16,541 matches
-
în acea stare, care a dăinuit și zilele și lunile următoare și, cred că mai dăinuie și acum, după un an și jumătate de când Raisa a plecat. Și mai cred că va dăinui mereu în noi toți. Raisa ne-a dăruit tuturor ceva neprețuit: iubire, înțelegere, întrajutorare umană și spirituală. Ne-a făcut să înțelegem și să simțim ce frumos poate fi între oameni în armonie și iubire... Să continuăm cu ce a mai urmat, până la capăt. La spital ni s-
Povestea unei reîntrupări by LEOCADIA GEORGETA CARP () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1268_a_1896]
-
etajul al doilea. O doamnă care știe să se descurce în orice situație: era și îngrijitoare și administrator și patron, era și modestă și fină, era orice definește un om de spirit de înaltă ținută. În zilele acelea mi-a dăruit seturi întregi de cărți cu îngeri, mi-a făcut cadou sau mi-a împrumutat cărți deosebite; într-un cuvânt, ne-a înconjurat cu iubirea unui înger păzitor și a unei surori atente și iubitoare. Neam simțit cu toții bine în iubirea
Povestea unei reîntrupări by LEOCADIA GEORGETA CARP () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1268_a_1896]
-
care-i sunt misterele, dar frumusețea poate să te facă să fii dependent de el, să nu vezi nimic înafară de acest univers, din care facem parte, unde fiecare meteorit e cel mai important cadou pe care poate să-l dăruiască. Dar acest meteorit poate să-ți provoace și multă durere, să te facă să suferi, neștiind pentru ce a fost trimis. Plusul lor e că poate să te facă să te gândești, să-ți pui mii de întrebări, cărora le
Şoapte by Svetlanu Iurcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101016_a_102308]
-
de la o conversație cu o persoană, care a trecut prin viață și care este fericită de la fiecare răsărit de soare. Câtă bucurie ar fi, dacă nepoții, copiii, și-ar vizita mamele, bunicile. Câte lucruri pozitive o să primească și câtă bucurie dăruiesc prin faptul că nu uită de ei. Trebuie să profităm de acest timp, în care ei sunt în viață, căci ei sunt o lumină în întuneric, de care nu trebuie să uităm. Cât sunt în viață, avem la ce să
Şoapte by Svetlanu Iurcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101016_a_102308]
-
istorice îl amintesc pe fiul său cel mic, Neagoe Drăghici, drept stăpân peste aceste locuri. Cele afirmate mai sus sunt întărite de un hrisov domnesc datat 27 mai 1510. Semnat de domnul Țării Românești, Vlad cel Tânăr, hrisovul menționa: "[...] am dăruit domnia mea acest de față hrisov al domniei mele prea cinstitului Vlastelin jupân Neagoe al lui Drăghici cu fiii lui [...] și nepoților lui, fiii lui Stoican, să le fie satele anume: Mărginenii toți [...] și Breaza toată, cu muntele ei de la
MONOGRAFIA ORAŞULUI BREAZA by DIANA ALDESCU () [Corola-publishinghouse/Administrative/91908_a_93221]
-
anul 1711, când problema orientală se reactualiza prin războiul ruso-turc, Toma și Gheorghe Cantacuzino au fost deposedați de moșii pe motiv că în timpul conflictului cei doi au trădat interesele țării. Pe la 1717, noul domn al Țării Românești, Nicolae Mavrocordat a dăruit moșia Breaza (fosta proprietate a lui Toma și Gheorghe Cantacuzino) lui Iordache Crețulescu, vel logofăt. La jumătatea secolului al XVIII-lea, în perioada 1747-1775 se fac noi modoficări în stăpânirea moșiei Breaza. Astfel, la 28 ianuarie 1747, Constantin Folipescu, fost
MONOGRAFIA ORAŞULUI BREAZA by DIANA ALDESCU () [Corola-publishinghouse/Administrative/91908_a_93221]
-
fel ce îl definește cel mai bine: bărbat gata să trăiască orice experiență, deci și dragostea, ca pe una fundamentală, responsabilă, unică și irepetabilă. Poate căeste și la o vârstă când știe să prețuiască generozitatea cu care femeia i se dăruiește, trup și suflet; și îi percepe, la rândul său, dorința de reciprocitate. Prin urmare, o ființă care vrea să se simtă femeie, nu doar femelă. Toate acestea induc „aventurii” o desfășurare deloc lineară, oferind suficient loc și suspiciunilor, și reproșurilor
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
dintr-o gelozie confuză, fie din dorința de a imagina soluții și moduri potrivite pentru a o face cu adevărat fericită. O dorință simplă, firească, pe care un bărbat matur o are în preajma femeii iubite. Gândul de a-i fi dăruit ceva ce nu a mai cunoscut îi creează lui însuși „o stare de bine” cu totul rară, în care sunt excluse îndoielile, suspiciunile, neîncrederea. Trecut, prezent și viitor se topesc în fluxul vital ce îi poate crea insului o senzație
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
