3,132 matches
-
cărturar. Mai mult încă, orientarea feudală a gândirii lui a fost ridicată la nivel de principiu al cercetărilor istorice asupra istoriei limbii și poporului român. În această privință sunt de remarcat două scăderi față de viziunea cronicarului. Prima privește continuitatea spațiului dacic în Unia medievală, lucru care explică proporțiile romanității orientale ab origine și perenitatea nestrămutată a acestei romanități în jumătatea de est a Europei. Cea de a doua scădere privește izvoarele scrise ale istoriei românilor. Deși s-a format ca istoric
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
dorinței autorului de a demonstra lumii (1) noblețea și vechimea romană a neamului românesc, (2) a cărui structură de rezistență au constituito moldovenii. Altă trăsătură definitorie a operei cantemiriene o constituie (3) puterea suverană absolută pe care, perpetuând tradiția statului dacic unitar, o continuă romanii, întâi pe teritoriul întregii fostei Dacii, apoi în spațiul extracarpatic și în sudul Dunării, până la retragerea lor sub conducerea regelui Ioan în Ardeal. În sfârșit, față de spargerea unității romanilor/românilor în urma descălecării separate, prin doi descendenți
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
reale închipuirile emanate de psihologia aspirațiilor personale. Noblețea și vechimea antică a neamului românesc rezultă din înlocuirea îndelungatelor procese de întrepătrundere și prefacere etnolingvistică prin date fixe marcate de figuri istorice, cum sunt anul cuceririi Daciei de către Traian, când spațiul dacic devine instantaneu romanic, cu limba latină în locul limbii autohtonilor, care sunt scoși din istorie, și anul descălecatului Moldovei de către Dragoș, când romanitatea și latinitatea la est de Carpați devin moldovenești. Substituirea procesului de romanizare realizat în simbioză cu autohtonii, prin
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
români și de limba română: „Chiar dacă tot acest neam, spune el acum, a fost împărțit în trei ținuturi de căpetenie, totuși toți se cheamă cu același nume de români. Noi moldovenii la fel ne spunem români, iar limbii noastre nu dacică, nici moldovenească (dat fiind că numele Moldovei și al moldovenilor este dat foarte de curând) ci românească, astfel că, dacă vrem să-l întrebăm pe un străin dacă știe limba noastră, nu-l întrebăm «Știi moldovenește?», ci «Știi românește?», adică
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
din păturile lucrătoare, cărora li se atribuie romanizarea Daciei, și 2) faptul că limba română este, grosso modo, atât latină stricată cât și dacă stricată. Și fiindcă istoricii poloni considerau că slava, respectiv polona, are același substrat sarmatic (= scitic, tracic, dacic) cu româna, Cantemir îl acuză pe Sarnicki că „a dorit ca românii să fie de neamul său, adică de-o limbă cu dacii cei vechi, prea cutezant stricând tradițiunile vechilor autori, pe care le întoarce după gustul său” (HVR, p.
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
considerație nici la constituirea limbii române. Pe acest raționament fals el formulează următoarea întrebare: „Dacă unii daci, cum i se năzare leahului Zamoysky, au învățat de la romani limba romană, adică latină, cum de și-au pierdut cu totul limba lor dacică? Cred și accept, continuă Cantemir, că dacii și-au putut strica limba și amesteca unele cuvinte latine, dar nu că și le au putut uita până într-atât pe ale lor, încât nici măcar între femeile și moașele de la țară să
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
cuvintele stejar, pădure, eleșteu, cărare, grăiesc, privesc, nemeresc (DM, p. 365). De observat însă că elementele autohtone, deși sunt cele mai vechi, nu sunt luate ca parte constitutivă a unei limbi noi. În lipsa imaginii evolutive a limbii, Cantemir grupează elementele dacice la un loc cu celelalte elemente care au deteriorat latina: „Romanii (Romanos), spune el, au primit nu puține cuvinte de-ale dacilor, precum și mai târziu de-ale slavilor, polonilor, ungurilor și grecilor (așa cum se amestecă și astăzi în graiul nostru
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
le apreciază ca băștinașe. Criteriul de selecție a fost evident acela că ele nu sunt latine și nici nu se putea identifica pentru ele atunci sursa în limbile vecine, cu care latina ar fi venit în contact ulterior, pe teren dacic. Am văzut mai sus că puținele elemente dacice din română erau justificate prin robii daci folosiți de romani și prin femeile dace cu care romanii se căsătoreau când le mureau soțiile. În consecință aceste cuvinte sunt privite de Cantemir ca
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
