1,480 matches
-
este peisajul în care visarea apare interpretată de femeia singură, așa cum femeile burgheze visează citind o carte, sau contemplându-se în fața oglinzii. În acest caz, fundalul pădurii constituie ecranul pe care se proiectează visul. VII.4. Muzica înainte de toate orfismul decadent Armonicele simboliste sunt recuperabile cu un întreg instrumentar și repertoriu specific simbolist, de la clavir la vioară, de la valsul melancolic la romanța-tangou. Scriitura artistă în proza decadentă dezvoltă propriile sale armonice, iar nu odată muzica apare tematizată. În Casa Buddenbrock (1901
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
pădurii constituie ecranul pe care se proiectează visul. VII.4. Muzica înainte de toate orfismul decadent Armonicele simboliste sunt recuperabile cu un întreg instrumentar și repertoriu specific simbolist, de la clavir la vioară, de la valsul melancolic la romanța-tangou. Scriitura artistă în proza decadentă dezvoltă propriile sale armonice, iar nu odată muzica apare tematizată. În Casa Buddenbrock (1901) și Doctor Faustus (1947) ale lui Thomas Mann, ea constituie nu numai instrumentul formativ, ci și cel faustic al geniului damnat. Romanul matein, Craii de Curtea-Veche
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
că "o trăsătură la fel de evidentă în imaginile simboliste este reprezentarea frecventă de instrumente muzicale"390. Lirele (ca simbol al poeziei) abundă în pictura simbolist-decadentă, în special în relație cu Orfeu, ilustrativ pentru lirismul care se degajă din pictura și literatura decadentă sau simbolistă. Orfeu, fiul muzei poeziei și al elocinței, Caliope, și al lui Eagru, regele Traciei, devine una dintre figurile esențiale ale simbolismului, incarnând poezia desăvârșită, instrument civilizator care operează metamorfoza estetic-alchimică a naturii în cultură, dar care se transformă
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Gustave Moreau cu Orpheus (1865), al cărui frumos cap de efeb este expus pe lira care servește drept suport. În cazul decapitării lui Orfeu, se poate vorbi de o contaminare cu tema mai largă a lui damnatio capitis caracteristică esteticii decadente și o putem întâlni inclusiv la pictori precum Odilon Redon, capul lui Orfeu (1905?), Alexandre Séon, Lira lui Orfeu (1898) sau Jean Delville, Orpheus (1893). Există și excepții când vechea temă revine, dar într-o tratare sensibil diferită, cum este
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
nu devine recitativ, nu este instrumentată erotic, ci posedă o muzicalitate internă reactualizabilă chiar și la o lectură mută. În spațiul picturii, Orfeu devine figura tragică a sensibilității simboliste, expresie a supremației artei, dar și a unei relații în spirit decadent între artă și natură, relație conotată de decapitarea acestuia de către Menade. Tema obsesivă a lui diminutio capitis atât de prezentă în spectrul sensbilității decadente încât Jean de Palacio face din ea un "mit privilegiat" (mythe privilégié)"391 este recuperată în
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
figura tragică a sensibilității simboliste, expresie a supremației artei, dar și a unei relații în spirit decadent între artă și natură, relație conotată de decapitarea acestuia de către Menade. Tema obsesivă a lui diminutio capitis atât de prezentă în spectrul sensbilității decadente încât Jean de Palacio face din ea un "mit privilegiat" (mythe privilégié)"391 este recuperată în pictura simbolistă. O serie de acte crude prezidează acest lirism, pierderea lui Euridike și moartea lui Orfeu, fie în varianta în care acesta neconsolat
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
de pierderea femeii iubite se sinucide, fie în aceea în care este ucis de menade. Legat de pierderea lui Euridike avem pictura lui Charles de Soucy, Orfeu și Euridike (1922), intens dramatizată, cu o notă ușor artificială, deloc străină sensibilității decadente. Într-un gest deznădăjduit de implorare inutilă, Orfeu își ridică lira în timp ce Euridike, de o lividitate de statuie, își întoarce dramatic capul în direcție opusă. Poezia preia tot acest fond dramatic, ilustrat de episodul tragic al celei de-a doua
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
pierderi a Euridikei. Pictorul simbolist belgian, Jean Delville, reia tema descinderii lui Orfeu în Infern în Orfeu în infern, unde poetul apare în întreaga sa splendoare. Poezia singură poate deschide porțile infernului elogiul adus artei în economia simbolică a esteticii decadente îl "sanctifică" pe poet -, dar, în același timp, artistul dobândește ceva din strălucirea luciferică a îngerului căzut. Orfeul lui Delville are înfățișarea unui efeb, ținând lira deasupra capului într-un gest de grație și forță. Ca și cum ar dori s-o
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
