1,993 matches
-
lui Juan și încearcă să-și protejeze fiul de rușine, iar astfel Juan își negociază numele tatălui său - cel de Alcázar y Valle. Are loc o "negociere": Juan să se căsătorească cu Mónica, atât pentru că el să aibă o soție "contesă", cât și pentru că Monica să împiedice astfel un posibil adulter între Aimeé și Juan, prin căsătoria ei cu Juan, nedându-le celor doi posibilitatea de a se mai vedea. Treptat, Juan începe să își dea seama că Mónica este femeia
Inimă sălbatică () [Corola-website/Science/311324_a_312653]
-
Duce de Chartres, care a devenit Louis Filip d'Orléans, Duce de Orléans (de asemenea cunoscut drept "Philippe Égalité" în timpul Revoluției franceze) și al Louise Marie Adélaïde de Bourbon. Începând cu anul 1782, Ludovic-Filip a avut-o ca profesoară pe Contesa de Genlis. Ea a fost cea care i-a insuflat idei liberale. Când bunicul lui Ludovic-Filip a murit în 1785, tatăl său i-a succedat ca Duce de Orléans iar Ludovic-Filip a devenit Duce de Chartres. În 1788 când se
Ludovic-Filip al Franței () [Corola-website/Science/311364_a_312693]
-
Orléans iar Ludovic-Filip a devenit Duce de Chartres. În 1788 când se profila Revoluția franceză, tânărul Ludovic-Filip și-a arătat simpatiile liberale când a ajutat la spargerea ușii unei celule de închisoare în Mont Saint-Michel, în timpul unei vizite acolo cu Contesa de Genlis. Din octombrie 1788 până în octombrie 1789, palatul regal a fost loc de întâlnire pentru revoluționari. Ludovic-Filip a crescut într-o perioadă care a schimbat Europa în ansambul său. Urmând puternicul suport pentru Revoluție al tatălui său, Ludovic-Filip s-
Ludovic-Filip al Franței () [Corola-website/Science/311364_a_312693]
-
Montpensier și Louis Charles, Conte de Beaujolais. Între timp, Louis-Filip a fost forțat să trăiască în umbra, evitând atât revoluționarii pro-republicani cât și centrele emigranților legitimiști francezi. S-a mutat în Elveția sub nume fals și s-a întâlnit cu contesa de Genlis și sora sa, Adélaïde la Schaffhausen. De acolo au plecat la Zürich, unde autoritățile elvețiene au declarat că pentru a a-l menține sub protecția neutralității elvețiene, Louis-Filip trebuie să părăsească orașul. Au plecat la Zug, unde Louis-Filip
Ludovic-Filip al Franței () [Corola-website/Science/311364_a_312693]
-
de un ochi și gângav și trăind din mila străinilor. El reușește să fure o căruță cu un tun și se întâlnește într-un defileu cu grupul lui Costea. În noaptea uciderii domnitorului, căpitanul Andrei (Sergiu Nicolaescu) fusese chemat de contesa Maria Cristina (Heide-Marie Wenzel), venită de la Pesta și care locuia în castelul contelui Șaroși (Zephi Alșec). Căpitanul a intrat în cortul domnitorului și l-a rugat să-l lase liber în acea seară, apoi s-a dus să se întâlnească
Nemuritorii () [Corola-website/Science/311357_a_312686]
-
Cristina (Heide-Marie Wenzel), venită de la Pesta și care locuia în castelul contelui Șaroși (Zephi Alșec). Căpitanul a intrat în cortul domnitorului și l-a rugat să-l lase liber în acea seară, apoi s-a dus să se întâlnească cu contesa. El a fost observat de stegarul Vasile (Ilarion Ciobanu) care era îndrăgostit de Maria Cristina. După asasinarea domnitorului, Andrei a fost prins la Turda și dus în lanțuri până la porțile Vienei, de unde a reușit să fugă. El a stat șapte
Nemuritorii () [Corola-website/Science/311357_a_312686]
-