fost evident acela că ele nu sunt latine și nici nu se putea identifica pentru ele atunci sursa în limbile vecine, cu care latina ar fi venit în contact ulterior, pe teren dacic. Am văzut mai sus că puținele elemente dacice din română erau justificate prin robii daci folosiți de romani și prin femeile dace cu care romanii se căsătoreau când le mureau soțiile. În consecință aceste cuvinte sunt privite de Cantemir ca prima serie de elemente lexicale străine care au
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
raisin „strugure”, vgr. rax, ragos „fructul viței de vie”, rachis „ax, arac”, alb. shtruar „așezat, aranjat”, shtrëngoj „a strânge, a îngrămădi, a fixa”, germ. Strunk „tulpină, cotor”, sl. struk „păstaie”. Gordin, soi de viță de vie, era considerat de Hasdeu dacic, trecut și la slavii de sud, întrucât nu găsea la albanezi o formă pe care să o ia de bază, iar pe slavi îi considera veniți la sud de Dunăre mult mai târziu decât romanii. Militând contra latinismului pur în
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
bal „(frunză) albă dedesubt”, iar pe de altă parte pri/gorie, pasăre care își scobește cuibul în malurile lutoase. 3. În studiul despre „originile păstoriei la români” (Slf., p. 188-230) Hasdeu împarte cuvintele aferente acestei sfere semantice în două grupe: dacice și latine. Despre cele din prima grupă (cioban, baci, stână, urdă, brânză) spune că sunt „vestigii lexicale din dialectul tracic cisdanubian”, fără să precizeze cum au putut pătrunde aceste cuvinte în limba latinilor izolați în munți până după secolul al
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
turmă, unt, zer, păcurar, păstor, capră, mânză. Hasdeu mai analizează etimologic cuvintele dulău, mosoc; țurcă, iele, a ademeni. Asupra cuvintelor din cele două serii se pot face următoarele observații, dacă le analizăm prin baza traco latină: Cioban este prezentat ca dacic (ulterior va fi perceput ca turcic) pentru motivul că el există în albaneză (çoban) și pentru că aceste limbi se raportează la „marea gintă tracică” originară din Asia Mică unde perșii îl aveau pe șuban. În realitate cuvântul este preindoeuropean pe
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
mereu a fi considerată ca un singur corp în Ungaria” (p. 73 urm.). Vrancea este considerat de H. nume autohton întrucât o pădure din Mehedinți, unde ar fi fost patria antică și medievală a romanilor/românilor, se numea Vrancea, nume dacic, populația autohtonă nedepășind Oltul spre est, iar în Transilvania ocupând doar partea occidentală a acesteia. În consecință, prezența lui în zona Putnei s-ar datora “posterioarei răspândiri a elementului românesc din Oltenia spre răsărit” (p. 88). Pentru istoria acestui cuvânt
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
se infiltrează în spațiul danubian romanii, venind nu din sud, cum se știe din istorie, ci din vest, trecând peste zona deja romanizată a Dalmației. Ei ocupă mai întâi, afirmă Philippide, spațiul semigrecizat al celor două Moesii, iar apoi spațiul dacic, neatins de grecizare, de la nord de Dunăre, de unde se retrag, în a doua jumătate a secolului al III-lea, în Moesia Superior, unde va lua naștere poporul român. Pentru constituirea acestuia substratul contează doar ca bază de articulație și psihologică
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
al IX-lea, inclusiv substratul. Constatând că rezultatele duc în mod necesar spre latina dunăreană, am dedicat o parte a lucrării (C. Influențe) acestei etape de evoluție” (p. 18). Vom vedea de îndată că este vorba doar de influența substratului dacic, pe care Coteanu îl separă de influențele slavă, maghiară, turcică, neogreacă etc., care nu intră la substrat. Primele două capitole ale ILR au fost realizate de două grupuri de cercetători care au pornit din extremități diferite: unul de la latină spre
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
de la dacoromână și aromână spre formele lor primitive, rezultatul urmărit fiind fantoma românei comune. Capitolul din urmă, Influențe, tratează ca fapt secundar problema cheie a limbii române, redusă la: 1) influențe dinaintea secolului al IX-lea și 2) substratul autohton dacic. La primul punct autorii subcapitolelor întâmpină greutăți insurmontabile. Problemele rămân nerezolvate întrucât cuvintele vechi grecești au venit prin latină și „sunt de fapt cuvinte latinești” (p. 366), influența veche germanică (până în secolul al VIII-lea) este viu contestată și chiar
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
vertebrele naționalității, acestea fac ca un popor să se cunoască pe sine însuși, îl păstrează în originalitatea și tinerețea lui și-l mântuie de platitudinea unei culturi cosmopolite”. Recunoscând caracterul romanic al limbii române, E. pune viitorul României pe seama componentei dacice a spiritului românesc. O nouă Romă, sau o nouă Dacie, urmează să fie construită prin deșteptarea spiritului celor cândva învinși, șansa viitorului revine, sau ar trebui să revină, seminței acestora, căci sămânța romană este secătuită și decăzută. Trândăvia, superficialitatea și
