți sunt chemați de contemplație și însingurați de perspectiva izolării și a morții: Trista pădure din semne de întrebare/ lemn de esență dură și amară/ din care se vor face scânduri de sicriu/ din care se vor face case vechi/ cetăți pentru un cal troian
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
veghe: "nu-mi pot uita armele/ puse în cruce deasupra/ pretutindeni și în somn îmi duc/ arcul legat la încheietura mâinii". Un anume sentiment al echilibrului, de luminare, se înalță ca o muzică printr-un întreg proces de abstractizare: "Pentru contemplație îngheață, doamne, acest diluviu/ O clipă să pot o clipă să știu/ ce ochi are dragostea în așteptare". În 1972 apare volumul "Clar și singurătate". Poetul reflectează la propria-i viață. O ipostază ar fi incapacitatea de a comunica cu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
frumuseții apare și aici; mama își dorise un copil frumos: "și doar eram frumoasă, așa cum mă dorise,/ și se-nprimăvăra". Volumul "Marea conjugare" (1971) aduce o poezie trecută prin toate experiențele estetice, dominate însă de sentimentul liniștii și de cel al contemplației; căutările permanente țin aici de formă: "Acum mi-au rămas doar cicatricele/ și s-a făcut deodată atâta liniște/ încât pot să le număr." Poeta însă așteaptă în veșnicie pe mult visatul călător menit să-i alunge singurătatea pe care
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
-l mai satisfac. Poetul pendulează între pământ și cer, sfâșiat și chinuit de întrebări, între cunoașterea lumii reale și setea de absolut. Am putea grupa elegiile în elegii ale setei de real și ale setei de absolut, precum și elegii ale contemplației, ale dilemei. În "Elegia a șaptea", autorul își declară opțiunea pentru real, încearcă fuziunea cu realul și, pentru a descoperi esența acestuia, își multiplică organele receptoare: Întind o mână, care-n loc de degete/ are cinci mâini, care/ în loc de degete
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
tot ce poate să se despartă de "Sine", de aici și îngrijorarea sa: Ai grijă, luptătorule, nu-ți pierde/ ochiul,/ pentru că vor aduce și-ți vor așeza/ în orbită un zeu". În "Elegia a treia" căutătorul pare că atinge absolutul. Contemplația are loc într-o lume a somnului în care privirea se golește spre interior, în sensul că lumea reală, fixată pe retina ochiului, întoarsă în interiorul spre care se golește, se organizează într-un alt sistem, ideal, încât fiecare obiect capătă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
aspirația că odată va reuși să atingă, conștient și treaz, starea de "altcineva, altunde, altceva", depășind criza de timp. În "Omul fantă", aceeași idee este îmbogățită cu o adâncire a sentimentului tragic, izvorât din certitudinea neputinței, a identificării cu posibila contemplație divină; ne învârtim într-un cerc al realului, pe care îl constatăm, fără să-i atingem esența, pentru că nu ne putem distanța îndeajuns, pentru a avea perspectiva contemplației; de aceea: " Totul e lipit de tot;/ pântecul de pântec,/ respirația de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
adâncire a sentimentului tragic, izvorât din certitudinea neputinței, a identificării cu posibila contemplație divină; ne învârtim într-un cerc al realului, pe care îl constatăm, fără să-i atingem esența, pentru că nu ne putem distanța îndeajuns, pentru a avea perspectiva contemplației; de aceea: " Totul e lipit de tot;/ pântecul de pântec,/ respirația de respirație/ retina de retină.". Fanta oculară este un mod metaforic de a-și reprezenta divinitatea, absolutul. Omul poartă în el esența divină, de aici și aspirația lui spre
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
putem considera că respingerea totalitarismelor are în vedere mai curând costurile economice prea mari cu întreținerea forței de care este nevoie pentru menținerea unui astfel de regim, decât dorința unei piețe libere. * Posibil ideal: "lateralizarea vederii"; abia așa începe posibilitatea contemplației. Să nu mai investim întreaga existență în proiecte, păstrând tot timpul un ochi orientat spre ceea ce este. * Prin intermediul tehnicii (și al tehnicilor) capitalul are prea multe mijloace de control pentru a-și mai dori recurgerea la forță nudă. Tehnica a
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
trăit în centrul lumii. * Bucuria fundamentală a filosofiei o constituie posibilitatea de a vedea cât mai multe din multiplele straturi ale realului și modalitatea în care acestea sunt constituite. Ceea ce situează acest mod de-a fi mai curând în zona contemplației decât în cea a praxisului. * În condițiile în care raportările oamenilor la timp sunt tot mai problematice e nevoie de un manual de petrecut timpul, care să aducă sentimentul de control asupra scurgerii propriei existențe. Primul pas ar fi să
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