nădejde că odată întorși în patrie vor mai putea fi folositori. Oștenii ajung la castelul contelui Șaroși, care luptase împotriva oștilor române în Bătălia de la Mirăslău (1600). Ei ocupă castelul și îi sechestrează pe nobili. Tot acolo o găsesc pe contesa Maria Cristina de la care află că generalul Gheorghe Basta o plătise să-l cheme pe căpitanul Andrei în acea noapte. În dimineața următoare, după o luptă cu oastea chemată de contele Șaroși, românii părăsesc castelul și îi dau foc, iar
Nemuritorii () [Corola-website/Science/311357_a_312686]
-
-și posibilitatea de a anula căsătoria în cazul în care își schimbă obiectivele politice. La începutul lui august, pentru a fugi epidemiei de ciumă, Giovanni Sforza părăsește Roma și nu este clar dacă Lucreția l-a însoțit. Chiar dacă a devenit contesă de Pesaro, pentru Lucreția nu s-a schimbat nimic, în afară de poziția socială: ca femeie măritată are o poziție socială mai importantă. Soțul său se întoarce la Roma înainte de crăciun și petrece sărbătorile cu Lucreția, dar Papa în acea vreme își
Lucreția Borgia () [Corola-website/Science/312388_a_313717]
-
o dragoste secretă nu o metresă oficială precum Barbara Villiers." În februarie 1662 a fost un adevărat scandal, atunci când Louise a refuzat să-i spună iubitului ei despre legătura dintre Madame (Henrietta) și contele de Guise. Rivala ei, Olympe Mancini, contesă de Soissons, nepoata cardinalului Mazarin a căutat să o îndepărteze aducând la cunoștința reginei Maria Tereza a Spaniei despre legătura cu regele.A fost îndepărtată din serviciul Madamei și s-a stabilit într-o mică clădire din palatul regal, unde
Louise de la Vallière () [Corola-website/Science/312839_a_314168]
-
de la Oxford la Exeter, unde a ajuns la 1 mai 1644. Mulți au crezut că nu va supraviețui nașterii din cauza condițiilor de sănătate din acea perioadă. Nașterea a fost deosebit de dificilă, iar prințesa a fost încredințată îngrjirilor lui Anne Villiers, contesă de Morton, cunoscută ca Lady Dalkeith. Pentru siguranța micuței, regina a decis să plece la Falmouth și apoi să meargă în Franța, pentru a cere ajutor lui Ludovic al XIV-lea pentru soțul său. Ajunsă la Falmouth, regina a fost
Anne Henrietta a Angliei () [Corola-website/Science/312838_a_314167]
-
fiica regelui Henric al IV-lea al Franței). Henrietta s-a născut la Exeter, a primit numele de Anne în onoarea reginei Anne și a locuit în Franța de la vârsta de doi ani, când a fost scoasă din Anglia de contesa de Morton. Henrietta a locuit împreună cu mama sa, regina Henrietta Maria la Palatul Regal și la Luvru. A vizitat Anglia la sfârșitul anului 1660 pentru a-și vizita sora, Prințesa de Orange care mai târziu s-a îmbolnăvit de variolă
Filip al Franței, duce de Orléans () [Corola-website/Science/312841_a_314170]
-
Ducesa de Bourbon și de fratele ei mai mare, Ducele de Mâine. Plină de duh și de farmec, Françoise Mărie a preferat compania verișoarei ei Ducesa de Sforza. Cercul ei intim includea și alți veri. Doama ei de onoare era contesă de Castries născută Mărie Élisabeth de Rochechouart, care era fiica fratelui mamei ei, Ducele de Vivonne. Cavalerul ei de onoare era contele de Castries. De asemenea, ea era apropiată de o altă verișoară, Diane Gabrielle Damas de Thianges, fiica frumoasei
Françoise-Marie de Bourbon () [Corola-website/Science/312846_a_314175]
-
convoiul să treacă și i se alătură lui Selim, prietenul său din copilărie, pentru a ajunge la Istanbul, unde intenționa să cumpere tronul Valahiei. Apelând la mai multe împrumuturi, acordate printre alții de unchiul său Iani (Florin Scărlătescu) sau de contesa genoveză Rossana Viventini (Irina Gărdescu), sora bancherului Carlo Viventini (Alexandru Repan), care-l îndrăgește pentru că nu se umilea cum făceau alții care cereau bani, Mihai ajunge în fața sultanului. Aici, se întâlnește cu contracandidatul său, domnitorul Alexandru cel Rău, supus și
