KorAP: Find »[drukola/base=crâșmă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...53 54 55 ...65 >

1,606 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371

publicat Coșul cu nuci în Căminul (12/’80 sau 12/’81). El a insistat să citesc la „Tinerimea“, în alte părți, să public la Suplimentul tineretului liber, să merg pe la Luceafărul (pierdeam cu el și Gh. Suciu seri la o crâșmă de pe la Pavilionul Expoziției). Cu Radu Necșoiu am fost, într-adevăr, prieten literar, egal în forțe, deschis, cu mare încredere în el. Tot el m-a dus la Radu Petrescu. Nopțile la pictorul de la Malul Cald și multe, multe altele. Cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
pierdut chiar pe mine, că am rămas undeva în acea noapte și nu mă mai pot regăsi, aduna... Că încă stau și mă mai aștept acolo, departe în acea noapte. Pe trepte la «Gambrinus» parcă mă aștept să intru în crâșmă și să dau de mine, la o masă de-o țineam acolo.“ Nela juca de pe un picior pe altul. Mă privea fără să audă ce-i spuneam. Eram sigur de asta. Din anii noștri tineri, de când am cunoscut-o, mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
asemenea privire caldă, deznădăjduită, amară, rugătoare, speriată, învăluindu-mă printre lacrimile ce-i curgeau șiroaie pe fața albă, lividă, cu câțiva pistrui pe frunte și în barbă. Îl priveam și eu mut, speriat să nu se întâmple cine știe ce bucluc în crâșma plină la acea oră. Undeva la o masă era Dinică cu o tipă blondă. În spatele meu, doi marinari își povesteau ce pățiseră la vamă. Mai spre fereastra de lângă bar, Nuni Anestin, singur, aproape adormit. Actorul Mihăilescu-Brăila cu sculptorul Apostu, la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
trăiri îndepărtat himalayene, fiind la curent cu noile discuții care se purtau pe eternul și fascinantul drum al strămoșilor. Insuflat de acea viziune de la „Mureșul“, porneam adeseori spre biserica spovedaniei mele. Ca un făcut, mereu mă opream în câte o crâșmă, ivită ademenitor în calea mea, anume parcă spre a-mi încerca tăria hotărârii de a mă spovedi. Eram slab, nevolnic și rămâneam în crâșmă până se făcea târziu și toate bisericile se închideau. Amânam pentru o altă zi dusul la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Mureșul“, porneam adeseori spre biserica spovedaniei mele. Ca un făcut, mereu mă opream în câte o crâșmă, ivită ademenitor în calea mea, anume parcă spre a-mi încerca tăria hotărârii de a mă spovedi. Eram slab, nevolnic și rămâneam în crâșmă până se făcea târziu și toate bisericile se închideau. Amânam pentru o altă zi dusul la biserică, mersul la duhovnic, întâlnirea izbăvitoare cu el și cu binecuvântata taină a spovedaniei. Nu ajunsesem niciodată la acea biserică din viziunea mea. Dintre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
o cramă chiar lângă autogară, ca într-un blestem, ca o pedeapsă batjocoritoare, ca pietre grele ale încercărilor prin care tot treceam, ca semne clare ale neputințelor mele, pecinginea destinului și șutul metafizic, când ieșeam în cele din urmă din crâșmele acelea și ajungeam la casa de bilete, autobuzul plecase de mult, se făcuse iarăși târziu pentru a mai prinde slujba din G. Acum, în sfârșit, în stația de la statui, văzând lumânarea din mâna omului aceluia, îmbătat de mireasma busuiocului, am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
comedie de idei, popa aproape terminase o suită de prelucrări de dansuri populare, iar eu aveam de toate, nu se punea problema. Puteam să mai dau și bibliotecarei, care ar fi venit și ea la cenaclul nostru, dar singură la crâșmă nu se aventura, iar altă femeie cu preocupări intelectuale autentice nu mai găseam în orășelul acela de lângă anticul Aegyssus. Mai era profesoara de biologie, donșoara Mandy T., dar ea prefera să se îmbete direct în camera în care țineau materialul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
șantieristul. Își poate spăla izmenele și să le întindă la uscat pe schele. Și câte încă alte multe nu poate face. Și cel mai greu îi este când se revarsă mioriticul din el. Atunci, ca trăsnit, se repede la prima crâșmă. De obicei, sunt cel puțin trei la colțul străzii, îl mai așteaptă o terasă lângă școală, un bufet „la varice“ în coasta bisericii, alte două bodegi „de apartament“ peste drum de secția de poliție și un restaurant, chiar în prelungirea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