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
antichitate alături de daci. Astfel Eminescu complică istoria românilor în sensul că slavii s-ar fi suprapus peste geți și împreună cu ei ar fi intrat în simbioză cu romanii. Pentru aceasta a fost nevoie ca slavii să fie prezenți pe teritoriu dacic la începutul erei noastre. Soluția, la care va recurge și Iorga, a fost ca iazigii din Moldova să fie luați drept slavi. În consecință, Eminescu îl aduce la curtea lui Decebal, când acesta era deja învins, pe Iaromir, principele acelor
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
ca iazigii din Moldova să fie luați drept slavi. În consecință, Eminescu îl aduce la curtea lui Decebal, când acesta era deja învins, pe Iaromir, principele acelor iazigi, în dubla postură de prizonier și de prezumtiv asociat. Preocupat de componenta dacică a etniei române (Rugăciunea unui dac etc.), Eminescu considera revigorarea acesteia drept cale unică de salvare a românismului. „Un popor, arăta el, se naște prin reacțiunea unei rase contra unei dominațiuni străine. Naturile generoase, adăuga el, țin cu cel slab
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
termenul melica (înrudit cu millium). Din latinescul melica provine meliga italiană, care înseamnă porumb măcinat (și Leonardo da Vinci pomenește porumbul sub acest nume). Cuvântului mămăligă i s-au asociat origini care mai de care mai stranii, inclusiv una geto dacică... Șăineanu afirmă că este un termen format în graiul copiilor, înrudit cu cel de mamă, cea care dă hrană pruncilor. În orice caz, majoritatea lingviștilor consideră că etimonul ar fi cuvântul mămăligă, în timp ce forma măligă, întâlnită și ea foarte frecvent
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
creativ) să fie tratate altfel decât cu un respect plictisit. Sub zodia unei abordări tradiționalist kitschiste, un local „românesc“ înseamnă în primul rând un decor: blănuri de urs roase de molii, puse peste scaune incomode, dar, pare-se, de sorginte dacică, guriste care răcnesc romanțe sau chiar manele, chelneri în ie și ițari, dar cu adidași în picioare... De-abia în al doilea rând vine meniul, care nu oferă nici o surpriză: ciorbă de burtă, mămăligă, sarmale, ceafă de porc la grătar
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
asimilare n-o putea avea oricine, mai ales într-un spațiu amenințat de neastâmpărate valuri. și totuși, grecii extramuros aveau să înființeze în tot spațiul mediteranian, numeroase și vestite colonii, atrași de necunoscut, prin sudul Rusiei, Bosnia și Herțegovina, Dobrogea dacică, pe coastele Orientului Mijlociu și ale Africii creând și apoi exportând enigmatica civilizație cretană. Diversitatea spațiului egeean, peninsular și insular prin fascinația mișcătoare a apelor a contribuit la diversitatea psihosomatică a egeenilor și la continuitatea umanității și vieții lor. Dar
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
medicina romană a fost în bună măsură romanizată, în sensul preluărilor de la greci, dar și romanizantă în înțelesul expansiunii ei. Romanii au asimilat și au oferit civilizația lor spre asimilare altor popoare. Se poate afirma același lucru și despre medicina dacică. Contactele Daciei cu lumea elenă și relațiile ei cu lumea romană, a fost o realitate cu mult înainte de cucerirea Daciei și ne îndreptățesc să credem că dacii nu s-au izolat de amplul proces al mobilității valorilor, al realizărilor medicale
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
înfrățit cu natura și supus lui Dumnezeu, ajunsese din timpuri imemoriale la convingerea că realitatea umană e bipolară în unitatea ei, e psiho-fizică, mai precis spirito-fizică, și că sănătatea ei depinde de grija și datoria pentru integralitatea ei. Axiologia medicală dacică, edificată pe preeminența spiritului și neignorarea trupului, nu era numai predicată de sacerdoți ci, ajunsese structurală tuturor triburilor dacice și integrativ tracice. Ceea ce la eleni și romani rosteau înțelepții, dacii aveau în simțirea lor, conectată la voința divină prin credința
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
unitatea ei, e psiho-fizică, mai precis spirito-fizică, și că sănătatea ei depinde de grija și datoria pentru integralitatea ei. Axiologia medicală dacică, edificată pe preeminența spiritului și neignorarea trupului, nu era numai predicată de sacerdoți ci, ajunsese structurală tuturor triburilor dacice și integrativ tracice. Ceea ce la eleni și romani rosteau înțelepții, dacii aveau în simțirea lor, conectată la voința divină prin credința nelimitată că spiritul este nemuritor. Ei aveau deja în convingerea și practica vieții lor ceea ce scriitorul latin Juvernal va
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]