au luat o formă igniferă. Asemeni haloului auratic al sfinților, capul său este înconjurat de un nimb luminos, încununat de lauri și de părul asemeni unei cozi de cometă. Poetul dobândește aura demoniilor romantice aduse la incandescența rece a sensibilității decadente, a unei frumuseți blestemate. Coborârea lui Orfeu în Infern nu este străină de alte două descinderi exemplare în lumea infernală, cea a lui Iisus Hristos și cea a lui Dante însoțit de Vergilius din Divina Commedia. Una are caracter soteriologic
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
simbolică a decadenței va fi atribuit artei de către esteții impenitenți, cu riscul uzurpării poziției simbolice a Mântuitorului, cealaltă, unul mistagogic-ezoteric, poetului/artistului fiindu-i deschise inițiatic toate căile către cunoaștere, poezia/ arta dobândind astfel și un rol psihopomp. Temă predilect decadentă, întrucât evocă un alt episod, cel al decapitării Sfântului Ioan și înfățișării capului acestuia pe o tavă, decapitarea lui Orfeu nu este niciodată înfățișată în act, dar capul său este așezat pe lira care a servit ca instrument al artei
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
pe corzile lirei, iar asocierea dintre prezentarea trofeului sângeros solicitat și obținut de Salomeea, capul tăiat al sfântului Ioan, și cea a capului lui Orfeu prezentat pe suprafața alcătuită de corzile lirei, se înrudesc simbolic în aceeași arie a imaginarului decadent. Elocvente din acest punct de vedere sunt cele două tablouri ale lui Gustave Moreau conținând aceeași imagine emblematică, Fecioară tracă cu capul lui Orfeu (1865) și Salome în grădină (1878), tablouri care par pictate în oglindă ca variațiuni pe aceeași
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
de femei evident îndurerate. Cortegiul de menade sau de bocitoare îl însoțește. În general, poetul întoarce spatele societății dedicându-se în exclusivitate artei sale într-o insolitare orgolioasă și melancolică. Orfeu devine modelul exemplar pentru culminarea stărilor poetice, pentru cocktailul decadent care aduce arta în preajma cruzimii, expresie a pesimismului visceral al poeților damnați. Un tablou al lui Artur Verona, precum Violonist în barcă, reflectă o stare sufletească, muzica fiind scoasă din cadrul formal al sălii de concerte, al muzicii de cameră, cadru
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Böcklin și Franz von Stück, care-i este și profesor, și consideră atent capacitatea pictorului de a se distanța de aceste repere în favoarea edificării propriilor sale opțiuni artistice. La rândul său poet simbolist, în a cărei poezie răzbat și ecouri decadente, D. Karnabatt sesizează natura onirică, vizionară, a unor pânze ale pictorului, subliniind capacitatea de transfigurare a picturii sale față de mimetismul naturalist. În cazul lui Loghi, este vorba de a decanta influența celor doi maeștri, iar criticul decelează două perioade, una
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
lumina sudului mediteraneean: "Imaginație caldă de oriental, Loghi întrupează în culori, nu numai realități, ci concepții, visiuni de poet, crâmpee de vis, pe care le traduce în delicate armonii de culori"424. Acest sud feeric, dezinhibat, vitalist diminuează influența nebulosului decadent, a viziunilor sumbre, a macabrului pregnant, a erotismului deviant cu notele sale maladive, cu frumusețea perversă și insidioasă a răului, precum într-o compoziție ca Postmortem Laureatus. Sensul acestei transpoziții vizionare este și cel al unei idilizări a pânzelor sale
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
figuri sibilinice intră în rezonanță. Avem aici dimensiunea simbolistă a picturii lui Loghi, și chiar dacă termenul nu-i este familiar criticii, putem observa că el este circumscris în parafraza interpretativă și prin comparația potrivită cu maeștri ai artei simboliste (și decadente) europene. Dacă acceptăm definiția laxă a simbolimsului diseminat în mai multe specii, definiție pe care o utilizează Paul Constantin în Arta 1900 în România, găsim o încadrare pentru Kimon Loghi în amestecul de "simbolism, manierism, istoricism, academism sau populism", orientare
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
orașul Cavalla întrezărit prin crenelurile unui zid de o culoare roșcată"431. Dacă apropierea de Stück se face aproape firesc, Loghi era elev al acestuia, iar câteva dintre picturile sale, în special Postmortem laureatus sau Orientala, au ceva din dimensiunea decadentă a picturii maestrului, în schimb, asocierea cu Böcklin devine interesantă. Francisc Șirato este unul dintre acei critici pictori care respinge literaturizarea picturii, un pictor care vine cu o critică însoțită de argumente tehnice. Șirato remarcă și caracterul anecdotic, în paranteză
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
termenilor, cu preoponderență a celui de simbolism, acolo unde el face loc unor nuanțări și accente necesare. "Cei doi termeni nu trebuie separați de contextul în care ei apar, utilizarea lor ducând adesea la suprapunerea acestora în sfera semnificației. Termenul "decadent" în accepția lui estetică, sinonim aproape cu "simbolist" (cel puțin indicând o direcție convergentă), era familiar mediului nostru literar-artistic, prezent în limbajul criticii (Gherea, Chendi)..."445 . Pentru Theodor Enescu, adoptarea unei maniere străine de vocația sa ar fi rezultatul unui
