1,523 matches
-
de valoare În acord cu materialul ales... — Însemnând-o cu nevrednica teracotă pe aceea care, după părerea lui, era răspunzătoare pentru trădare, interveni Antonio. Poate că există cineva care nu voia să fie acuzat de lașitate Într-o biserică a creștinătății... unde se va ridica și colegiul general al Studium-ului. Până Într-acolo Încât să ucidă? Întrebă Dante. Întrebarea nu Își află răspunsul. Dar faptele vorbeau, cu evidența lor de moarte. Între timp, ceilalți se năpustiseră pe această nouă pistă, discutând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
vrei pe Antilia mea. Splendida Antilia. Subliniase cuvântul „splendida“ cu un accent lasciv. — A ta? Poetul nu se gândise niciodată că femeia putea fi o sclavă, capturată Într-una din bătăliile din Răsărit ori cumpărată. Pe de altă parte, legile creștinătății nu interziceau sclavia păgânilor. — Am spus „a mea“? Oh, iartă-mă, messere. A fost, cu siguranță, din admirația pe care i-o port. Antilia nu aparține nimănui, În orașul ăsta. Pentru mulți bărbați, acest adevăr e o sursă de mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
în calitate de bandit, simțise nevoia să-și răscumpere crimele printr-o ofrandă adusă lui Dumnezeu. Sau mai degrabă printr-un dar făcut reprezetantului Său pe acel țărm al Mediteranei: Leon al X-lea, suveran și pontif al Romei, șef peste întreaga creștinătate. Cadoul pentru papă eram eu, înfățișat cu pompă duminică 14 februarie, de sărbătoarea Sfântului Valentin. Fusesem înștiințat în ajun și, până în zori, stătusem rezemat de zidul celulei mele, nefiind în stare să dorm, ciulind urechea la zgomotele obișnuite ale orașului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
a tuturor statuilor, socotindu-le obiecte de idolatrie? „Îngerii nu intră într-o casă unde se află un câine sau o înfățișare a unui chip“, a spus Trimisul lui Dumnezeu într-un hadith atestat. Nu afirmă oare Luther că întreaga creștinătate nu e altceva decât comunitatea credincioșilor și că nu trebuie redusă la o ierarhie a Bisericii? Nu dă el asigurări că Sfânta Scriptură este singurul fundament al Credinței? Nu ia el în derâdere celibatul preoților? Nu ne învață el că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
de el și m-a strâns la piept ca un adevărat părinte. Jur pe Dumnezeu, l-am iubit din clipa aceea, în ciuda ceremoniei pe care tocmai mi-o impusese. Faptul că un om atât de puternic, atât de venerat de creștinătate în Europa și pretutindeni, se putea lăsa covârșit astfel de emoție la vederea unei minuscule lucrări în arabă ieșite din atelierele vreunui tipograf evreu, iată ceva ce mi se părea demn de califii de dinainte de perioada decadenței, ca de pildă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
fost adus urmaș un auster olandez de șaizeci și trei de ani, „un bărbat sfânt și virtuos, plicticos, chel și zgârcit“. Descrierea îi aparține Maddalenei care n-a avut nici o clipă nici cea mai mică indulgență pentru noul șef al creștinătății. — Mi-aduce prea mult aminte de stareța care m-a prigonit. Are aceeași privire meschină, aceeași voință de a face din viața sa și a celorlalți o veșnică perioadă de post. Părerea mea fusese la început mai puțin tăioasă. Deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
pentru a pune un adversar în încurcătură sau pentru a calma vreun fals cucernic. Altfel stăteau lucrurile cu Adrian, blestema-l-ar Dumnezeu, la fel ca pe toți cei ce fac exces de zel! El era ferm convins că, mobilizând creștinătatea împotriva islamului, putea pune capăt schismei lui Luther și-l putea împăca pe împăratul Carol cu regele Franței. Suprimarea pensiei mele și chemarea la măcel universal: iată, cu siguranță, niște elemente care-mi răpeau orice poftă de a-l aclama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ea s-a întors cu viscol, suflu devastator, șoaptă nefastă a Destinului. Mă întorceam acasă de la Pavia, în compania lui Guicciardini, după ce dusesem la bun sfârșit cea mai extraordinară dintre solii, ca și cea mai tainică, din moment ce, dintre toți principii creștinătății, doar papa îi cunoștea cuprinsul și doar regele Franței fusese înștiințat cum se cuvine asupra lui. În aparență, florentinul era cel care primise de la Clement al VII-lea sarcina unei misiuni de bune oficii. Lunile din urmă fuseseră sângeroase. Trupele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
lui de suferință în înfrângerea respectivă. Oare cum avea să iasă din această strâmtoare? Avea să se împace cu Carol Quintul spre a preveni mânia acestuia? Avea, dimpotrivă, să se folosească de autoritatea sa pentru a-i aduna pe principii creștinătății împotriva unui împărat devenit mult prea puternic, mult prea primejdios pentru toți? Tare aș fi vrut să pot sta de vorbă cu papa. Și încă și mai tare cu Guicciardini, mai cu seamă de când îmi sosise o scrisoare de la el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