Mihai Viteazul (film) () [Corola-website/Science/310815_a_312144]
-
pe 24 februarie 1924 la Viena, la "Theater an der Wien", sub titlul german "Gräfin Mariza". Prima reprezentație a spectacolului în România a fost cu trupa lui Nicolae Leonard, în anul 1927. La Teatrul Național de Operetă "Ion Dacian" București „Contesa Maritza" a avut premiera la 16 decembrie 1967 pe versiunea în limba română a libretului de V. Timuș și M. Păun. Opereta reia schema și tipul din opereta Silvia ("Die Csardasfürstin"). Inventivitatea compozitorului pare să se fi cristalizat într-un
Contesa Marița () [Corola-website/Science/310987_a_312316]
-
dramatice, intriga centrală se încheagă în jurul celor două personaje principale, de cele mai multe ori însemnînd, simplu, că ei se îndrăgostesc unul de altul, se despart din pricina unor neînțelegeri, apoi se împacă. Schema de mai sus e lesne reperabilă în relația dintre Contesa Maritza și Contele Tassilo. Intriga secundară, aproape invariabil frivolă, se axează pe cea de-a doua pereche, căreia îi este destinată o muzică mai lejeră și mai vivace, de cele mai multe ori scrisă în formă de duet. Pe măsură ce stilul compozițional al
Contesa Marița () [Corola-website/Science/310987_a_312316]
-
evoluat, finalurile s-au dezvoltat și ele în numere de anvergură, conținînd pe lângă reprize, și numere ce contribuie la dezvoltarea graduală a personajelor și a situațiilor. Un prim exemplu în creația lui Kálmán îl constituie chiar finalul actului I din Contesa Maritza, care include, pe lângă numere de ansamblu și pasaje asemănătoare recitativelor, una dintre cele mai faimoase arii ale lui Kálmán, „Zi-i, țigan, zi mereu”. În volumul său de amintiri, Emmerich Kálmán declara: “Am încercat să scriu muzica de dragul muzicii
Contesa Marița () [Corola-website/Science/310987_a_312316]
-
Reprezentant de frunte al ultimei perioade de glorie a operetei vieneze, Emmerich Kálmán a rămas în sufletul tuturor prin felul armonios și original în care a îmbinat acordurile suave ale muzicii sentimentale austriece cu ritmurile energice ale Ungariei natale. Opereta Contesă Maritza (creată în 1924) este una dintre cele mai îndrăgite operete ale lui Kálmán, multe pasaje muzicale fiind fredonate și astăzi. Rod al colaborării fructuoase dintre compozitor și echipa de libretiști Julius Brammer și Arthur Grunwald, subiectul - bazat pe Românul
Teatrul Național de Operetă „Ion Dacian” din București () [Corola-website/Science/310984_a_312313]
-
care folosea „struț” () și „cățea” ()). Tânăra Delfină are dificultăți în adaptarea la noua sa viață, spiritul ei s-a pliat greu la complexitatea și la viclenia „vieții de la curte”, la libertinajul regelui Ludovic al XV-lea și a metresei sale, contesa du Barry. Contesa a avut un rol esențial în înlăturarea de la putere a ducelui de Choiseul care ajutase la orchestrarea alianței franco-austriece și la căsătoria Mariei Antoaneta. "Mesdames", care o urau pe madame du Barry din cauza relației ei dezgustătoare cu
Maria Antoaneta, regină a Franței () [Corola-website/Science/309697_a_311026]
-
și „cățea” ()). Tânăra Delfină are dificultăți în adaptarea la noua sa viață, spiritul ei s-a pliat greu la complexitatea și la viclenia „vieții de la curte”, la libertinajul regelui Ludovic al XV-lea și a metresei sale, contesa du Barry. Contesa a avut un rol esențial în înlăturarea de la putere a ducelui de Choiseul care ajutase la orchestrarea alianței franco-austriece și la căsătoria Mariei Antoaneta. "Mesdames", care o urau pe madame du Barry din cauza relației ei dezgustătoare cu tatăl lor, au