plin și să se simtă fericit. Poate chiar a fost, deși este tentat mai curând să analizeze, să caute motivații ori sensuri ascunse. Altfel-zis, să „problematizeze”, îndepărtând, involuntar, tocmai acea bucurie spontană, simplă, trăită de orice îndrăgostit căruia i se dăruiește iubire. 21 mai, 2006 După confesiunea de mai sus a Teodorei, profesorul R. nu se simte mai „important”, dar, în mod sigur, copleșit. Ceea ce trăise până acum ca într-o „dulce beție” se ridică la nivelul „conștiinței responsabile”. Totuși, nu
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
nu are timp să descopere „la rece”: și mama fericită să se regăsească în ființa propriului copil, și femeia căutându-se cu înfrigurare în brațele bărbatului iubit, pentru a-și împlini „vocația dăruirii” (preiau expresiile lui P.H.L.). Din trupul ei dăruiește trup de carne; din sufletul ei naște un cer de iubire; din gând trimite gând de bucurie într-o lume ce se crede a fi mai mult a bărbaților... Ironie! Puterea mușchilor la concurență cu puterea iubirii... Aceasta din urmă
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
se pare oribil să fie considerat (și încă la vârsta sa!) un „Don Juan de mahala”. Prin urmare, se străduiește să o convingă (și are suficiente argumente!) că farmecul ei nu stă doar în „podoabele fizice” cu care a fost dăruită. „-Să nu te superi dacă îți spun că admir în tine mai întâi pe mama iubitoare! Nimic nu-mi pare mai de preț decât devotamentul tău pentru aceste două, cum să le zic?, «ființe fragedeă. Îmi place simțul tău matern
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
copil (pe care nu l-a avut cu defuncta soție) și o iubește ca pe o femeie, probabil ultima din viața lui de bărbat în prag de pensie și de andropauză. Înțelege suspiciunile ei, le acceptă în tăcere și se dăruiește acestei iubiri târzii, ce implică, pe lângă pasiune, și un protest la adresa comunității obișnuite să încalce teritoriul privat al libertății individuale, dincolo de legile scrise ale conviețuirii sociale. În filmul pe care tocmai l-am urmărit, compasiunea și atracția fizică se asociază
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
a morții. Atât în film, cât și în povestea lui P.H.L., eroii se caută (și se găsesc!) pentru ca, împreună, să înfrunte singurătatea în fața destinului. Fiindcă toți își revendică, din adâncul ființei, dreptul la fericire, pe care îl câștigă primind și dăruind iubire, fiecare cu măsuri diferite... Conștiința diferenței apropie și depărtează, precum vântul - valurile mării... Poate că mii de povești de dragoste petrecute în lume intră în tiparul schițat mai sus. La mari distanțe în timp și spațiu, întâmplări asemănătoare se
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
determină să se confeseze. „Afirmarea prin negație trebuie să fie o figură de stil”, gândește Profesorul, fără a mai încerca să rememoreze manualul de retorică. De fapt, Teodora știe că i-a mărturisit iubirea prin felul cum i s-a dăruit: sincer, necondiționat, total. Fraza ei mai conține surpriza și plăcerea provocate de tot ce însemnează el în viața ei. „Nu știu” ar putea include și scuze pentru a nu-i fi spus, în semn de recunoștință, despre felul în care
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
fost răsplătite când l-a cunoscut pe „acest Domn R.”, bărbat tandru și mereu prevenitor, receptiv la micile ei nebunii de copil care nu a fost răsfățat la timp, în fine, un om care face eforturi vizibile pentru a-i dărui clipe de fericire rupte din seninul său sufletesc. Un om generos, atent, adesea duios, necăjit uneori pentru a nu fi reușit să-i ghicească dorința „din prima”. Și este la fel de cald și apropiat când, comentând, analizând, disecând fapte și întâmplări
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
pe „ecranul lat” al existenței istorice. „Femeia visurilor” se suprapune acum peste imaginea conturată după un proces de decantare lentă a tuturor aluviunilor culturale. „Femeia de alături”, respectată, admirată și iubită, a devenit un personaj complex: amanta care știe să dăruiască mângâieri unice; prietena devotată și iubitoare chiar și în mustrare; mama exemplară al cărei instinct controlat și dirijat cu responsabilitate o înalță ca pe o icoană, vie și memorabilă. Domnul R. o admiră pe Teodora în această postură, atâta vreme cât el
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
m-am regăsit. Tu, iubita mea, m-ai făcut să-mi regândesc viața, clădită în tinerețe pe un fundament de sugestii livrești.M-am simțit copleșit de felul sincer și direct în care ai arătat că ești gata să-mi dăruiești parte din ființa ta. Ceea ce m-a întărit în gândul că mai este ceva bun în mine, că nu sunt rătăcit cu totul în, ca să zic așa, „noaptea neîmplinirilor și dorințelor deșarte”. M-ai determinat să-mi redefinesc „rostul” sau