chemat pentru a mă întreba dacă eram de părere că turcii aveau s-o pornească la asediul Vienei. Am fost nevoit să recunosc că habar n-aveam. Sfântul Părinte părea foarte îngrijorat. Guicciardini considera că răspunzător de această înfrângere a creștinătății era în întregime împăratul, care se războia în Italia și-i căuta râcă regelui Franței, în loc să apere pământurile creștine împotriva turcilor și să combată erezia care făcea ravagii în Germania. A mai adăugat: — De ce ar vrea cineva ca germanii să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
cea mai primejdioasă, alcătuită din pedestrași germani, aproape toți adepți ai lui Luther, adunați din Bavaria, Saxonia și Franconia. Aceștia trecuseră Alpii și invadaseră regiunea Trentino având convingerea că primiseră o misiune divină: pedepsirea papei, vinovat de a fi corupt creștinătatea. Zece mii de eretici dezlănțuiți, mergând împotriva papei sub flamura unui împărat catolic: așa arăta flagelul care a lovit Italia în anul acela. Moartea lui Giovanni, urmată de retragerea precipitată a Cetelor Negre, le dăduse tuturor imperialilor răgazul să se regrupeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
scaunului apostolic. Este vorba mai ales de germani fanatizați de Luther, urmări-l-ar mânia lui Dumnezeu până la sfârșitul veacurilor! Alții, în schimb, ar vrea s-o termine cu asediul și să găsească o soluție care să pună capăt umilirii creștinătății. Dacă Sanctitatea Sa ar încerca să iasă astăzi, cunosc regimente care n-ar șovăi să pună mâna pe persoana sa și să-l facă să sufere chinurile cele mai cumplite. Clement se făcu livid, în vreme ce vizitatorul său continua: — Acest lucru, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
de la Rennes-le-Château, ale cărei reverberații târzii Îl inspiră (ca să nu mă exprim mai drastic) pe scriitorul american, se Întâlnesc ambele fațete ale nebulosului concept de „secret al Templierilor”: și dimensiunea lui materială (tezaur, comoară...), și aceea spirituală (taină subversivă a creștinătății, informație explozivă pentru Sfântul Scaun...). O dovadă - dintre multe altele posibile - a legăturii Codului lui Da Vinci cu episodul Rennes-le-Château: despre incendiara listă a Marilor Maeștri ai Stăreției Sionului, de care am mai amintit (aceea cu Newton, Leonardo, Victor Hugo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
de simboluri. Pe de o parte, biserica este gândită, încă din Antichitatea creștină, ca o copie a Ierusalimului ceresc; pe de altă parte, ea reproduce Paradisul sau lumea cerească. Însă structura cosmologică a edificiului sacru se mai păstrează în conștiința creștinătății, fiind evidentă, de pildă, în biserica bizantină. "Cele patru părți ale interiorului bisericii reprezintă cele patru direcții cardinale. Interiorul bisericii este Universul, Altarul este Paradisul, care se află la răsărit. Poarta împărătească a sanctuarului propriu-zis mai purta numele de "Poarta
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
ai făcut parte din mafia metropolei sau ai dat-o pe cacealma, cum a zis tata? Apropo, mai porți fesul meu? Celebrul meu fes cu morcov?... Ai vrea să-mi sfărâmi cătușele, știu. Greșești, Z. Sunt singurul sfânt din istoria creștinătății care poartă cătușe. Lady a fost inspirată, atunci când m-a pictat. Unii au cunună de spini, alții au ștreanguri atârnate de gât, ceilalți poartă cruci în spinare. Eu am cătușe. Dar ce cătușe! Te-ai uitat atent? Am cătușe cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
domniia mea la svințiia voastră... egumeni de la sfintele mănăstiri a Ierusalimului, a Sfânta Gorii, și a Sinaiului,... ca să afle toți de obștii dreptate și mila domnii mele, mai vârtos sfintele măn(ă)stiri, unde neîncetat se fac rugăciuni pentru toată creștinătatea, iată, am făcut... milă cu toate măn(ă)stirile și acei bani ce da agiutorință some, i-am rădicat domnie mea de tot, cu nimică să nu fie supărate... Și pe(n)tru aceasta n-am lipsit a nu vă
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
ci respecți credința unor oameni. Și corul gibonilor cântă fals, dar cântă înainte: „Bine-a făcut pastorul că i-a dat foc! N-ați văzut ce s-a întâmplat pe 11 septembrie? Cinste lui, onoare lui! E un erou al creștinătății!" Să-i vezi ce doct motivează gestul, că pastorul a procedat cât se poate de democratic: mai întâi a judecat Coranul, l-a găsit vinovat de viol, crimă, terorism, și abia apoi pe drept (?!?) i-a aplicat sentința la moarte