porni senin pe drumul meu întru coborâre... 17tc "17" Am fost pus, fără să-mi dau seama, ani mulți în starea de a alege. Am avut șansa de a putea alege, în experiențele multor ani, între tihna Bibliotecii și libertatea Crâșmei. Alegere grea, cu multe dureri, cu zbuciumul sufletului meu nehotărât, cu ademeniri felurite. Am ales în cele din urmă, cu o alegere venind din afara mea. Fără durere, fără zbucium, fără tulburări. Liniștită, împăcată, supusă. Alegerea frunzei care în cele din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
eu am început. Puținul pe care eu l-am început. Abia atunci, poate, eu voi deveni punctul visat, râvnit. Locul de unde un altul va începe drumul, își va urma și el coborârea întru Luminare. Am fost, totuși, un ins al crâșmelor, al pașilor hălăduind fără țintă și hotar, al frunzelor risipite doar de frumusețea toamnelor care tot vin. Acum, ajuns aproape de acest capăt de viață, îmi place să-l preiau pe cel ce am fost cândva, să-l preumblu pe unde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
un bețiv care a rătăcit drumul spre casă și face în neștire aceiași și aceiași pași, mecanic, halucinat doar de gândul că trebuie să meargă și va ajunge în cele din urmă undeva, poate chiar acasă. Sau într-o nouă crâșmă, o minune de crâșmă cum nu mai văzuse până atunci, o crâșmă a viselor, o crâșmă a tuturor gândurilor aiurea duse, o crâșmă în care, intrând, știi că la oricare masă te așezi, celălalt din față ești tot tu, te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
rătăcit drumul spre casă și face în neștire aceiași și aceiași pași, mecanic, halucinat doar de gândul că trebuie să meargă și va ajunge în cele din urmă undeva, poate chiar acasă. Sau într-o nouă crâșmă, o minune de crâșmă cum nu mai văzuse până atunci, o crâșmă a viselor, o crâșmă a tuturor gândurilor aiurea duse, o crâșmă în care, intrând, știi că la oricare masă te așezi, celălalt din față ești tot tu, te aștepți cu paharul plin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
aceiași și aceiași pași, mecanic, halucinat doar de gândul că trebuie să meargă și va ajunge în cele din urmă undeva, poate chiar acasă. Sau într-o nouă crâșmă, o minune de crâșmă cum nu mai văzuse până atunci, o crâșmă a viselor, o crâșmă a tuturor gândurilor aiurea duse, o crâșmă în care, intrând, știi că la oricare masă te așezi, celălalt din față ești tot tu, te aștepți cu paharul plin, cu sticla plină, cu sufletul plin, cu Lumea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
mecanic, halucinat doar de gândul că trebuie să meargă și va ajunge în cele din urmă undeva, poate chiar acasă. Sau într-o nouă crâșmă, o minune de crâșmă cum nu mai văzuse până atunci, o crâșmă a viselor, o crâșmă a tuturor gândurilor aiurea duse, o crâșmă în care, intrând, știi că la oricare masă te așezi, celălalt din față ești tot tu, te aștepți cu paharul plin, cu sticla plină, cu sufletul plin, cu Lumea toată revărsată peste tine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
să meargă și va ajunge în cele din urmă undeva, poate chiar acasă. Sau într-o nouă crâșmă, o minune de crâșmă cum nu mai văzuse până atunci, o crâșmă a viselor, o crâșmă a tuturor gândurilor aiurea duse, o crâșmă în care, intrând, știi că la oricare masă te așezi, celălalt din față ești tot tu, te aștepți cu paharul plin, cu sticla plină, cu sufletul plin, cu Lumea toată revărsată peste tine ca blândețea unei fulguiri nesfârșite, timp, Moarte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
își urmează adevăratele ei legi. Dumnezeu, în marea Lui bunătate, s-a ascuns în Bibliotecă. Abia acum, când Moartea vine, înțeleg, pricep aceasta. Nu mai trebuie să-L caut. Mi-a deschis poarta. Mi-a arătat calea. Trecut de timpul crâșmelor, Biblioteca mă primește, zi de zi, lăsându-mă să-mi urmez pașii spre măreția înfrângerii. Citisem în nu știu ce carte (sau poate văzusem într-un film?) că franțujii, când pun capăt relației cu o femeie, o invită la un restaurant și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Trec pe lângă mine - cel încă rămas în ușă, ezitând să se ducă la masa sa, cu cei doi orbi lingându-și obrajii - și mă reped pe scărița de lângă tejgheaua cu halbe pline. Sus, în bar, în întunecimea săliței, cu zumzetul crâșmei urcând spre mine, ghemuit la o măsuță cu scaune incomode, un fel de taburete orientale, încerc să mă adun. De parcă aș veni de foarte departe. De parcă aș fi ieșit din mine, aș fi colindat speriat că m-am rătăcit și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