Maria Antoaneta, regină a Franței () [Corola-website/Science/309697_a_311026]
-
recunoască favorita, lucru considerat de unii a fi o gafă politică. După luni de continuă presiune din partea mamei sale și a lui Florimond Claude, conte de Mercy-Argenteau și ambasadorul Austriei la Paris, Maria Antoaneta a fost silită să vorbească cu contesa du Barry în ziua Anului Nou 1772. Deși conversația s-a limitat la un banal comentariu al Delfinei către metresa regală „este multă lume astăzi la Versailles”, contesa a fost mulțumită iar criza depășită. Mai târziu, Maria Antoaneta a devenit
Maria Antoaneta, regină a Franței () [Corola-website/Science/309697_a_311026]
-
ambasadorul Austriei la Paris, Maria Antoaneta a fost silită să vorbească cu contesa du Barry în ziua Anului Nou 1772. Deși conversația s-a limitat la un banal comentariu al Delfinei către metresa regală „este multă lume astăzi la Versailles”, contesa a fost mulțumită iar criza depășită. Mai târziu, Maria Antoaneta a devenit mai politicoasă cu contesa , mulțumindu-l pe Ludovic al XV-lea. Încă de la început Delfina a primit scrisori de la mama sa. Maria Theresa îi scria regulat fiicei ei
Maria Antoaneta, regină a Franței () [Corola-website/Science/309697_a_311026]
-
ziua Anului Nou 1772. Deși conversația s-a limitat la un banal comentariu al Delfinei către metresa regală „este multă lume astăzi la Versailles”, contesa a fost mulțumită iar criza depășită. Mai târziu, Maria Antoaneta a devenit mai politicoasă cu contesa , mulțumindu-l pe Ludovic al XV-lea. Încă de la început Delfina a primit scrisori de la mama sa. Maria Theresa îi scria regulat fiicei ei și primea rapoarte secrete de la Mercy d'Argenteau în legătură cu comportamentul ei. Această corespondență voluminoasă este o
Maria Antoaneta, regină a Franței () [Corola-website/Science/309697_a_311026]
-
la o săptămână după premiera operei lui Gluck "Iphigénie en Aulide", care a asigurat poziția Delfinei de patroană a artelor, Ludovic al XV-lea s-a simțit rău. La 4 mai regele a fost insistent sfătuit să o trimită pe contesa du Barry departe de Versailles; la 10 mai, la trei după-amiază, regele a murit de variolă la vârsta de șaizeci și patru de ani. Ludovic-August a fost încoronat ca regele Ludovic al XVI-lea al Franței la 11 iunie 1775
Maria Antoaneta, regină a Franței () [Corola-website/Science/309697_a_311026]
-
a fost încoronată alături de el , doar l-a însoțit la ceremonia de încoronare. Maria Antoaneta devine regină a Franței și a Navarei la vârsta de optsprezece ani. Situația Mariei Antoaneta devine mai precară când, la 6 august 1775, cumnata ei, contesa d'Artois dă naștere unui fiu, ducele d'Angoulême - moștenitorul prezumtiv al tronului Franței când tatăl lui, contele d'Artois devine regele Carol al X-lea al Franței în 1824. Urmează o serie de pamflete grafice satirice care se concentrează
Maria Antoaneta, regină a Franței () [Corola-website/Science/309697_a_311026]
-
(n. 5 mai 1826 - d. 11 iulie 1920) născută Doña Maria Eugenia Ignatia Augustina Palafox de Guzman Portocarrero-Kirkpatrick, Contesă de Teba, a fost ultima împărăteasă a Franței din 1853 până în 1871, ca soție a împăratului Napoleon al III-lea. Ultima împărăteasă a Franței s-a născut la Granada, Spania, fiica lui Don Cipriano de Palafox y Portocarrero, al 9
Eugénie de Montijo () [Corola-website/Science/310240_a_311569]