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
care este până în vârful unghiilor grec, de felul lui, cel puțin după mamă în mod sigur, un fel de părinte spiritual al întregii biserici ortodoxe, începe să fie tot mai acut contestată de Biserica Română. Întâietatea grecilor, care de când este creștinătatea, taie și spânzură în Patriarhia Constantinopolului (numită încă a întregii lumi ortodoxe), a Alexandriei (a întregii Africi), a Antiohiei (a Siriei, Libanului, Iranului, Irakului, Kuweitului și a unei bune părți a Turciei) și a Ierusalimului, este grozav zdruncinată de românii
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
însușirile lui. Cunoaștem în vremurile noastre pe Ferdinand de Aragon, actualul rege al Spaniei, îl putem socoti aproape ca pe un principe nou, fiindcă prin faima și gloria dobîndite a devenit, dintr-un rege fără putere, cel dintîi rege al creștinătății. Dacă veți privi faptele lui, veți vedea că toate au fost mărețe, și unele chiar extraordinare. La începutul domniei, el a atacat provincia Granada, iar această acțiune a pus temelia statului său. La început el a purtat războiul fără a
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
făcut pe Ion Iachim să-și zică „Ion fără de țară.ʺ Ivan al III lea, cuscru cu Ștefan cel Mare, se an gajează să-i dea ajutor contra turcilor dar își uită cuvân tul. Ce îl interesa pe el crucea creștinătății, când preocuparea lui de bază era cucerirea de teritorii străine? Nici Ivan cel Gro aznic nu l-a ajutat pe Petru Rareș în luptele lui cu Sigismund al Poloniei, deși i-a promis că „nu-l va lăsa singur nici
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
vieții din Principatele Române în contextul vieții europene, dovedindu-și viziunea largă pe care o avea asupra momentului vremii la care făcea trimitere. Sau cum să nu rostești despre Ștefan cel Mare, care visa la eliberarea de sub jugul păgân, chema creștinătatea la unire și la lupta comună? Înscriindu le faptele o ri gândurile, ne reamintim alte nume celebre care citite aproa pe d in aproape, tot europenism înseamnă: Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Carol I, Carmen Sylva, Mihai Em ines cu
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
apărând astfel Europa de comunismul leninist stalinist. România - o insulă latină într-o mare de slavi - a stat ca un tampon între lumea comunistă și cea capitalistă în secolul 20, așa cum pe vremuri am fost aceeași santinelă pe Dunăre, apărând creștinătatea de Semilună - Europa apuseană rămâne iar datoare românilor. Răzbunarea stalinistă asupra românilor basarabeni a atins cotele cele mai înalte cu scopul mărturisit de a distruge sentimentul național al românilor. Cu toate acestea, surghiuniții au supraviețuit în mod miraculos, păstrându-și
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
Cernei și a Oltului până la "Brazda lui Novac"). Structurile bisericești din sudul Dunării s-au extins și asupra ținuturilor din nordul ei, astfel încât bisericile daco-romane din așezările situate în sudul Daciei s-au aflat în directă și continuă legătură cu creștinătatea sud-dunăreană. Consecințele acestei situații au fost stimulative pentru comunitățile din nordul Dunării, ale Daciei postaureliene, înlesnite de similitudinea culturii și limbii. În plus, trecerea unor creștini în "ținuturile barbare", din cauza măsurilor excesive luate de statul roman, a contribuit la reușita
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Vețel-jud. Hunedoara) cu inscripția "Quartine vivas". Ca o concluzie generală, creștinarea monumentelor funerare este o dovadă clară a penetrației adânci a noii religii printre daco-romani și, în același timp, ea este o probă a legăturii dintre cele două ramuri ale creștinătății dunărene. Fenomenul acesta a început sub Constantin (după 306) și atinge apogeul sub Teodosie II (408-450)prin edictul din 435, el decidea ca templele să fie distruse și apoi purificate prin creștinare.23 Printre argumentele creștinării se afla și practica
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Constantin (306-337), care, după ce îi învinge pe goți și pe sarmați, cu "ajutorul trofeului creștinismului ", în tratatul (foedus) din 332 prevedea libertatea credinței pentru creștinii din nordul Dunării. Acțiunea aceasta a continuat sub Constantius II (337-361), în timpul căruia integrarea în creștinătate a populațiilor "extra fines" a fost elementul cel mai eficace pentru universalismul roman. Astfel, consacrarea, în 341, a lui Ulfila ca "episcop al creștinilor din țara getică" a fost cel mai semnificativ gest politic al Imperiului la nord de Dunăre
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]