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
nu mai trăiască decît prin și pentru copil. Poate că este copleșită, absorbită cu totul, iar pentru el nu i-a mai rămas nimic. Dar Domnul R. ar trebui să vadă un pic mai departe! Ea, iubita lui, i-a dăruit ceva incomparabil: un copil, adică „un strop de nemurire”. Când îl ia în brațe și îi sărută obrăjorul cald, mai poate spune că se simte „ca un pom uscat”? Este întrebarea mută din ochii Teodorei, pe care a ghicit-o
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
o casă-castel (la Câmpina) și mai multe scrieri ce alcătuiesc o carte complexă, plină de erudiție și geniu. Domnul R. nu mai este la o vârstă când poate să și mai facă proiecte. Câteva „cărticele” a scris, Teodora i-a dăruit un copil. Ar mai rămâne casa. Simte aproape dureros că numai o casă a lor le-ar putea conserva dragostea. Pentru un timp. Nu știe cît. Știe însă că este un vis irealizabil. Totul este hotărât, definitiv. Nu-i rămâne
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
apoi își șterse ochii de blănița iedului. Îl sărută apăsat pe botișorul negru, pe urechile catifelate, îl mai strînse o dată la piept făcînd uuuuh! și, crezînd că astfel poate aduce cea mai mare dovadă de cavalerism față de Ilinca, i-l dărui ei șoptindu-i fericit: Poftim, Ilinca... ți-l dau ție... Ilinca se înfioră toată de o bucurie pe care n-o mai trăise. Mulțumesc mult, Virgil... mult de tot, mă-nțelegi? Ești cel mai... Dar nu mai continuă. Îmbrățișă iedul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
o dată: “Sorcova vesela, să trăiți, niciodată să nu muriți. La anu și la mulți ani!”. Evelin într-o stare de bună dispoziție ia sita și-o oferă Elei: De la gazdă pentru colindul tău cu sorcova. și te rog să-mi dăruiești mie sorcova; o iau cu mine acasă. Ela: Vreți sorcova acolo în ceruri?! Atunci vă fac una mai frumoasă. Evelin: Nu, nu, o vreau pe aceasta. Ela: Poftiți, să vă fie de folos. Ia sita cu produse și iese. Evelin
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
origine tracă, fiul al regelui Oeagru și al zânei Caliope. Adoptat de greci, Orfeu aduce aici ideea de nemurire, inexistentă anterior în patria lui Homer; pentru că muzica desfășoară veșnicia. Apollo, zeul artelor (muzica este însumarea metafizică a tuturor artelor) îi dăruiește lui Orfeu lira, iar cântecele sale erau atât de vrăjitoare, încât îmblânzeau sălbăticiunile, furtunile mării, clinteau până și stâncile. Soția sa, nimfa Euridice, moare mușcată de o viperă. Orfeu roagă pe Zeus să o readucă pe pământ, acesta se înduplecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
rău, af. 17). " Ideile poetice sunt un meteor", scria Victor Hugo. "Entuziasmul" care semnifică "a fi în dumnezeu" εν τεο constituie fulgerul ceresc evocat de Hölderlin, pe care Dumnezeu-Tatăl îl întinde poetului, cel având mâna curată, pentru ca acesta să-l dăruiască apoi oamenilor (Ca într-o zi de odihnă). Dicteul este starea privilegiată prin mijlocirea căreia divinul este prezent în omul predestinat și îi insuflă verbul poetic. Voltaire afirma: "Creezi când îți comandă entuziasmul, trebuie să primești inspirația, niciodată să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
o revelație în sensul că dintr-odată "ceva" ni se relevă cu o precizie indicibilă, o inefabilă delicatețe, "ceva" care ne zguduie, ne bulversează în cea mai profundă intimitate a ființei noastre. Auzi, nu cauți; primești și nu întrebi cine dăruiește. Ca un fulger, gândirea țâșnește dintr-odată cu o necesitate absolută... Toate acestea se petrec fără ca libertatea noastră să ia parte, și totuși suntem antrenați ca într-un vârtej de către un sentiment de libertate, de suveranitate, de atotputernicie, de dumnezeire. Ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
toată Ființa vrea să devină Verb, întreaga Devenire vrea să învețe de la tine să vorbească". Din acest motiv, Nietzsche recomandă poetului "Fii o placă de aur/ Atunci lucrurile se vor înscrie pe tine/ cu litere de aur". Fulgerul inspirației se dăruiește celui având vocația înălțării: "Am crescut mai înalt decât omul,/ Norii planează prea aproape de mine,/ Aștept cel dintâi fulger." Misterul insondabil al dicteului poetic, caracterul imperios și natura sa de fulger constituie o revelație intuitivă originară care induce o a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]