nu se poate afirma deoarece îmbuibații nu-l recunosc. Eram convins că arta este o expresie a luptei de clasă. Târziu, când am început să mă dezmeticesc, am constatat cu stupoare că nu era deloc așa. Acum, când din ușa crâșmei privesc forfota din „Gambrinus“, ezitând dacă să scriu că am intrat în sală, îndreptându-mă spre masa mea cu cei doi orbi, sau încă să mă las așteptând acolo, știu că nu poți crea fără să ai masa asigurată din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
mai multe femei în el și toate celelalte. Știu că omul este o ființă de scris, și nu de trăit. Omul se trăiește în inșii anonimi, anodini, în gloata scurgându-se în neștire pe Bulevard, intrând în prăvălii, bând în crâșme, așteptând în stații venirea autobuzelor sau troleibuzelor. Omul este făcut să trăiască, nu să scrie. Arta nu are nimic de-a face cu omul acesta, cu frunza aceasta, una din noianul împrăștiat de furia vântului, dusă alandala, în plutire de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
o dușcă și nu aveam bani să o „consum“, am abordat tema băutului în zi de leafă. Erau șantieriști cei doi, lucrau la Casa Poporului care se construia nu departe. Câștigau bine. Erau din provincie și își omorau după-amiezile prin crâșme. „E o decadență morală teribilă“, mi-au spus, „să ajungi să bei în zi de leafă. Toată lumea are bani și știe că ești în mălai și a doua zi e cu ochii pe tine. Te vede că nu vii la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
m-au primit însă în nici un cor, neavând volum pe măsură. Mai îmbătam și coriștii de lângă mine, și dirijorul, cu damful meu. Beat, am bătut împleticit pasul de paradă. Am împărțit marile idealisme ale nimicniciilor mele în dărnicii spontane prin crâșmele și bodegile multilateralei, fără să fi tânjit vreodată după marile ei restaurante. Când am intrat odată într-unul dintre acestea, de frică, am băut doar suc de roșii diluat cu apă de la chiuvetă. A trebuit să mă dezintoxic apoi la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
autobuze, troleibuze sau tramvaie, să-mi recuperez servieta cu cheile, să mă întorc la garsoniera mea, să pot deschide ușa, să mă arunc în pat și să dorm, să dorm, să dorm tot somnul din mine. Șovăiala mea în ușa crâșmei, simt, se încarcă de sentimentul unei mari vinovății. Încă nu vreau să mă las copleșit de o astfel de povară, încerc să o ignor, prea bine știind că totuși nu mai am scăpare. Mi-am adus aminte, dintr-odată, că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
cu două seri mai înainte. Mă gândeam să-l citesc la petrecerea aceea de la J.J. Nu am mai apucat. Întâlnisem acolo o femeie de care fusesem îndrăgostit în studenție și mă pierdusem cu totul în neprevăzutul întâmplării. Privind forfoteala din crâșmă, dezmeticindu-mă încet--încet din duhul beției de peste noapte, năuc, simțeam că pierdusem poate însăși puterea mea de a scrie, atâta câtă mi-o știusem. Mă gândeam, posac, de parcă dintr-odată îmi văzusem tot viitorul, că atunci, în noaptea aceea, odată cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
în dimineața aceasta de sfârșit de an, privind spre mine, cel ce încă mai stă în ușa berăriei, nu mai pot rechema amintirea acelei povestiri. Nu știu ce m-a tulburat atunci, încât să-mi vină să mă sinucid acolo, în ușa crâșmei, cutremurat de gândul, prăvălit dintr-odată în mine, că pierdusem cea mai frumoasă povestire din literatura română, dintre toate astfel de texte cunoscute de mine. Cuvinte mari, vane și fără nici un temei, știu, acum. Dar atunci, gândul că pierdusem o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
pentru că m-ați rugat. Altfel nici nu știam că sunt în mine astfel de povestiri. — E păcat, a gâfâit el. Eu am vrut să scriu. Dar n-am avut putere. Am rămas tehnician geolog. Privesc spre cel rămas în ușa crâșmei. Îl văd cum șovăie, copleșit de o tristețe cu adevărat împovărătoare. Manuscrisul pierdut îl face să simtă dintr-odată mâzga în care colcăie cu toate visele lui, cu toate semețiile lui, cu toate rătăcirile lui, cu toate înfrângerile și bucuriile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]