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
a devenit "la belle époque"), a trebuit să plătească tribut efemerului, modei zilei. Nu fără a avea de câștigat, de altfel. De aceea, nu trebuie să ne mire că în 1898 e calificat ca "delicat și dulceag, ca ultimul dintre decadenți""446. L. Bachelin era cel care-l prezenta ca "delicat și afectat ca ultimul dintre decadenți...". Un termen similar, "mievrerie", decalc după termenul francez "mièvrerie", "afectare însoțită de puerilitate în maniera de a vorbi, de a scrie, de a picta
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
avea de câștigat, de altfel. De aceea, nu trebuie să ne mire că în 1898 e calificat ca "delicat și dulceag, ca ultimul dintre decadenți""446. L. Bachelin era cel care-l prezenta ca "delicat și afectat ca ultimul dintre decadenți...". Un termen similar, "mievrerie", decalc după termenul francez "mièvrerie", "afectare însoțită de puerilitate în maniera de a vorbi, de a scrie, de a picta"447, folosea și Titu Maiorescu pentru a sublinia dulcegăria unei anumite maniere, fără a utiliza termenul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
termen similar, "mievrerie", decalc după termenul francez "mièvrerie", "afectare însoțită de puerilitate în maniera de a vorbi, de a scrie, de a picta"447, folosea și Titu Maiorescu pentru a sublinia dulcegăria unei anumite maniere, fără a utiliza termenul de "decadent". Afinitățile lui Luchian nu ar urma astfel de sensiblerii, "mievrerii", ci s-ar focaliza către un strat profund al trăirilor pe cale de a fi eliberate în pictura sa ca tensiune adevărată și tragică a actului creator. Ca și în cazul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
tratările afine ale acestui personaj, rezultat al decupajului dramatic al scenei shakespeariene. Tema era tratată și de Pallady într-un tablou elocvent pentru gustul simbolisto-decadent. Ingenuitatea poate fi adesea o capcană, însă în aceste cazuri, ea ilustrează teme apropiate gustului decadent, femei aflate sub semnul unei sensibilități maladive înscrise într-o senzualitate nevrotic-virginală. Nimic nu ne ajută să diferențiem chipul Ofeliei de cel al fetei desenate pentru afișul societății "Ileana", fată care plutește în aceași diafană somnolență, sugerată de unduirea acvatică
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
va îmbogăți cu experiențe noi, integrate însă într-o structură bine precizată. Există serii precum cea care are drept numitor comun personajul Salomeei și a căror temă, decapitarea sfântului Ioan, constituie mizanscena dramatică împrumutată atât artei clasice, cât și sensibilității decadente, dar și cicluri precum cel al țigăncilor, care nu sunt neapărat anunțate, și, dincolo de acestea, serii afine prin felul în care unele picturi își răspund tematic și formal. Un bun exemplu pentru astfel de picturi care participă la un fenomen
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Jasiński realizând o gravură după ea, marcând astfel "afinitatea între cele două temperamente exprimate printr-un împărtășit rafinament al liniei"465. În opinia criticului, în tabloul lui Burne-Jones se poate decela influența lui William Blake, romantic târziu cu certe note decadente, spre exemplu, Vârtej de îndrăgostiți (1824-1827), ilustrație la Infernul lui Dante. Fiecare dintre personajele feminine din tabloul lui Burne-Jones posedă un instrument muzical, vioară, trompetă, flaut etc. sugerând o orchestră angelică, tavanul spart lasă să se vadă o pereche de
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
literaturii și a muzicii își spune cuvântul, și despărțirea de simbolism sau decadentism poate fi urmărită și la nivelul literaturii, în cazul, spre exemplu, al lui Guillaume Apollinaire, Jules Laforgue sau Adrian Maniu prin metamorfozele pe care le suportă tema decadentă a femeii fatale, incarnată de Salomeea. În 1892, romancierul și criticul de artă Joséphin Péladan (1859-1918) fondează Salonul Rose + Croix deschis la Galeriile Durand-Ruel și face o opoziție semnificativă Salonului Oficial, salon menit să furnizeze artă simbolistă după un program
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Minne, Xavier Mellery, Armand Point, Alexandre Séon, Edgard Maxence, Marcellin Desboutin, Alphonse Osbert, Edmond Aman- Jean, dar și nabiști sau pictori din școala de la Pont-Aven precum Emile Bernard, Félix Vallotton, Charles Filiger. Chiar dacă dimensiunea salonului rozacrucian rămâne una simbolistă sensibilitatea decadentă îmbibă pictura simboliștilor -, chiar regulamentul și preferințele mentorilor săi recomandă un anumit eclectism pentru care factorul ordonator nu acționează procustian. Și în Belgia, la Bruxelles, grupul intitulat "Les XX" se formează în absența unui postulat metodologic sau de școală estetică
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]