în cea a praxisului. * În condițiile în care raportările oamenilor la timp sunt tot mai problematice e nevoie de un manual de petrecut timpul, care să aducă sentimentul de control asupra scurgerii propriei existențe. Primul pas ar fi să învățăm contemplația. * Tehnica, prin infinitatea dispozitivelor a căror manipulare necesită tot mai mult timp, introduce fuga ca mod de-a fi al existenței omului contemporan. Astfel, alunecăm continuu de la un gadget la altul într-o continuă goană după ceea ce ar trebui să
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
anumit tip de discurs filosofic. O formă de întoarcere la nuditatea senzațiilor, transpusă pe fondul modului de-a fi al intelectului propriu, preluând inclusiv fragmentarea-i specifică. * Odată cu modernitatea, cu dispariția unei gândiri ce făcea din asemănare punctul ei tare, contemplația nu mai este posibilă deoarece nu mai avem ce să vedem, tema oricărei contemplații fiind dizolvată de raționalitatea ce-și caută peste tot obiectul, individualul. Din acel moment se trece la totalități compuse din obiecte cărora li se caută legea
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
fondul modului de-a fi al intelectului propriu, preluând inclusiv fragmentarea-i specifică. * Odată cu modernitatea, cu dispariția unei gândiri ce făcea din asemănare punctul ei tare, contemplația nu mai este posibilă deoarece nu mai avem ce să vedem, tema oricărei contemplații fiind dizolvată de raționalitatea ce-și caută peste tot obiectul, individualul. Din acel moment se trece la totalități compuse din obiecte cărora li se caută legea care ar putea să le armonizeze. Nu mai este posibilă decât unitatea unui punct
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
schimbă odată cu vârsta este perspectiva asupra viitorului, sub presiunea trecutului care își îngroașă trama în urma noastră. * Din cauza influenței vitezei asupra existenței creierul nostru s-a obișnuit să "împacheteze" altfel lucrurile. Peisajele au un alt aspect: unul rezumativ, departe de perspectiva contemplației, mai aproape de prezentările TV. * Există o crimă, comisă îndeobște de politicieni, ce nu este pedepsită: cea împotriva cuvintelor sau a limbii. Persistă senzația că în domeniul cuvintelor se poate face orice, se poate promite orice, fără nicio pedeapsă. Rigoarea, dacă
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
puțin sau deloc, versuri. L-au înțeles surorile? Din cinci, nici una n-a cochetat cu poezia. Ajunse învățătoare, primele două, Maria și Aneta, aveau, desigur, o altă viziune asupra vieții decît cea a lui Bacovia. Profesiunea le cerea activism, nu contemplație. De altminteri, începutul carierei lor coincide cu momentul de mari elanuri al reformei haretiste. Deși - pare-se - sensibilă, Elena, a treia dintre surori secretară la Școala Normală de Fete, era excedată de propriile-i probleme (văduvă, recăsătorită, divorțată) pentru a
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
cât se poate de personale ale istoriilor de dragoste, ură și moarte binecunoscute; Iphigenia și Clitemnestra, Agamnenon și Oreste, Pygmalion sau Orfeu apar chiar ca emițători sau referenți ai unui discurs poetic inspirat din literatura și mitologia grecească. Iphigenia în contemplație tematizează, între altele, acea profunzime de esență a simplității aparente din discursul culturii antice, pe care autoarea își dorește parcă a-l fi moștenit aproape genetic: "N-am știut niciodată ce înseamnă să fii sărac./ Când s-au despicat stâncile
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
tip esențializat de discurs ne este justificată de autoare într-un fel de text programatic, ce prefațează una dintre secțiunile Fugii în haiku, intitulat semnificativ chiar Amantul meu, poezia: "...să-l invităm (pe poetul din noi, n.n.) la meditație profundă, contemplație, armonie universală, disci-plinându-i discursul, orice-ar vrea să ne spună să o facă, doar în trei versuri, respectând în același timp și numărul de silabe : cinci, șapte, cinci. Cu alte cuvinte, punem poetul să tacă, va rămâne doar locul privirii
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
povestirile din Întâlnirea din Pământuri și mai ales în Moromeții, viziunea asupra țăranului. Deosebirea față de Rebreanu e esențială. Pentru P. țăranul este un individ complex, cu părți întunecate în ființa lui, dar și cu un spirit capabil să ajungă la contemplație. Se prefigurează, încă de pe acum, ceea ce s-ar putea numi natura moromețiană: ironică, subtilă, imaginativă, în stare de o reprezentare complexă despre lume. Pațanghel din O adunare liniștită e un exemplu. Este, apoi, stilul epic, construit după modelul lui I. L
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]
-
între descriere și narațiune, de a da conținut povestirii conferind verosimilitate rupturilor în text. Spre deosebire de Balzac, care este maestrul rupturilor descriptive brutale, Stendhal și Flaubert, cunoscînd cu siguranță stilul balzacian, preferă tehnica motivației descriptive (reveria personajului, descoperirea unui loc nou, contemplația...). 2. Suprasemnificația descrierilor în povestire Trebuie ca, mai întîi, să se facă distincția dintre o descriere istorică sau cea legată de o povestire de călătorie și o descriere aflată în contextul unei nuvele sau al unui roman. În acest ultim
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]